John Roybal

Când, în martie sau aprilie 2007, am făcut primul pas în Piața Domului din Milano, primul gând care mi-a trecut prin minte a fost “Uite, John. Am ajuns și eu AICI!” Și “aici” a însemnat cu mult mai mult decât locul respectiv.

DomeOutside1

Pe John l-am cunoscut în 1999 și la scurt timp mi-am dat seama că e fix ce-mi doresc de la viață. Nu…nu să devin doamna Roybal am tânjit. Asta deja exista și apăruseră și cei trei cucuieți. Posibil să fi urmat și alții, dar le-am pierdut eu urma.

Eram de trei ani împotmolită în contabilitate, plecam de multe ori la lucru dimineața și mă întorceam a doua zi, seara. Încercam să pun ordine într-un haos moștenit și, cu tot regretul recunosc, nu reușeam să fac mare ispravă. Clădeam într-o parte, veneau tâmpenii și stricau în altă parte. Atâta dezastru, cât într-o firmă pseudo-comunistă, nu poate exista nicăieri. Să nu vă mai mirați că toate s-au dus pe râpă când n-a mai fost statul în stare să le țină în spate.

Au venit americanii, au cumpărat fabrica și au hotărât că trebuie să țină lucrurile sub control. Așa că s-au apucat să implementeze softul pe care deja îl foloseau în celelalte firme din grup. Și oamenii au fost conștienți de o treabă. Că noul nu se face cu vechiul. De aceea au ales key-useri dintre cei care au lucrat direct pe câte un resort și au adus team-leaderi din afară. Plus o firmă de consultanță care să ne dăscălească.

John a fost consultantul de pe tarlaua mea iar eu, mai de foarte multă voie, că-mi plăcea, mai de nevoie, că rămăsesem fără tipa care dezvoltase aplicația de furnizori, de vreo căteva luni ajunsesem să păstoresc jucăria cu care țineam socoteala facturilor.

Imaginați-vă că eram la nivelul de telefon cu disc (roata aia cu care se formau numerele), iar John se juca pe un smart-phone. Cum, naiba, să nu mi se facă și mie poftă de așa ceva. Am descusut aplicația și am stors-o de tot ce a putut da. Dar numai din punct de vedere funcțional. Pur și simplu sufeream că nu aveam nici acces și nici cunoștințe să intru între mațele ei, să văd ce e în spatele ecranelor negre, scrise cu verde. Iar John avea jucării magice cu care repara datele pe care le trânteam eu în timp ce mă jucam cu ERP-ul.

Și nu era doar asta. El stătea două-trei săptămâni în România, îmi lăsa de lucru și alte câteva săptămâni mergea la Milano, la un alt client. Eu nu aveam vreme nici să dau o fugă până în Ungaria. Mai departe de atâta era tărâmul interzis, pentru că nu aveam pe nimeni să-mi trimită o invitație ca să mă alătur privilegiaților care stăteau la coadă pentru viză, la vreo ambasadă străină.

Mi-a dat lovitura de grație într-o dimineață de luni. Mi-a arătat niște cruciulițe din argint, a specificat apăsat că le-a luat din Piața Domului și m-a rugat să îi spun pe care o prefer, pentru că vrea să îi dea una mamei lui. Și atunci am strâns din pumni și din dinți, am tras în gând o înjurătură și mi-am promis “John, nu știu cum și când, dar într-o zi o să ajung și eu în Milano. Și într-o zi o să fac și eu ce faci tu.”

Pe urmă, toate au venit la vremea lor: cursul de Oracle, plecarea la o firmuliță de soft și de acolo la firma italiană. Poate și plecarea la greci a fost cu un rost, chiar dacă încă nu îl înțeleg decât parțial și nu sunt tocmai încântată de tâlcul pildei. Nu, nu ei sunt de vină. Undeva, la mine, nu se leagă. Dar poate peste ani o să înțeleg, așa cum înțeleg acum rostul celor cincisprezece săptămâni în care nu am putut să mă ridic din pat.

De la John n-am ajuns să-mi iau rămas bun. În ziua când a plecat a mai dat pe la fabrică, dar n-a stat prea mult. Avusese cu o seară-nainte un show cu americanul care ne era șef la IT și probabil n-a mai vrut să dea față cu el. Când am scăpat eu de la dat raportul la directori, am dat o fugă sus, unde aveam sala de curs, dar el plecase.

L-am regăsit anul ăsta, pe LinkedIn. M-am uitat prin CV-ul lui. Culmea! A fost doar vreo doi ani consultant IT. Pănă atunci și după aceea a oscilat între controller și echivalentul directorului economic printr-o grămadă de firme din Texas și împrejurimi. Dar așa a fost să fie, să mă pună pe mine pe orbită.

Că tot veni vorba 😉 Vă invit la o raită prin Milano.

Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Protected with IP Blacklist CloudIP Blacklist Cloud