Hoata în Austria

Merg mai departe cu seria despre furtisaguri pe mapamond. Mi-am amintit despre cum am fost eu de partea cealalta pentru câteva zeci de minute. Ce pot sa va spun dupa toata tarasenia e ca, pentru un om care nu poate concepe sa ia ce nu e al sau, nu poate fi situatie mai absurda si mai umilitoare decât sa fie luat drept hot.

Prin primavara lui 2009, în drum spre Italia.

Cred ca din toata Austria, eu m-am dus probabil în singura benzinarie care avea o pompa defecta si m-am oprit drept la aia. Ca asa am eu norocul la ghinioane.

N-am dat importanta faptului ca pompa nu a fost pe zero. Am mai vazut chestia asta si în România: în momentul în care ridici furtunul, pompa se reseteaza si porneste. Aici n-a facut nici una, nici alta. Am pus furtunul la loc si am încercat alt furtun de benzina, de la aceeasi pompa. Nici cu ala n-a pornit.

Am dat masina pe spate sa ma mut la alta pompa, moment în care a iesit o tipa, zbierând la mine. Noroc ca a facut-o în engleza, asa ca am înteles ca vroia sa merg înauntru pentru ca m-a prins pe camera ca am luat benzina si în urma cu zece minute si plec fara sa platesc.

M-am dus înauntru, crezând ca e o neîntelegere. La mine chestia cu furtunul a durat cel mult treizeci de secunde, cu tot cu luat si pus la loc în pompa si cu zece minute în urma am fost hat, departe, undeva la vreo cinci kilometri distanta de benzinarie.

Odata intrata, acolo am mai dat peste o tipa ce vorbea englezeste si peste seful de statie. Au urmat zbierete ca sunt hoata si sa le platesc 20 de euro, cât am bagat benzina. Degeaba le-am zis ca pompa le e blocata, ca apar de doua ori cu tulumba în mâna pentru ca am încercat cu prima, nu a mers, am încercat cu a doua, nu a mers si pe urma am vrut sa trec la alta pompa. Ele au tinut-o pe a lor, ca am pus de 20 de euro si ca a doua oara nu a mai mers pentru ca a ramas blocata pâna se face încasarea. Am încercat sa le dovedesc prin toate mijloacele logice ca nu puteam fi eu. Idioatele au zis ca de la 14:47 si nu stiu cate secunde pana la 14:48 si alte secunde sunt zece minute. Mi-au aratat de cateva ori inregistrarea în care apaream eu si masina, iar eu pun de 2 ori benzina. Le-am zis sa verifice câta benzina am în masina (era ceva mai putin de un sfert de rezervor, nici macar 10 litri, nu 20). Raspunsul tâmpitelor a fost ca nu pot sa stie câta benzina am eu, de parca nu puteau vedea indicatorul din bord. Am încercat sa le reiau cadru cu cadru filmul ca sa le demonstrez ca timpul cât a stat furtunul în masina a fost de cateva secunde si în asa scurt timp e fizic imposibil sa curga 20 de litri.

Toti trei o tineau sus si tare ca trebuie sa platesc, iar idiotul de sef de statie turuia ceva în nemteasca, din care întelegeam doar cuvântul “polizei”, repetat la intervale destul de scurte.

La un moment dat am zis ca îmi bag picioarele, le dau 20 de euro, ca tot sunt în interes de serviciu. Iau chitanta si o decontez. Câteva zecimi de secunda mai încolo mi-a picat fisa ca asta automat m-ar face sa accept eticheta de hoata pe care astia se straduiau din rasputeri sa mi-o lipeasca pe frunte, în vazul unei gramezi de mosi basinosi care la ora aia îsi faceau veacul prin barul benzinariei, pe motiv de cafeluta si/sau schnapsul de dupa prânz.

Peste ideea umilirii pe care am fost cât pe ce s-o accept, s-a suprapus si cea a asocierii “român – hot by default” si m-au scos din sarite. Gândul respectiv a facut sa se umfle în mine orezul din sarmalele românesti si am început sa zbier. Daca pâna atunci am reactionat calm si am încercat sa combat cu tot felul de argumente logice scandalul lor, din momentul ala am început sa fac eu istericale si n-am fost prea departe de a sari si la bataie. Situatia a fost asa de absurda ca m-am asteptat în orice secunda sa mi se râda în fata si sa ma anunte ca sunt la camera ascunsa.

Presupun ca schimbarea mea de atitudine, de volum al vocii, poate si de culoare a fetei le-au speriat pe tipe. Am banuiala asta pentru ca una dintre ele a iesit vreo doua minute din birou si a venit spunând ca, într-adevar, pompa nu functioneaza. Prima idee a fost sa plec în alta parte sa iau benzina, dar ar fi urmat sa urc pe autostrada si am avut nevoie de vigneta. Nu am mai tinut minte daca e o alta benzinarie pâna la autostrada, asa ca am hotatât s-o iau de acolo si am pus si benzina.

La sfârsit tipa si-a cerut scuze, dar cu jumatate de gura. Când a fost sa ma faca hoata, a zbierat cât pentru trei. O fi zis ca n-are ce sa regrete prea multe, ca oricum, nu sunt decat o alta românca. Poate am ajuns sa sufar de mania persecutiei românilor. N-ar fi exclus.

Dupa ce am terminat show-ul, plus pus benzina, plus acceptat scuzele, am intrat în masina si am înjurat mama lor nemteasca în cea mai birjareasca româna. Si nu e jignire mai mare pentru un austriac decât sa-l faci neamt. Poate ar fi meritat sa le zic în fata tot ce mi-a iesit atunci pe gura, dar nu-mi sta în fire sa ma dau în spectacol.

O buna bucata de vreme am refuzat sa mai iau benzina de la vreun OMV. Cu o singura exceptie. De fiecare data când am trecut prin Austria, am oprit la benzinaria respectiva ca sa ma vada tipele, în ideea ca daca au un capat de constiinta, sa le stea în gât la fiecare întâlnire amintirea gafei care au facut-o. Din pacate ori nu le-am prins tura, ori au plecat de acolo, ca nu am mai dat de ele.

Bookmark the permalink.

3 Comments

  1. aici scrie pe pompa,
    “Please be sure the pump is steed on 0 when you start filling”
    astia ti-o zic, si mai au si p-aia cu “be sure you have the money to pay for your fuel”

  2. am citit tot articolul si… intr-adevar a parut neplacut ce ai trait…dar la benzinarii nu lucreaza niste eminente neaparat…se putea intampla in orice tara..lucratorul de benzinaria e cam acelasi si in austria si in romania si in japonia..parerea mea 🙂

  3. Deci asta mi se pare cel mai tare articol citit pana acum din blogul tau. Sincer fiecare propozitie mi-a dat emotii. Si chiar vroiam sa aibe un astfel de final. Era prea penibil sa lasi capul in jos si sa accepti vina pe care tu nu o purtai.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Protected with IP Blacklist CloudIP Blacklist Cloud