Clubul vorbitorilor de limba engleză


Azi, la lucru, aşteptând să se ruleze o procedură sau alta, m-am apucat de scris la un nou post despre mâncarea chinezească. Mi-am şi luat fişierele la pachet, să termin acasă, dar în loc să mă ţin de treabă am intrat pe blogul lui Sergiu şi m-am băgat ca musca în zer în discuţia de la postul despre Anul Nou Chinezesc, unde am aflat de la doamna Maria Balasa că a studiat în China comunistă şi că românii erau priviţi cu foarte mult respect în vremea aceea. Aştept cu nerăbdare noi povestiri de la dânsa, dar asta mi-a adus aminte de o întâmplare de la începutul lui decembrie, 2009.

Era o dimineaţă superbă de duminică, vreo douăzeci de grade, cu soare şi fără ceaţă. Asta cu “fără ceaţă” e un eveniment iarna în Hangzhou, aşa că am profitat de moment şi am dat o fugă până la Lacul de Vest, principala atracţie turistică a oraşului.

Pozele sunt din recolta întinsă pe luni întregi. Cam fiecare ieşire în oraş mi se termina pe malul lacului. E o zonă imensă, unde liniştit ai putea petrece vreo câteva luni şi tot ai mai găsi ceva interesant de văzut. Cu vreo două zile în urmă m-am gândit cu groază că o să ajung în pană de idei după ce termin capitolul cu mâncarea. Acum, uitându-mă din fuga calului printre poze mi-am dat seama câte ar mai fi de povestit numai despre Hangzhou. Şi mai sunt şi altele.

Dar să revin la duminica aceea. Abia am coborât din taxi, am intrat în parc şi mi-a sărit în faţă un puştiulică de vreo patru-cinci ani. Mi-a trântit în braţe jucăriile ce le avea la el şi a început să-mi turuie “Hello, my name is … I am from China – I am … years-old. How are you – how old are you – what is your name”. Şi ar mai fi continuat în ritmul ăsta dacă nu ar fi fost luat pe sus de nişte părinţi de pe ale căror feţe am înţeles că îşi cereau scuze pentru ieşirea odraslei. Am înţeles şi din tonul cu care îmi vorbeau. Indiferent cât de neinteligibilă e o limbă, spui totul prin modul cum te adresezi celui cu care discuţi. De la băieţii de la service, lupi bătrâni, care au la activ China bătută în lung şi lat, am învăţat o treabă. Mi-a zis la un moment dat unul “Nu vorbesc ei engleza? Vorbeşte-le tu în română. Măcar pentru unul dintre voi nu e o limbă străină. Până la urmă, mai cu mâinile, mai cu picioarele, mai cu expresia feţei, ajungeţi voi să vă înţelegeţi.” Şi a avut perfectă dreptate.

Am rămas foarte plăcut surprinsă de băieţel. Încă eram la părerea că în China n-ai cu cine te înţelege în altă limbă. Aşa era acum patru ani, dar prin zona aia lucrurile se mişcă foarte repede. Dovadă şi fetele care m-au luat la întrebări pe Hefang Jie.

Şi mai mare mi-a fost mirarea când, după vreo sută de metri m-a acostat un tip trecut bine de şaizeci de ani. Deja eram obişnuită cu tradiţionalul “Hellooo” cu care te întâmpină toţi când te văd alb. În atare situaţie, cea mai bună reacţie e să ţii privirea înainte, să zâmbeşti şi să răspunzi “Hello”. Dacă acorzi ceva mai multă atenţie rişti să generezi un întreg cor de onomatopei pe care oricum nu le înţelegi. Aşa că am salutat scurt şi am dat să trec mai departe. Nu mult mi-a fost să rămân ca un câine de vânătoare, cu piciorul în aer, în poziţie de pontat, când l-am auzit pe nene continuând în engleză. La asta chiar că nu m-am aşteptat.

Mi-a explicat că în zona aia a parcului se adună în fiecare duminică oameni al căror hobby e limba engleză şi aşteaptă să găsească vreun străin cu care să intre în discuţii pentru a şi-o exersa. Şi m-a invitat şi pe mine să particip, trezindu-mi curiozitatea.

Am dat acolo peste grupuri-grupuri de chinezi, fiecare cu câte un străin în mijloc. Urgent s-au strâns şi în jurul meu câţiva şi au început întrebările:
– De unde eşti, din State? se pare că aşa cum avem noi şabloanele noastre despre chinezi, aşa şi pentru ei, tot ce e om alb trebuie să fie american.
– Nu, sunt din România.
– A… Lo Ma Ni A, aaaa…. Şi unde e asta?
– În Europa.
– Aaaa… şi limba voastră e engleza?
– Nu, limba noastră e româna şi e de origine latină, la fel ca şi franceza, italiana, spaniola.
– Aaaa… deci vă înţelegeţi între voi.
– Dacă voi, cei din estul Chinei vă înţelegeţi cu cei din sud, cam aşa ne înţelegem şi noi între noi..

După care s-a trecut la foc automat:
– De cât timp eşti aici?
– Cât timp o să mai stai?
– Eşti turistă?
– Dacă nu eşti turistă ai venit să faci business?
– Dacă nu ai venit să faci business, eşti profesoară de engleză?
– Dacă nu eşti nici profesoară de engleză, atunci cu ce te ocupi?
– Îţi place mâncarea chinezească?
– Îţi place în China?
– Dacă lucrezi în Xiasha, de ce stai în Hangzhou?

Plecau indiferenţi cei care puneau întrebările şi veneau curioşi alţii care le repetau, de am ajuns vreo jumătate de oră să dau din gură ca o moară stricată, aceeaşi poveste de nenumărate ori. După care m-am enervat, am zis că am făcut destul spectacol, mi-am cerut scuze, spunând că am treabă şi am plecat. A fost prea mult pentru mine. Maimuţa la zoo e un caz mai fericit, că aia mai primeşte şi banane, din când în când.

Dintre toţi, mi-au făcut o impresie deosebită exact cei la care mă aşteptam cel mai puţin. Adică cei trecuţi de cincizeci de ani. Ei şi-au amintit de România ca fiind cu mulţi ani în urmă un prieten de nădejde al Chinei, mi-au spus că le-au plăcut filmele romăneşti care au fost foarte des prezente în cinematografele lor. De fapt de filme româneşti mi-a spus şi profesoara pe care am cunoscut-o când am fost la biserica neoprotestantă, înainte de Crăciun. I-am promis tipei că o să-i duc nişte filme titrate în engleză. Totul e să le şi găsesc. Până acum ştiu doar de “Restul e tăcere” că ar avea traducere. Dacă mai ştie cineva alt film, v-aş fi recunoscătoare.

Tot dintre cei mai vechi, unii au ştiut că în România, ca şi în toată Europa de Est s-a schimbat regimul politic, că l-am împuşcat pe Ceauşescu într-o zi de sărbătoare importantă. Alţii m-au întrebat dacă tot Ceauşescu e preşedintele României şi acum. Tinerii, ca şi pe la noi, nu prea au avut nicio treabă cu ce e mai departe de clubul X.

Am cunoscut un tip, pe care l-am mai găsit pe acolo şi în altă duminică. El mi-a spus că lucrează la ceva de genul Camerei pentru Agricultură şi că încercau să demareze un program de cooperare cu România. Nu mai ştiu dacă or fi reuşit sau nu.

Ăsta e locul unde se întâlnesc vorbitorii de engleză, iar nenea din prim-plan e chiar cel care mi-a făcut introducerea printre ei.

Bookmark the permalink.

2 Comments

  1. în legătură cu filmele românești subtitrare în engleză.
    Deobicei dacă scoți un film românesc mai nou de pe torrente și a fost prezentat la cannes îi cu subtitrare în engleză. pe lângă restul e tăcere, un alt film care știu că era cu subtitrare, chiar dacă mie nu mi-a plăcut, îi „Eu când vreau să fluier, fluier”. Un film interesant pt ei îi „4 luni 3 săptămâni și 2 zile”. Acțiunea se petrece în România comunistă și îi relatată povestea unei studente rămasă însărcinată care încearcă să facă avort.
    Mai sunt câteva filme dacă vrei titlu spune-mi să încerc să îmi aduc și eu aminte de ele.
    Asta cu torrentele așa discutând ilegal. Legal vorbind, cam orice film românesc dacă îl cumperi pe DVD are și opțiunea de subtitrare în engleză.
    Dacă mai vrei ajutor la filme românești poți să mă întrebi 🙂 ceau!

    • Multumesc de sfaturi. O sa ma infig intr-un magazin de cd-uri cu prima ocazie. Oricum, as vrea sa ii duc niste filme vechi cu Florin Piersic. Cam astea erau cu succes la ei, cum imi spunea cineva. Pe cand tovarasii lor abia isi strangeau mana in semn de iubire, Florin ridica sala in picioare cand isi pupa mandruta focos, cum il stim.

      O sa incerc si varianta cu torentii, totul e sa gasesc subtitrari la ele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Protected with IP Blacklist CloudIP Blacklist Cloud