Gnocchi al gorgonzola, con funghi

Nu puteti zice ca nu ma tin de cuvânt cu ce am promis aseara. Gnocchi sunt galuscutele astea din farfurie. Daca macaroanele italienilor sunt facute din grâu dur si se fierb “al dente”, adica nu de tot, ca sa-si pastreze fermitatea, gnocchi sunt facuti din cartofi si au consistenta catifelei. Ca orice sortiment de paste, în Italia pot fi gasite tot felul de variatiuni pe tema data: simple, cu spanac, cu dovleac, etc.

Vestea buna e ca gasiti tot ce va trebuie în Real. Vestea proasta e ca nu e tocmai ieftin. Dar daca nu folositi ingrediente de calitate n-o sa aveti cum va bucura de adevaratul gust.

Cam pentru 4 persoane aveti nevoie de Citeste mai departe… Citește mai departe…

Racoare, ca în pestera

Ca se potriveste de minune cu zilele toride de august si îti face pofta de concediu.

Le Grotte del Caglieron sunt la vreo cinci kilometri de Vittorio Veneto, cum mergi înspre Cansiglio. În mare au fost facute de mâna omului, pentru ca secole de-a rândul au taiat de acolo piatra din care si-au facut ornamentele din jurul portilor, asa cum se si poate vedea în afisul cu explicatia de la intrarea în zona.

În mic si în continuare au fost desavârsite de apa ce curge în siroaie pe stânci. În vale e un han, “Al Antico Mulino”, adica “La moara veche”, zis pe româneste. Se manânca bine acolo, dar nu asa de ieftin ca la o pizzerie.

Cu o reteta de la ei din bucatarie o sa revin în episodul urmator. Pâna atunci va las sa va clatiti privirile cu pozele ce le-am facut în 2008.Citeste mai departe…
Citește mai departe…

Românii din Pordenone si biserica lor ortodoxa

Vad ca n-am stare sa stau departe de computador. Daca tot e Sântamarie, hai sa scriu ceva ce tot aveam în gând cam de pe vremea când am scris despre biserica din Montaner.

Dupa ce am aflat de ei, am fost de vreo câteva ori la Pordenone. Nici nu a fost greu de ajuns pentru ca orasul e pe malul autostrazii gratuite care leaga prin Friuli Venezia Giulia doua autostrazi importante ale Italiei: Trieste – Venezia si Venezia – Belluno. Ori de la mine pâna la bunatatea aia de drum au fost numai vreo cincisprezece kilometri.

Dupa ce ajungi în Pordenone e usor sa dai de biserica si pentru ca parohia ortodoxa are un site care îti indica pe unde s-o iei. Plus alte informatii din viata comunitatii.

Acum trei ani, când am fost eu pe acolo, comunitatea de români din Pordenone avea vreo 2000 de suflete. Dupa accentul vorbelor rostite în jurul meu, înclin sa cred ca majoritatea sunt din zona Moldovei. De obicei, duminicile se întâlneau în biserica in jur de 100-150. Probabil si din cauza lacasului, care e destul de mic.Citeste mai departe… Citește mai departe…

Bomboane de liquirizia

Daca tot am amintit mai înainte de ele, hai sa nu va mai tin curiosi. E si asta o adaptare a ceea ce am scris dincolo, cu vreo patru ani în urma.

Înainte de Craciunul din 2007, Silvia, tipa cu care am lucrat o vreme în Italia si cu care la început m-am înteles foarte fain, a fost în concediu medical si nu am reusit sa ne vedem înainte sa ma întorc acasa. Într-una din zile m-am trezit ca vine la mine unul dintre colegi si îmi spune ca l-a sunat de la receptie ca am la ei un cadou adus de sotul Silviei si ca pot sa îl iau când plec acasa. Normal ca nu am mai avut rabdare sa astept. Mi-am cautat de lucru în afara biroului si am taiat-o scurt pâna acolo. Nu stiam cum s-o interpretez, dar oricum, nu aveam decat doua variante. Pe tip nu îl vazusem decât o singura data în viata mea dar îi dadusem Silviei sa îi duca niste mp3-uri cu Goran Bregovici pentru ca îl pasionau diferite chestii, printre care si cultura balcanica. Deci una dintre ipoteze ar fi fost ca vroia sa se revanseze. Alta, cea mai plauzibila era ca l-a trimis Silvia cu solie pentru ca ea era prea bolnava sa dea pe la fabrica.

M-am întors în birou, am asteptat cu nerabdare un moment în care nu au fost prea multi in jur si am rupt la repezeala plicul în care era sigilata problema. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Analize economice din vârful bocancului

De ceva ani tot sap la o megateorie economica prin care sa devin cel putin la fel de faimoasa ca Roubini. stiti, tipul ala, prapastios de felul lui, dar care a reusit sa-i faca pe toti sa se tavaleasca pe jos de râs când le-a zis c-o s-o dam în bara cu inventiile marilor specialisti într-ale jongleriilor financiare. Iar acum, si când stranuta, sunt vreo cativa în jurul lui gata sa interpreteze concentratia de microbi emanati.

De teama sa nu mi-o ia altii înainte, ca stiti si voi ce a patit nenea Paulescu cu insulina si exemplele de nepromovare mioritica sunt pe toate gardurile, prefer s-o expun acum si aici, chiar daca nu e pe deplin testata. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Prin lume cu transportul în comun

Primul contact cu Elada a fost unul interesant. Interesant zic? Hm… Un întelept chinez spunea odata ca nu doreste nimanui sa ajunga sa traiasca vremuri interesante. În asemenea perioade poti avea parte de tot felul de surprize, unele nu prea placute, mai ales daca esti o persoana comoda. Dar… interesante, în special pentru cineva caruia îi place aventura.

Cu toata gâlceava dintre Google si chinezi, dupa ce m-am prins de figura cu get directions de pe maps, nu am mai avut surprize în China. Din pacate asta a cam încheiat pentru mine perioada de romantism a descoperirilor, când m-am urcat într-un autobuz fara sa stiu unde ajung. Pur si simplu, am mers la deruta si asa am ajuns sa cunosc orasul. Pe urma doar a trebuit sa marchez pe harta de unde plec si unde vreau sa ajung si am primit toate combinatiile posibile de autobuze sau metrouri, unde a fost cazul.

Dar am revenit în batrâna Europa, mai exact în leaganul civilizatiei ei. si în prima seara, cu câteva minute de internet platite cam pretul lor în aur, am încercat sa-mi fac traseul de weekend.

Surprizaaaa! Dupa nenea gogule nu am avut decât doua variante. Ori merg cu masina si m-am uitat în parcarea hotelului: nici urma de mânzul meu. Ori o iau apostoleste, cam ca lupta lui Fat-Frumos, zi de vara, pâna-n seara. Pentru ca Atena e maaaareeee. O sa vedeti în poze, când o sa ajung sa scriu despre subiect. Pâna la urma am gasit o harta a metroului, dar cam depasita. Abia în ultima zi m-a ajutat sefu-meu sa dau de site-ul metroului si al companiei de tramvaie.

Ei, dragii mei, asta mi-a cam dat ideea sa scriu despre cum poti sa te deplasezi prin orasele pe unde am avut eu norocul sa ajung. Ca poate or mai fi si alti români care nu au bani de dat pe taxiuri, dar au dor de duca. Citeste mai departe…
Citește mai departe…

Roz

Hm… se pare că deschid un nou serial despre culori şi nu am ajuns să-l termin pe cel cu relaţiile culinare româno-chineze. O veni şi vremea aia.

De dimineaţă am ieşit în grădină pentru că aveam în cap o idee de nişte poze cu o magnolie şi un piersic: totul roz, pe fond albastru, cu nori. Numai că onor magnolia mi-a tras clapa şi nu s-a hotărât să îşi deschidă florile, stând toată ziua cu bobocii închişi. Până în weekendul următor, când o să fiu pe acasă pe lumină de pozat, piersicul o să se scuture şi uite-aşa se ratează o capodoperă. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Şofer de Italia

Deşi am scris mai mult despre China, văd că cele mai multe căutări pe blog sunt referitoare la circulaţia şi autostrăzile din Italia. Cumva mi se pare normal, dacă stăm să socotim câţi români lucrează în Cizmă sau merg pe acolo să-şi facă vacanţele.

Ca atare, n-ar fi frumos din partea mea să ademenesc lumea să treacă pe aici doar ca să citească nişte aiureli şi să plece fără vreo informaţie cât-de-cât utilă. Dacă e să pun cap la coadă perioadele ce le-am petrecut cu maşina prin Italia, am cam strâns vreo doi ani şi am trecut prin tot felul de împrejurări. Aşa că s-o luăm frumos şi pe categorii. Citeste mai departe…
Citește mai departe…

Albastru

La mine nu prind expresii de genul “feel in blue” sau că “situaţia e vânătă şi tumefiată”. Pentru simplul motiv că albastru e culoarea preferată.

Poate şi de aceea fotografiile astea îmi sunt preferatele dintre miile pe care le-am furat de pe unde m-au purtat drumurile şi joburile.

Pe asta am cules-o de lângă Vittorio Veneto, sus pe Pian Delle Femmine. E un platou pe la vreo 1500 de metri, de unde în fiecare weekend îşi dau drumul în stoluri cu parapanta sau cu deltaplanul. Acum e foarte uşor accesibil pentru că e şosea până în vârful muntelui şi de acolo mai ai vreo cinci kilometri de mers până la locul de lansare, pe un drum relativ drept. În trecut însă era locul de refugiu al femeilor şi al copiilor, în vreme de război. Urcuşul era anevoios şi nu i-ar fi trecut prin minte vreunei oştiri să dea piept cu muntele fără să ştie că pe vârf e neted şi loc propice de luat la trântă.

Citeste mai departe… Citește mai departe…

Încă una cu mirese…

Ia uitaţi-vă domniile voastre ce am găsit eu în Prato Della Vale din Padova în 17 martie. Trecând peste faptul că e Postul Mare şi nu se fac nunţi, dacă mergeţi mai în detaliul din poza următoare, o să vedeţi ce n-aţi mai văzut de la postarea cu miresele vesele din Hangzhou. Ca o confirmare că invazia chineză nu e o glumă[…] Citește mai departe…

Invazia chineză

Mai zilele trecute am lăsat teveul să dea din gură singur dimineaţa, mai mult ca să ştiu cât e ceasul şi cât mai pot s-o lălăi prin cameră. Pe unul dintre RAI-uri mi-a atras atenţia o ştire despre Veneţia, cum că e asediată de chinezi, care închiriază orice spaţiu care devine vacant. Şi plătesc nişte preţuri pe care comercianţii italieni ce-şi au acolo afacerile din tată-n fiu nu şi le mai pot permite, ajungând să închidă prăvăliile[…] Citește mai departe…

Freak show, varianta botanică

micheliafigoto5

În weekendul ăsta mi-am făcut de cap. În prima seară, de cum am ajuns în Italia, prima oprire am făcut-o la prietenii mei de suflet Fei, cea chinezo-grecoaică şi bărbat-su, Pier – key-userul meu pe modulul de service. Şi a rămas stabilit că sâmbăta lăsăm bărbatul să fiarbă macaroanele, iar noi, gagicile, mergem la târg la Treviso.

Ieri, de dimineaţă, am fost convinsă că o să îmi iau nişte pantofi, pentru că am plecat de acasă, a se citi România, cu gândul ăsta şi doar cu o pereche de cizme şi una de ghete. Dar s-a nimerit să-mi iasă prima dată în cale standurile celor cu plante şi priorităţile mele s-au schimbat într-o secundă.

M-am întors din târg cu un pom de cachi şi un ghiveci mare de rozmarin.[…] Citește mai departe…

Scurt şi la obiect

Era cât pe ce să îmi schimb starea zilei pentru că de când am ajuns în Italia s-a pus o linişte… De la altitudinea la care plutesc zeii, din turnul lor de fildeş, totul pare atât de neted şi pufos… Utilizatorii sunt la mii de kilometri distanţă şi, la o adică, poţi să îi setezi pe „ignore” ca să poţi să-ţi faci treaba liniştită, nu să ai mai multe deschise concomitent, de să nu ştii din care la care să sari. Nu trebuie să te uiţi în ochii lor disperaţi de să nu poţi dormi noaptea pe motiv că nu ştiu ce raport nu prinde nu ştiu ce tranzactii. Nici nu mai ştiu de când n-am mai avut aşa spor în ce fac. Plus că cele opt ore de lucru sunt opt, nu zece, ca în China. Pauzele de masă şi de cafea se respectă, că doar e companie italiană. … Citește mai departe…

Autostrade per l’Italia

E numele unui consorţiu de constructori şi concesionari de drumuri în Italia. Nu am circulat prin Europa mai departe de ţara asta, aşa că nu pot să-mi dau cu părerea decât parţial şi o să mă limitez la Ungaria, Austria şi Italia. Comparându-le, pot să spun că cea din urmă are autostrăzile cele mai de calitate. La şoselele din sau între oraşe nu se poate pune discuţia pentru că îi ia la distanţă Austria. La capitolul ăsta Italia are gropi şi cârpeli cât cuprinde, dar când e s-o calci la drum întins, ai cu ce. Mă rog, pe ce. Scump, pentru că plăteşti cam ca şi la chinezi, la kilometru, dar face. Şi nu sunt toată ziua în lucru, ca şi la austrieci[…] Citește mai departe…

Din nou la drum

Bassano del Grappa e unul din târguşoarele din Nordul-Estul Italiei unde m-am simţit foarte bine din prima clipă când am oprit în el. Prima dată am fost doar în trecere, într-un weekend când ne-am hotărât să facem un tur al oraşelor-cetăţi din Veneto. Nu am avut timp să poposim pentru că am plecat fără GPS la noi, iar atunci când într-un sens giratoriu sunt mai multe păreri, şansele s-o iei pe craca greşită sunt mult mai mari decât să mergi pe drumul cel bun. Norocul a fost că în Italia toate drumurile nu mai duc la Roma ci acolo unde ai de mers. Chiar dacă te pierzi ca prostu-n păpuşoi şi mai faci un ocol de vreo treizeci-patruzeci de kilometri, până la urmă tot ajungi unde trebuie.[…] Citește mai departe…

Ofertă pe bune

Care vreţi, fraţilor, să lucraţi cu mine? Dacă tot mă invidiaţi unii, acu puteţi pune umărul la treabă. S-au gândit ai mei să-mi angajeze un backup. Totul e să ştiţi cum funcţionează un ERP, să aveţi habar de ceva baze de date şi să nu aveţi scop în viaţă îmbogăţirea peste noapte. Dacă nu puteţi dormi liniştiţi prin paturile voastre şi vă mână dorul de aventură, daţi cu comentarii pe postul ăsta, că am eu grijă de voi. Logo-ul meu e “every day – a new challenge”. PS. Să nu mă înjuraţi după ce o să vă angajaţi.