L-am vizitat pe Hu Xueyan

Dar nu l-am găsit acasă. Nu a mai trecut pe aici de vreun secol şi jumătate. Pentru Răzvan din Heidenheim, pentru că ein Man, ein Wort. Mi-au mai rămas câteva lucruri de povestit despre China şi simt nevoia să fac ceva frumos. Aşa că o să vă răpesc vreo câteva minute, să vă duc în casa unui bogătaş din Hangzhou-ul mijlocului de secol XIX. Tipul ăsta din poza de mai sus a făcut în viaţă cam de toate. A fost bancher, a mai şi construit câte ceva prin Hangzhou, s-a ocupat cu transportul pe apă. După părerea mea, cea mai deşteaptă chestie pe care a făcut-o e o farmacie tradiţională care mai funcţionează şi astăzi pe Hefang Jie. Data viitoare o să mergem şi acolo şi o să aruncăm o privire prin muzeul de lângă ea. Poate dacă nu ar fi fost Xueyan, azi Hangzhou nu ar fi avut patru … Citește mai departe…

Pitici pe creier

E momentul să trageţi concluzia că m-am tâmpit: complet şi irecuperabil. Şi nu o să vă acuz prea mult pentru că şi pe mine mă tentează să cochetez cu ideea. Pentru că prea mă roade coincidenţa, rumegând faptele după ani de zile. Şi chiar vă invit să vă daţi cu părerea. Pe mine mă depăşeşte şi mă face să mă simt într-o zonă de crepuscul, de fiecare data când îmi amintesc. Începutul de iunie aduce sărbătoarea naţională şi nişte zile libere în Italia. La momentul respectiv din 2008 eram acolo cam de vreo lună şi ceva. Numai ce-mi luasem maşina şi intrasem în rate până peste cap, ştiind că şeful din Vittorio Veneto avea nevoie de mine pe termen nelimitat şi că diurna o să curgă măcar încă vreo câţiva ani. Nu mai puţin de cinci, speram eu, că atât urma să dureze leasing-ul. Era o după-amiază târzie ce se … Citește mai departe…

O zi, de s-o șterg din calendar

Crying-gg

De dimineață am primit un mail de la o fătucă din China. Mi-a spus că a plecat din firmă și că vrea să-și facă o afacere pe cont propriu. Bravo ei! Și mi-a mai spus de planta mea. Aia de care m-am îndrăgostit în China, pe care am cumpărat-o pe nevăzute și n-am putut s-o aduc în țară pentru că nu mi-a încăput în geamantan. Aia pe care am plantat-o în curtea fabricii și-mi trimiteau fetele poze cu ea în fiecare an, când înflorea. Planta de la care mi-am luat rămas bun ca de la o soră, când am plecat și căreia i-am promis că o să trec s-o văd când oi mai ajunge prin China. Au căsăpit-o pe Mihaela mea, la fel cum au făcut cu rozmarinul lui Dinevio și cu toate plantele care erau în părculețul ăla. Cică nu le-a mai ajuns spațiul să-și parcheze mașinile. Parca-mi-aș bocancii … Citește mai departe…

Telefon în plină noapte

Scriind postul anterior mi-am mai amintit una de mare angajament legată de telefoane. S-a întâmplat pe la mijlocul lui octombrie, 2009, în al doilea weekend în China. Reiau exact cum am scris atunci, în plin focul evenimentelor. N-am înjurat niciodată necunoscuţi. Până acum două ore. Am avut două săptămâni de lucru de ocnaş, altele două şi mai şi mă aşteaptă, pentru că în seara asta mi-a plecat şeful şi am rămas singură în mijlocul ostilităţilor. Am reuşit să pic la înţelegere cu controllerul să nu venim sâmbăta asta la lucru şi am zis că o să dorm până o să pic din pat. Şi când colo… la patru dimineaţa sună telefonul. Chiaună de somn, văd număr “unknown”, totuşi răspund, că cine ştie cum se comportă reţelele chinezeşti şi poate nu recunosc numerele externe. Dacă li s-a întâmplat ceva părinţilor? Bag la interval un “haa” răguşit, cu efect de pernă şi … Citește mai departe…

Pește pe rit chinezesc

peste chinezesc

Am avut câteva zile libere și m-am hotărât să le fac părinților ceva mai ieșit din comun. Pește din ăsta am văzut des prin meniul restaurantelor în China și am mâncat la Shao Yan când m-a invitat la cină, acasă la ea. Tot de la ea știu și cum se face. Teoretic, ar trebui să fie ceva de genul celui din poză. Prin Shanghai sau Hangzhou am vazut varianta cu un pește crăpat de-a lungul coloanei vertebrale, lăbărțat de să se întindă ca o pisică de mare și garnisit pe o jumătate cu ardei verde și pe cealaltă cu ardei roșu. Iute, în ambele cazuri! De data asta am avut un crap nesimțit care n-a vrut să încapă cratița de fontă a străbunicii, așa că m-a supărat și l-am făcut bucăți. Deci… se dă peștele cu sare și se lasă s-o absoarbă. Până aici, nimic anormal. Luați domniile voastre vreo … Citește mai departe…

Dacă te invită un chinez la cină

restaurant5

Dimineaţa se mănâncă ce se găseşte, la prânz unde se nimereşte, dar cina este un moment foarte important pentru chinezi. Asta, contrar proverbului care e atribuit tot chinezilor şi pe care, probabil, îl ştiţi: “mănâncă micul dejun singur, prânzul împarte-l cu prietenii şi cina dă-o duşmanilor”. Ideea e că cina chinezilor începe pe la şase, iar în oraşele care încă nu au văzut picior de euro-american, după opt nu mai găseşti urmă de restaurant deschis. Chiar şi în cele cosmopolite, după ora asta rămân deschise foarte puţine, în general cele cu meniu internaţional. Motivul? Păi, cam rămân fără clienţi. Eventual, pe la miezul nopţii îi mai vezi coborând din bloc să roadă câte o frigăruie luată de la cel care le arde pe cutia cu roţi, oprită la colţul străzii. Puţin probabil să fiţi invitaţi la cineva acasă. Eventual dacă vă găsiţi un prieten foarte bun. Mie, în mai bine … Citește mai departe…

Vântul galben

vantgalben2

Zis şi vântul chinezesc, deşi de pornit, porneşte din deşertul împărţit cu Mongolia, aşa că nu se poate spune cu certitudine cui aparţin drepturile de autor. Se întâmplă o dată pe an, cam pe vremea asta, plus/minus vreo săptămână, două. Imaginea e din 2010, de la o bază militară din apropiere de Beijing. Eram în Hangzhou, la 2000 de kilometri de capitală şi tot mi s-a umplut camera de praf rosiatic, fără să ţin geamul deschis. Bine, nu de fiecare dată îşi face de cap la modul de mai sus, dar e destul că nisipul din deşertul Gobi se combină cu smogul din marile oraşe chinezeşti, iar vântul le ia la pachet şi le livrează până hăt-departe, în Japonia, coreenii fiind clienţi obişnuiţi. E destul să vezi fotografia din satelit ca să-ţi dai seama că nu e deloc o glumă. Acu’ să nu credeţi că doar chinezilor li se întâmplă. … Citește mai departe…

Taxa pe Bubico. În China

no tax

Cu câteva minute în urmă, poza asta mi-a atras atenţia pe facebook. Se pare că nenea Ponta mai pune de o acţiune de mare angajament social. Ori ţi-l castrezi pe Azorel şi plăteşti o singură dată la veterinar, ori în fiecare an dai statului echivalentul castrării. Dar nu îţi lipseşti prietenul tău patruped de bucuriile unei vieţi sexuale. În China fiind, după ce am luat notă de toate diferenţele culturalo-gastronomico-existenţiale care mi-au biciuit simţurile, am început să remarc ce-mi lipseşte din ceea ce mi-e familiar. Şi prima chestie care mi-a ridicat semne de întrebare a fost lipsa maidanezilor. Cea mai la îndemână explicaţie care mi-a fulgerat prin mintea de român speriat de poveşti de groază de la Soare-Răsare a fost “Băi, ăştia-i mănâncă!”. Urmată de nedumerirea “Băi, ăştia-i mănâncă???” Pe urmă, venind serile de la lucru, am văzut în fiecare parc câte-un nene sau o tanti plimbând de zgardă, cu … Citește mai departe…

Comunismul actual în China

National_Emblem_of_the_People's_Republic_of_China_svg

M-a întrebat Cecilia, într-un comentariu la postul ăsta dacă şi noi, sub comunism, am fi ajuns unde e China azi. Trebuie să recunosc faptul că ţin de la bun început în buzunar ideea să scriu despre cum se mişcă treburile prin China, dar tot timpul m-am fofilat pe lângă ea, pentru că subiectul nu e deloc uşor. Dar întrebarea m-a făcut să mă apuc de treabă pentru că îmi dau seama că nu s-a scurs nici măcar un sfert de veac şi lumea nu mai pricepe prin ce am trecut în România. Generaţiilor tinere nu li s-a explicat, dar cel mai grav e că cei mai mulţi dintre cei care au trăit în plin ultima perioadă a comunismului şi-l amintesc cu nostalgia tinereţii pierdute. Iar dintre cei care au fost adevăraţii martiri ai comunismului sunt din ce în ce mai puţini şi mai puţin luaţi în seamă. În primul rând, … Citește mai departe…

Regionalizare chinezească

MAP_0000

Ştiu, imaginea din afară a Chinei e a unui monolit, a unei mase imense de furnicuţe care se mişcă la comanda marelui partid. Trebuie să vă spun că şi asta e ce se vede din avion sau privind dinspre Europa, de peste pârleazul Uralilor. China e mult mai descentralizată decât şi-ar dori guvernanţii noştri să fie România. Dăm la o parte ideea de o ţară, două sisteme, care a apărut la revenirea Hong Kong-ului sub jurisdicţie chineză. După mine, decizia asta a fost luată doar din dorinţa de a evita mişcări sociale care s-ar fi putut extinde din arhipelag în Mainland. Undeva, în vreo cincizeci de ani, Hong Kong-ul va fi asimilat. Va mai coborî el stindardul pretenţiilor, vor mai evolua şi în Mainland lucrurile. Se va ajunge, în timp, la un echilibru. “Răbdare de chinez”, parcă aşa e o vorbă. În rest, China e împărţită în 22 de provincii, … Citește mai departe…

Sexul la chinezi

sexinchina

În China nu discuţi despre două subiecte: politică şi sex. De primul m-am mai atins, chiar dacă foarte rar şi la suprafaţă, cu fătucile mele, dar despre al doilea, daca aduceam vorba, se schimba urgent subiectul discuţiei. Cineva zicea la un moment dat că nu se vorbeşte despre sex nu din prea multă pudibonderie, ci pentru că e considerat o chestie mult prea personală ca să fie adusă în văzul lumii. Ce se întâmplă în dormitor e strict treaba celor care împart patul. La fel ca şi familia. Dacă un european, dar mai ales un american, ar veni la o cină de afaceri împreună cu soţia, chinezul n-ar face asta niciodată. Familia e refugiul lui din calea puhoiului de oameni cu care trebuie să se lupte pentru existenţă, de dimineaţa până seara. Dar dacă nu se vorbeşte, asta nu înseamnă că nu se face şi, din ce am reuşit să … Citește mai departe…

Cât te costă să mergi în China

img_2033

M-a întrebat mai deunăzi Alina. Drept să vă spun, până acum nu mi-am pus problema. Eu am fost plecată să lucrez şi când mi-am găsit o fărâmă de timp, am tăiat-o scurt, să văd câte ceva. Aşa că niciodată nu mi-am luat în calcul anumite costuri, ca de exemplu cât îţi trebuie ca să ajungi acolo. Dar întrebarea mi-a trezit curiozitatea şi, după o zi de căutări şi socoteli, iaca ce-a ieşit. Dacă mergeţi pe varianta comodă, puteţi găsi aici tot felul de oferte de excursii organizate, pentru toate preţurile şi preferinţele. Vi le recomand dacă vreţi să vedeţi şi Tibetul, care e o regiune la care autorităţile chineze sunt mai sensibile şi se intră cu permise speciale pentru care nu mi-am bătut capul cum s-ar putea obţine. Altfel, după calculul meu, ieşiti mult mai bine, mai lung şi mai ieftin dacă mergeţi pe cont propriu. Faţă de preţul agenţiilor, … Citește mai departe…

După-amiază la vila lui Guo

IMG_5423

Vila lui Guo (Guo Zhuang) e un loc perfect unde să te retragi pentru o după-amiază liniştită, în momentul în care deja a ajuns să te exaspereze puhoiul de chinezi de pe străzi sau de pe aleile Lacului de Vest. În primul rând, eşti scutit de îngrămădeală pentru că vila e într-o zonă nu foarte frecventată, situată între două puncte de interes turistic, aşa-zisele “scenic view”, cum le găseşti în ghidul oraşului. Nici nu e foarte vizibilă de la exterior, chit că staţia de autobuz e chiar la poarta ei. Prima dată când am căutat-o, am trecut pe lângă ea. Şi nu în ultimul rând, mai e şi faza că trebuie să plăteşti la intrare. Nu mult, 10 RMB, cam 5-6 lei. Dar ideea că în jur e plin de verde gratis se pare că pune oprelişte celor care sunt ieşiţi doar la o plimbare de duminică. Nu ştiu cine … Citește mai departe…

Ardei în piele de tigru – Hu Pi Lajiao

ardei4

 Nu ar fi prea multe de spus. Atâta doar că e vorba de ardei iuţi, aşa că grijă mare la cât de iute vă poate duce gura şi restul tractului digestiv. Pentru că, vorba românului “la gură place…” Acum, depinde şi de cât de iuţi sunt ardeii. Mi s-a întâmplat să iau şi dintr-ăia care numai pe etichetă au fost ameninţători. Ideea e că, oricum, trebuie să îi curăţaţi de seminţe şi atunci vedeţi cum se comportă. Dacă e nevoie, îi tăiaţi în jumătate şi scoateţi şi vinele din ei, pentru că acolo îşi depozitează iuţeala. Pe urmă îi coaceţi pe plită/grill/tigaie, fiecare după preferinţe sau dotări. Şi presăraţi puţină sare peste ei, în timp ce îi perpeliţi la foc năpraznic. Pentru patru persoane folosiţi cam 1 kilogram de ardei. După ce i-aţi terminat de copt, în funcţie de cum vă place, luaţi sau nu coaja de pe ei. Oricum, … Citește mai departe…

Cum se face un PET

petcn

Toţi le cumpărăm, le golim şi le aruncăm: unii la gunoi, alţii pe unde ne taie capul. Pe urmă şi la grămadă suntem revoltaţi că marginea drumului arată ca un maidan şi că pe lacuri se formează insule de plastic. Mai greu, că aşa-i mintea românului – mai la urmă, în ultimul timp au început şi la noi să se recicleze. Din câte ştiu, sunt tocate şi din ele se fac ţesături. Nu cred să fie cineva care să nu aibă vreo pătură sau jachetă fleece, aşa că fiecare poartă din când în când vreo sută de PET-uri pe el. Bine-bine, le cumpărăm şi aşa mai departe. Dar cum de ajung ele până la noi? Totul începe dintr-un sac cu granule de polietilenă care se topesc şi se injectează în nişte matriţe. Când ies din ele, poartă numele de preforme şi arată cam ca nişte eprubete cu gât filetat. Întâmplarea … Citește mai departe…

Blogul e vraiste

pentru ca m-am apucat sa corectez diacriticele din postarile vechi. Mai am de parcurs vreo 3000 de inregistrari din baza de date. Casa vraiste, blogul vraiste… Imi vine sa ma duc in lume.

Când nu stii cum se spune, mai bine tine-o pentru tine!

Wow, parca ar fi o piesa de-a lui Bryan Adams, ca numai ala e în stare de asemenea titluri kilometrice.

Dar nu mi-a venit altfel. Sper sa tineti minte ideea, macar pâna terminati de citit.

E una din ciclul “mai bine taci si pari prost (crescut) decât sa deschizi gura si sa înlaturi orice banuiala”. Sau, cum zice taica-meu, “uneori, o tacuta e mai buna decât zece zise”. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Apa româneasca în China?

nongfu

De ce nu?

Un pahar cu apa a fost, în 2007, primul meu contact concret cu lumea diferita a Chinei. Iar în momentul respectiv China chiar a fost diferita. Între timp globalizarea a umplut mult din prapastia pe care o ai de trecut tu, european, coborât din avion în estul Asiei.

Dupa primul zbor intercontinental si prima schimbare majora de fus orar din viata mea, drumul cu masina dintre Shanghai si Hangzhou a fost o lunga însiruire de reprize scurte de somn si imagini razlete cu case cu un stil ciudat sau cartiere cu blocuri de câte douazeci de etaje, stâlpi de înalta-tensiune ce sustin, îngreunati ca brazii sub omatul mare, zeci de cabluri, sosele suspendate si noduri de interconectare haotice si mult, mult, chiar foarte mult verde pe marginea autostrazii si în spatiul dintre cele doua sensuri.

Dar totul a fost ca un vis, într-o succcesiune de cadre luate la o viteza înnebunitoare. Asta mi s-a parut din cauza oboselii. În fapt, soferul nu cred ca a depasit vreodata suta. Pentru ca acelasi personaj a ajuns sa ma exaspereze alta data, mergând, pe aceeasi autostrada, fara vreun motiv anume, cu optzeci.

Am ajuns la fabrica si, dupa ce i-am zis secretarei “buna, io-s aia”, fatuca m-a îmbiat cu echivalentul local al pâinii si sarii. Mi-a întins un pahar de carton cu apa de la dozatorul din spatele ei. Mi l-a dat în asa fel încât sa apuc de margine. Într-adevar, mi s-a parut ca e cam calda, dar mintea mea încetinita de oboseala mi-a zis ca e din cauza temperaturii înabusitoare de care m-am izbit chiar de la iesirea din aeroport. Citeste mai departe… Citește mai departe…