Buticar în Indonezia

erna

Sau cum să-ți deschizi o mică afacere la ecuator. Poate vă mai amintiți de pretenuța mea din Indonezia, cum am ajuns să ne cunoaștem în adolescență și cum ne-am regăsit pe facebook, după vreun sfert de secol și după ce am stat trei săptămâni la nici cincizeci de kilometri de unde locuiește acum, fără să am nici cel mai mic habar. Am mai trăncănit noi o vreme pe facebook, am mai schimbat impresii și amabilități, după care s-a așternut tăcerea. Mi se pare normal, că doar fiecare are treaba ei, acum. Nu mai suntem puștoaice să uităm de noi la telefon sau pe chat. N-am mai auzit de ea cam până prin februarie sau martie, anul trecut, când am găsit-o necăjită, că s-a apucat de-o afacere și s-a trezit că nu-i ajung banii. Norocul ei c-am fost în ziua de salariu și nenea cu chiria urma să vină abia luna … Citește mai departe…

Erna din Indonezia

SAMSUNG

Să vedeţi, domniile voastre, întâmplare-ntâmplătoare! Undeva, pe la şaptesprezece ani, am ajuns să corespondez cu o fătucă din Indonezia. În vremurile alea era destul de greu să ai vreun cunoscut chiar şi dincolo de graniţă, în Ungaria. Nu era de ici, de colo şi fiecare scrisoare primită dintr-un loc aflat în Centura de Foc a Pacificului îmi sufla vânt sub aripile imaginaţiei. Am avut aşa-zişi “pen-pals” din mai multe ţări şi cumva lucrul ăsta m-a ajutat să nu mă înec în rahatul pe care comuniştii ni-l serveau în fiecare zi. Pe undeva, şi contactul cu ceva ce exista dincolo de fâşia de pământ care mă ţinea prizonieră într-o ţară-puşcărie şi crezul că acel ceva e posibil să ni se întâmple şi nouă m-a făcut să n-o iau razna. Dar Erna avea stilul ei special. Fiecare plic pe care îl primeam de la ea era o bucurie. Fiecare scrisoare era atât … Citește mai departe…

Ia sopârla, neamule!!!

Indonezia e tara sopârlelor. V-am mai povestit despre ele când am fost pe insula Kotok. Daca doriti sa revedeti, o puteti face cu un click aici. Prima chestie care mi-a atras atentia în barul în care ne-am parcat în prima seara, a fost o sopârla pe perete.

Pata de culoare închisa din poza e un vizitator care a trecut pe la mine, prin camera de hotel.

Sunt peste tot, de toate felurile si culorile, care mai mici, care mai mari, de ajungi sa nici nu le mai bagi în seama.

Dar nimic din ce am vazut dincolo de Kotok nu se compara cu ce a prins în sufragerie, mai zilele trecute, tatal lui Royce, colegul meu indonezian.

Citește mai departe…

Român în Indonezia

Saptamâna asta am dat, via forumul de pe Softpedia, de un român care e la munca în Indonezia. Va dati seama?! In-do-ne-zi-a. Hai, ca vad ca înca mai stiu sa despart în silabe. Oare o mai fi tara pe Pamântul asta unde sa nu fie un român plecat la lucru?

Daca eu m-am simtit singura în China si pe urma mi-am dat seama ca era plin de români, închipuiti-va cum se simte baiatul asta, ca singurul arian din zona e un neamt .

E un tip cu umor si care scrie plin de verva. Unde mai puneti ca are atât de mult bun-simt încât atunci când mi-a comentat pe blog nici nu si-a pus link spre al lui. Cica nu poate fi numit blog, ca n-are decât vreo cinci cititori.

Parerea mea e ca o sa aiba mai multi. chiar dintre voi. Dati un click aici!!!! si n-o sa va para rau. Citește mai departe…

Indonezia, asa cum am simtit-o – crâmpeie, la final.

Luati la bucata, indonezienii mi s-au parut oameni faini. Cu foarte mult mai prietenosi si sinceri decât chinezii, vedeai ca sunt dispusi sa te ajute nu doar pentru ca asa scrie la fisa postului. Chinezii o fac impecabil când sunt la lucru, pentru ca asta le e meseria. Indonezienii o fac mai în reluare, în ritmul lor din care nu-i poti scoate, dar din inima. Si contactul dintre oameni e cu totul altul. Cu chinezii abia dadeam mâna. Prima data când m-am reîntâlnit cu Zhang Min în Shanghai am pupat-o si a ramas foarte surprinsa, ba pe undeva chiar jenata. Probabil si asta o fi unul dintre gesturile rezervate doar prietenilor foarte-foarte-foarte buni sau familiei. Când ne-am despartit de Royce, ne-a strâns pe toti în brate de parca am fi fost frati de când lumea.

Cel putin în domeniul hotelier mai au mult de pedalat. Afara e gardul, ba continua si înauntru.

Pâna dai ochii cu leopardul. Primul lucru care m-a izbit în camera de hotel de cinci stele au fost asternuturile nu foarte curate. Când am intrat în baie, am dat peste prosoape de un alb-maroniu, care m-au facut sa regret ca nu mi-am adus macar unul de acasa. Nici robinetul la baie nu dadea semne de prea mare bucurie când am facut cunostinta. Drept urmare, nu a mai vrut sa se închida si, pe tot parcursul sederii mele acolo, a plâns siroi de lacrimi.

Faza cea mai penibila a fost în prima dimineata. Dupa ce m-a trezit la cinci-jumate muezinul ce-si chema musterii la rugaciune, pe la sapte m-au dat jos din pat niste batai hotarâte în usa. Degeaba am racnit din pat ca nu vreau room-service, a trebuit sa ies în pijama sa ma si vada la fata. Nu mica mi-a fost mirarea când în locul tipelor cu care eram obisnuita peste tot la hoteluri, m-am trezit în fata cu doi baieti. Si nu vroiau sa-mi aduca oarece de-ale gurii, ci sa-mi ia hainele. Noroc ca nu alea de pe mine, ci cele murdare, sa le duca la spalat. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Îmi vine sa nu ma mai joc

Mi-am rupt nopti întregi din somn ca sa scriu despre China si Indonezia si a fost destul sa pun pe blog ameteala aia cu bomboanele de liquirizia, ca sa explodeze cautarile. Oare o fi placând lumii gustul respectiv? Sau poate tocmai pentru ca nu place, oamenii încearca sa afle de ce sa se fereasca. Se vede ca grosul capsunarilor e mai repede în Italia. O singura cautare e dupa liquorice. Nimic în germana sau spaniola sau cine stie ce alta limba în care ne mai blagoslovesc concetatenii UE.

A, mai am un subiect cu care am rupt gura târgului: postarea despre gnocchi. Îmi vine sa plâng de ciuda. Sunt poate mii de bloguri culinare si doar câteva despre China. Si pe mine ma nimeresc oamenii cautând chestii de potoale. Nici macar de din alea chinezesti, ca si despre ele am mai scris pe ici, pe colo. Or fi exotice si nu stie lumea de ele? O fi si varianta asta, ce sa zic. Destul si bine, în nici jumatate de luna gnocchi a ajuns pe locul 20 din peste 700 de expresii unice.

Probabil ca se pregateste lansarea unui nou sezon de Dr House. Iar foarte multa lume îl cauta si da la mine pe blog de o alta tâmpenie.

Cam în fiecare zi am câtiva care cauta cele trei chestii. Plus cumparaturi din China, cu toate variantele.

Si totusi, mai cauta lumea si dupa numele meu. Asta înseamna ca îsi aduc aminte de mine, dupa ce au trecut pe aici mai cu atentie, mai în fuga calului, fiecare dupa vreme si preferinte. La început au fost mai dese cautarile, acum din ce în ce mai rare. Oare sa-mi fi fidelizat „fanii” si sa fiu într-o perioada de pauza? Greu de spus.

Cam asa arata all time top30 al cautarilor, în valori absolute, conform lui Google Analytics. Citeste mai departe, ca e de râs… Citește mai departe…

Indonezia, asa cum am simtit-o – partea a treia

Azi discutam despre cum ne deplasam prin Indonezia si sarim rapid peste capitolul “de la o insula, la alta”. Aici sunt clasicele barci cu motor, vapoare si, între insulele importante, avioane.

Partea interesanta e cea din interiorul orasului. Trotuarele încep sa apara în zonele nou construite, dar asta nu înseamna ca ar fi si folosite. V-am pomenit doar în primul capitol al seriei asteia ca indonezianul e cam domol din fire. Asta se observa si daca mergi pe strada. Toata lumea e motorizata, iar daca n-are caii-putere proprii, se gaseste cineva sa ti-i ofere pe ai sai pentru câtiva banuti. Cum se procedeaza, vorbim putin mai încolo.

Cumva îi înteleg. Sa traiesti în caldura si umezeala aia si sa mai faci si kilometri pe jos, parca nu prea te îndeamna. Asta e opinia unui european, dar ei se presupune ca sunt de-ai locului si ca ar fi adaptati la mediu. Ideea e ca si daca e o distanta de vreo 10 minute de mers pe jos, se prefera altfel.

Iar acest “altfel” presupune un motor. Foarte rar am vazut biciclete. În schimb e plin de scuteristi. Spre deosebire de chinezi, care aveau jucarii electrice, ale astora sunt pe benzina, asa ca tin-te neica poluare si zgomot.

Daca ar fi sa ne ducem traiul în Indonezia, pentru noi benzina ar fi destul de ieftina. Undeva pe la un dolar, un dolar-s-un-pic litrul. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Indonezia, asa cum am simtit-o – partea a doua

Royce mi-a zis într-o zi ca muncesti un an în Europa si pe urma traiesti zece în Indonezia. Poate ca nu o fi chiar asa, dar si daca e numai pe jumatate si tot merita. Problema e ca dupa cei cinci petrecuti sub cocotier, trebuie sa te întorci si s-o iei de la capat. Ori dupa atâta întrerupere, cine te mai baga în seama? Cel putin în meseria mea mi-as putea permite ghidusia asta doar în pragul pensiei. Ca altfel as ramâne pururea somera.

Daca nu esti foarte pretentios, poti sa manânci la un atelier de frigarui cu 2 dolari o masa si sa traiesti mai la periferie, într-o garsoniera de 30 de metri patrati cu vreo 30 de dolari chirie pe luna.

Înca locuintele sunt ieftine în Indonezia. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Pont pentru degustatorii de bere

Hai, ca va stiti voi care sunteti, ca si eu stiu ca ma mai cititi.Habar n-am daca se gaseste în Auchan, dar daca dati de ea, o recomand cu raceala. Am vrut sa spun cu caldura, dar combinatia nu e buna.

Cu ea ne-am racorit serile toride din Indonezia. Scumpa, de parca ar fi fost vin italian în Italia. Ajungea si pe la 4 euro în Cheers, barul în care ne împiedicam noi de obicei dupa lucru. Dar nici dincolo nu era mai ieftin. Cel mai mic scor îl marca în supermarket, unde era pe la 1,5. De buna era buna, de multa era multa, ca „jumatea” la ei, ca si la chinezi, e de 600. Dar din cauza pretului nu e de cursa lunga.
Citeste mai departe… Citește mai departe…

Indonezia, asa cum am simtit-o – prima parte

Ce v-am povestit pâna acum au fost doar partile frumoase, cu zorzoane si sclipici exotic, iar astea fac bine la impresia artistica. Probabil vi s-a parut ca Indonezia e tara perfecta. Asa o fi pentru turisti. Probabil asa o fi si pentru cei care si-au gasit o indonezianca oachesa si au hotarât sa-si stabileasca acolo cartierul general.

Cum e pentru indonezieni? Greu de spus. E o societate în dezvoltare, cam pe unde eram noi în anii ’90, din care am mai scadea vreo cincisprezece. Nu pot sa spun mijlocul anilor ’70, pentru ca la vremea aia eram în plin comunism si nu ar fi corecta comparatia. Cam asa arata 80% din peisajul urban.

Citeste mai departe… Citește mai departe…

Muzeul Satului… Indonezian

Taman Mini Indonesia Indah e mai mult de atât. E Indonezia strânsa într-un parc, cu tot ce are ea mai bun si mai frumos. Centrul lui e ocupat de case traditionale din cele 26 de provincii, dar în jur gasesti gradini botanice si zoologice, biserici, muzee – de la cel al varanului de Komodo, pâna la cel al telecomunicatiilor sau filmului. E un loc unde traditia si prezentul îsi dau mâna peste lacul artificial cu insule care imita Arhipelagul Indonezian.

E foarte mare. Atât de mare – cam pe la 145 de hectare – încât deplasarea în interiorul lui se face cu trenuletul, telegondola si trenul suspendat. Plus masinile care circula bara la bara si fac de nerespirat aerul ce e fierbinte si umed. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Papa bun de Indonezia

M-a provocat amicul Sorin, într-un comentariu, sa scriu despre ciudatenii culinare din Indonezia. Din pacate trebuie sa-l dezamagesc. Nu am gasit decât animale “clasice” prin farfurie. Si nu e de mirare. Nouazeci la suta dintre indonezieni sunt musulmani, iar asta e o religie destul de restrictiva. Asa ca pui + rata, vita si miel. În supermarketul de unde am luat Kopi Luwak am vazut porc pe un pliant de promotii, dar se pare ca magazinul are clientela puternica printre expatii care locuiesc în zona. Am mai fost în alt supermarket si acolo nu am întâlnit asa ceva.

Normal, nu se poate sari peste peste si alte chestii din mare. Ca doar sunt un arhipelag cu peste treisprezece mii de insule.

Va dati seama ca la atâtea bordeie despartite de apa, au avut cum sa-si dezvolte tot atâtea obicee. Ce am cunoscut eu Citeste mai departe… Citește mai departe…

Învatamântul pe la altii

Una mai scurta si fara poze. De altfel si mai seaca decât celelalte.

Am fost în Indonezia pe vremea BAC-ului si am simtit toata circoteca legata de el doar citind ziare si bloguri. Am ajuns acasa ca sa prind în plin isprava dascalilor care s-au vrut titularizati, dar luata cu lucrul, tot la ziare m-am limitat. La o adica, am cam depasit momentul scolarizarii personale, odrasle care sa aiba de lucru cu scolile nu am, asa ca subiectul pentru mine se încadreaza în lejera categorie a faptului divers.

N-are rost sa-mi mai dau si eu cu parerea. Am impresia ca s-a scris tot ce se putea scrie. Ce vreau sa va povestesc azi e discutia ce am avut-o cu colegul indonezian despre învatamântul de la ei din tara. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Komodo

Unul dintre motivele care m-au convins sa merg pe insula a fost ca l-am auzit pe Royce rostind cuvântul magic. Varanul sau dragonul de Komodo e cea mai mare sopârla din lume, ajungând pâna pe la trei metri si, la o adica, nu se sfieste sa atace omul, ba îl mai si omoara. Chiar si daca scapi din falcile lui, te pasc niste infectii foarte nasoale pentru ca individul nu prea are obiceiul de a se spala pe dinti si îi colcaie bacteriile prin gura.

Royce ne-a asigurat ca sunt pasnici si asa m-am gândit si eu, din moment ce insulele sunt frecventate de turisti si nu am vazut nicio atentionare, la cât am reusit sa gasesc una-alta pe internet. Totusi, mi-a ramas o urma de întrebare despre cum au reusit sa îi îmblânzeasca, dat fiind faptul ca pe reptile nu prea le scoate inteligenta afara din casa. Dar, în sfârsit. Curiozitatea mi-a suflat vânt din pupa. Bun, la o adica tot curiozitatea a omorât si pisica, dar am zis ca nu se pune.

Am vazut si poze de pe Kotok, cu ei în prim-plan, numai ca în atari conditii nu prea poti sa apreciezi dimensiunile. Din pacate socoteala de acasa nu s-a pupat cu cea de pe insula. Acolo am dat peste ruda varanului, genul “jumatate de buletin”. N-am vazut niciun exemplar sa fie peste doi metri. Dar au fost simpatici. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Kotok Island

Poate v-am deschis apetitul cu postarea de dinainte, asa ca va mai povestesc una-alta despre locul asta. De fapt, i-am si promis tipului care se ocupa de insula ca o sa-l recomand.

Dezavantajul e ca e departe si biletul de avion pâna la Jakarta nu e tocmai ieftin. Avantaje… cât cuprinde. Liniste – si Doamne, cum e nevoie de ea uneori, mare, soare, palmieri.

Nu esti chiar rupt de lume, pentru ca în acelasi timp cu tine mai sunt pe acolo înca vreo suta de oameni, dar nimeni nu calca pe nimeni pe picioare. La o adica, insula are vreo doi kilometri patrati, asa ca sansele sa fiti toti într-un loc cresc doar când se apropie ora mesei. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Casuta din padure

Cu vedere la mare.

As fi vrut sa vad Borobudur (cel mai mare templu budist din lume) care e pe Java, unde am fost si eu. Dar sunt cu doi ani în urma cu fizioterapia care-mi mentine coloana pe linia de plutire si de câteva luni am probleme cu mersul mai lung. Ori complexul de temple (Borobudur, Mendut si Pawon) se întinde pe 50 de hectare. Pe de alta parte, l-am întrebat pe Royce cât e de safe pentru o femeie sa-si ia lumea în cap si sa mearga de una singura prin Indonezia. Raspunsul lui a început cu “aaaaa…” si nu a mai continuat cu nimic. Dar am înteles ce a vrut sa spuna. Subiectul o sa-l dezvolt în zilele urmatoare, când o sa ajung sa scriu despre tara asta, la modul general si atotcuprinzator.

As fi vrut sa merg în Bali, dar ca sa treci doar pe acolo în ideea ca ai bifat-o, nu se merita efortul. Insula are 200 km în diametru si ai nevoie de cel putin o saptamâna ca sa-i vezi toate minunatiile.

Asa ca m-am alaturat trupei care a mers pe o insula cu nisip alb, la vreo 2 ore cu vaporul de Jakarta. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Kopi Luwak se întoarce

Si totusi, exista si la pachet. Am gasit-o într-un supermarket aproape de hotel, iar în aeroport în Jakarta aproape fiecare magazin vindea “exotic coffee”, “animal coffee”, “indonesian traditional coffee”, “best coffee in the world”. Într-un cuvânt, Kopi Luwak. Kopi e cafea în bahasa, Luwak e mâta asta care o “înnobileaza”. Preturile… de la 25$ la 75$ pentru 100g.

Mie când mi se pune pata pe ceva, e de rau. Am procedat si cu Luwak la fel cum am facut cu bomboanele de liquirizia, la italieni – subiect de dezvoltat imediat. De data asta atâta le-am povestit parintilor de zapacenia asta de cafea si de tot felul de reactii ce le-am observat legate de ea, ca pâna la urma le-am trezit curiozitatea. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Fructe exotice – II

V-o servesc si pe asta, ca e usor sa dai cu copy/paste. Am scris-o cu vreo trei ani în urma, în alta parte. Când am dat de durian înca nu ma lovise peste nas toful împutin, de aceea am crezut ca mai mult de atât nu se poate. Între timp mi-am schimbat parerile.

Dupa cum vedeti, durianul e interzis în unele locuri, cum ar fi avioane, hoteluri. Cel care a facut poza si a pus-o pe internet cred ca a prins-o prin Hong Kong, ca acolo e totul cu tariful la vedere si poti sa-ti calculezi pâna unde isi permite buzunarul sa te întinzi cu nesimtirea. Totul? Hm, se pare ca mai putin durianul, care e priceless.

Ei, dragii mei, cam asa au stat treburile în toamna anului de gratie 2007. Citeste mai departe…
Citește mai departe…

Fructe exotice – I

soursop1

Aveam altceva în minte pentru seara asta, dar am dat atacul la frigider si mi-am gasit acolo ultima achizitie de duminica seara. si daca tot sunt la capitolul fructe, v-o povestesc în partea a doua si pe cea cu durianul, de care am pomenit data trecuta. Sa vad, daca reusesc sa ma misc cu talent la momentul spalarii hainelor, atunci o sa am vreme si de ceea ce era în plan. Pe aici se beau foarte multe sucuri proaspete din fructe. De preferat, de departe, sunt capsunile. Probabil ca lor li se par exotice pentru ca le creste banana în curte si ananasul în tarla, iar pe astea le aduc de hat-departe. Ca sa tina cu trendul pietei pâna si Fanta a scos versiune de capsuni. Vineri am baut un suc foarte interesant si mi s-a spus ca se gaseste si fructul. Duminica am avut norocul sa dau peste el. … Citește mai departe…