Cu trenul de la Hong Kong la Beijing

Urmeaza sa se construiasca o linie de mare viteza între Hong Kong si Guangzhou si distanta dintre cele doua orase va fi parcursa în 48 de minute. E de la sine înteles ca între capitala Chinei si Guangzhou calea ferata deja e functionala.

Beijingul nu iroseste nicio ocazie de a se lega cat mai puternic de Hong Kongul care e o cu totul alta lume fata de China Mainland.

Nu as fi scris despre asta daca nu mi-ar fi atras atentia macheta viitoarei gari. Va fi construita în partea de vest a Kowloon-ului, din câte am citit, în zona portului. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Cu vaporul spre zona traditionala a Marelui Canal Chinezesc

Ramasesem ca, terminându-mi plimbarea, am ajuns înapoi la Hangzhou Da Sha si acolo am gasit statia vaporaselor pe care le-am tot vazut strabatând canalul în sus si-n jos. Cum pentru a doua zi s-a anuntat o zi ploioasa si nu am avut nimic în plan, mi-am zis ca o tura ar fi exact ce-mi trebuie.

I-am facut propunerea asta si unui coleg de la service care s-a nimerit sa fie în Hangzhou, dar omul a fost prea obosit dupa o saptamâna de haituiala prin toata provincia lui Zhejiang si nu s-a bagat în nebunia mea. Asa ca, duminica, pe la vreo zece am descalecat la casa de bilete si am încercat sa ma înteleg cu tanti de acolo, mai cu mâinile, mai cu picioarele, ca eu vreau un bilet doar dus, nu si întors. Pâna la urma l-am primit dupa voia mea, basca am avut norocul prostului sa se nimereasca sa îl cumpar de la cei care erau cu vaporasele traditionale.

Daca bine îmi aduc aminte, pretul e la vreo treizeci de yuani, deci undeva de vreo douazeci de ori pretul autobuzului cu care m-am dus alta data pâna la capatul de linie al vaporului. Dar o data în viata, merita luxul de a sta la masa cu chinezii. Citeste mai departe… Citește mai departe…

China mi-a purtat din nou noroc

As putea zice ca sunt saptamâni, ba chiar luni de când trag barca pe uscat si toate-mi ies anapoda, dar ca si ziua pe care vreau acum s-o închei, de mult n-a mai fost alta la fel de idioata.

Totusi, cineva, undeva, ma iubeste si chiar daca e cacanie situatia, îmi mai arata din când în când soarele.

Numai ce am primit un mail de la administratorul unui site de arta vizuala, în care ma anunta ca poza de mai sus a fost selectata printre cele 30 ale saptamânii, care merita revazute.

Nu e un site unde îti pui poze si pe urma îti trimiti prietenii sa te voteze. Aici se încarca saptamânal mii de fisiere, fotografii si lucrari de grafica pe calculator, pe tehnici de realizare si tematici, iar, din astea multe, sunt alese top 30 pentru fiecare tehnica.

E pentru prima data când mi se întâmpla una ca asta si nu ma pot opri sa nu ma laud. O iau si ca pe un îndemn ca ar trebui sa ma reapuc de treaba, la modul ceva mai serios. Poate întoarcerea la traiul de pozar m-ar mai extrage din groapa de potential în care simt ca ma afund.

Citește mai departe…

Joaca de copil

În orice colt de lume ar fi, copiii sunt la fel: dragalasi si neastâmparati. Abia pe urma învata sa fie rai.

Pâna sa ajung sa va plimb cu vaporasul pe Marele Canal Chinezesc, va pun un filmulet pe care l-am facut în zona. Era un bazin nu prea adânc si cilindrii astia, în care prichindeii îsi încercau sa-si faca treaba cu sârguinta.

Citește mai departe…

Pe lânga Marele Canal Chinezesc

Ce vrea el sa fie, v-am povestit ieri, aici. Stiam despre subiect ca fapt divers, ca despre una dintre marile constructii ale lumii antice, dar nu mi-am batut prea tare capul. Nu stiam nici de unde pleaca, nici unde ajunge, habar n-aveam ca Hangzhou e pe malul lui. Primul impuls pe care îl ai când ajungi în China si care-ti bate pe creier ca un pitic cu ciocanul pe nicovala e “Zidul”. Cel putin asta a fost reactia mea.

Cum ziceam, treceam zilnic spre si de la fabrica peste un râu plin de barje, dar niciodata nu mi-am pus problema cum l-o fi chemând. La câta apa curge sau balteste în orasul ala, dupa ce am vazut în 2007 Qiantang-ul de pe Pagoda Celor Sase Armonii, de restul nu mi-am mai facut probleme sa le identific. Oricum, numele lor nu mi-ar fi spus nimic.

Dar am prins o sâmbata dupa-amiaza calduta, de început de aprilie, în 2010. Am ajuns mai repede de la lucru si am dat cu ochiul în sarsana sa vad daca mai am haine curate. Era misto de tot combinatia. Stateam la hotel de patru stele, eram servita pe tava, dar spalam de mâna de parca numai ce ar fi terminat Zola de scris despre mine. Dar n-ai ce te face cu cea care are fixuri de a nu-si lasa pe mâna altora anumite chestii de tras pe carcasa.

Într-un cuvânt, am hotarât ca nu merita pe ziua aia sa-mi pierd vremea cu spalatul, am aruncat rucsacul la spinare, am agatat aparatul de fotografiat în gât si m-am urcat în primul autobuz care a oprit în statia de la coltul hotelului. Am vazut ca e 76, mi-am zis ca nu l-am mai încercat pâna atunci, hai sa vedem unde m-o livra.

Am fost foarte bucuroasa când am vazut ca opreste fix în fata la Hangzhou Da Sha, locul unde era restaurantul meu preferat. Dar mi-am zis ca nu mi-e foame, asa ca mi-am continuat drumul.

Dupa vreo patru statii, înspre sudul orasului, am zarit pe o tabla maro, de indicator turistic, scris mare, cu alb “Grand Canal”. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Hangzhou, ultimul port

Cu rabdare si tenacitate de care doar chinezii sunt în stare, au sapat vreme de aproape doua mii de ani ca sa faca cel mai lung râu artificial din lume. Dar si cel mai vechi.

Au început sa sape la Marele Canal Chinezesc cu cinci sute de ani înainte ca Hristos sa se nasca si, în decursul timpului, i-au croit mai multe variante, unele sectoare chiar perpendiculare cu cursul lui de astazi.

Efortul a fost titanic, iar jertfele pe masura. În perioada de maxima extindere, 605-610 AD, în timpul Dinastiei Qi, au lucrat la el sase milioane de oameni, jumatate dintre ei gasindu-si sfârsitul din cauza foametei si a conditiilor precare de trai.

Cei 1794 de kilometri unesc Beijingul de Hangzhou si strabat sase provincii, iar în perioadele când înca nu existau caile ferate, drumul fara pulbere a facut ca distanta dintre cele doua orase sa fie cu vreo 900 de kilometri mai mica.

Interconecteaza cinci râuri importante, dintre care doua sunt cele mai mari din China: Yangtze, în sud si Fluviul Galben, Huang He, în nord. Nu le-am vazut pe astea doua, dar am vazut Qiantang-ul, cel mai la sud dintre cele cinci. Asa ca pot face o comparatie si, prin ochii mei, puteti face si voi. E întrecut de cele doua, dar, pe lânga el, Dunarea noastra e un fel de adolescent care mai are de crescut. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Asiapads

La un moment dat cineva mi-a comentat la postul despre cumparaturile în China, cum ca el ia electronice de la Asiapads. Dupa aceea am observat ca macar la doua-trei saptamâni apare câte o cautare despre Asiapads. Deci sunt cunoscuti. Nu am citit chestii de rau despre ei. Pe ici, pe colo lumea se mai plânge de calitatea produselor chinezesti, dar asta e. V-am mai povestit eu ca de obicei cumperi ce platesti.

Nu mai stiu la care post m-am trezit cu câteva comentarii, iar legate de site-ul asta si, mergând pe firul problemei, am prins ca vin de pe acelasi ip de Spania. Ca atare m-am burzuluit la “personajele” în cauza, pentru ca mi-am dat seama ca e vorba de unul si acelasi individ, posibil agent Asiapads.

Cum un pacat recunoscut e pe jumatate iertat, persoana din spatele pseudonimelor si-a pus cenusa-n cap si asa am aflat ca vorbesc cu Michelle. Care Michelle e chiar mai mult decât am crezut, fiind una dintre proprietarii Asiapads.

Chestia asta m-a facut curioasa si, trecând peste iritarea initiala, am vrut sa cunosc povestea mai îndeaproape si pe oamenii din spatele ei.

Asa am aflat ca e vorba de citeste mai departe… Citește mai departe…

RomâniaAsia

S-a lansat recent portalul, comunitatea online – sau cum vreti sa îi spuneti – a românilor din Asia.

Povestea a început în urma cu vreo cativa ani, odata cu descalecarea lui Vlad în Hangzhou. Probabil i-a venit ideea dupa ce a trecut si el prin perioada de singuratate pe care am cunoscut-o si eu la începuturi. Chiar daca pentru el a fost o varianta mai usoara, fiind cu sotia.

A pus pe picioare RomâniaChina.ning.com si a reusit sa strânga în jurul lui atâta popor, încât a epuizat numarul maxim de utilizatori pentru varianta gratis a comunitatii. Nu putini, daca citim regulamentul site-ului.

Cum pentru a face upgrade l-ar fi costat câteva sute de euro pe an, a hotarât sa-si rupa din timpul liber si sa-si puna la treaba aptitudinile de webdesigner.

Dupa trei luni de munca a scos pe scena digitala o comunitate nou-nousa, în care isi doreste sa adune nu numai românii din China. Daca acum numarul utilizatorilor nu mai e limitat, s-a gândit sa-i provoace pe toti concetatenii nostri care sunt plecati mai spre Est.

Daca aveti dorinte de calatorie, munca, stabilire în vreo tara asiatica, sau doar curiozitatea, puteti sa intrati pe RomâniaAsia.info si sa discutati cu cei care deja au oarece experienta pe plaiurile respective. La fel sunteti primiti cu bratele deschise si daca veniti sa largiti rândurile celor din a doua categorie.

Sa ne revedem cu bine la Vlad în batatura. Citește mai departe…

No More Free Hugs!!!

Mai mult ca sigur ca stiti clipul în care un nene isi dedica ore din viata îmbratisând lumea pe strada. Mai mângâie orgoliul ranit al unor domnite parasite de iubirea vietii lor, mai smulge zâmbetul trecatorilor. Una peste alta, binedispune.

Dar ce te faci cu cei carora le vine sa-si elibereze frustrarile în cu totul alt mod? De exemplu eu. Când sunt atât de nervoasa încât mi se întuneca “ferestrele”, adica vad negru în fata ochilor, daca mi-ar iesi în fata unul care sa ma ia în brate, cred ca l-as strânge de gât.

Ei, uite ca s-a gasit leac în plina strada si pentru alde noi. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Va e dor de o înghetata???

Începe sa se încalzeasca afara si se apropie momentul când n-o sa ne mai zbârlim la ideea ei. Ba chiar o s-o consideram o ispita rece si o sa cadem adeseori în pacat.

În Hong Kong s-a inventat înghetata-banana. Nimic nou sub soare, veti zice. si totusi… e o banana a carei coaja e comestibila si are cu 75 de calorii mai putin decât fructul în cauza.

Citește mai departe…

Vreme buna, timp frumos

N-am mai vazut soarele la fata de doua zile pentru ca stau îngropata în birou, ca ocnatii. Dar se pare ca lumea se bucura de el. Nu de alta, dar atât de putine vizite nu am mai avut de pe vremea când eram la începuturi.

Dar cum lucratorului îi sta bine cu treaba, va pun niste poze din jurul Lacului de Vest si ma retrag. Daca saptamâna ce s-a încheiat a fost una nebuna, ce urmeaza va fi imposibil de descris în cuvinte. Nu prea am curajul sa promit ca o sa mai dau pe aici pâna weekendul urmator. Citeste mai departe…

Citește mai departe…

Catwalk – colectia de toamna-iarna la chinezi.

Toamna târzie si începutul iernii lui 2009 m-au prins în China. Cum oameni, obiceiuri, locuri, mirosuri, mâncaruri, totul era nou în preajma mea si aveam motiv de mirare la fiecare pas, nu m-am mirat de cum i-am vazut îmbracati cu mult mai tare decât de restul lucrurilor ce ma înconjurau.

Ajungeam de la serviciu pe întuneric si daca nu ma astepta o alta noapte de lucru, aruncam laptopul de pe umar, luam sarsanaua la spinare si o taiam aiurea prin oras. Preferam întunericul si forfota noptii decât albul peretilor camerei de hotel.

Mi s-a parut cam hazliu la început sa-i vad în niste costume de schi înflorate. In special tipele se trageau la respectivul tzol sportiv, indiferent ca bateau spre treizeci sau saizeci de ani. Dar m-am gândit ca asta o fi trendul sezonului si m-am dus mai departe.

Mi-am imaginat ca fiind niste dealuri care încep din spatele Lacului de Vest si continua spre niste munti, în zona or fi niscaiva statiuni de sporturi de iarna si lumea o fi pasionata. Totusi, ceva esential lipsea din peisaj. Mai precis zapada.

În weekend mi s-a parut ca altceva nu e în regula, dar înca eram prea bulversata de schimbare ca sa-mi dau seama pe moment. Abia în cursul saptamânii, coborând într-o seara la supermarketul de lânga hotel am realizat care era problema. Costumele de schi… Nu le vazusem la lumina zilei decât pe umerase, în magazine. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Dim Sum – Jiaozi

jiaozi

Li se spune galuste, coltunasi, dumplings. Chinezii le spun ??. Adica jiaozi în chineza mandarina sau gaozi în chineza cantoneza care e vorbita în sud, cam de acolo de unde au plecat pe drumul matasii bunatatile astea.

Împreuna cu chiflele umplute si fierte în aburi – baozi, taiteii fripti, tartele cu oua si placintele din orez lipicios, fac parte din ceea ce cantonezii numesc dim-sum. Acum e mâncarea de dimineata a chinezului. Galustele se manânca si la prânz, dar în combinatie cu supa în care se fierb. Atunci sunt mai mici si în fiertura se mai adauga alte chestii verzi sau ciuperci. Sunt un “must have” în meniul ceainariilor, dar sunt si restaurante specializate doar pe mâncarurile astea si sunt foarte frecventate.

Sunt si un “must try” pentru oricine trece prin China si nu numai. Prima data când am mâncat jiaozi mi s-a spus ca daca e sa se faca un clasament al lucrurilor faimoase din tara asta, galustele ar fi undeva pe lânga Marele Zid.

Cu vreo doua saptamâni în urma am facut o portie mare, dar n-am avut nervi de chinez sa îl iau pe fiecare în mâna si sa-i dau forma respectiva. Plus ca ar fi trebuit sa îi fierb frumos, în aburi, sa nu-si piarda din frumusete.

Dar cum, pe vremea când am umblat prin China, mie mi-a trebuit sa fac pustoaice fericite cu posete din piata de noapte, în loc sa îmi aduc ce-mi trebuie, recte un set de cosuri din bambus pentru fiert pe aburi, acum n-am avut decât sa-mi fierb galustele în apa. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Nin Jiom Pei Pa Koa

Pentru ca sunt traznet de racita si pentru ca, oricum, îmi era în plan sa va povestesc despre el la capitolul “farmacie în China”.

E un sirop de tuse pe care chinezii îl folosesc de vreo câteva secole si le cam dau dreptate. Pe lânga faptul ca are un gust asa de bun, de îti vine sa-l iei ca pe un desert, e si foarte eficient. Moaie tusea, e un expectorant puternic si calmant al cailor respiratorii.

Contine doar extracte de plante, miere si lemn dulce. E si putin mentolat, lucru care face sa te racoreasca exact atunci când ai impresia ca-ti ia gâtul foc. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Scoleaza-l pe chinezul care nu vorbeste engleza

Nu stiu daca vi s-a întâmplat vreodata sa va vina sa luati o mitraliera si sa radeti tot ce întâlniti în cale.

Poate ma supraevaluez, dar pretind ca as fi o persoana calma. Numai ca tot calmul asta dureaza saptamâni, luni, uneori ani. Vreme în care adun în mine si îndes nervi si frustrari care, când izbucnesc, devasteaza tot ce prind în cale. La primul job mi-am trecut în palmares o usa de dulap scoasa de la locul ei cu tot cu balamalele din perete si o imprimanta trântita de masa de au sarit din ea toate cele.

În China am fost foarte aproape de câteva ori sa iau pe câte unul la bataie, dar am preferat sa ies afara si sa ma plimb prin curtea fabricii pâna îi apuca pe piticii de pe creier durerea de picioare.

Una dintre chestiile pentru care am aterizat acolo a fost faptul ca au folosit cinci ani aplicatia fara sa le pese de rezultate. Într-un cuvânt, si-au bagat picioarele în ea. Cineva le-a spus ca trebuie sa introduca ceva acolo, ei au luat-o ca pe o corvoada în plus si au facut cum i-a dus capul. Numai ca la un moment dat a aparut un controller care a avut pretentia sa poata calcula cât îl costa productia. Care productie nici nu era înregistrata în ditamai programul ce avea fix scopul asta.

Undeva, pe la mijlocul lui martie, 2010, deci la vreo cinci luni de la începerea proiectului, am reusit sa fac atâta curatenie în sistem încât sa încep sa ma gândesc si la modulul de productie si la cum sa îi fac sa declare timpii reali, nu aburelile standard trecute din vârful pixului în fisele tehnologice. Ca nici de alea nu erau siguri.

Dupa vreo luna de încercari, esecuri si chinuri, am ajuns la concluzia ca-i putem da drumul. Moment în care tipul cu care lucrasem pâna atunci si în care îmi pusesem toate sperantele, mi-a spus ca el trebuie sa aiba grija de încarcarea masinilor si nu mai are vreme de mine. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Cordyceps sinensis

Hai sa zicem ca ar fi o continuare a foiletonului cu dusul la doctor prin China. Pai, dupa ce a pus mai mult sau mai putin stetoscopul pe tine, ti-a luat sânge pentru analize sau pur si simplu ti-a masurat cu trei degete cele trei tipuri de puls recunoscute în medicina traditionala, urmeaza sa-ti iei hapul.

Asa ca, postarea de azi e si începutul capitolului despre farmacia la chinezi. De mâine încolo, o sa vedeti ca o sa povestesc nu foarte mult, dar vor fi multe poze.

Dupa un stagiu de vreo treizeci si ceva de ani de fumat, o salba întreaga de raceli netratate si sanatate distrusa într-un serviciu cu ture de noapte, taica-meu s-a ales cu un emfizem pulmonar de toata frumusetea. Credeti-ma, e o boala foarte tâmpita. Alveolele pulmonare se distrug si în locul lor ramân bule de aer. Cu cât boala avanseaza, cu atât tesutul dispare, bolnavul putând sa ajunga în ultimul stadiu sa respire numai cu aparatul care sa-i pompeze oxigen.

Nu exista tratament care sa vindece. Doar ceva sa încetineasca evolutia.

Daca tot am fost în China, mi-am zis sa caut ceva care sa-l ajute. Probabil ca sunt milioane de pagini de medicina traditionala chinezeasca pe internet, dar din cele care sa merite atentia, nu abureli gen reviste de paranormal, 99,98% sunt în chineza.

Am avut norocul sa citesc despre ciuperca-vierme. Dongchóngxiàcao (????) pe chinezeste, cordyceps sinensis pentru restul lumii. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Încaltari de cursa lunga

Na, c-am dat-o pe sfaturi practice. M-am apucat sa-i comentez lui Aliceee la un post cu bagaje si pantofi de calator si mi-a venit ideea sa dezvolt si la mine subiectul cu umblatorii. Asa le zic eu pantofilor comozi, adica alora care îmi permit sa stau o zi întreaga în picioare si sa fac pasi multi când sunt cu fizioterapia la zi. Ca tot veni vorba, înca nu am ajuns la tanti doctor Patru si am o vaga banuiala ca o sa iasa cu scântei, pentru ca nu m-a mai vazut de vreo trei ani.

În general încerc tot ce-i nou, sunt deschisa la experiente si provocari nemaiîntâlnite, dar când mi se pune pata pe câte o chestie, asa ramâne. Ca un exemplu scos din context, ba ajuns chiar pe aratura, în prezent sunt fan Samsung: telefonul cu care m-au dotat la serviciu, televizorul pe care l-am luat pentru parinti – ca la garsoniera am hotarât sa ma lipsesc de asa ceva, un hard-disk extern, aspiratorul, ba chiar si un aparat de fotografiat ce l-am primit bonus la televizor.

În termeni de marketing asta se numeste consumator fidel marcii. Hai ca n-am uitat chiar tot în sai’spe ani de când am terminat faculta. Ce te faci însa când ai de-a administra un consumator fidel unui model, iar modelul apartine unui produs cu ciclu de viata scurt si cu rata de înnoire rapida?

Gata cu teoria, ca nu vreau sa-mi plictisesc si putinii cititori! E vorba ca mi s-a pus pata pe niste pantofi si, ca si copilul râzgâiat, vreau numai din aia. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Grupa mica da navala

Astept sa se întoarca Shao Yan la serviciu dupa vacanta de Anul Nou Chinezesc si dupa cele patru luni de concediu de maternitate. Mi-a spus ca nu are decât în telefon poze cu a’ mica si din China nu se pot trimite MMS-uri spre România. Cred ca operatorii nostri nu au protocol cu chinezii.

Pâna atunci, mai scot din lada cu amintiri una cu copii chinezi. Nu copii chinezesti 😉

Mesterul din poza e puiul uneia dintre fetele de la Financiar. L-am ginit prima data în ziua despre care urmeaza sa va povestesc si, din gramada de mutrisoare rotunde cu ochi oblici cu care am facut cunostinta atunci, el mi-a ramas în memorie pentru ca a fost un fel de comandant de gasca. Pe urma ne-am mai intersectat de câteva ori. La prima reîntâlnire l-am chemat sa îi dau ciocolata si, de cât de expansiv a fost înainte, atunci a fost cât pe ce sa intre sub masa maica-si, de rusine. Pe urma si-a revenit, de am ajuns la ultima întâlnire sa ceara chiar celebra “poza cu maimuta”.

Cu vreo câteva zile înainte de o întoarcere în China m-am mailuit cu fata care e la controlling si i-am zis sa fie linistita, ca vineri o sa ajung la ea si o sa avem timp berechet sa rezolvam toate problemele. Si începe tipa pe un ton jalnic, ca stie ca vin, ca deja sefu-sau i-a zis sa se pregateasca sa vina sâmbata la lucru pentru mine, ea toata saptamâna e plecata si nu mai ajunge sa se ocupe de fie-sa si blablabla. Nu stiu cum si de ce, m-a mâncat pe mine undeva sa fac glume proaste si i-am zis, citeste mai departe… Citește mai departe…

新年快乐!

Adica An Nou Fericit! China e deja în anul dragonului, noi mai avem vreo câteva ore pâna atunci.

N-am avut norocul sa prind vreun revelion chinezesc în China. În 2009 am plecat spre România chiar în seara respectiva. Tot ce am putut trai alaturi de chinezi a fost un imens foc de artificii care m-a însotit pe tot drumul dintre Hangzhou si Shanghai.

Cum mie îmi place sa-mi imaginez tot felul de chestii, mi-am zis ca toate pocnitorile pe o distanta de aproape 200 de kilometri au fost trase în cinstea mea si am fost la fel de fericita ca si chinezii care le trozneau pentru a alunga spiritele rele din anul ce urma sa înceapa.

Anul nou chinezesc e unul dintre putinele momente de peste an când familiile au ocazia sa se reuneasca. Înca de cu vreo luna înainte, la agentiile de bilete se fac cozi… cât China. Ceea ce vedeti în poza e ce au surprins cei de la www.china.org.cn în Ningbo, iar asta nu e un oras tocmai mare. Adica vorbim de vreo 3 milioane în mediul urban, 6,5 cu tot cu suburbii.

Pe foarte multe calendare chinezesti am vazut câte un copil durduliu si cu pielea fetei neobisnuit de roz. Mi s-a explicat ca pustiulica vrea sa reprezinte anul nou.

Ce fac chinezii de Anul Nou? Pai chestii legate de familia reunita, masa îmbelsugata, de pe care nu pot lipsi coltunasii si, la Beijing, rata specifica locului. Obiceiurile sunt multe, asa cum si China e mare.

Xin Nian Kuai Le! Citește mai departe…