O zi, de s-o șterg din calendar

Crying-gg

De dimineață am primit un mail de la o fătucă din China. Mi-a spus că a plecat din firmă și că vrea să-și facă o afacere pe cont propriu. Bravo ei! Și mi-a mai spus de planta mea. Aia de care m-am îndrăgostit în China, pe care am cumpărat-o pe nevăzute și n-am putut s-o aduc în țară pentru că nu mi-a încăput în geamantan. Aia pe care am plantat-o în curtea fabricii și-mi trimiteau fetele poze cu ea în fiecare an, când înflorea. Planta de la care mi-am luat rămas bun ca de la o soră, când am plecat și căreia i-am promis că o să trec s-o văd când oi mai ajunge prin China. Au căsăpit-o pe Mihaela mea, la fel cum au făcut cu rozmarinul lui Dinevio și cu toate plantele care erau în părculețul ăla. Cică nu le-a mai ajuns spațiul să-și parcheze mașinile. Parca-mi-aș bocancii … Citește mai departe…

Cauză – efect

masina busita

Începe să mi se înșurubeze în creieri o nouă superstiție. Scurtă recapitulare: Mai, 2013, revin din Rusia și în aceeași seară plec spre casă cu mașina. Buuuum. Mă lovește perpendicular un tip care nu-mi acordă prioritate și mă trimite să mă lupt vreo două luni cu dobitocii de la Carpatica. Vine vara, mă mai freacă unu-altul ba prin parcare, ba prin sensuri giratorii, dar se lasă doar cu zgârâieturi neesențiale, pe care niciun asigurator roman nu-și face probleme să ți le plătească. Dar dacă le ai când îți face casco, cică nu-ți mai plătește vopseaua pe piesa respectivă. Faină și treaba asta, n-am ce zice. Toamna, mergem iar la ruși. Mă întorc, îmi iau concediu să-mi rezolv tot felul de dandanale. Într-una din zile mi se pune pata să dau o fugă până în Timișoara. Stau liniștită, prima la semafor. În stânga mea e un microbuz de Bihor. Plecăm amândoi … Citește mai departe…

Frații italieni și usturoiul

peperoni-cipolle-pomodori-a-bandiera-italiana

După postarea mea de azi-noapte – aia cu prăjitura cu căpșune și mahlabul otoman, am iscat un mic vârtej de discuții pe facebook. Tema: ce e și ce nu e românesc în bucătăria românească. … Chiritescu Victor Despre salata de vinete – cred (mi-am amintit de “imam baialdî”); da’ SARMALELE? Esti SIGURA? Eu pana acum le considerasem (alaturi de mamaliga) exemplul TIPIC de mancare nationala romaneasca… Teodora Ratiu of, mamaliga! In cate feluri am vazut-o prin Italia, tind sa cred ca suntem mai frati decat ne inchipuim. Cel putin celor din Veneto li se spune polentani (de la polenta = mamaliga). Cat despre sarmale, le au si grecii, chiar si in foi de vita. Li se spune dolmades. Teodora Ratiu Nu pot sa uit prima intalnire a mea cu polenta. Eram cu o colega, intr-un weekend si ne-am dus undeva, in munti. Cand ne-a lovit foamea, am tras la un … Citește mai departe…

Prăjitură cu căpșune și mahlab

SAM_1197

Trebuie să recunosc, am avut oarece emoții. De când am descoperit mahlabul nu l-am folosit decât în două rețete, ambele dospite cu drojdie. Azi am dat un ochi pe net, să văd ce mai zice lumea și am găsit la niște marocani un fel de crumble ce aducea cu ce aveam eu în cap. Numai că nu avea ou. Dar am încercat și bine am făcut. Și asta nu e doar părerea mea, ci și a părinților, care au cerut a doua porție. Despre mahlab v-am povestit pe larg la turtele armenești. Mai puteți să vă faceți poftă și cu găluștele tăuțești. De când s-a dat, anul ăsta, startul la căpșune, am făcut într-o duminică o tartă de pe culinar.ro. A fost foarte bună, nimic de zis, dar parcă ar mai fi fost loc de ceva. Așa că azi m-am lăsat pradă fanteziei și mi-am pus amprenta. Am pornit de … Citește mai departe…

Împărțirea pe căprării zodiacale

Tocmai mi-am făcut o socoteală. Azi sunt vreo patru-cinci personaje din jurul meu care mai agață un an în rastel. Cam mulți, într-o singură zi, pentru cine se laudă că are puțini prieteni, da’ buni. Așa că mi-a venit să fac un inventar de prieteni și amici. Dar hai să pornim de la definiția categoriilor. Prieteni, egal ăia care au voie să mă trezească la 3 dimineața și să-mi ceară să merg la capătul lumii. Ăștia-s vreo cinci la număr. Amici… restul trupei cu care mă simt bine la o bere sau un pahar de vin bun, dar nu au voie să mă sune după miezul nopții. Mă mai simt bine și cu actuali colegi, foști colegi, oameni de pe facebook, dar respectivii nu intră în subiectul analizei de față. Per total, cei care vin puși azi la numărat și zodiile lor sunt: – 1 vărsător – 2 berbeci – … Citește mai departe…

Oameni, singurătăți, bucurii

Oameni Nu știu dacă vi s-a întâmplat vreodată să aveți de-a face cu cineva și să simțiți din prima că toate sunt pe bune. În general, eu așa pățesc cu prietenii cei mai buni. Eram în primul an în Italia și încă nu lucram pe service. Era o altă colegă pe modulul respectiv, la a cărei plecare am moștenit partea ei de aplicație și, la pachet, m-am pricopsit cu Pier. Pe care Pier l-am cunoscut într-o dimineață, coborând cu colega la țigară. Am dat mâna, am trăncănit puțin și am plecat amici. Cam tot în perioada aia a fost o delegație de chinezi în fabrică și ne-am intersectat în cantină. Aveau cu ei translatoare o chinezoaică foc de frumoasă și elegantă și cu cel puțin un cap mai înaltă decât oricare din trupa de asiatici. Nu știu cum s-a făcut că ne-am nimerit față în față și nu ne-am mai … Citește mai departe…

Părerea rusoaicei

ukraine

Am avut câteva minute să povestim la ultimul prânz. Discuția despre Ucraina a pornit cumva de pe lateral. Miercurea fusesem invitată la un concert, dar am renunțat după ce am văzut pe youtube despre ce e vorba. Probabil că Nautilus Pompilius o fi foarte faimoasă prin Rusia, dar trebuie să știi rusa ca să înțelegi texte simandicoase. Fără asta, asculți pe vreo 30 de euro doar o muzică bunicică, ceva gen rockul începutului anilor ’80. Dar de aici însă am adus vorba despre un nebun de ucrainean care într-o seară de octombrie, într-o berărie, a cântat din gură și toate cele patru membre la care avea legat un instrument. Plus o muzicuță agățată-n gât. Mi-a spus colegă-mea că, pentru artiști, Rusia e o mană cerească. Sunt multe orașe și turneele durează cu anii. Iar asta e valabil pentru toți muzichiștii din fostul spațiu sovietic, ale căror țări și-au păstrat legături … Citește mai departe…

Casele Scânteii din Moscova

SAM_1007

De cum am văzut prima dată o fotografie a universității Lomonosov, mi-a fost clar că a fost sursă de inspirație pentru actuala Casă a Presei. Cât de Libere, asta e o cu totul altă discuție și sunt alții mai în măsură s-o poarte. Mi-ar fi plăcut să ajung până la Universitate, dar timpul a fost scurt în Moscova și ea e situată destul de departe de centru. Iar când zic „destul” apreciați asta la dimensiunile unui oraș de zece milioane de locuitori – de fapt, cel mai mare oraș al Europei continentale. M-am bucurat s-o văd măcar, în depărtare, în drum spre aeroport. Dar cu o zi înainte am avut surpriza să ginesc de pe dealul Kremlinului alte două clădiri asemănătoare. Am fost sigură că nu e vorba de Universitate pentru că erau prea aproape, dar nici nu mi-am dat seama despre ce e vorba. Cu curiozitatea zgândărită, m-am apucat … Citește mai departe…

Cum am ratat să-l înjur pe Lenin

lenin2

Socoteala de acasă n-a fost la fel cu aia din Piața Roșie. Dacă am văzut că e lanț în fața ușii deschise a mausoleului și nu intră și nici nu iese nimeni, am crezut că mumia e lăsată să-și doarmă în liniște somnul de veci. Ajunsă azi la lucru, mi-a zis un coleg care a dat prin zonă cu câteva luni înaintea mea că ce am văzut eu la statuile de lângă zidul Kremlinului era coada la moaște. Na, așa-mi trebuie. După un sfert de secol, am uitat că mama democrației e comunismul, dar pulimea are acces doar pe ușa din dos.

Ca la pomul lăudat

IMG_3131

Am behăit atâta că o să merg la „Muzeul Memorial al Cosmosului” și pe cât de entuziasmată am fost, pe atâta mi s-a muiat elanul. Nu din cauză că până și direcția Sputnik-ului e dată de tovarășul Lenin, ci pentru cele de mai jos. Ne-a trebuit o oră să mergem cu metroul, am ajuns acolo și l-am găsit închis. Ne-am făcut tot felul de socoteli pentru că mai era încă o altă oră înapoi și mai aveam și un zbor de prins, care chiar nu putea fi fentat. Colegului meu îi expira viza și ar fi fost chiar culmea să pui avionului sare pe coadă taman pentru un muzeu de la capătul Moscovei. Hai, să fi fost Galeriile Tretiakov, așa poate ar mai fi înțeles lumea. Cred că dacă s-ar fi întâmplat, la întoarcere mi-aș fi găsit toate jucăriile, făcute pachet și depuse la poarta fabricii. Până la urmă am … Citește mai departe…

La moaștele lui Lenin

lenin1

Ieri dimineață mi-a venit o idee. Că dacă tot o să fiu în zonă, să merg la Lenin, să mă pun pios lângă catafalc și să-l înjur măcar vreo cinci minute, fără să mă repet. Asta, pentru tot răul care ni s-a întâmplat într-o jumătate de secol de comunism. Oricum, n-ar fi fost cine să mă priceapă. Cine m-ar fi auzit ar fi crezut că recit poezii patriotice, într-o limbă neînțeleasă. Nu că i-ar fi păsat prea mult carcasei împăiate. Ocara mea ar fi lăsat-o la fel de rece. Doar că eu mi-aș fi răcorit sufletul și i-aș fi lăsat în păstrare o parte dintre demonii care-mi populează trecutul, atât cât a fost el sub stindardul sângeriu. E destul că mi-a fost pervertită adolescența, fiind învățată să-mi ascund gândurile și să le spun pe dos și să n-am încredere în prea multe personaje. Și nu mi-am dat seama de asta … Citește mai departe…

Balșoi

IMG_3110

Azi vă povestesc, cu exemple, despre cum îi place rusului, indiferent că e vlădică sau opincă. Câteva crâmpeie din ce am văzut, în zi de primăvară, până-n… momentul în care m-au lăsat picioarele. A fost destul să mergem la primul metrou ca să ne dăm seama de dimensiunile Moscovei. Prima scară rulantă pe care am apucat-o ne-a coborât vreo nouăzeci de metri, pe o înclinație destul de nasoală, de la un moment dat am avut impresia că lumea din jurul meu începe să se învârtească. L-a ieșire n-am nimerit stația pe care mi-a recomandat-o Oleg ca să ajungem în Piața Roșie. E destul de nasol pe aici. Stații supraetajate care comunică între ele și cu alte stații prin tuneluri prin care o iei apostolește la picior, o grămadă de ieșiri dintr-o stație care te pot duce la sute de metri unele de altele. Ce m-a enervat în Hong Kong, că … Citește mai departe…

Azi m-am comportat ca o adolescentă

baikonur

Poate v-ați întrebat ce caută nebuna în Rusia. Nu mare lucru. Proiectul e în derulare și am venit cu colegul de la tehnic să-l ajutăm pe băiatul de aici să adapteze structura produselor ca să puște cu programul pe care-l implementăm. Ne-am apucat de treabă, fiind conștienți că nu avem de lansat rachete. Valabil pentru noi, românii. Și ca să-i mai domolesc lui Oleg stresul, am zis că luăm un frigider pe care-l fabricăm și în România și în Rusia și ne punem să-i facem semifabricatele și să-i aranjăm materialele. Noa! Cum nu sunt sănătoasă dacă nu zic și o tâmpenie, am mai adăugat că atunci când om fi gata, om mai vedea noi dacă răcește sau își ia zborul. Zis și făcut. Mă rog, aproape. Că n-am reușit să terminăm. Dar rămâne să exerseze de unul singur pe tema dată și pe urmă luăm la purecat să vedem dacă … Citește mai departe…

Părerea rusului

IMG_2459

Scurt, că n-am nici vreme și nici nu am putut să ne așternem la povești. Timpul e așa de comprimat, că ajungem să schimbăm câteva vorbe la amiază, cam preț de vreo zece minute, cât ne oprim să roadem un colț de pizza. Ghinion. Tipul cu care lucrez nu fumează. Altfel, în numele nobilei cauze de a vă ține informați, m-aș reapuca temporar de sportul ăsta dăunătoro-costisitor. Bine, acu’! Nu numai de asta, că și pe mine mă înspină un drac de curiozitate. În jurul meu se petrec lucruri interesante și eu fac navetă între Oryol și fabrică, văzând doar mestecenii de pe centură. Și nici ăia, înfrunziți. Așa că: Putin – niet harașo. Pentru că oligarhi și corupție și deja e de prea mult timp la putere și ar putea lăsa și pe alții, cu alte păreri. Da’ nici nu știe ce i-ar putea face. E prea adânc vârât … Citește mai departe…

Culmi ale transportului

shanghai-metro

Pe care nu orice călător e în stare să le doboare. Am dat plecarea la tren. Aproape în fiecare dimineață, când am fost în liceu. Trenul pleca la 07:10. Cam atunci eram și eu pe la 50 de metri in fața lui și mă puneam pe fugă. Noroc că mă vedea mecanicul și, chiar dacă împiegatul îi dădea liber, pornea, făcea vreo 10 metri și oprea, să urce demoazela. Am ținut avionul pe loc în Veneția. Pentru că ba n-am avut bilet, ba n-a fost activat, ba am avut bagaje extragabaritice. Toate, în aceeași zi! Detalii, aici Duminică o să mă sune taxiul când vine să mă ia, ca să nu pățească la fel ca data trecută. Ce o să urmeze? Habar n-am! Dar la cât sunt de mereu surprinzătoare, probabil și când or să mă ducă la groapă, o să fac vreo trăznaie, de să mă țină lumea minte. … Citește mai departe…

Cei care ne duc cu vorba

stiri

Chiar nimeni n-a observat? Sau schimbarea s-a intamplat treptat si lumea s-a obisnuit picatura cu picatura. Dar pentru cineva care ani de zile nu prea s-a uitat la tembelizor, diferenta se simte. Inainte vreme, toti stiristii de duzina o imitau pe Esca, vorbind cu accentul ei. Acum o fac intr-un cu totul alt fel, pe la mai toate posturile pe care le-am zappat. Cumva la bascalie si in scarba. Sa fie la moda un alt profesor de dictie? Sa fie in top vreun alt prezentator de care, in marea mea ignoranta, n-am aflat?

Aquileia – sic transit gloria mundi

IMG_8788

Ieri am avut o seară de documentare și de tăbăcit postul ăsta, cu ani și împărați romani. Dar pe urmă mi-am dat seama că nu e stilul meu. Dacă vreți detalii cu lună, zi și numărul de la pantofi, wiki le știe pe toate. E interesantă și versiunea italiană, nu doar cea engleză. E mai de-a casei și cu mai multă aplecare spre perioada medievală. Pe scurt: fondată de romani pe la 180 înainte de Christos, devenită municipium în jurul anului 90 BC, considerată pe la anul 400 al nouălea oraș al lumii, Aquileia e acum o așezare cu nu mai mult de 3500 de locuitori. Dar dacă drumurile vacanțelor vă duc pe autostrada Trieste – Veneția și spre șirul de plaje de pe malul Adriaticii italiene, merită să ocoliți puțin și să vedeți cel mai mare sit arheologic din nordul Italiei. E vorba despre un fost oraș-port la gurile … Citește mai departe…

Mai fărrst batrr cicăn!

butter chicken

Mă pregătesc s-o iau din loc și zilele trecute mi-am răscolit valiza. După atâtea plecări și veniri de care mi-e dor, am înțeles că n-are rost să scot din ea chestiile de care am nevoie doar în deplasări. Cum, de exemplu, ar fi călcătorul pliabil. Și… minune. Am găsit punga cu condimente pe care Raj mi le-a adus din India, în contrapartidă la alea de mititei pe care i le-am dus când ne-am întâlnit, în toamnă, în Rusia. M-am uitat pe ele și cum sunt aproape de expirare, unele chiar trecute deja, am hotărât că ar trebui să fac ceva cu ele. Interesantă chestie. Să fie din cauza căldurii care băntuie cu sârg prin India sau poate pentru că nu folosesc conservanți în condimente? Faza e că toate au termen de garanție de 3-6 luni de la data ambalării, chit că au un ambalaj de trebuie să tragi cu dinții … Citește mai departe…

EBA nu, ba da

Deși zice – tot mai des- că i-a fost mai bine pe vremea împușcatului, românul încă mai are un dinte impotriva familiei conducătoare. Și nici Băseștii nu sunt familia Kennedy, să respire politică prin toți porii, de s-o aibă impregnată adânc, în codul genetic. Dar și la americani, bărbații au ținut stindardul sus. Ghinionul lui Băsescu e că n-a avut un băiat. Părerea mea e că greșeala Ebei a fost la alegerile trecute, când a ars niște etape. Iar la cum s-au desfășurat ostilitățile, mi s-a părut că a făcut-o la modul râzgâiat. A fost prea bruscă trecerea de la jocul de-a fotomodela și cel de-a tineretul democrat la un job, relativ serios, de parlamentar european. Totul s-a făcut ca-ntr-un alai de nuntă. Așa am simțit-o și așa m-a dezgustat. Nu știu ce a făcut în anii de “deputăție”. La drept vorbind, nici nu m-a interesat. Și nici dinspre facebookiștii … Citește mai departe…