Salutările mele merg la Heidenheim

Poate m-am trezit cam târziu, că azi am văzut că nu s-a mai întâmplat. Nu prea mai ajung să scriu pe aici, dar mai dau câte un ochi pe statistici. Şi ele spun că de câteva zile cineva din Heidenheim citeşte la greu blogul. Of… de-aş avea vreme, câte o întâmplare de asta m-ar pune iar pe scris aici. Nu ştiu cine eşti, sper să te întorci să citeşti rândurile astea. Mulţumesc pentru vizită.

Românie, plai de dor

Mi-am comandat nişte pantofi de pe un site care se pare că expediază din Hong Kong. Data trecută, cu “flat post,” au ajuns după mai bine de două luni. Când am pus comanda, pentru că au fost trei perechi, tot scăzând din transportul pe bucată, am ajuns ca “expedite post” să fie mai ieftin ca flat, cu vreo câţiva cenţi. N-am ştiut ce e, dar mi-am zis să încerc. Oricum, mai mult ca celălalt n-are cum să dureze. Duminică am făcut comanda, aseară am primit un SMS si un email de la DHL că pachetul e pe cale să ajungă în România şi să mă pregătesc de formalităţile vamale. Aha, deci asta înţeleg chinezii prin expedite. Şi de aici începe distracţia. Pot să facă ei totul şi să plătească în locul meu, iar eu să restitui banii la livrare. Contra unui comision simbolic de 100,8 lei ar plăti pentru mine … Citește mai departe…

Înainte de a intra ţăranul în America

V-am povestit ce tâmpenii am făcut în ziua în care am ajuns anul trecut în America. Dacă nu mai ţineţi minte, detalii aveţi aici. Numai că epopeea porneşte din ţara nimănui, de dinainte de controlul paşapoartelor. Ajunge avionul in Chicago şi-mi dau seama că nu mi-am completat declaraţia vamală pe care o primisem de la stewardesse. O bag în buzunar şi dau năvala în primul WC care-mi iese în cale. Trecuseră deja mai bine de nouă ceasuri de la ultima vizită, pentru că am oroare să prestez în locurile frecventate de câte o sută de oameni pe oră. Prin aeroport mai trece cineva cu o cârpă. In ţările civilizate mai ai un recipient cu dezinfectant. Dar în avion… grrrr. Am fost o singură dată şi nu-mi mai vine să repet. Îmi scot pixul, paşaportul, tichetul de îmbarcare, declaraţia vamală, îmi agăţ rucsacul de clanţă, mă întronez şi, multitasking, pe lângă … Citește mai departe…

By Metra II – faţa frumoasă a Americii

TinleyParkMetra

Data trecută v-am povestit cum sâmbăta am ajuns să iau trenul dintr-o suburbie locuită de negri şi cum nu am fost tocmai încântată de ce am văzut în staţiile de unde am plecat şi unde am ajuns. Cum nu păţisem nimic cu o zi înainte, am prins curaj pentru duminică. Aveam de ajuns puţin mai departe de Art Institute şi m-am gândit să apelez din nou la trenul de pe linia lui Electric District, mai ales că ultima staţie de pe traseu ar fi fost chiar în parcul pe care-l planificasem la răscolit. Numai că duminica nu circulă trenuri pe ruta respectivă. Aşa că m-am hotărât să iau ceva de la mine, din Tinley Park şi oi vedea eu unde ajung, pe linia lui Rock Island. Principalul e să fiu in Downtown. Până în dimineaţa aia doar trecusem cu maşina prin apropierea gării iar intre ea şi şosea e o … Citește mai departe…

By Metra – navetist de weekend in Chicago

metramap

După New York, Chicago e al doilea oraş al Statelor Unite, ca număr de navetişti strânşi din suburbii şi livraţi în centru. Aşa că mi-am zis s-o încerc şi pe asta. Nu la orele de vârf din timpul săptămânii, că nu am avut cum, dar măcar în cele două zile de weekend pe care le-am prins la sfârşitul lui octombrie. Nu a fost doar spiritul de aventură cel care mi-a dat ideea, ci şi buzunarul, după ce am văzut că trei ore de parcare ar fi pe la douăzeci şi cinci de dolari, iar biletul de weekend cu număr nelimitat de călătorii pe toate liniile Metra e doar opt. Numai că Metra e strict trenul care te duce şi aduce. Restul trenurilor suspendate şi al autobuzelor care străbat străzile dintre zgârâie-nori ţin de alte firme, cărora nu le-am scormonit încă modul în care pot să iau un bilet. Văzut din … Citește mai departe…

Pitici pe creier

E momentul să trageţi concluzia că m-am tâmpit: complet şi irecuperabil. Şi nu o să vă acuz prea mult pentru că şi pe mine mă tentează să cochetez cu ideea. Pentru că prea mă roade coincidenţa, rumegând faptele după ani de zile. Şi chiar vă invit să vă daţi cu părerea. Pe mine mă depăşeşte şi mă face să mă simt într-o zonă de crepuscul, de fiecare data când îmi amintesc. Începutul de iunie aduce sărbătoarea naţională şi nişte zile libere în Italia. La momentul respectiv din 2008 eram acolo cam de vreo lună şi ceva. Numai ce-mi luasem maşina şi intrasem în rate până peste cap, ştiind că şeful din Vittorio Veneto avea nevoie de mine pe termen nelimitat şi că diurna o să curgă măcar încă vreo câţiva ani. Nu mai puţin de cinci, speram eu, că atât urma să dureze leasing-ul. Era o după-amiază târzie ce se … Citește mai departe…

An American Traditional

mar in caramel2

Sau cel puţin asta presupun, pentru că nu am mai văzut până aici aşa ceva. Îmi place să ajung la firul ierbii, cum s-ar spune. Dacă sunt într-un loc, să îi găsesc esenţa. Prin Chicago sau alte aglomerări dintr-astea urbano-capitaliste e destul de greu, spre imposibil. Lumea e adunată recent din toate părţile Pământului şi totul e o amestecătură. Şi, probabil, cum sunt o naţiune aşa de tânără, “autentic americane” pot fi numite doar peisajele. Văzusem chestiile astea prin supermarketuri sau alte magazinaşe mai mici dar nu le încercasem. Luasem înainte tot felul de prostioare dulci, să văd ce să le duc părinţilor şi colegilor şi fusesem destul de dezamăgită. Aşa că nu m-a tentat ideea să dau între şapte şi cincisprezece dolari pe ceva tras în ciocolată, care să nu-mi placă şi să-l trimit la gunoi. Dar în ultima zi de lucru s-a făcut, la firmă, târg de Halloween. … Citește mai departe…

Robert the Bruce

robert_the_bruce

Cică “don’t drink and drive”. În România practic zicala. Da’ cum, Doamne iartă-mă, să stai cu sucu-n faţă când ieşi cu băieţii la băute şi în America ai voie “a drink per hour”. Anul trecut am încercat mult trâmbiţata Bud Light şi am plecat de aici cu impresia că berea americană egal câh. Aşa că nu mi-am făcut prea mari speranţe. I-am cerut tipei de la bar “some beer, at your choice”. Tipa a râs şi mi-a pus în faţă o listă din care am ales Robert the Bruce. Prietenii maidenari imi vor înţelege alegerea subiectivă. Prietenii noi americani au avut doar cuvinte de laudă când am terminat prima halbă în tandem cu ei, care s-au dat la blonde. N-am ştiut de ce. Am început să simt când drăcuşorul de Patrick mi-a pus-o în mână pe cea de-a doua. Pe la mijlocul ei eram fericită. N-am ştiut ce iau şi … Citește mai departe…

Ş-o ajuns ţăranu-n America

În dimineaţa în care am plecat am lansat-o pe facebook că mă scol la 2, mi-am dat checkin din aeroportul din Timişoara, să vă fac în ciudă, am pus coada pe spinare ş-am plecat în trombă. Fără să mai dau explicaţii încotro. Şi am aterizat la Chicago. După care au urmat: Aeroportul Mai bine de o ora de stat la coadă, la paşapoarte. Băi, tată, parcă ar fi fost bugetari români. Vreo zece ghişee pentru nerezidenţi şi când unul, când doi, maxim trei la dat din butoane. Iar cum venea un avion, coada se oprea în loc şi erau trecuţi în faţă cei care erau aduşi în scaune cu rotile. Nu vreau să fiu cinică, dar cred că mulţi ştiu faza şi se dau loviţi. Pentru că prea e bătător la ochi numărul lor. Numai la avionul din care am coborât am vazut vreo cincisprezece cărucioare. Căutarea bagajului într-o mare … Citește mai departe…

Mâncare de gălbiori cu şuncă şi smântână

galbiori

Pentru că a venit toamna, pentru că am primit bonurile de masă, pentru că se întâmplă de una, maximum două ori în an, ieri mi-am făcut cumpărăturile şi azi mi-am făcut de cap. Faza cea mai cu dichis în toată afacerea asta e curăţarea gălbiorilor. Pentru că sunt ciuperci de pădure şi vin cu o grămadă de mizerie între lamelele fine. Dar azi mi-am lăsat imaginaţia să zburde şi le-am făcut duş. Fiecăruia în parte, aşa că mi-a luat vreo oră. Dar pe urmă treburile au mers şnur. 800 grame de gălbiori 1 cutie de cuburi de şuncă (de la Lidl) 1 lingură de unt 1 ceapă medie 3 căţei de usturoi 400 g smântână fermentată (adică de-a noatră, neaoşă, nu panna italiană) dar cu conţinut mare de grăsime 100 g parmezan ras 100 ml de vin alb sec 1 legătura de frunze de pătrunjel piper sare Se taie ciupercile … Citește mai departe…

Din nou despre centură

raspuns CNADNR

La faza cu centura Curticiului, interesul meu e mai mare decât al celor plătiţi (şi) din banii mei ca să îi poarte de grijă. Dacă nu aţi mai citit celelate articole, puteţi să răsfoiţi puţin blogul şi o să daţi de ele. Nu sunt la prea mare distanţă, pentru ca în ultima vreme nu mai apuc să scriu. Întâmplător, am luat legătura pe facebook cu echipa domnului senator Igaş. “Facebook?” ziceţi şi ridicaţi miraţi din sprâncene? De ce nu, dacă preşedintele şi premierul conduc ţara de pe acolo, eu de ce să nu-mi interpelez senatorul tot aşa. Zic. Bun, nu mi-am pus prea mari speranţe, mi-am povestit oful şi năduful şi spre plăcuta mea uimire, de unde în Primăria Curtici s-a mers la pas alergător pe ideea gen “nu e treaba mea”, aici părerea mi-a fost ascultată. Ba chiar preluată şi dată mai departe. Azi am primit răspuns de la … Citește mai departe…

Kebab cu efect Coandă

Monte Visentin

De dimineaţă m-am distrat cu un coleg pe tema “ce poate ieşi dintr-un iaurt ş-o bere”. Şi mi-am amintit ca am trăit ceva asemănător în Italia, în 2009. De fapt, a trăit un amic şi eu asistat fără să-l pot ajuta prea mult. Reiau cum am povestit atunci, în altă parte. Duminicile, de obicei, dormim ca bursucii şi facem ochi abia când auzim că se strâng vasele de la micul dejun. Atunci tăbărâm şi noi să devorăm rămăşiţele, mai mult sau mai puţin bogate, depinde câţi clienţi a avut hotelul în noaptea respectivă. Cam de fiecare dată ne întâlnim cu perechea de iubăreţi. La ei motiv de scuză ar fi destrăbălarea de cu o noapte – înainte. Noi ne mai putem scuza din ce în ce mai rar cu oboseala de după o excursie. În ultimul timp mai uităm de noi la câte un film. E istorie deja vremea când … Citește mai departe…

Gările Moscovei

statii_tren_moscova

Capitala Rusiei e încleştată într-un cerc feroviar. Probabil că prin a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când au fost construite majoritatea gărilor, a fost înconjurată de el. Acum, oraşul, ca un copac prea strâmtorat în chinga de oţel, a spart încercuirea şi şi-a extins bulevardele-rădăcini pe zeci de kilometri în afara ei. Sunt nouă staţii prin care inima mamei Rusii pulsează şuvoaiele de oameni. Îi adună printr-una dintr-o direcţie şi îi expediază prin alta, în altă direcţie. La prima aruncătură cu privirea pare dificil să ajungi pentru prima dată într-un oraş de zece milioane de oameni şi să fii nevoit să schimbi gările. Cel puţin pe un bucureştean cred că l-ar lua cu dureri de cap. Numai că în Moscova totul e destul de simplu. Dacă la suprafaţă gările sunt despărţite una de cealaltă de toată nebunia metropolei, în adâncul pământului ele sunt unite de principala magistrală de metrou, … Citește mai departe…

Cum poţi distruge un om cu o hârtie

Şi cu nepăsarea cu care îţi faci treaba pentru care eşti plătit. E trecută săptămâna de când am trăit pe pielea mea o mostră de miserupism al salariatului bugetar. Dacă cel care mi-a răspuns la propunerile pe care le-am făcut pentru centura Curticiului ar fi pus doar mâna pe un telefon să fi întrebat, poate casa în care trăiesc de o viaţă cu părinţii ar fi fost salvată de la demolare. Dar i-a fost mult mai simplu să spună că nu e de datoria primăriei să închidă sau să deschidă bariere, în loc să se intereseze la CFR. În urmă cu câteva seri am vorbit cu un om care mi-e ca un frate de mai bine de un sfert de secol. Ştiam că are probleme şi tocmai de aceea am înţeles când nu m-a sunat de Paşti şi nu l-am sunat nici eu, să nu-l pun într-o poziţie dificilă. Dar … Citește mai departe…

Avem o problemă

pat hotel grinn

De data asta, o rezolvăm în varianta rusească. Pleci de la premiza că ţăranul ştie ce e şofranul. Mă rog, în cazul de faţă e vorba despre mujic, pentru că am dat de faza asta într-un hotel din Oryol. Oamenii lipesc bilet pe pervaz, să nu se deschidă geamul când se dă drumul aerului condiţionat. Dar cine să mai ţină seama de asta, mai ales când vodka e mai puternică decât raţiunea. Şi atunci soluţia e să închidă geamul şi să demonteze închizătoarea. Punct! Şi de la capăt. Pentru atunci când vodka trezeşte viteazul din tine, să ştii cât te costă o scenă de capă şi spadă în hotel. Adică ce vedeţi în poză, împărţit cam la 13, ca să aveţi echivalentul în lei. Nu luaţi în considerare -00, pentru că sunt zecimalele. Să ştiţi că tariful de voinicie l-am văzut în toate hotelurile la care am tras în Rusia.

Răul cel mai mic

Sau epilogul muncii a trei generaţii. În seara asta a fost şedinţa lunară a Consiliului Local Curtici. Unul dintre punctele de pe ordinea de zi a fost aprobarea variantei finale a centurii localităţii. Cea care va demola casa facută de bunicii mei din toate lipsurile de după război. După ce s-au dus bunicii, a venit rândul părinţilor să-şi investească în ea munca de o viaţă întreagă. Pe urmă am început şi eu să fac ba una, ba alta. Am fost mai-mai să semnăm contractul pentru termopane şi să cumpărăm lemnul să schimbăm acoperişul. Vinerea am discutat cu meşterii, în următoarea joi a aflat taică-meu din gura satului, în zi de piaţă, că urmează să fim demolaţi. Asta a fost prin august, 2012. De atunci am trăit într-o totală nesiguranţă. Acum ni se spunea că urmează să fim expropriaţi, pe urmă venea cineva cu un zvon că centura va trece prin … Citește mai departe…

Fratele meu indian

Pe Raj ori îl iubeşti, ori îl iubeşti. Chiar şi când îţi vine să-l strângi de gât, starea respectivă nu te poate ţine mai mult de jumătate de minut. Prima dată când l-am văzut, m-a făcut să-mi dea lacrimile. Am fost nou angajată în firma în care am lucrat până anul trecut. Am fost toţi strânşi la întrunirea echipei, care în anul acela s-a ţinut în Indonezia. Am ajuns ceva mai târziu la masă, în food-court-ul din mallul de lângă hotel. Multe personaje necunoscute în jurul meu, multe nume străine pe care nu reuşeam să le reţin şi să le ataşez unei persoane. La un moment dat mi s-a adus blidul de tăiţei. Văzând că mai toţi deja înfulecau cam aceeaşi treabă, am întrebat gaşca dacă sunt picanţi. Unul mic şi mai negru, din capătul celălalt de masă, a spus liniştit că nu. Aşa că am băgat în gură un … Citește mai departe…

Propuneri pentru centura Curticiului

drum6

O să ziceţi că sunt direct interesată pentru că, dacă rămâne aşa cum e acum, viitoarea şosea o să treacă fix peste casa mea. Da, e drept. Şi e normal să mă zbat şi să-mi mulg mintea să găsesc o soluţie ca să nu ajung să-mi iau de mână părinţii de şaptezeci de ani şi sarsanaua în spate şi să plec unde văd cu ochii. Să nu fiu pusă în situaţia să primesc bani mărunţi pe casa în care am investit trei generaţii ca s-o ţinem în picioare şi să ne facem confortul necesar unor fiinţe civilizate. Casa în care ne simţim acasă. În varianta asta, eu sunt cea mai afectată. Pe urmă vin viitoarele accidente date de grămada de curbe ba la 90, ba la 180 de grade care sunt sau or să fie în jurul pasajului. Mai sunt cei aproape 900 de kilometri în plus pe an, pe … Citește mai departe…

Proiectanţi de drumuri în ţara lu’ peşte

Ştiu că vi se pare strigător la cer cum s-a făcut pasajul de la Curtici. Adică s-a băgat o grămadă de bani ca să nu mai aşteptăm să treacă trenul şi în loc de asta ne-am trezit cu hardughia în pupul satului. De nu o să ştim cum să scoatem tirurile din el, când s-o închide bariera. Ba ştim. Un alt proiectant deştept zice să se întoarcă ditamai mastodontul 180 de grade, într-o curbă de tip “ac de păr” aflată imediat la baza pasajului şi s-o ia înapoi spre Arad. Ca să ocolească localitatea a cărei lungime deja a parcurs-o pe jumătate. Dar, iac-aşa, cu morişca de vânt de pe Limboasa şi serpentina din plină câmpie, rezolvăm atracţiile turistice ale locului. Că despre ştrandul termal, ca despre morţi: numai de bine. Dărâmăm case, distrugem grădini. Nu contează. Ei au trântit un studiu de fezabilitate, au luat banul, au băgat palma … Citește mai departe…