An American Traditional

mar in caramel2

Sau cel puţin asta presupun, pentru că nu am mai văzut până aici aşa ceva. Îmi place să ajung la firul ierbii, cum s-ar spune. Dacă sunt într-un loc, să îi găsesc esenţa. Prin Chicago sau alte aglomerări dintr-astea urbano-capitaliste e destul de greu, spre imposibil. Lumea e adunată recent din toate părţile Pământului şi totul e o amestecătură. Şi, probabil, cum sunt o naţiune aşa de tânără, “autentic americane” pot fi numite doar peisajele. Văzusem chestiile astea prin supermarketuri sau alte magazinaşe mai mici dar nu le încercasem. Luasem înainte tot felul de prostioare dulci, să văd ce să le duc părinţilor şi colegilor şi fusesem destul de dezamăgită. Aşa că nu m-a tentat ideea să dau între şapte şi cincisprezece dolari pe ceva tras în ciocolată, care să nu-mi placă şi să-l trimit la gunoi. Dar în ultima zi de lucru s-a făcut, la firmă, târg de Halloween. … Citește mai departe…

Mâncare de gălbiori cu şuncă şi smântână

galbiori

Pentru că a venit toamna, pentru că am primit bonurile de masă, pentru că se întâmplă de una, maximum două ori în an, ieri mi-am făcut cumpărăturile şi azi mi-am făcut de cap. Faza cea mai cu dichis în toată afacerea asta e curăţarea gălbiorilor. Pentru că sunt ciuperci de pădure şi vin cu o grămadă de mizerie între lamelele fine. Dar azi mi-am lăsat imaginaţia să zburde şi le-am făcut duş. Fiecăruia în parte, aşa că mi-a luat vreo oră. Dar pe urmă treburile au mers şnur. 800 grame de gălbiori 1 cutie de cuburi de şuncă (de la Lidl) 1 lingură de unt 1 ceapă medie 3 căţei de usturoi 400 g smântână fermentată (adică de-a noatră, neaoşă, nu panna italiană) dar cu conţinut mare de grăsime 100 g parmezan ras 100 ml de vin alb sec 1 legătura de frunze de pătrunjel piper sare Se taie ciupercile … Citește mai departe…

Lapte de pasăre, cum (nici pe ăsta) nu vi-l imaginaţi

birdMilk1

Din septembrie, anul trecut, am în gând să vă povestesc faza asta. Am fost în hotel, în a doua seară în Moscova, când am realizat că încărcătorul de la laptop mi-a rămas la fabrică, în Oryol. După vreo două ore, când bateria mi-a murit şi mi-am dat seama că nici cea de la telefon nu se simte prea bine, am hotărât să încerc alte activităţi culturale până când somnul ar fi avut de gând să mă apuce. Aşa am ajuns să răsfoiesc nişte reviste găsite prin cameră şi, într-una din ele, am dat peste un interviu cu o cofetăreasă care se lăuda că a readus gloria patiseriei sovietice în atenţia … “publicului consumator”. Ca să păstrez atmosfera textului care m-a inspirat. Tipa a povestit că, odată ca niciodată – şi de n-ar mai fi – nota mea, nişte soli ai măritului imperiu sovietic au plecat, în vizită, în vasalul regat … Citește mai departe…

Tiramisu, cum nici nu vi-l puteţi imagina

IMG_5366

Pe cel clasic, prima dată mi l-a povestit o fostă colegă de serviciu. Era prin anii 2000-fără-ceva şi a ajunge în Italia era un vis pentru mulţi, inclusiv pentru mine. Ea mi-a zis că e o prăjitură de vis. Aşa că am luat de bună legenda ei şi am încercat s-o reproduc. Cu frişcă amestecată cu ouă şi pişcoturi înecate în cafea cu rom. A ieşit ceva bălegos, cu gust spre dubios, mai ales că pişcoturile aveau, din start, o vagă aromă de lamâie. Zicând că a fost un accident, l-am mai încercat de vreo două ori, comis de cofetari – români, ce-i drept – dar nu m-a impresionat. Aşa că, atunci când Fei m-a întrebat dacă îmi place, i-am zis că dacă tot are vreme de pierdut, mai bine să tragă o porţie de jiaozî. Probabil că tipa mi-o fi dorit, în gând, ceva de dulce. Mi-am dat seama … Citește mai departe…

Micul București din marele Chicago

IMG_5200

Am avut norocul să prind în Chicago ultima sâmbătă însorită de octombrie și să mă scoată o colegă în oraș, în așa-zisul Downtown. Și cum timp de două săptămâni m-au dus americanii să cinăm pe la tot felul de americănisme-asiatisme-șialtisme, am considerat că e momentul să fac pe gazda bună și s-o duc la un restaurant românesc. Mi-am zis că într-un oraș atât de prietenos cu imigranții, e imposibil să nu fie și români prin zonă și măcar unul să nu fi pus de-o crâșmă-n drum. Cum Google are câte un răspuns pentru fiecare, la prima aruncătură cu search-ul, am găsit Little Bucharest Bistro. Am ajuns la ei pe site, am văzut că nu sunt prețuri care să ruineze un buzunar de român trăitor din diurnă, așa că mi-am zis să merită să-l țin de pole position. Pe urmă am mers mai departe și, pe TripAdvisor, am văzut tot felul … Citește mai departe…

Chicago Dine Around

IMG_4743

Poate vă dau idei de afaceri. Nu văd potențial pentru Arad sau Timișoara, pentru că sunt prea mici, dar bucureștenii s-ar putea inspira. Din câte știu, la noi, chestiile „corporate” se rezumă la bețiile din teambuilding, cheful de Crăciun și unele cine ocazionale și ocazionate de apariția anumitor personaje, recte șefi sau colegi străini, consultanți sau colaboratori. Americanii au rafinat ultima variantă și au adus-o la un alt nivel. Se ia seara o trupă de la firmă, se urcă într-un microbuz și se plimbă puțin prin oraș, până când ghidului îi șoptește experiența că lumea începe să fie flămândă. Drept urmare toată gașca e debarcată la un restaurant, unde se ia cina. Ghidul e aproape invizibil. Apare doar atât cât să-și întrebe clienții dacă totul e în regulă. De la bun început, lumea știe că e o chestie contra-cronometru, la fel de bine cum știe care o să fie meniul … Citește mai departe…

печень трески

Țineți minte: peceni tresky. Dacă ajungeți prin Rusia vi-l recomand. Joi am intrat într-o alimentara să-mi iau ceva de ros pentru zilele de Moscova. N-am mai vrut să repet experiența din aprilie când am dat vreo 60 de lei pe un hamburger. Că, de data asta, mi-am luat-o din altă poziție și mult mai scumpă, urmează să vă povestesc. Deci, rămăsesem în alimentara. M-am dus la raftul de conserve de pește și am ales una pentru care nu aveam nevoie de cuțit s-o desfac, fără să știu ce jivină e înăuntru. Când am deschis-o m-am enervat. Jumătate era ulei și niște bucățele de carne pierdute în cutie. Dar ce carne… gust de pește și textură de, hm…, nu știam cum s-o definesc. Ceva îmi amintea de ficatul de gâscă. Da, e ficat de cod. Am fost curioasă dacă mai dau de el și în altă parte. Se pare că e … Citește mai departe…

Frații italieni și usturoiul

peperoni-cipolle-pomodori-a-bandiera-italiana

După postarea mea de azi-noapte – aia cu prăjitura cu căpșune și mahlabul otoman, am iscat un mic vârtej de discuții pe facebook. Tema: ce e și ce nu e românesc în bucătăria românească. … Chiritescu Victor Despre salata de vinete – cred (mi-am amintit de “imam baialdî”); da’ SARMALELE? Esti SIGURA? Eu pana acum le considerasem (alaturi de mamaliga) exemplul TIPIC de mancare nationala romaneasca… Teodora Ratiu of, mamaliga! In cate feluri am vazut-o prin Italia, tind sa cred ca suntem mai frati decat ne inchipuim. Cel putin celor din Veneto li se spune polentani (de la polenta = mamaliga). Cat despre sarmale, le au si grecii, chiar si in foi de vita. Li se spune dolmades. Teodora Ratiu Nu pot sa uit prima intalnire a mea cu polenta. Eram cu o colega, intr-un weekend si ne-am dus undeva, in munti. Cand ne-a lovit foamea, am tras la un … Citește mai departe…

Prăjitură cu căpșune și mahlab

SAM_1197

Trebuie să recunosc, am avut oarece emoții. De când am descoperit mahlabul nu l-am folosit decât în două rețete, ambele dospite cu drojdie. Azi am dat un ochi pe net, să văd ce mai zice lumea și am găsit la niște marocani un fel de crumble ce aducea cu ce aveam eu în cap. Numai că nu avea ou. Dar am încercat și bine am făcut. Și asta nu e doar părerea mea, ci și a părinților, care au cerut a doua porție. Despre mahlab v-am povestit pe larg la turtele armenești. Mai puteți să vă faceți poftă și cu găluștele tăuțești. De când s-a dat, anul ăsta, startul la căpșune, am făcut într-o duminică o tartă de pe culinar.ro. A fost foarte bună, nimic de zis, dar parcă ar mai fi fost loc de ceva. Așa că azi m-am lăsat pradă fanteziei și mi-am pus amprenta. Am pornit de … Citește mai departe…

Mai fărrst batrr cicăn!

butter chicken

Mă pregătesc s-o iau din loc și zilele trecute mi-am răscolit valiza. După atâtea plecări și veniri de care mi-e dor, am înțeles că n-are rost să scot din ea chestiile de care am nevoie doar în deplasări. Cum, de exemplu, ar fi călcătorul pliabil. Și… minune. Am găsit punga cu condimente pe care Raj mi le-a adus din India, în contrapartidă la alea de mititei pe care i le-am dus când ne-am întâlnit, în toamnă, în Rusia. M-am uitat pe ele și cum sunt aproape de expirare, unele chiar trecute deja, am hotărât că ar trebui să fac ceva cu ele. Interesantă chestie. Să fie din cauza căldurii care băntuie cu sârg prin India sau poate pentru că nu folosesc conservanți în condimente? Faza e că toate au termen de garanție de 3-6 luni de la data ambalării, chit că au un ambalaj de trebuie să tragi cu dinții … Citește mai departe…

Leurdă, reloaded

rezultatul

Anunț important pentru țară! A reapărut leurda pe piață și se menține la aceleași cotații bursiere ca anul trecut. Toate se grăbesc anul ăsta, de parcă le-ar mâna rușii din urmă. M-am uitat prin blog și am văzut că anul trecut am scris prin aprilie pe același subiect. În seara asta am inventat o chestie nouă. N-am mai ajuns să-i fac și poze, că a mirosit prea tentant. În principiu, arată ca și cea de anul trecut, dar de data asta am făcut-o salată crudă. So… luați o legătură sănătoasă de leurdă, tăiați-o cam la doi centimetri și o îmbălsămați cu puțin ulei picant (ulei de măsline în care puneți fulgi de ardei iute și uitați de el vreo câteva săptămâni sau dați o grămadă de bani pe el gata-făcut în magazin), cam o lingură de zeamă de lămâie, un iaurt mic și cam o sută de grame de brânză … Citește mai departe…

Soursop, graviola, annona muricata

soursop2

V-am povestit aici cum am descoperit soursop-ul. La un moment dat, anul trecut, am avut o avalansa de vizitatori, cautand dupa fructul asta. Mi-am dat seama ca cineva a postat pe facebook o traducere dintr-un blog strain si toata lumea a aflat despre ultimul miracol. Intre timp, mama colegului meu din China a murit de cancer, desi baiatul a avut oarece treaba prin Indonezia si i-a dus o sacosa plina de fructe. Oameni buni, nu mai credeti tot ce scrie pe peretii unuia sau altuia. O fi avand, probabil si oarece efecte benefice, dar nu va puneti nadejdea in el ca intr-un remediu definitiv. Luati-l mai mult ca pe o curiozitate botanica, asa cum am facut eu. M-am tot uitat prin zona, doar-doar o sa gasesc fructul sau planta. In cele din urma, m-am bucurat saptamana trecuta cand am vazut-o intre ofertele unui site italian de la care cu vreo … Citește mai departe…

Puțin mai la sud față de ieri

lapte_de_cocos

M-a pus curiozitatea și l-am luat prima dată de la Lidl, din congelator. Mi-a plăcut și am zis că merită experimentată varianta fără E-uri și amelioratori de gust. Bașca, acum, trăgând linie, am săturat tot familionul și m-a costat cam cât o porție din magazin. Despre puiul tailandez cu lapte de cocos și lemon grass, vă fac vorbire astăzi. Am luat ingredientele de pe cutie și le-am combinat în ordinea și după imaginația mea. În primul rând am pus pe grătar niște pulpe dezosate și după ce s-au perpelit cam în proporție de 80% le-am tăiat cubulețe. Am tăiat solzi o ceapă și felii mai mari doi căței mari de usturoi și i-am călit sticloși în unt. Pe urmă am pus o conservă de lapte de cocos și jumătate de litru de lapte, o jumătate de linguriță de curry și ceva lemon grass. Să nu faceți greșeala mea. Căutați lemon … Citește mai departe…

Pește pe rit chinezesc

peste chinezesc

Am avut câteva zile libere și m-am hotărât să le fac părinților ceva mai ieșit din comun. Pește din ăsta am văzut des prin meniul restaurantelor în China și am mâncat la Shao Yan când m-a invitat la cină, acasă la ea. Tot de la ea știu și cum se face. Teoretic, ar trebui să fie ceva de genul celui din poză. Prin Shanghai sau Hangzhou am vazut varianta cu un pește crăpat de-a lungul coloanei vertebrale, lăbărțat de să se întindă ca o pisică de mare și garnisit pe o jumătate cu ardei verde și pe cealaltă cu ardei roșu. Iute, în ambele cazuri! De data asta am avut un crap nesimțit care n-a vrut să încapă cratița de fontă a străbunicii, așa că m-a supărat și l-am făcut bucăți. Deci… se dă peștele cu sare și se lasă s-o absoarbă. Până aici, nimic anormal. Luați domniile voastre vreo … Citește mai departe…

Ca lucrurile să fie clare

IMG_2811

Am pornit în graba mare din Oryol, să nu cumva să scăpăm avionul. Și ne-am întâlnit cu zăbava, că am avut de așteptat vreo câteva ore bune în aeroport. Din turele trecute, băieții giniseră un restaurant indian. Ambiet fain, mirosuri interesante. Am tras la el, rugând chelnerul să nu se grăbească cu servitul. Despre care servit nu pot spune decât că a fost ireproșabil. La fel și butter-chicken-ul a cărui rețetă mi-a promis Raj că o să mi-o trimită pe mail. Unde o fi fost untul, habar n-am, pentru că n-am văzut decat un sos de roșii cu ceva urme de smântână în el. Dar când i-am povestit indianului nostru, a dat rapid verdictul că e butter chicken. Aha, m-am edificat asupra problemei. În unt se prăjește carnea, înainte să se adauge maglavaisul de bulion și arome. Sau cel puțin presupun că e vorba de bulion, pentru că o să … Citește mai departe…

Să evităm ciupercile otrăvitoare

ciuperca1

Observ că după ploile astea, intoxicațiile cu ciuperci s-au înmulțit ca și… ciupercile după ploaie. Da, mâncărurile cu ciuperci sunt printre preferatele mele, dar n-am avut niciodată curajul să cumpăr materia primă de pe marginea drumului sau din piață. Nici nu știu care e bună sau “nebună”. Când nu mă rezum la clasicele champinioane sau pleurotus, mă hazardez la mixul de ciuperci de pădure din congelatoarele supermarketurilor. În Italia luam gălbiori sau ghebe, culmea, aduse din România. La noi nu se găsesc proaspete în magazine. Dar totuși, de unde am siguranța că nu ajung la urgențe, unde un nenea doctoru’ să-mi facă spălături stomacale. Tot cineva care se pricepe la ciuperci le culege și pe alea. Hm… dubioasă problemă. Nu știu cât e de adevărată, dar eu o iau ca măsură de protecție după ce am aflat-o de la prietenă-mea, Fei. Pur și simplu, curățați 1-2 căței de usturoi și … Citește mai departe…

пиво sau la o bere, în Rusia

russian-beer

Și alte considerații mâncabilo-băubile. Normal ar fi fost să scriu despre vodka, dar nu-mi place. În două săptămâni am fost în stare să înghit un singur shot. Ideea e că în Rusia se aduce la masă în pocal, ca și vinul și se pune în păhărele mici, care se dau peste cap. Și e de mai multe categorii, ca de exemplu Russian standard sau platinum. Cică e bună, cel puțin asta e părerea tatei care, după toată aventura mea, s-a ales cu două sticle. Nu știu cum se face, dar primul lucru pe care ajung să-l cer într-o limbă străină, folosindu-mi cuvintele, nu gesturile, e… o bere. Așa a fost și în China, așa s-a întâmplat și în Rusia. Sunt o adevărată lady, nu-i așa. Acu’ hai și voi, că nu scuip coji de semințe pe stradă. Puteți să-mi dați derogare! Am ajuns la hotel, după cinci ore într-o mașină … Citește mai departe…

Dacă te invită un chinez la cină

restaurant5

Dimineaţa se mănâncă ce se găseşte, la prânz unde se nimereşte, dar cina este un moment foarte important pentru chinezi. Asta, contrar proverbului care e atribuit tot chinezilor şi pe care, probabil, îl ştiţi: “mănâncă micul dejun singur, prânzul împarte-l cu prietenii şi cina dă-o duşmanilor”. Ideea e că cina chinezilor începe pe la şase, iar în oraşele care încă nu au văzut picior de euro-american, după opt nu mai găseşti urmă de restaurant deschis. Chiar şi în cele cosmopolite, după ora asta rămân deschise foarte puţine, în general cele cu meniu internaţional. Motivul? Păi, cam rămân fără clienţi. Eventual, pe la miezul nopţii îi mai vezi coborând din bloc să roadă câte o frigăruie luată de la cel care le arde pe cutia cu roţi, oprită la colţul străzii. Puţin probabil să fiţi invitaţi la cineva acasă. Eventual dacă vă găsiţi un prieten foarte bun. Mie, în mai bine … Citește mai departe…

Mâncare ultra-rapidă cu leurdă

rezultatul

E momentul ei de glorie si nu m-am putut abţine, dar după asta o să mă opresc cu postările din bucătărie pentru că prea devin gospodină şi nu mi-e stilul. Nu de alta, dar vreau să termin poveştile despre China. S-ar putea ca din mai să încep să transmit de pe frontul ex-sovietic, de pe linia Kursk – Orel. Mai zilele trecute eram într-un supermarket, cu mâna pe o caserolă cu leurdă, când o tipă mi-a zis să merg în piaţă, pentru că la ţărani e imposibil de ieftină. Zis şi făcut, în seara asta am trecut pe acolo. De 1 LEU am luat o pungă întreagă. Jumătate am făcut-o azi, restul o s-o toc mărunt şi o s-o presar prin nişte macaroane cu brânză. Mâncarea mea preferată e ciorba de salată verde, varianta din Banat. Mi s-a descris şi cum se face prin nordul ţării, dar nu cred că … Citește mai departe…

Paste cu ton

E mâncarea perfectă de făcut când te întorci seara obosită de la scârbici şi toţi din casă îţi behăie că mor de foame, chit că toată ziua n-au mişcat un pai în jurul lor. De ce spun că e aşa de extraordinară? Pentru că vă ia s-o preparaţi mai puţin decât îmi ia mie acum să vă povestesc despre ea şi să aranjez pozele. Se pun pastele la fiert şi în vremea asta se toacă nişte frunze (recomandabil) crude de rozmarin, cam atâtea câte se iau de pe 2-3 crenguţe. Se deschide o conservă de ton şi se scurge uleiul în oala în care urmează să se amestece pastele. În uleiul ăsta se căleşte puţin rozmarinul, atât cât să se moaie, dar să nu se ardă. Se pune tonul peste rozmarin şi se continuă călirea până se evaporă toată apa şi intră în el mireasma ierbii aromatice. Se amestecă cu … Citește mai departe…