Magnolii pentru Adriana şi Lore

IMG_8845

Am mai dat în dupămasa asta o tură prin parcul de la Macea, să văd ce a mai înflorit pe acolo. Sunt multe şi merită văzute, mai ales că pe duminica viitoare bujorii lemnoşi vor fi o nebunie. Deja au înflorit câteva tufe. Dacă vă veţi uita bine după roz, veţi putea da şi de doi cireşi japonezi. Cel puţin azi erau ca nişte primadone. Hai să vă fac un cadou, înainte de a ne apuca de magnolii.

Dar să trecem la problema din titlu. Nu sunt o specialistă în magnolii, dar am citit câte ceva pe net cu diverse ocazii Citeste mai departe… Citește mai departe…

Roz

Hm… se pare că deschid un nou serial despre culori şi nu am ajuns să-l termin pe cel cu relaţiile culinare româno-chineze. O veni şi vremea aia.

De dimineaţă am ieşit în grădină pentru că aveam în cap o idee de nişte poze cu o magnolie şi un piersic: totul roz, pe fond albastru, cu nori. Numai că onor magnolia mi-a tras clapa şi nu s-a hotărât să îşi deschidă florile, stând toată ziua cu bobocii închişi. Până în weekendul următor, când o să fiu pe acasă pe lumină de pozat, piersicul o să se scuture şi uite-aşa se ratează o capodoperă. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Albastru

La mine nu prind expresii de genul “feel in blue” sau că “situaţia e vânătă şi tumefiată”. Pentru simplul motiv că albastru e culoarea preferată.

Poate şi de aceea fotografiile astea îmi sunt preferatele dintre miile pe care le-am furat de pe unde m-au purtat drumurile şi joburile.

Pe asta am cules-o de lângă Vittorio Veneto, sus pe Pian Delle Femmine. E un platou pe la vreo 1500 de metri, de unde în fiecare weekend îşi dau drumul în stoluri cu parapanta sau cu deltaplanul. Acum e foarte uşor accesibil pentru că e şosea până în vârful muntelui şi de acolo mai ai vreo cinci kilometri de mers până la locul de lansare, pe un drum relativ drept. În trecut însă era locul de refugiu al femeilor şi al copiilor, în vreme de război. Urcuşul era anevoios şi nu i-ar fi trecut prin minte vreunei oştiri să dea piept cu muntele fără să ştie că pe vârf e neted şi loc propice de luat la trântă.

Citeste mai departe… Citește mai departe…

HR bullshit

Un manager de HR stă la birou cu un teanc de CV-uri în faţa sa. La un moment dat, plictisit, ia jumăte din ele şi le aruncă la gunoi, zicând:
-Nu am nevoie de oameni fără noroc la mine în firmă…

Acu’ pe bune, azi s-a făcut selecţia CV-urilor pentru cel care ar fi trebuit să îmi fie ajutor. Din aproape 100 am reuşit să reţinem vreo 10 pe meserie şi încă vreo 6 pentru că păreau interesante pentru programatori sau admini de baze de date. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Ofertă pe bune

Care vreţi, fraţilor, să lucraţi cu mine? Dacă tot mă invidiaţi unii, acu puteţi pune umărul la treabă. S-au gândit ai mei să-mi angajeze un backup. Totul e să ştiţi cum funcţionează un ERP, să aveţi habar de ceva baze de date şi să nu aveţi scop în viaţă îmbogăţirea peste noapte. Dacă nu puteţi dormi liniştiţi prin paturile voastre şi vă mână dorul de aventură, daţi cu comentarii pe postul ăsta, că am eu grijă de voi. Logo-ul meu e “every day – a new challenge”. PS. Să nu mă înjuraţi după ce o să vă angajaţi.

Dai carte, ai parte

Citez din Simona Tache: “Când eram eu mai mică şi lucram la Editura Humanitas, cineva care avea o megabibliotecă mi-a povestit despre o regulă interesantă: “Pentru orice carte nouă care intră la noi în bibliotecă, una trebuie să plece. Avem atât de multe, încât, dacă n-am proceda aşa, ne-am trezi sufocaţi de cărţi”. Am ţinut minte povestea asta şi, de curând, chiar m-am gândit că ar trebui să aplicăm şi noi această regulă. Apoi, am aflat de campania Dai carte, ai parte, desfăşurată în perioada asta de Diverta: pentru orice carte veche donată în oricare dintre librăriile Diverta din ţară, se acordă o reducere de 20% la o carte nouă. Editurile partenere în această campanie: Rao, Corint, Litera International, Trei, Humanitas, Curtea Veche, House of Guides, ERC Press, Tritonic, Injoy, Noi şi Pandora M. Cărţile donate sunt direcţionate către SOS Satele Copiilor şi Fundaţia RTC, precum şi către biblioteci sau … Citește mai departe…

Neuropa: nici capra lor nu e mai brează

Ne pierdem atâta vreme din viaţă dându-ne de ceasul morţii că nu ne vrea Europa în Schengen. Într-adevăr, eu, care am prins în plin toate fazele, de la a nu avea voie să ţii în casă paşaportul pe vremea lui Ceauşescu, trecând prin nevoia vizelor de tot felul pentru ţările din Vest, trăiesc un sentiment de libertate deplină când trec din Ungaria în Austria şi singura oprire o fac la semaforul de la intersecţia de dinainte de graniţă. Dar din punctul meu de vedere alt avantaj nu aş avea. […] Citește mai departe…

Alin Totorean

Un arădean de-al nostru, un om care a luat multe părţi din lume la pas, singurul român care a străbătut pe jos deşertul Atacama, primul român care a făcut acelaşi lucru în Mongolia. Acum are nevoie de ajutorul nostru. Clubul Nerv din Arad organizează un concert pentru a strânge nişte bani care să-l ajute să poată continua lupta cu cancerul. Dacă nu puteţi ajunge pe acolo, dar doriţi să contribuiţi, puteţi s-o faceţi: Cont nr. RO49.RNCB.0016.0054.6682.0001 Titular cont: Totorean Ion Deschis la BCR – Ag. Avram Iancu, Arad

Tudor. Din Turda. De lânga Cluuuj.

Din lipsa de ocupatie, ca, vorba-aia, pregatirea pentru faculta e just for fun pentru cineva cu capul în nori, printr-a unsprezecea, model pre-decembrist, îmi vine mie ideea sa ma fac ghid la BTT. Pentru cei mai tineri, BTT ere o agentie de turism a UTC-ului. Dau o bere daca stiti ce e asta din urma. Buuun… reusesc sa îmi conving parintii ca procesul de învatare nu o sa aiba de suferit (vorba vine), ma apuc de cursuri, plec prin excursii tematice. Îmi exasperez diriginta cu adeverintele ce trebuie sa le semneze ca e ok sa lipsesc de la scoala. Ce mai încoace si încolo: învat meserie. Si vine si momentul în care se termina toata distractia si trebuie sa îmi dau un fel de atestat care consta dintr-o excursie organizata de moa. Stau eu, ma cuget si trag concluzia ca daca vreau sa fac o impresie majora, ar fi cazul … Citește mai departe…

Înca una cu filme de pe net.

Eram la firma de soft din Arad si la vremea aia tot biroul eram fani Stargate. Nu mai stiu exact daca SG1 sau deja începuse si Atlantis. Cert e ca cei care aveau teava la net scriau în draci cd-uri si le împarteau cu marinimie si celorlalti. Eh, înca nu se inventase clicknetul si alte alea. Cei de la oras erau clienti erdeesh. Restul[…] Citește mai departe…

Întrebare de om prost

România, te iubesc!!! Prietenul unui prieten s-a însurat vara trecută şi cineva, în loc de cadou nuntă, i-a furat telecomenzile de la sculele de troznit artificii, iar proprietarul îi cere 200 de euro pe bucată. Am fost rugată să mă uit prin China după ele, că aici sunt făcute, dar în Hangzhou se lansează manual. Se face o cutie în care sunt aşezate ce bombardele vrei să plezneşti, după care se leagă fitilul în ordinea corespunzătoare. Plus că acum – mare tristeţe printre chinezi, că era sport naţional – le-au interzis şi nu se mai ocupă de ele decât firmele specializate. Cam aşa ceva caut. Dacă are cineva vreo idee, daţi cu ea în mine. Păgubitul vă mulţumeşte anticipat.

I “inimă” ROMÂNIA

Aproape toţi chinezii cu care lucrez în firma asta iubesc România. Nu chiar toţi, pentru că nu s-a ajuns la toată lumea. Poate data viitoare. Când am venit data trecută, pe la mijlocul lui noiembrie, am crezut că sunt pe terminate cu proiectul şi am vrut să îmi iau adio într-un mod plăcut de la chinezi. Bine, am mai avut ca super-ofertă şi oarece tentative de demisie pe motiv de nu-mai-ţin-minte-ce, dar asta e ceva normal la mine. Cam tot la câteva luni mă apucă. Pe vremea când lucram în contabilitate îmi ţineam demisia salvată în calculator şi din când în când o mai tipăream. Mă mai calma faza asta. E ca şi ideea aia că te poţi sinucide când vrei şi tocmai de aia nu o faci. Între timp s-a dat mail fiecărui angajat şi dacă aş mai ţine-o salvată, probabil m-aş folosi de el şi aş trimite-o. Las’ … Citește mai departe…