Meșterii să meșterească, poeții să poetească

Nerecomandat minorilor, pentru că uneori mă mai lasă și pe mine nervii și devin vulgară, mai ceva ca o matroană de bordel. Dar țin, de data asta, să respect adevărul istoric. Altfel s-ar pierde din farmecul situației. Cu ceva ani în urmă mi s-au adunat pe lângă casă doi meşteri, genul “Doreleeee…”. Ştiţi, voi. Buni de gură, răi de lucru. Crezând în originea dumnezeiască a omului, am făcut prostia să le dăm bani înainte şi masă de două ori pe zi, de nu ne-am mai văzut scăpaţi de ei. Au apărut prin iunie, a veste și-a poveste, recomandați de o amică, eroul principal fiind cea mai recentă iubire a vieții ei, scos însă afară cu boarfe aruncate de la balcon, chiar în timpul desfășurării ostilităților de la mine. Au plecat de la noi la sfârșit de octombrie, cu scandal și cu toate sculele lui taică-meu pe care le-au șutit fără … Citește mai departe…

Menajeria de birou

Tot iubitoru’ de animale are în grijă un câine, o mâță, un iepure sau mai știu eu ce jivină de acvariu sau terariu. Bun. La noi e mai altfel. Avem o turmă de elefanți. Prin februarie sau martie a fost șefu-meu în deplasare la fabrica din India și, dacă tot a fost în zonă, a dat o fugă și până la filiala furnizorului nostru de soft, ca să-i cunoască personal și să vadă și el fețele pe care le înjurăm tot la câteva săptămâni. În bună tradiție indiană, a venit de acolo cu un dar. Colea, o sculptură din lemn ce reprezintă un elefant în spinare cu o cușcă din aia în care se plimbă iubita maharajahului. Plus încă o aplică cu alți elefanți, să nu fie primul stresat că e singur, străin în țară străină. După vreo câteva săptămâni vine tipul cu o atitudine foarte proactivă, într-o dimineață, îi … Citește mai departe…

Ieri, la Muzeul Satului

”Lume, lume, hai la târg!” Am hotărât să rămân peste weekend în Timișoara pentru că mi s-a ivit ceva de lucru și săptămâna viitoare nu mai am vreme și de asta. N-are rost să vă plictisesc cu detalii: un proiect intercalat într-unul mare, peste care s-a nimerit și ce am vrut sa fac ieri. Dar… de parcă aș fi fost la școală și ar fi trebuit sa fac tema la mate, mi-a fost destul să văd pe tion.ro că la Muzeul Satului e târg de meșteri populari, că asta m-a aruncat de pe scaun direct în bocanci și p-aci mi-a fost calea. Știam că există, chiar trecusem o dată pe lângă el, am și ratat un chef pe care un coleg l-a ținut acolo, dar nu ajunsesem până acum să intru. Dar ieri m-am dus cu bucuria cu care mergeam prin Italia când auzeam de vreun târg. Departe de atmosfera … Citește mai departe…

Tâmpenia care ne desparte

Aveam vreo zece ani și mă uitam cu taică-meu la un meci de fotbal dintre Spania și Franța. Habar n-am ce, dar ceva întâmplat în teren sau în tribune, l-a făcut să exclame că și spaniolii cu franțujii se iubesc cam cum o facem noi cu ungurii. Și eu l-am întrebat cum, iar el mi-a explicat. Cam tot în aceeași perioadă, nu mai țin minte contextul, am aflat că eu, ca drept-creștină ortodoxă aș fi mai cu moț decât pocăiții. Și atunci, o parte din mine a aderat la spiritul turmelor cărora le aparțin, dar o altă parte nu s-a putut împăca nicicum cu ideea de cum mama naibii, până la momentele zero ale deșteptării conștiințelor naționale și confesionale, nu observasem nicio diferență între mine și Erika, unguroaica, sau între mine și Liuș, baptista. A! Și să nu-i uit pe Iuliș și Ionuc, frații maramureșeni care între ei vorbeau “rusește” … Citește mai departe…

N-ai cu cine, dom’le

N-ai cu cine!

seminte-rosiiN-aveţi decât să mă înjuraţi, să mă anatemizaţi, să-mi faceţi ce vreţi voi. La faza asta am dreptate şi nu o să-mi schimb părerea.

Suntem o naţie cretinoidă. Aşteptăm să ni se dea pomană la cate-o sărbătoare, ne punem speranţa în pupatul moaştelor în loc să ne avem grijă noi de sănătate şi să punem osul la treabă ca să punem de-o agoniseală.

Şi cum suntem popor de pomanagii, acum cerem eliberarea unui escroc pe motiv că a aruncat cu bani în cerşetori, fără să ţinem cont că nu a făcut-o în tăcere şi neştiut de nimeni, ci în văzul camerelor de luat vederi, nu întru numele lui Dumnezeu, ci întru fala sa.

Se pare că faptul că a făcut o biserică anulează înşelăciuni de milioane de euro. Nu mă mir. Am mai sfinţit noi pe unul şi l-am facut cel mai mare român pentru că a facut biserici, necontând că a umplut Moldova de bastarzi. De parcă faptele bune le-ar şterge cu buretele pe cele rele şi nu fiecare ar trebui judecată separat. Citește mai departe…

Toate la timpul lor

Sau dacă ai o treabă, fă-o cand i-e vremea. Luna asta s-au împlinit ZECE ani de când am lăsat în urma mea meseria de contabil. Sincer, nu regret nici măcar o secundă că am făcut-o. Am mai explicat şi în pagina de “About” ce şi cum au decurs ostilităţile. La scurt timp după ce am terminat cursul de Oracle pe care l-am făcut în Timişoara, am văzut un job la o firmă de soft. Am cugetat că am oarece antecedente pentru că ajunsesem să îmi întreţin singură aplicaţia. Era ea artizanală pentru ce e acum pe piaţă, o jucărie în FoxPro, dar la vremea aia reprezenta tot armamentul din dotare. Mai participasem ca şi key-user la implementarea ERP-ului adus de americani dupa privatizarea fabricii, aşa că am zis că n-am ce pierde şi am trimis CV-ul. Dupa câteva zile i-am povestit fostei mele şefe, care plecase şi ea din fabrică, … Citește mai departe…

Gata cu cârtiţele

cartita1

Sunt nişte animăluţe atât de drăguţe, de pufoase, de catifelate, de-ţi vine să le iei în braţe şi să le zmotoceşti până nu mai ştii de tine, dar de asta nu-ţi poţi da seama decât după ce le-ai tras o sapă-n cap. Ştiu că sună ca naiba de sadic, dar cam aşa-şi protejază ţăranul holda de muşuroaie şi aşa s-a întâmplat şi la mine în grădină ani la rândul. Am încercat varianta ţăruşului cu ultrasunete, ba cu baterie, ba cu celulă solară, dar nu a mers. Pe lângă că nu a fost nu ştiu cât de eficientă, investiţia şi-a dat obştescul sfârşit în mai puţin de un an. Recent am auzit de o plantă, Euphorbia Lathyris, care le îndepărtează. Din păcate, nu am putut să fac rost de ea în timp util. Nici Fritillaria Imperialis nu le e pe plac. Asta deja am verificat-o. Numai că se înmulţeşte atât de … Citește mai departe…

Mâncare ultra-rapidă cu leurdă

rezultatul

E momentul ei de glorie si nu m-am putut abţine, dar după asta o să mă opresc cu postările din bucătărie pentru că prea devin gospodină şi nu mi-e stilul. Nu de alta, dar vreau să termin poveştile despre China. S-ar putea ca din mai să încep să transmit de pe frontul ex-sovietic, de pe linia Kursk – Orel. Mai zilele trecute eram într-un supermarket, cu mâna pe o caserolă cu leurdă, când o tipă mi-a zis să merg în piaţă, pentru că la ţărani e imposibil de ieftină. Zis şi făcut, în seara asta am trecut pe acolo. De 1 LEU am luat o pungă întreagă. Jumătate am făcut-o azi, restul o s-o toc mărunt şi o s-o presar prin nişte macaroane cu brânză. Mâncarea mea preferată e ciorba de salată verde, varianta din Banat. Mi s-a descris şi cum se face prin nordul ţării, dar nu cred că … Citește mai departe…

Lasagne de la care nu-ţi rămân potcoave între dinţi

Ingredientele care fac diferenţa: radicchio şi gorgonzola. Radicchio e o specie de cicoare folosită la greu în Peninsula Italiană, încă de pe vremea romanilor. Soiuri sunt multe, dar dacă vei întreba în Veneto ce ţi s-ar recomanda, ţi s-ar răspunde fără să se stea pe gânduri să încerci radicchio di Treviso pentru că, împreună cu prosecco, fac faima locului. Gorgonzola e o brânză cu mucegai albastru, făcută în Lombardia, în jurul localităţii cu acelaşi nume. Dacă tot suntem la capitolul brânzeturi, hai să vă dau un pont. Ceea ce numim noi generic “parmezan”, îl găsim în două variante: parmigiano reggiano şi grana padano. Primul e mai scump, probabil pentru că e mai cunoscut, dar în mare sunt cam acelaşi lucru. Diferenţa e locul de provenienţă. Parmigiano se face în jurul Parmei, din Bologna şi până hăt, in nord, spre Mantova, în timp ce grana e specifică brânzarilor din valea râului … Citește mai departe…

Popa Lorincz

IMG_4699

A fost odată, în Curtici, un popă bătrân pe care îl chema Lorincz. Când exact a fost „odată”, ăsta, nu ştiu să vă spun. La un moment dat am vrut să fac un site al bisericii ortodoxe, iar una dintre pagini aş fi vrut-o ca pe o listă a preoţilor care au slujit de-a lungul timpului la noi în sat. Din păcate, deşi pe turnul bisericii vechi scrie cu mândrie anul 1777, nu s-au mai păstrat registrele vechi. Ar fi fost interesant sa vedem care din cine ne tragem sau când ne-au ajuns strămoşii în Curtici. Alţii au făcut o afacere din faza cu căutarea arborelui genealogic şi se pare că e destul de profitabilă la americani. Dar să mă întorc la popa Lorincz şi la povestea de astăzi. Într-o dimineaţă îi bate un sătean la poartă, unul dintr-ăia care nu prea dau pe la biserică decât din an în … Citește mai departe…

Master Crap

masterchef

Cum (iar) n-am putut dormi azi-noapte, în loc să citesc, naibii, o carte, să-mi mai clătesc mintea, m-am apucat să dau pe PorcTv. La fix, ca să prind în reluare momentul de mare angajament de la MasterChef în care o turmă de idioţi s-au apucat să cureţe de solzi un camion de peşti. Şi cum grămada cere vârf, acolo s-au nimerit cei trei crai care fac pe fioroşii. Le-au spus concurenţilor că nu contează dacă îi omoară sau nu înainte de curăţat, ideea e să-i facă file. Şi s-au apucat ai noştri, ca brazii, să radă peştii care se zbăteau în mâinile lor, ba mai şi comentau cât de greu le e din cauza asta. Oare cât poţi fi de tâmpit să nu-ţi dai seama că, totuşi, ai în mână o fiinţă vie? Una care deja suferă pentru că se sufocă. Daca nu ştiaţi, viitorilor mari învârtitori cu lingura în … Citește mai departe…

ZăCurtici creşte

zacurtici

Şi asta nu poate decât să mă bucure, dat fiind faptul că am plecat la drum alături de ei, în luna decembrie a anului de graţie 2010. A avut şi el o perioadă de stagnare, dar văd că pe zi ce trece e tot mai viu, începe mai multă lume să scrie, apar rubrici noi, prin intermediul lor aflăm ce se hotărăşte în Primărie. Într-un cuvânt, din blogul de băşcălie care a fost până recent, se transformă într-un adevărat ziar online al unei localităţi. Şi e foarte bine, pentru că atunci când ai mai multe surse de informare vezi lucrurile din mai multe perspective şi ai o imagine mai amplă a lor. Vreau să-i felicit pe Betzy, pentru că a dus site-ul până aici şi pe Bogdan, că a ales să meargă mai departe şi să-i dea o noua faţă. Forza ZĂCURTICI!!!

Din istoria romanţată a Curticiului, prima parte

IMG_8982

“Să meri în şlarfe, ca Dărăbuţ, la Paris.” De cum dădea colţul ierbii, curticeanul lăsa cizmele la rastel şi intra în şlarfe, indiferent că era bărbat sau femeie. Pantofii erau folosiţi doar duminica, la biserică şi, spre seară, la joc. Dar ce sunt şlarfele, şi-ar pune un necurticean legitima întrebare. Nimic extraordinar: nişte saboţi inchişi la vârf, cu talpă destul de subţire şi cu toc nu mai înalt de vreun centimetru, poate chiar jumătate din el. Cine a fost Dărăbuţ? Unul dintre curticenii care, înainte dar şi după primul război mondial şi-au luat lumea în cap şi au plecat la lucru, unde au văzut cu ochii. Mulţi dintre străbunicii noştri au trecut oceanul, iar dintre cei care s-au întors au fost cei care au pus bazele comunităţii baptiste. Se pare că Dărăbuţ n-a avut banii necesari pentru biletul de vapor spre tărâmul făgăduinţei, dar vroia şi el să-şi facă o … Citește mai departe…

Cu poliţia la uşă

politia

Deşi nu e frumos din partea cui le face, trezitul târziu şi întârziatul la lucru se pare că sunt sănătoase, în anumite circumstanţe. Bunăoară, acum două vineri, undeva, mai aproape de nouă decât de opt-jumate, ora la care ar fi trebuit să fiu adânc înfiptă, ca o cazma, în câmpia muncii. Subsemnata încerca să-şi tragă oarece haine pe dânsa, când cineva a sunat la interfon. Mi-am făcut o socoteală şi cum nu aşteptam pe nimeni, mi-am zis că n-oi fi eu aia care să dea boschetarilor drumul în bloc. Aşa că n-am catadicsit să-mi mut fizicul până în hol ca să văd cine-şi caută treaba la intrare. Nu cred că au trecut mai mult de două minute, pentru că abia am reuşit să pun pe mine o fustă şi o bluză şi să ud nişte plante care păreau să sufere de sete şi am auzit bătăi în uşă. – Măi, … Citește mai departe…

Dacă-l ştiţi pe Vlad Nicolae

Azi nu sunt la capitolul „căutat prieteni din pruncie”. Habar n-am cine e şi nici n-am curiozitatea să aflu. Dar dacă îl cunoaşteţi, transmiteţi-i din partea mea că e măgar şi ar fi cazul să-şi rezolve odată problemele ce le are cu băncile. Nu de alta, dar tot la câteva săptămâni primesc câte-un telefon ba de la o bancă, ba de la un recuperator de credite sau vreun avocat. Încă nu m-a sunat niciun racket ucrainean, dar simt că ziua aia nu mai e chiar aşa departe. Dacă sunteţi vreunul dintre cei pomeniţi până acum, să ştiţi că nu lucrează în aceeaşi firmă cu mine, adică în aia la care v-a spus el c-o face. O zic asta la modul foarte sigur pentru că am ajuns să fac investigaţii şi nu l-am găsit în niciun departament. Departe de a fi curioasă, însă sună omul, cere cu persoana, îi spun că … Citește mai departe…

Găluşte tăuţeşti

Nu ştiu dacă e un desert slovăcesc sau e invenţia slovacilor din Nădlac, judeţul Arad. Ce pot să vă spun, e că în jurul Nădlacului se mănâncă al naibii de bine: bucătărie slovaco-ungurească, pe pită de Pecica. Pentru cunoscători, nu trebuie să amintesc decât de salamul de Nădlac. O să urmeze şi reţeta lui într-un post viitor, pentru că tocmai ieri am tras cu taica-meu o porţie. Dacă tot am amintit de el, taică-meu s-a născut lângă Carei, sătmărean pur-sânge, dar de pe la zece ani a fost adus la Nădlac şi crescut de sora bunicului. Pe motiv că bunicul a ajuns în puşcărie şi a murit la scurt timp după ce a fost eliberat. Vina lui? Tovarăşii au considerat că a fost chiabur pentru că a avut o sculă de semănat porumb. Aşa că să nu vă miraţi că devin isterică atunci când vine vorba de comunism şi imbecilii … Citește mai departe…

De ce cred eu că mor românii de foame în Secuime.

Sunt sigură c-o ştiţi pe aia că în Harghita sau Covasna nu poţi să cumperi nici măcar o bucată de pâine dacă nu vorbeşti ungureşte. Nu pot să neg ca ungurii sau secuii ar avea în ei o vână de naţionalism mai mare ca a românilor, dar staţi liniştiţi. Încă nu i-aţi văzut pe slovaci la treabă :D. Hai să vă povestesc o pildă care pe mine m-a făcut să cuget că, poate, lucrurile stau şi altfel decât bau-baul care ne face acum să ne încruntăm unii la alţii. Eram în Italia şi în fiecare weekend plecam să vizitez un oraş sau să trec unul dintre pasurile din Alpii Dolomiţi şi aveam obiceiul să-i spun Rosaliei de fiecare dată pe unde aveam în gând s-o tai. Nu atât ca să mă asigur că dacă mi se întâmplă ceva, ştie lumea pe unde să mă caute. Departe de mine să fiu … Citește mai departe…

O caut pe Daniela Potîrniche

prietene

Nu, nu suntem noi în poză, dar cam aşa arătam, fericite, în vremea copilăriei noastre. Daniela a fost prima mea prietenă adevărată şi la vârsta aia credeam că o să fim nedespărţite pentru toată viaţa. Veneam de la grădiniţă, ne opream la ea, după care ne luam jucăriile şi ne mutam cu lucrul la mine. Pentru că de vreo două ori şi-a luat-o de la mami ei pe motiv că nu a ajuns la cină, am hotărât să nu ne mai riscăm. Când se făcea seară, mă duceam s-o conduc acasă dar uneori ne luam cu treaba şi uitam că se face întuneric. Poate de atunci am ajuns să nu-mi fie teamă să umblu teleleică, noaptea, pe străzi. Cam când să începem şcoala, familia mea s-a mutat pentru vreo câteva luni din Curtici. Am revenit repede, însă. Chestii de neînţelegere între neamuri, n-are rost să dezvolt subiectul pentru că, vorba-aia, … Citește mai departe…

Să fii om, îi lucru mare

leprikon

Nu de alta, dar ţine de caracterul pe care îl ai sau nu-l ai, pe când a fi domn se întâmplă datorită efortului, norocului şi contextului. Afacerile se deschid şi se închid, oamenii sunt angajaţi şi concediaţi. Văzută din avion, viaţa merge înainte. Insă când eşti în mijlocul evenimentelor nu mai e aşa de uşor cum pare. Urmează să se închidă filiala noastră din Irlanda şi am preluat ceva de la un coleg pe care până azi l-am ştiut doar cu numele. Cu vreo trei săptămâni în urmă mi s-a spus ce am de făcut şi am tot lălăit-o până în momentul în care, săptămâna trecută, mi-a venit prima chestie pe care s-o iau la manivelă. Vreo două ore nu mi s-au putut lipi degetele de tastatură. Cum naiba să-i scriu omului? Că io-s aia care o să-i facă treaba după ce el o să fie dat afară. Am început … Citește mai departe…

Cum te fură la farmacie

cruce-farmacie-mica

Că sunt într-o ureche, o ştiu de ceva vreme bună. Ce nu am ştiut până acum e că doar prostia nu doare. Asta pentru că, de vreo săptămână, în urechea cu pricina am început să simt tot felul de lucruri stranii. La propriu. Am eu stilul meu propriu de a trata durerile. Le dau indiferenţă. Dar cu cele de urechi am avut în trecut două experienţe destul de nasoale, aşa că, vineri seara, dacă tot m-am nimerit lângă o farmacie, am intrat să-mi iau ceva de picurat. Mi s-a recomandat un produs, mi s-a spus preţul rotund de 20 de lei, am scos cardul, farmacista a scos medicamentul şi l-a ambalat într-un pliculeţ de hârtie, am plătit, l-am luat şi am plecat. Naivă, ca de obicei, n-am mai aştetat să iau bonul. Din păcate am mai avut nişte resturi pe cardul de salariu şi am plătit cu ăla, aşa că … Citește mai departe…