Paste cu ton

E mâncarea perfectă de făcut când te întorci seara obosită de la scârbici şi toţi din casă îţi behăie că mor de foame, chit că toată ziua n-au mişcat un pai în jurul lor.

De ce spun că e aşa de extraordinară? Pentru că vă ia s-o preparaţi mai puţin decât îmi ia mie acum să vă povestesc despre ea şi să aranjez pozele.

Se pun pastele la fiert şi în vremea asta se toacă nişte frunze (recomandabil) crude de rozmarin, cam atâtea câte se iau de pe 2-3 crenguţe. Se deschide o conservă de ton şi se scurge uleiul în oala în care urmează să se amestece pastele. În uleiul ăsta se căleşte puţin rozmarinul, atât cât să se moaie, dar să nu se ardă.

Se pune tonul peste rozmarin şi se continuă călirea până se evaporă toată apa şi intră în el mireasma ierbii aromatice. Se amestecă cu o cutie mică de smântână nefermentată (Dorna – ambalaj pătrăţos sau similare).

Se potriveşte de sare şi piper şi se amestecă cu pastele, după ce acestea au fiert “al dente”.

Se servesc cu parmezan ras.

N-am avut smântână nefermentată şi ale mele au ieşit mai seci şi cu o tentă acrişoară. Am adăugat puţin ulei de măsline. Nu ştiu dacă v-am mai povestit despre uleiul ăsta. Pe scurt, că nici postul ăsta n-a fost lung, cam asta ar fi de spus:

Ulei extravirgin de măsline – bun de consumat crud, ba chiar medicament, în salate, humus şi pe orice consideraţi că are nevoie de oarece lubrifiant ca să alunece pe gât. La fel de bun şi dacă vă loveşte inspiraţia să vă faceţi în casă alifii, măşti cosmetice şi câte altele. Nebun să prăjiţi în el.

Ulei de măsline – bun de folosit ca orice ulei.

Ulei de turtă de măsline (olio di sansa di oliva) – chiar nu merită să vă irosiţi banii pe el. E extras, de multe ori cu solvenţi, din resturile reciclate de la primele două.

Bookmark the permalink.

2 Comments

  1. Hmm, arata foarte bine. O sa incerc si eu reteta. Multumesc!

  2. Frumos prezentata reteta. Ce te faci cand esti barbat si prietena nu se descurca la fel de bine ca tine in bucutarie? Faci pe bucatarul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Protected with IP Blacklist CloudIP Blacklist Cloud