Papa bun de Indonezia

M-a provocat amicul Sorin, într-un comentariu, sa scriu despre ciudatenii culinare din Indonezia. Din pacate trebuie sa-l dezamagesc. Nu am gasit decât animale “clasice” prin farfurie. Si nu e de mirare. Nouazeci la suta dintre indonezieni sunt musulmani, iar asta e o religie destul de restrictiva. Asa ca pui + rata, vita si miel. În supermarketul de unde am luat Kopi Luwak am vazut porc pe un pliant de promotii, dar se pare ca magazinul are clientela puternica printre expatii care locuiesc în zona. Am mai fost în alt supermarket si acolo nu am întâlnit asa ceva.

Normal, nu se poate sari peste peste si alte chestii din mare. Ca doar sunt un arhipelag cu peste treisprezece mii de insule.

Va dati seama ca la atâtea bordeie despartite de apa, au avut cum sa-si dezvolte tot atâtea obicee. Ce am cunoscut eu în trei saptamâni e doar o farâma din bucataria din Java, diluata într-o gramada de pizza americaneasca. Pentru ca de multe ori, la prânz, nu aveam vreme sa iesim din zona industriala ca sa mergem undeva sa mâncam. Atunci ne rezolvam foamea cu un telefon la Papa Ron’s.

E tara mirodeniilor, dar nu e obligatoriu sa se manânce iute. De aceea ti se pune tot timpul lânga farfurie un bol cu ardei iute tocat sau sub forma de sos. E alegerea ta daca vrei sa scoti flacari, ca balaurul. Mai au un sos iute din arahide, ghimbir si sos de soia, dar asta de obicei e destinat frigaruilor.

În mare, masa traditionala a indonezianului e formata din orez sau taitei cu carne si multe legume sau frigaruile pe care le poti lua tot de la a cincea dugheana. Am nimerit si noi într-o mâncatorie din asta si am supravietuit.

Poza cu care am început e intrarea în somptuosul restaurant. Baietii si-au rezolvat peretele de la intrare cu o musama pe care si-au imprimat meniul. Nu de alta, dar sa fii sigur ce te asteapta înauntru. Se pare ca la ei nu functioneaza faza cu gardul si leopardul. Ala e ceva mai încolo, în jungla.

Betele cu carne se frig pe utilajul din prima fotografie, dupa care se servesc cu orez si cu sos, ca în pozele urmatoare. Nu e mare filosofie.

Partea interesanta s-a întâmplat într-o zi când Royce ne-a rasfatat si ne-a dus la Clubul de Golf. Acolo am comandat ceva ce în englezeste în meniu era miel fript, varianta traditionala, cu orez.

Iar ce a venit a fost o ciorba la care m-am uitat chiorâs. Asta pâna am bagat prima lingura în gura. Pe urma mi-a explicat tot Royce ca e supa de friptura de miel si ca se manânca în special iarna, pentru ca are darul sa încalzeasca organismul. Nu stiu ce o însemna pentru el iarna, poate perioada dintre noiembrie si martie, când e sezonul ploios, dar nici atunci nu cred sa coboare termometrul mult sub treizeci de grade.

Daca va tenteaza sa încercati oarece exotisme, iaca si reteta, asa cum am gasit-o pe internet. Daca stau sa fac suma tuturor mirodeniilor din ea, cam iese gustul a ceea ce am mâncat eu.

Gulai Kambing (Spiced Lamb) – un fel de gulas si iar ma întorc la paralele între bahasa si româna. 😀
500g carne de miel
2 cepe
3 ardei iuti (mda, am uitat sa va spun ca e picanta)
cam 1cm de radacina de ghimbir
2cm de radacina de lemon grass (asta nu stiu de unde o s-o scoatem)
1 fir de lemon grass (se gaseste prin Real si Metro)
2 catei de usturoi
8 nuci de Macadamia (alta sarcina grea de dus la capat, dar cred ca pot sa lipseasca, la fel si radacina)
2 rosii
2 linguri de ulei
1/2 lingurita de cardamon macinat (de la magazine orientale – eu stiu unul indian în Oradea)
1/2 lingurita de chimion macinat
1/2 lingurita de turmeric – chestia ce da culoare galbena prafului de curry, luat tot de la Oradea.
1/4 lingurita de seminte de fenicul, macinate (anason pe româneste, desi e cosmarul meu din bomboanele de liquirizia, se pare ca în combinatia asta e ok)
1 baton de scortisoara cam de 2 cm
4 cuisoare întregi
sare si piper, dupa gust
1 litru de lapte de cocos

Se taie mielul ca pentru tocana

Se toaca ceapa, ardeii iuti, ghimbirul si lemon grass (tulpina si radacina, care ati gasit-o).

Se zdrobeste usturoiul si se macina nucile de Macadamia. Se cojesc rosiile si se taie în cubulete mici.

Se încinge uleiul si se prajesc ceapa, ardeii si usturoiul pâna ceapa devine sticloasa. Dupa care se adauga mielul, ghimbirul, lemon grass, nucile si rosiile si se tin pe foc vreo 3 minute, timp în care se amesteca, sa nu se prinda. Probabil ca asta e friptura de care mi-a zis Royce. Asa e când îi pui pe barbati sa-ti explice o ciorba.

Se adauga mirodeniile si se potriveste de sare si piper.

Se toarna laptele de cocos si se da în clocot, dupa care se lasa la foc mic pentru 45 de minute, pâna când carnea devine moale. În timpul asta se amesteca, sa nu se prinda de fundul oalei.

Se serveste fierbinte, cu orez fiert.

Si, de parca nu ar fi fost destul de iute, pentru ca a vazut ca erau si indieni la masa si nu stia cui îi e destinata fiertura, bucatarul mi-a pus si un bol cu ardei tocat, sa stiu de-o treaba.

Bookmark the permalink.

2 Comments

  1. No, sa stii ca pe asta o voi incerca,cu toate ca sunt extrem de tentat sa schimb carnea de miel in de aia de vitel ca deh eu nu sunt musulman.
    Mai greu de procurat condimentele alea mai rare la noi.

    • Pai cardamon si turmeric (ii mai zice si curcuma) o sa-ti aduc eu cand ne vedem la bere. Cam dupa Santamarie, ca atunci o sa fie toata fabrica mea in concediu si nu ma mai tine nimic in Timisoara. Nuci de Macadamia nu stiu daca se gasesc pe la noi, de anason trebuie sa ma mai uit, iar restul se gasesc prin Real.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Protected with IP Blacklist CloudIP Blacklist Cloud