Fan dr House

Eram prin Italia si nu prea mergea din hotel DC-ul la dat jos filme, nici sa-l pusti. Dupa ce m-am plâns eu încoace si încolo, cineva si-a facut mila de mine si mi-a facut o scurta introducere în torenti. Am luat-o de buna, am intrat pe unul românesc, am vazut ca are zvâc în el si i-am dat bice. Totul a fost perfect, pâna am ajuns sub ratie. OK, ce mai e si asta? M-am dumirit eu care e treaba si am început, copacel, s-o refac. Culmea, tocmai în perioada aia i-a apucat pe cei de pe site sa faca curatenie si sa dea reject la utilizatorii cu ea sub o anumita valoare. Oricât m-am dat eu de harnica, ceva nu se misca la contorul meu. Pe site-ul torrentului era sfat ca daca vrei sa plusezi rapid la ratie, sa descarci filme porno, ca sunt multi doritori si ca atare o sa ai clienti. Adica exact ce îmi lipsea mie, sa apar cu asa ceva pe serverul hotelului…

Pentru ce am facut la momentul respectiv o sa-mi fie rusine vesnica. Trecând peste faza, mi-am promis ca nu o sa ma mai razbun niciodata pe vreun l’user care ma scoate din pepeni cu comportamentul isteric. Nu de alta, da’ la fel am facut si eu. Am luat id-ul de mess al unuia dintre baietii care deserveau problema, i-am trântit acolo o reclamatie pe vreo doua pagini scrise marunt, la arial de 8, i-am zis ca nu înteleg de unde aroganta de a da utilizatori afara, când si prin ei se face trafic de fisiere piratate, ca prin cel mai chior hub de DC si am încheiat în forta, rugându-l pe ton zeflemitor sa îmi anuleze contul de care nu mai am nevoie, pentru ca softul lor nu-mi da optiunea s-o fac cu mâna mea.

Trimis, culcat, uitat. Dupa vreo saptamâna m-am trezit, într-o seara, ca se baga în vorba cu mine, pe mess, un tip.

– De ce esti asa de suparata?
– Da’ tu cine (…) mai esti, de te intereseaza starea mea sufleteasca?
– Vai, dar vad ca înca nu ti-a trecut!
– ? am tacut eu nedumerita. Sa-mi treaca, …ce?
– Pai mi-ai scris o reclamatie foarte dura referitoare la ratia ta de pe torrent.
– A… scuze, dar chiar eram suparata ca nu reusesc în timp util sa mi-o refac. Oricum, am renuntat la idee si nu ma mai intereseaza situl vostru. Îmi pare rau ca am fost dura, dar nici ce faceti voi nu e “fair”.
– Stii, ai avut noroc. Daca nu mi-ai fi scris mie, ai fi nimerit la unul dintre colegii din Bucuresti, iar ala te-ar fi sters pur si simplu din baza de date, fara sa-l mai doara de tine. Hai sa vedem ce e cu contul tau.

Dupa vreo cinci minute, în care eu am asteptat raspuns la întrebarea “… da’ tu de unde esti, de te consideri mai special?”, tipul mi-a zis ca e din Cluj, mi-a explicat ca din greseala îmi parcasem contul, ceea ce nici acum nu stiu exact ce e, dar se pare ca avea legatura cu marirea ratiei si mi-a dat de la el un 300% pe care l-am folosit pe urma vreo doi ani eu si înca un amic.

Iar dupa actul de binefacere a venit si propunerea.
– Auzi, nu te deranjeaza daca mai stam la povesti?

Am facut o analiza scurta a situatiei. Individul numai ce îmi facuse un bine. Eu eram deja adânc vârâta sub plapuma, asa ca îmi era foarte clar ca în seara aia nu mai aveam nimic special programat. În profilul lui era poza unui tip bine, trecut de patruzeci, cu niste ochi albastri, genul lac de munte în care sa te scalzi… Am tras repede concluzia ca un flirt mic si nevinovat nu e doar benefic sanatatii mentale, ci chiar dorit. Asa ca am fost de acord.

Dupa jumate de ora de învârtit în jurul cozii, vreme în care i-am explicat ca sunt la munca în Italia si am aflat ca avem preocupari comune, a venit “the” Întrebarea. Din partea lui.

– Dar totusi, câti ani ai?
– Treizeci si sapte. Sau opt. Nu mai stiu exact daca faza a fost acum doi sau trei ani.

A urmat o pauza de vreo cinci minute, dupa care mi-a aparut pe mess

– Stii…

Neputând sa-mi iau ochii din ochii lui sfredelitor de albastri si de pe chipul pe care vârsta lasase urmele experientei, ma asteptam la ceva de genul “admir inteligenta, dar esti prea pustoaica pentru mine”. Când-colo, dupa vreo alte cinci minute de suspans, m-a bagat complet în ceata.

– Sa stii ca te apreciez foarte mult pentru ca folosesti messul.

“Now, what…”, mi-a trecut mie glont prin cap. “E la mintea cocosului sa folosesti messul. Poate doar un copil cretin nu e în stare de asa ceva. I-oi fi parut idioata în ce am scris? Chiar asa m-oi fi bâlbîit din tastatura, ca doar ma stiu mai coerenta când scriu decât atunci când vorbesc… Cu ce i-am gresit în ultimele minute? Peste impertinentele de la început a trecut fara sa le bage în seama…”

Din dilema ce ma lovise m-a scos tot el.

– Ai aceeasi vârsta cu maica-mea si ea n-are curajul sa porneasca un calculator.
– Stai putin, ca nu pricep, i-am raspuns eu, nevenindu-mi sa cred ceea ce citeam. Îmi zici ca am aceeasi vârsta cu maica-ta, dar în poza vad ca aproape mi-ai putea fi tata. Câti ani ai, de fapt?
– Eu am noua’spe, dar tu chiar ai aceeasi vârsta cu maica-mea.
– …?
– Pai poza nu e a mea, e a actorului care îl joaca pe dr. House. Chiar nu l-ai recunoscut?

Nu îl recunoscusem pentru ca vedeam prin programele TV numele serialului si ziceam ca e o alta tâmpenie americaneza în stil de telenovela anglofona. Dupa vreo câteva luni, iar fiind singura prin Italia, mi-am amintit de pustiulica de la Cluuuj si de al lui House si m-am uitat la primul episod. În urmatoarele saptamâni, cât am mai stat pe acolo în tura aia, am epuizat toate sezoanele serialului. Nu o data am adormit cu capu-n tastatura sau m-am trezit ca era de plecat la lucru si eu înca nu adormisem. Singurul serial cu care am patit una din asta a fost Lost-ul. Acum sunt cu episoadele la zi si îl astept pe urmatorul.

Mi-am amintit de faza asta saptamâna trecuta, când m-a buzz pe mess un alt june. De data asta a fost unul de prin sat, care a vazut ca am blog si a vrut sa se bage în seama. L-am potolit rapid când m-a întrebat câti ani am si i-am raspuns scurt ca aproape patruzeci. Tot ce a putut sa mai comenteze a fost “Da’ chiar asa batrâna esti?… “ M-a cam enervat baiatul. I-am zis ca sunt la lucru si el a tot dat-o înainte sa îi povestesc despre mine. Când l-am trimis sa citeasca pagina de pe blog, mi-a zis ca el n-a citit în viata lui cât am fost eu în stare sa scriu acolo si nu are rabdare. Asa ca sunt sigura ca nu o sa afle niciodata ca l-am “bârfit” pe aici. Din probele de incultura ce a reusit sa le treaca în jumatate de ora, sunt bucuroasa ca nu e printre fanii mei. Zic si eu ca si Catavencii. Cititorii mei sunt mai cu mot decât ai altora.

Bookmark the permalink.

5 Comments

  1. =))))))))))))))) cum să crezi că vb pe mess cu House, nu pot să cred ahahahahah

  2. ahahaahahahaaaaa Teo sub plapuma. Vorbea cu House :))))))))

  3. bai, baieti, stiu ca imi lipseste rotita principala din angrenaj, dar chiar asa de dusa nu sunt nici eu, sa imi imaginez ca se baga in vorba cu mine Hugh Laurie… Si inca in romana. Astea ar fi oarece semne de patologie psihiatrica.

    Pur si simplu, nu cunosteam nici personajul, nici actorul si am crezut ca e poza tipului cu care discut. Tocma’ de aia s-a prins si copchilu’ ca am varsta maica-sii si ca nu ma tin de bancuri seci.

  4. Asta de la urma e totala “că el n-a citit în viaţa lui cât am fost eu în stare să scriu acolo şi nu are răbdare”
    hahahahahaaaaa
    Dora,imi foarte place blogul tau .Fain.

    • Salutari Sorine si multam fain de aprecieri. La fel salutari Aurei si celor de la Service – exZenner. Se pare ca in orice firma as pleca, tot in baietii de la service ajung sa ma impiedec. Ia-o ca pe o remarca pozitiva!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Protected with IP Blacklist CloudIP Blacklist Cloud