Kotok Island

Poate v-am deschis apetitul cu postarea de dinainte, asa ca va mai povestesc una-alta despre locul asta. De fapt, i-am si promis tipului care se ocupa de insula ca o sa-l recomand.

Dezavantajul e ca e departe si biletul de avion pâna la Jakarta nu e tocmai ieftin. Avantaje… cât cuprinde. Liniste – si Doamne, cum e nevoie de ea uneori, mare, soare, palmieri.

Nu esti chiar rupt de lume, pentru ca în acelasi timp cu tine mai sunt pe acolo înca vreo suta de oameni, dar nimeni nu calca pe nimeni pe picioare. La o adica, insula are vreo doi kilometri patrati, asa ca sansele sa fiti toti într-un loc cresc doar când se apropie ora mesei.

Dupa ce v-ati saturat de stat la soare, puteti închiria echipament pentru scufundari ca sa vedeti pestii si reciful de corali sau puteti sa va plimbati pe aleile care sunt taiate în jungla.

Si nu o sa auziti manele!

Insula face parte dintr-un atol, caruia i se spune One Thousand Islands. Cei de-ai locului au recunoscut însa ca numarul e exagerat. Nu stiu nici ei exact cate ar fi, dar dupa parerea lor sunt vreo doua – trei sute de insule care fac cam acelasi lucru cu cea pe care am nimerit noi: stau în soarele ecuatorului si în apa Pacificului.

Poate ca unele sunt complet pustii, altele sunt amenajate pentru turism la modul la care e Kotok. Altele sunt locuite, iar cei care stau pe ele îsi impart vremea între pescuit si închirierea unei parti a casei celor care vor sa iasa mai ieftin ca si pe insule “turistice”. Baiatul de pe insula mi-a spus ca asta e genul de turism apreciat de indonezieni si ca ei au în custodie mai mult straini care îsi pot permite sa scoata din buzunar ceva mai multi bani decât ai lor.

Si acum câteva date tehnico-economice 🙂 Pe noi ne-a costat în jur de 130 de euro weekendul respectiv, dar cu cât se sta mai multe zile pe insula, pretul pe zi scade, pentru ca se “dilueaza” ponderea pe care transportul o ocupa în total-distractie. L-am rugat pe tipul de care am pomenit mai sus sa îmi faca o estimare pentru trei persoane, cu sapte nopti de cazare într-un bungalow de calitate medie. Pretul a iesit undeva pe la 5 – 6.000.000 de rupii, adica pâna în 570 de euro. Cred ca de persoana. În asta sunt incluse trei mese pe zi.

Plecarea se face la 8.30 dimineata, de la docul 15 din portul Ancol – Jakarta. E bine sa fiti acolo cu jumatate de ora mai repede. Ca sa ajungeti aici e indicat sa luati un taxi, pentru ca zona e imensa. Nu e numai portul, în sine, ci mai e si un parc de distractii. Drept urmare, mai trebuie sa platiti 15.000 de rupii intrarea.

Cam dupa doua ore ajungeti pe insula, unde sunteti întâmpinati, nu cu ghirlande de orhidee, ca si în Hawaii, ci cu niste coronite de frunze de palmier. Plus, cu un pahar cu o bautura racoritoare din lapte de cocos.

Masa e servita pe un ponton, pe malul marii. În principiu e vorba de supa, trei feluri principale, salate si fructe. Nu o sa gasiti pâine, dar o saptamâna se poate trai cu orez. Eu am facut-o luni în sir si înca sunt vie. Dar pe total, mâncarea e foarte buna.

Apa e gratis. Sucurile si berea se aduna si se platesc la plecare. Nu o sa fiti înselati, pentru ca în fiecare dimineata o sa semnati lista cu ce ati consumat cu o zi înainte.

Nu va asteptati la conditii extravagante în bungalow. Daca la hotel de 5 stele am avut parte de cearceafuri patate, ce pretentii poti sa ai de la o casa pe o insula? Aveti însa tot ce va trebuie ca sa va simtiti bine. Mai putin televizor si internet. Dar parca am stabilit ca venim aici pentru soare, apa si liniste.

O sa gasiti si pet-uri aruncate prin padure, dar asta e Indonezia. Cosurile de gunoi de pe domeniul public sunt pe cale de a fi inventate, iar oamenii se comporta ca atare. Hai, ca nici la noi nu poti linge de pe strada. Fixati privirea la jumatate de metru de la nivelul solului si nu o sa va mai deranjeze. Plajele însa sunt in fiecare dimineata maturate si nisipul de corali sclipeste alb în soare, când se usuca dupa mareea de peste noapte.

În cazul în care va vine ideea sa treceti pe acolo, puteti sa va faceti rezervarea la tipul care are insula în grija. anantaboy [at] alamkotok.co.id, telefon +628561195195. Puteti sa le vizitati prima data site-ul aici.

Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Protected with IP Blacklist CloudIP Blacklist Cloud