печень трески

Țineți minte: peceni tresky. Dacă ajungeți prin Rusia vi-l recomand.

Joi am intrat într-o alimentara să-mi iau ceva de ros pentru zilele de Moscova. N-am mai vrut să repet experiența din aprilie când am dat vreo 60 de lei pe un hamburger. Că, de data asta, mi-am luat-o din altă poziție și mult mai scumpă, urmează să vă povestesc.

Deci, rămăsesem în alimentara. M-am dus la raftul de conserve de pește și am ales una pentru care nu aveam nevoie de cuțit s-o desfac, fără să știu ce jivină e înăuntru.

Când am deschis-o m-am enervat. Jumătate era ulei și niște bucățele de carne pierdute în cutie.

Dar ce carne… gust de pește și textură de, hm…, nu știam cum s-o definesc. Ceva îmi amintea de ficatul de gâscă.

Da, e ficat de cod. Am fost curioasă dacă mai dau de el și în altă parte. Se pare că e un produs tradițional la ruși. În seara asta l-am găsit în vreo patru sortimente la supermarket.

Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Protected with IP Blacklist CloudIP Blacklist Cloud