Samba! Do Brasil

Măi, să fie. În firma asta nu ai vreme să te plictiseşti. Nu e prima dată când o spun, dar trebuie să-mi vărs şi eu năduful cumva. Adică, în ziua de 30 decembrie a anului de graţie 2010, stau şi eu liniştită în concediu şi pregătesc depozitele chinezilor pentru inventarul ce or să-l înceapă în 2 ianuarie şi numai ce mă sună şefu-meu. Că l-a sunat şefu-su şi i-a spus că de la 1 ianuarie or să treacă o firmă care nu e la mine în parohie în subordinea uneia care e. Prima chestie care mi-a ieşit pe gură a fost de genul “da’ flori nu vrea?”. Bine, expresia a fost alta şi nu face onoare unei doamne, dar nici nu m-am putut abţine. Numai ce am unit la chinezi nişte firme şi încă mai curăţ gunoiul care mi-a scăpat în urma mutărilor. Că a trebuit făcută în pas alergător, … Citește mai departe…

În ritmuri de cicadă

Nu vă închipuiţi că eu sau chinezii am inventat un nou dans. E vorba de cu totul altceva. Momentul acţiunii – pe la începutul verii, în primul weekend după o întoarcere în China. Vroiam să merg la un coleg ce era la alt hotel şi stăteam liniştită, aşteptând autobuzul. Când deodată şi de nicăieri s-a auzit un zuruit de parcă cineva ar fi pus hârtii într-un ventilator. N-am avut vreme să ma dezmeticesc pentru că zgomotul, pornit dintr-o parte, m-a înconjurat, pur şi simplu. După vreo două minute a încetat. După vreo alte două-trei minute a revenit, cam pe acelaşi şablon, ca şi cum s-ar fi probat o instalaţie de sunet în aer liber. Am început să intru la bănuieli că ceva nu e tocmai în regulă cu mine. M-am uitat în toate părţile şi nu vedeam nimic. Ba m-am uitat la oamenii din jurul meu şi toţi continuau să … Citește mai departe…

DT, 23.12.2010

Unii, prin comentarii, mi-au lăsat vorbă că ar vrea să ne întâlnim. La fel vreau şi eu. Hai s-o facem azi, la 7 seara, la DT. Zice Betzy să vedem şi un film, la alegerea mea. Eu o să vin cu mai multe, care îmi plac, iar ce o să vedem o să fie la alegerea voastră: Snow Cake – o poveste dulce-amară cu nişte oameni puţin mai diferiţi. Restul e tăcere – cel mai bun film românesc pe care l-am văzut până acum Două filme a căror acţiune are loc in Shanghai, în al doilea război mondial Shanghai Imperiul Soarelui Vânătorii de zmeie – un film dureros despre drama unor afgani Copiii din Huang Shi – povestea unui jurnalist englez care salvează nişte orfani chinezi în timpul ocupaţiei japoneze Filmele nu sunt tocmai uşor de digerat. Te mai pun si la gandit. De partea digestiva o să mă ocup … Citește mai departe…

De suflet

Avionul pleacă din Shanghai aproape de miezul nopţii şi de obicei ajung la aeroport direct de la birou, după alte două ore în maşină. Ca atare prezint o stare uşor vegetală în momentul îmbarcării. Tot ce mai pot face e să arunc cu privirea către un film uşor, întru relaxarea muşchiului gânditor şi pe urmă să trec la somnic dulce care se întinde cam până când vine vremea să sărim pârleazul Uralilor, în Europa. De data asta n-am mai avut nervi de niciunul dintre filmele de la Lufthansa. În ultimul timp mi-am cam ieşit din mână la statul cu ochii în tembelizor şi de când am renunţat la el, parcă gândesc ceva mai mult şi cu ideile mele. Oare nu cumva prea mult? Pentru că şi decizia de a mă apuca de blogăreală am luat-o într-un moment din ăsta, de supra-sarcină de gândire. A se citi minte înfierbântată. Şi de … Citește mai departe…

复制 /粘贴, Copy/Paste, pe înţelesul nostru

Mi se plângea Răzvan, într-un comentariu pe zăcurtici, de faptul că ai mei chinezi copiază tot ce prind: electronice, telefoane, haine, chiar şi Rolls Roice-uri. Iar eu pot plusa miza, mergând chiar şi până la utilajele industriale. Firma la care lucrez face maşini şi matriţe pentru recipiente de plastic, celebrele PET-uri. Prin aprilie a fost la Shanghai un târg al producătorilor de plasticuri şi al colateralilor. Au avut şi ai noştri stand şi au luat cunoştinţă de existenţa concurenţei chinezeşti. Povestea la un moment dat şeful de la service că din depărtare i s-a părut că vede undeva una dintre maşinile noastre. Când s-a apropiat de ea şi a vâzut-o din alt unghi, era leit a unei alte firme de renume în domeniu. Iar cabina era copie a unei alteia. Producătorul no-name a avut tupeul să se prezinte cu ea la un târg cel puţin naţional, dacă nu inter. Nu … Citește mai departe…

Elegie

Ninge în China ca într-o poezie rusească. Sâmbătă erau douăzeci de grade, cu nelipsita ceaţă, duminică erau cinci, cu ploaie. Aşa vine iarna aici. Te culci în tricou şi te trezeşti în cizme. Anul ăsta s-au jucat vreo săptămână de-a v-aţi ascunselea. Nu ştiu care dintre ele nu era hotărâtă: toamna să plece sau iarna să vină. Anul trecut, însă, a mers pe tiparul clasic. Venisem pentru două săptămâni, în noiembrie, doar ca să vedem cum stau treburile. De stat, am stat eu încă două săptămâni, că treburile o luaseră nasol la vale, de trebuiau oprite. Aveam la mine haine de vară şi o bluză de trening, sandale şi o pereche de pantofi. Şi mai bine de o săptămână am purtat respectiva uniformă. Atunci m-au învăţat chinezii că răceala se scoate cu apă caldă. Nu e neapărat să-i dai cu muşeţeluri şi alte alea. Bea doar apă caldă şi treci … Citește mai departe…