Timișoara-București-Atena

avion1

Îmi iau bagajul de pe conveior și dau să ies. Dar… pauză, șofer. Mă pendulez vreo douăzeci de minute și îi trec în revistă pe toți cei care stau cu o hârtie în mână, în fața ieșirii. Însă niciunul nu are nici sigla firmei și nici numele meu, fie el scris și cu litere grecești. Până la urmă îl sun pe colegul cu care urmează să merg mâine la fabrica de lângă Patras. Tipul sună la firma de taxi și-mi dă de știre că trebuie să ajungă. Într-adevăr, nu trec nici zece minute și apare în fața mea mândrețe de foaie pictată cu albastrul caracteristic firmei. Moment în care îmi sună și telefonul. – Alo, doamna RATIUU, sunt de la firma de taxi. – Bună ziua, mulțumesc, chiar acum am dat de șofer. – Stați! Nu, eu sunt șoferul. Mă uit la tipul de lângă mine și nu-l văd cu … Citește mai departe…

Mavrodaphne – un vin pentru gagici

mavrodaphne1

Numai bun de gustat lânga o prajiturica, într-un loc umbros, tinut la o temperatura de sub 20 de grade Celsius. Spre diferenta de vinul de Porto, care e dulce dar tare, de ajungi sa nu-ti dai seama cum iei viteza de la el, Mavrodaphne nu e mai zdravan ca o bere. Dar licoarea bruna cu reflexe purpurii, aproape opaca, îti dezmiarda papilele cu o aroma de caramel, ciocolata si stafide.

Nu pot sa spun ca sunt o cunoscatoare într-ale vinului. Pâna sa ajung în Italia, nu stiu daca m-am atins de el de mai mult de vreo trei sau patru ori. Probabil pentru ca în tineretile mele se stia ca în domeniu ai numai doua variante: vin de butuc, facut acasa din soiul pe care-l avea fiecare prin curte sau vin de pastile, din comertul socialist. Numai ca acolo, în Veneto, se cam darâma via pe tine, pe oriunde te-ai învârti, iar vinul locului se ia de la dozator, din supermarket si e mai ieftin ca berea. Care e drept, e mult mai scumpa decât la noi.

Pe Mavrodaphne din Patras l-am descoperit relativ recent. Dupa ce m-am întors de la nunta lui Pier am organizat la mine o sezatoare literara la care s-a “citit” în special Prosecco de Valdobbiadene. Pentru ca, deh, nu am putut veni de acolo cu portbagajul gol. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Cam tot ce ne doare în ziua de azi

Despre criza, pensii, Grecia, Italia, asezonat cu politica unicului copil din China.

Am regasit articolul asta, scris anul trecut, dar mi se pare mai actual ca oricând. Treceti cu un click pe aici si n-o sa va para rau. E scris asa cum cere statutul unui profesionist.

În alta oridine de idei, astept cu interes sa treaca ziua de azi. Grecii cu care am ajuns sa discut în ultimul timp sunt cam cu frica în spate pentru ce o sa se întâmple de mâine încolo. Nici noi n-ar trebui sa fim tocmai indiferenti. Citește mai departe…

Akropoli

Am pus pozele sus în ideea ca ma apuc sa scriu despre Atena. Asta a fost aproape imediat dupa ce m-am întors, adica acum o gramada de vreme. Si am uitat de ele. Cam va dati seama ce efect a avut Grecia asupra mea.

Mi s-a spus ca e un oras relativ sigur, comparabil din punctul asta de vedere cu Timisoara. Nu prea ai probleme sa te plimbi noaptea pe strazi, doar prin jurul Omoniei ai oarece sanse sa vezi indivizi mai ciudati. Ca turist strain te paste tepuirea de catre taximetristi, iar aici citez din seful grec, cel care m-a pus în tema cu toate cele „dar asta e valabil în orice tara balcanica”.

Bineînteles, mi-am luat-o la prima cursa din weekend. A venit la hotel un mosulete cu o masina din categoria troaca, a pornit aparatul de taxat, dar când mi-a dat rest a tinut cu vreo 4 euro mai mult decât a fost pe chitanta. Seara am prins un tinerel care vorbea si engleza pe deasupra. Ala s-a bucurat ca i-am lasat vreo 50 de centi, ca n-am mai avut rabdare sa astept dupa el sa se caute de marunti. Ce sa zic, ca peste tot, oameni si oameni.

Cu o zi înainte, cautând pe net cum sa ajung în centru, am citit pe undeva ca metroul din Atena e cel mai modern din Europa si pentru ca e cel mai recent. Hm… Am plecat din gara de la Kifissia cu un tren expirat, cu aer conditionat (de deschiderea geamurilor), dar am zis ca asta e treaba când mergi de la periferie spre metropola. A trebuit sa schimb la Omonia si sa cobor la metrou. Mi-am zis ca, hai, sa vad minunea. În minte cu ce vazusem prin Asia, am avut surpriza sa dau tot peste acelasi gen de trenuri. Într-adevar, statia e noua si pe moment lipseste praful pe care l-am vazut din plin pe pereti în Munchen.

Destinatie finala… Akropoli. Platit 12 euro ca sa urc la ruine. Bonus, Agora si muzeele adiacente, mai putin cel cu vestigiile importante. Pentru ala se mai marca înca pe atâta. Asa se câstiga de pe urma turistilor. Nu am reusit sa vad decât ruinele. Am plecat târziu din hotel si pâna am coborât, chiar si la Agora era pus lacatul, chit ca e în câmp liber.

Citeste mai departe… Citește mai departe…

Seara la marginea Atenei

S-a fost sa fie cu iesitul la bere. Vineri seara baietii au avut treaba, care pe la servere, care pe acasa. Ca sa spele rutinea, s-a sacrificat seful de departament si m-a scos la cina, dar mi-a fost oarecum peste mâna sa ma lansez cu el într-o paranghelie, ca doar nu suntem în pozitia de a ne trage de mâneca. Plus ca mai avea de condus pâna în celalalt capat al Atenei.

Am ales sa fie ceva foarte grecesc. Mi-am zis ca daca tot sunt acolo, macar sa simt si gustul locului. Din fericire a fost si o bere. Tot greceasca. Daca treceti prin zona, puteti încerca Mithos. Nu e rupta din rai sau din Olimp, ca sa ne tinem de specific, dar daca e rece e baubila si are marea calitate ca a ramas singura marca greceasca cu proprietar grec, care nu s-a aservit marilor multinationale. Probabil ca or mai fi ele beri artizanale, cam cum am vazut ca au început sa apara si pe la noi, dar asta e un fel de brand national.

Bun, ce am învatat de aici? Pe la opt si jumatate am fost primii în restaurantul cu mese si scaune ca ramase de la bunica si puse în curte, sub o bolta de vie, iasomie înflorita si dafini. Dafini printre ale caror crengi au dat lumina niste lampioane facute din razatoarele din bucatarie. Clientii au început sa apara cam pe la zece, când noi deja nu mai puteam duce furculita la gura de cât ospat a fost. Când am fost în plina actiune mi s-a explicat ca în familia greceasca bunica e cea care organizeaza cina atunci când se strânge familia de prin toate insulele Eladei si ca acelasi personaj considera un adevarat pacat sa ramâna mâncare pe farfurii. asa ca trebuie ras totul. Lucru foarte greu de realizat… Citeste mai departe… Citește mai departe…

Prin lume cu transportul în comun

Primul contact cu Elada a fost unul interesant. Interesant zic? Hm… Un întelept chinez spunea odata ca nu doreste nimanui sa ajunga sa traiasca vremuri interesante. În asemenea perioade poti avea parte de tot felul de surprize, unele nu prea placute, mai ales daca esti o persoana comoda. Dar… interesante, în special pentru cineva caruia îi place aventura.

Cu toata gâlceava dintre Google si chinezi, dupa ce m-am prins de figura cu get directions de pe maps, nu am mai avut surprize în China. Din pacate asta a cam încheiat pentru mine perioada de romantism a descoperirilor, când m-am urcat într-un autobuz fara sa stiu unde ajung. Pur si simplu, am mers la deruta si asa am ajuns sa cunosc orasul. Pe urma doar a trebuit sa marchez pe harta de unde plec si unde vreau sa ajung si am primit toate combinatiile posibile de autobuze sau metrouri, unde a fost cazul.

Dar am revenit în batrâna Europa, mai exact în leaganul civilizatiei ei. si în prima seara, cu câteva minute de internet platite cam pretul lor în aur, am încercat sa-mi fac traseul de weekend.

Surprizaaaa! Dupa nenea gogule nu am avut decât doua variante. Ori merg cu masina si m-am uitat în parcarea hotelului: nici urma de mânzul meu. Ori o iau apostoleste, cam ca lupta lui Fat-Frumos, zi de vara, pâna-n seara. Pentru ca Atena e maaaareeee. O sa vedeti în poze, când o sa ajung sa scriu despre subiect. Pâna la urma am gasit o harta a metroului, dar cam depasita. Abia în ultima zi m-a ajutat sefu-meu sa dau de site-ul metroului si al companiei de tramvaie.

Ei, dragii mei, asta mi-a cam dat ideea sa scriu despre cum poti sa te deplasezi prin orasele pe unde am avut eu norocul sa ajung. Ca poate or mai fi si alti români care nu au bani de dat pe taxiuri, dar au dor de duca. Citeste mai departe…
Citește mai departe…

Piti si coca, neam de traista.

As fi vrut sa scriu despre Acropole, unde am fost sâmbata, dar faza de ieri prea m-a zgârîiat pe retina si timpane, asa ca nu pot trece mai departe pâna nu v-o povestesc.

Nu stiu ce sa zic. Poate deja apartin unei generatii expirate sau poate ca numai sunt rupta de realitate, fiind de felul meu mai mult omu’ padurii, varianta feminina, decât orasanca. Totusi, parca asa ceva nu se face. Si asta am observat-o si prin restul lumii, pe unde am mai umblat.

În orice aeroport e un oarecare zumzet dat de sutele de oameni ce-si asteapta rândul fie la check-in, fie la control. Ieri m-a întâmpinat acelasi zgomot de fond în Atena. Numai ca pe masura ce ma apropiam de zona unde îsi are Carpatair ghiseele, parca zarva crestea. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Κα Ρατιοθ Τηεοδορα

Noroc ca am mai învatat ceva fizica la viata mea, ca a fost cât pe ce sa nu-mi recunosc numele scris cu litere grecesti. La drept vorbind, nici nu au fost prea multi soferi care sa astepte în aeroport la Atena, asa ca nu am avut prea multe optiuni.

Cu alte cuvinte, dupa un somnic de vreo doua ore, ca se pare ca am deja reflex conditionat la zgomotul de motor de avion, am debarcat cu arme si bagaje în Grecia. Am visat ani întregi la momentul asta pentru ca una dintre legendele familiei zice ca de aici s-ar trage oarece stramosi pe linie materna. Culmea, când am coborât prima data pe aeroport la Venetia, acum vreo cinci ani, am avut un sentiment de acasa, care m-a însotit pâna am plecat pentru ultima data din Italia. Aici, contrar tuturor asteptarilor, a fost o chestie absolut neutra. De fapt, neutra a fost si venirea mea la firma asta. Ba a fost mai mult o ambitie de catâr de a-i demonstra unuia dintre sefii italieni, cu care am avut un clenci, ca pot sa-l las cu ochii în soare când îi e lumea mai draga. Povestea se întinde pe niste ani si e destul de amara, asa ca nu are rost sa va otravesc si pe voi cu ea.

Nu stiu cum o sa fie aici. Cert e ca a venit la momentul potrivit, ca toate care au însemnat ceva în viata mea. Citeste mai departe… Citește mai departe…