Bomboane de liquirizia

Daca tot am amintit mai înainte de ele, hai sa nu va mai tin curiosi. E si asta o adaptare a ceea ce am scris dincolo, cu vreo patru ani în urma.

Înainte de Craciunul din 2007, Silvia, tipa cu care am lucrat o vreme în Italia si cu care la început m-am înteles foarte fain, a fost în concediu medical si nu am reusit sa ne vedem înainte sa ma întorc acasa. Într-una din zile m-am trezit ca vine la mine unul dintre colegi si îmi spune ca l-a sunat de la receptie ca am la ei un cadou adus de sotul Silviei si ca pot sa îl iau când plec acasa. Normal ca nu am mai avut rabdare sa astept. Mi-am cautat de lucru în afara biroului si am taiat-o scurt pâna acolo. Nu stiam cum s-o interpretez, dar oricum, nu aveam decat doua variante. Pe tip nu îl vazusem decât o singura data în viata mea dar îi dadusem Silviei sa îi duca niste mp3-uri cu Goran Bregovici pentru ca îl pasionau diferite chestii, printre care si cultura balcanica. Deci una dintre ipoteze ar fi fost ca vroia sa se revanseze. Alta, cea mai plauzibila era ca l-a trimis Silvia cu solie pentru ca ea era prea bolnava sa dea pe la fabrica.

M-am întors în birou, am asteptat cu nerabdare un moment în care nu au fost prea multi in jur si am rupt la repezeala plicul în care era sigilata problema. Mi-am dat seama ca Silvia a fost la mijloc pentru ca primul lucru de care am dat a fost o felicitare nestandard, lucrata manual. Dupa ce am citit mesajul, supozitia a devenit certitudine. Stiind-o ca face tot felul de lucruri care mai de care mai interesante, m-am grabit sa distrug punga foarte atent facuta si legata cu funtita argintie pe care am gasit-o lânga felicitare. Ce mai, eram prinsa de spiritul deschisului de cadouri si copilul din mine iesise la iveala. Ei, si tot ca un copil care îsi pierde jucaria preferata m-am si dezumflat.

Umblând în weekenduri prin Italia pe la tot felul de târguri sau manifestâri artizanale, am vazut gramezi de dulciuri negre, în toate formele si combinatiile posibile, dar nu am avut curiozitatea sa le testez. Nu de alta dar culoarea nu îmi inspira decât gânduri îndoliate. Probabil ca am reactionat si eu ca si cei cu probleme psihice. Când esti în pragul depresiei, preferi sa iei pastile roz.

În toamna, din cand in cand, Silvia rontaia dintr-o cutiuta de tabla niste bombonele foarte mici si negre. M-a servit si pe mine si prima senzatie a fost ca îmi ies ochii din orbite din cauza aromei extrem de intense. A fost foarte nedumerita cand i-am spus ca nu stiu ce este. Mi-a zis ca ingredientul de baza e o planta foarte cunoscuta în toata Europa si ca e imposibil sa nu fie folosita si în România. Pentru ca mi-a dat si denumirea italiana (Liquirizia) si pe cea englezeasca (Liquorice) am început sa caut pe net informatii si am mai deschis de câteva ori discutia pâna am gasit ca in româna se numeste lemn dulce. Pe urma am aflat ca aroma de fapt e data de extractul de anason care se adauga retetei.

În tot timpul asta, Silvia îsi impartea cu mine rezerva ei de bomboane si eu înduram cu stoicism gustul în ideea ca nu se cadea s-o refuz.

Ei bine, primul lucru pe care l-am extras din punga cea devastata a fost o cutiuta metalica cu o forma atât de odioasa mie. Daca eu mi-am aratat atât de deschis interesul in timpul cautarilor pe net si am continuat sa inghit hapul, fata si-a imaginat probabil ca sunt înnebunita dupa Liquirizia si a vrut sa imi faca o surpriza placuta de Craciun. M-am resemnat cu gândul ca, totusi, face bine la digestie sau atunci când ai probleme de respiratie în caz de raceala zdravana si ca acu am rezerva pentru o viatp întreaga. Asa ca am purces sa vad restul cadoului. STUPOARE…!!! Intr-o punga de celofan erau tot bomboane de Liquirizia, dar mai mari, ceea ce ma face sa cred ca nu sunt chiar asa de concentrate ca si alea mici.

Chestiile colorate din poza sunt tot pe baza de lemn dulce si anason. În ultimii ani le-am vazut la greu si prin România. Nu stiu daca va plac sau nu. Mie… nu. În orice caz, sunt o copie palida a chestiilor medicinale cu care m-a delectat Silvia. Chiar si ouzo al grecilor, care trazneste de anason, e un fleac fata de hapurile mici si negre.

Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Protected with IP Blacklist CloudIP Blacklist Cloud