Κα Ρατιοθ Τηεοδορα

Noroc ca am mai învatat ceva fizica la viata mea, ca a fost cât pe ce sa nu-mi recunosc numele scris cu litere grecesti. La drept vorbind, nici nu au fost prea multi soferi care sa astepte în aeroport la Atena, asa ca nu am avut prea multe optiuni.

Cu alte cuvinte, dupa un somnic de vreo doua ore, ca se pare ca am deja reflex conditionat la zgomotul de motor de avion, am debarcat cu arme si bagaje în Grecia. Am visat ani întregi la momentul asta pentru ca una dintre legendele familiei zice ca de aici s-ar trage oarece stramosi pe linie materna. Culmea, când am coborât prima data pe aeroport la Venetia, acum vreo cinci ani, am avut un sentiment de acasa, care m-a însotit pâna am plecat pentru ultima data din Italia. Aici, contrar tuturor asteptarilor, a fost o chestie absolut neutra. De fapt, neutra a fost si venirea mea la firma asta. Ba a fost mai mult o ambitie de catâr de a-i demonstra unuia dintre sefii italieni, cu care am avut un clenci, ca pot sa-l las cu ochii în soare când îi e lumea mai draga. Povestea se întinde pe niste ani si e destul de amara, asa ca nu are rost sa va otravesc si pe voi cu ea.

Nu stiu cum o sa fie aici. Cert e ca a venit la momentul potrivit, ca toate care au însemnat ceva în viata mea. Dincolo începusem deja de prin februarie sa simt ca atmosfera e de nerespirat, astia m-au chemat la interviu si am cerut la deruta un salariu ca sa stiu de ce ma refuza. Desi am avut mai multe ture de feedback pozitiv de la tipa de la firma de recrutare care mi-a facut lipeala cu ei, pâna în ultimul moment am sperat ca nu or sa-mi dea cât am cerut si o sa am si eu motiv sa refuz. Dar nu a fost asa. si a mai fost dincolo un moment în care am zis „bai, vezi ca-ti plec” si nu prea am fost crezuta. asa ca le-am demonstrat ca nebuna e în stare sa-si ia lumea în cap, tocmai în momentul în care s-au hotarât sa-i angajeze un ajutor.

De dincolo regret trupa din birou, ca rupti fiind de toti si de toate, în timp am devenit un clan. De fiecare data când reveneam de pe coclauri stiam ca gasesc în Timisoara niste fete care se bucura ca ma vad. Mai regret si în Italia doi oameni care mi-au întins o mâna si m-au tras la suprafasa în niste momente când am fost adânc înfipta în rahat. În China sunt oamenii de la service, români, italieni si chinezi, ca alaturi de ei mi-am trait amarul când mi-a fost mai greu pe acolo si datorita lor am ramas pe linia de plutire în momente când a fost cât pe ce s-o iau razna.

Dar spectacolul trebuie sa mearga mai departe si eu am ales sa urmez circul astalalt. În primele zile nu mi-am gasit locul aici. Treburile sunt în organizare si de aceea merg putin mai greu. Dupa vreo doua saptamâni, abia, am început sa ma simt în gasca. Nici cu aplicatia cea noua (pentru mine) lucrurile nu merg pe cât de repede m-as fi asteptat. Dar pâna la urma o scot eu la capat.

Oricum, abordarea e cu totul alta în firma asta. Pentru prima data am cunoscut grija fata de angajat. Bine, peste tot pe unde am lucrat am mai citit despre ea, dar pâna aici nu am simtit-o pe propria piele. Am fost asteptata sa vin sa-mi comand eu ce telefon doresc. Dupa ce mi-am ales ce mi s-a parut mie ca nu sare calul ca pret si acopera si oarece cerinte tehnice, baietii mi-au sugerat altceva, la care eu nu as fi cutezat sa sper.

Am venit în Grecia ca sa cunosc si trupa de aici. Când am fost prima data în Italia, am fost cazate doua în camera. Ar fi vrut sa repete aceeasi figura si când a fost sa mergem pe trei luni eu si înca o colega. Plus ca ar fi vrut sa ne trimita undeva, în vârf de deal, la o pensiune agroturistica, rupte de tot restul lumii, la vreo zece kilometri de cel mai apropiat supermarket, numai pentru faptul ca era mai ieftin cu vreo opt euro decât în oras. De data asta era de lucrat pe bune. Eu eram cu niste rate ce-mi zornaiau în coada si nu îmi permiteam sa mârîi în front si sa ramân fara serviciu, dar am avut noroc cu colega-mea, care a zis ca ea nu pune piciorul în avion daca nu are camera separata, la hotelul unde stau toti românii. si cam de atunci mi-a intrat mie în cap ideea sa le demonstrez italienilor ca se poate si altfel. Poate si mie, de ce nu!

Aici am fost cazata din prima la hotel de patru stele, chiar daca în zona industriala, unde e si firma. Din pacate hotelurile din oras, cu care mai au contract, sunt pline. asa am de mers vreo douazeci de minute cu taxiul pâna la cea mai apropiata statie de metrou. Nu e tocmai ieftin. Dupa câte am vazut ca a taxat în dimineasa asta de la hotel la firma, pana în Kifissia ajunge pe la vreo cincisprezece euro un drum, asa ca asta o sa se întâmple sâmbata. Pentru ca sunt venita pentru trei zile de lucru, dar am fost întrebata daca nu vreau sa ramân si peste weekend, ca sa vad orasul. Raspunsul meu clar si raspicat a fost „vrei calule ovaz?”

Pâna sa vin la noul job am pus pe ici, pe colo întrebarea „cum sunt grecii”. Am avut un singur raspuns care nu ca nu m-a lamurit, ba chiar a reusit sa-mi ridice niste semne de întrebare. O tipa, care a trait o perioada pe aici, mi-a transmis doar ca sunt balcanici, fara sa-mi dea alte detalii. Hm… zici balcanic atunci când nu prea ai cuvinte de lauda. Dar pe urma mi-am zis „so what… (TF)”! Balcanici noi, balcanici ei, la gramada, toata zona suntem nebunii Europei, de numai Kusturica e în stare sa ne traga o descriere fidela. Doro, aci-i de tine.

siîncep sa am o vaga impresie ca grecii stiu sa-si traiasca viata. În echipa în care lucrez suntem mai multi, de mai multe natii, raspanditi prin toata lumea. La sfarsitul lui iunie au hotarât sefii nostri sa sune adunarea si sa ne întâlnim toti la fabrica din Indonezia. Programul s-a stabilit el pe cincisprezece zile, dar facut din mijlocul saptamânii, ca sa prindem doua weekenduri. Iar revenirea e în timp util pentru concertul lui Bon Jovi de la Atena.

În seara asta e vorba ca o sa ies cu baietii la o bere si o sa avem vreme de stat la taclale. Ma intereseaza sa înteleg cum vad ei toata tarasenia prin care trece Grecia acum, dar sa vad si cum te simti într-o taverna, la ea acasa. Mi-ar place sâmbata sa dau o tura si pâna în port la Pireu, dar nu stiu daca o sa am vreme. Pentru ca Acropole e în pole position.

Mai am de scris despre impresia ce mi-a facut-o primul contact cu Grecia. De fapt de aici am început, dar m-am lasat dusa de val. Revin si când o sa am poze.

Bookmark the permalink.

4 Comments

  1. Eu ma obisnuisem cu chinezariile si acum o dau pe grecisme.

    • Stai linistita, inca mi-e tolba plina de chinezarii. Dar asta era de sezon si trebuia scrisa. Mai trebuie schimbat din cand in cand, ca altfel, eu una, cel putin, ma plictisesc.

  2. Bine ai revenit in Europa! Si multa bafta cu serviciul.

    • Pai cam sunt in Europa de la sfarsitul lui ianuarie, numai ca mi-e tolba asa de plina cu chestii chinezesti, ca inca mai deapan pe ele.

      In alta ordine de idei, abia acum reusesc sa-ti raspund, pentru ca numai ce m-am intors cu ultimul metrou de la Acropole. O sa urmeze o postare si despre cum iti iei tepe in Grecia, ca se pare ca imi scrie “fraier” in frunte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Protected with IP Blacklist CloudIP Blacklist Cloud