Gnocchi al gorgonzola, con funghi

Nu puteti zice ca nu ma tin de cuvânt cu ce am promis aseara. Gnocchi sunt galuscutele astea din farfurie. Daca macaroanele italienilor sunt facute din grâu dur si se fierb “al dente”, adica nu de tot, ca sa-si pastreze fermitatea, gnocchi sunt facuti din cartofi si au consistenta catifelei. Ca orice sortiment de paste, în Italia pot fi gasite tot felul de variatiuni pe tema data: simple, cu spanac, cu dovleac, etc.

Vestea buna e ca gasiti tot ce va trebuie în Real. Vestea proasta e ca nu e tocmai ieftin. Dar daca nu folositi ingrediente de calitate n-o sa aveti cum va bucura de adevaratul gust.

Cam pentru 4 persoane aveti nevoie de
– 2 cutii de gnocchi di patate, îi gasiti prin zona frigiderelor cu lactate si mezeluri (in jur de 10 ron, cutia)
– 1 cutie de gorgonzola sau orice alta brânza cu mucegai albastru. Merge foarte bine si al nostru Dorblue si e exact cât trebuie la greutate (6 ron pentru Dor, 15-20 pentru gorgonzola, dar e cantitate dubla. Mai trageti si o pizza cu ce va ramâne)
– 1 cutie de 100 ml de smântana nefermentata. La noi e Dorna, la cutie patratoasa, cea cu continut mai mic de grasime. Se gaseste si varianta italiana, careia îi zice panna da cucinare. (4 ron). Nu încercati sa faceti cu iaurt. M-am lasat ispitita odata de o tipa obsedata de anticolesteroale si a iesit ceva nemâncabil.
– 1 punga ciuperci de padure – se gasesc congelate, cam la 300g, 15 ron
– 50 ml vin alb
– 2 catei de usturoi
– 2 linguri de ulei de masline
– frunze de patrunjel
– sare si piper
– un plic de sofran
– brânza rasa, cam ceea ce cunoastem noi ca parmezan. Recomand Parmigiano Reggiano sau Grana Padano. In mare e aceeasi chestie, doar ca prima e de bastina de pe lânga Parma, pe când Grana ar fi trebuit sa se învecheasca pe lânga Padova. O bucata, nu foarte mare, e în jur de 20 ron, dar o sa va folositi ceva vreme de ea.

Puneti apa la fiert, cam 3 litri, iar când clocoteste, puneti gnocchi si putina sare. Nu aveti cum sa ratati operatia. Când sunt gata, se ridica singuri la suprafata. Îi stoarceti de apa si îi lasati singuri, pâna va ocupati de sos.

Puneti smântâna pe foc mic si în ea jumatate din sofran. Oricum, nu o sa aveti mai mult de 2-3 fire. Ca tot veni vorba, asta e cel mai scump condiment din lume, daca e sa-l socotim la kilogram. Când e bine încalzita, puneti gorgonzola taiata cubulete si amestecati pâna se topeste. Daca va încânta ideea, puteti s-o înnebuniti cu câtiva sâmburi de nuca. Nu trebuie sa fiarba pâna la îngrosare. Asta se va întâmpla daca se mai raceste putin. Nu uitati sa amestecati în ea, ca e pacatoasa si se prinde de fundul oalei.

Nu puneti sare, ca are brânza destula!!! Amestecati sosul cu gnocchi.

Vine si vremea sa va ocupati de ciuperci. Si ca tot am adus vorba de ele, prietena-mea, Fei, care e mare culegatoare prin padurile de pe dealurile ce i se pravalesc pe sat, mi-a spus cum sa ma pazesc de cele nebune. Chiar daca reteta nu contine usturoi, decojiti un catel si puneti-l cu ele în oala. Daca se face rosu sau violet… ghinion. Adica ghinion sa aruncati bunatate de fiertura, dar noroc sa nu ajungeti pe la urgente pentru niscai spalaturi stomacale.

Dar sa ne întoarcem la partea frumoasa. Puneti uleiul la încins si în el cateii de usturoi aproape întregi, zdrobiti cu cutitul pe masa, doar atât cât sa-i patrunda uleiul.

Când începe sa miroase (a arsenic :D), puneti si ciupercile, nitica sare si restul de sofran si le lasati sub capac, pâna scad. Dupa care turnati vinul si le mai dati o tura sa se perpeleasca. Dupa ce si-au facut numarul, le luati de pe foc si le amestecati cu patrunjelul tocat. Le mai potriviti si de piper.

La servire se procedeaza cam asa: puneti gnocchi în farfurie, aruncati cu generozitate peste ei brânza rasa si, undeva, pe marginea farfuriei, trântiti o lingura de ciuperci. Daca le amestecati, pierdeti si din savoarea gorgonzolei si din cea a ciupercilor de padure. Mâncate pe rând va vor duce papilele gustative la extaz.

A! Si daca tot vreti sa fie “come da mamma italiana”, puteti sa ciocniti un pahar de vin rosu la urma. Merge de minune cu gorgonzola, care are un gust mai dur.

Bookmark the permalink.

2 Comments

  1. pai pe mine ma loveste foamea si-mi lasa gura apa cam des cand intru pe blogul tau.Pfoaiii !!!!!!!!!!

    • @Sorin

      Noa lasă, că fac o oală mare pe când ne-om întâlni la bere, că se asortează şi cu aşa ceva, nu numai cu vin roşu :D. Măcar ştiu cu ce să apar, că Luwak sau alte cele din Indonezia sau China nu mai am.

      Încerc să văd dacă-mi ies găluştele făcute de mine c-a fost recoltă bună de croampe, anul ăsta şi aşa reduc din costuri.

      Chiar, săptămâna viitoare, ce zici? Poţi organiza trupa? Şi dacă da, câţi?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Protected with IP Blacklist CloudIP Blacklist Cloud