Castele, conace si renovari

Am avut pe creier piticul sa fac o paralela între castelul de la Macea si cel din Carei înca din primavara, de când am fost la fotografiat magnolii în gradina botanica. Cautând date despre primul, mi-am dat seama ca ambele au apartinut contilor maghiari Karolyi. Castelul din Carei a fost construit de ei, celui din Macea i-au adaugat doar o aripa, pe la jumatatea secolului al XIX-lea. Ambele au în jurul lor parcuri dendrologice. Din pacate, Careiul n-a avut norocul unui profesor Covaci, care sa-si dedice viata întretinerii arborilor.

Îmi lipseau însa pozele de la Carei. Trec pe lânga castel când merg în satul de unde se trage taica-meu dar, pâna acum, de fiecare data când am ajuns în zona, în functie de directia de deplasare am auzit ba „Hai, ca ne asteapta Fanica” – asta fiind varu-meu, ba „Hai ca mai avem drum lung pâna la Arad si e târziu.” Chiar si acum câteva zile, când am spus ca e conditie sa plece masina, mi-am ascultat-o pe aia cu „Bine, da’ sa nu stai mult”. Mi-am jurat ca o sa-mi sacrific o zi ca sa merg cu tata pe balta si la fiecare jumatate de ora sa-i amintesc de una-alta care ar mai trebui facute pe lânga casa.

La Carei castelul e în renovare. Omul locului spune ca e de vreo câtiva ani buni. Cititi aici detalii. Ba chiar si vedeti, ca e si un filmulet.

Mi-au placut cum se prezinta partile deja terminate, mai ales ca geamurile se pare ca sunt pastrate cele vechi. Sper sa nu ma însel si sa le fi prins înainte de a fi înlocuite. Am o reactie adversa foarte violenta, sora cu socul anafilactic, de fiecare data când vad plasticuri în locuri unde nu-si au locul. Si termopane pe cladiri vechi e cel mai clasic exemplu.

Mi-am zis ca vin blindata cu pozele de la Carei si le trag celor din Macea si Curtici o mustruluiala, de sa-i fac de toata rusinica. Însa tot elanul mi s-a blegit brusc, în momentul în care m-am pus sa le aleg. Mi-au ramas ochii blocati în ditamai geamurile de mansarda de pe castelul de la Carei, de am crezut ca înca mai dorm dupa drumul de revenire din turneu si am un cosmar.

Fratilor, l-ati rezolvat si pe asta. Dupa ani de stradanii, v-a iesit pâna la urma. Nu stiu cât spatiu o sa câstigati si ce o sa puneti în podul cu ferestre, dar i-ati risipit aura de castel medieval. Definitiv!

Ei, daca tot sunt pusa pe harta si bagat de vina, hai sa mi-i scol pe toti în cap. Deci,

Macea: Ar mai avea o sansa, pentru ca spoiala se cam duce de pe pereti si ar avea nevoie de una noua. Cu termopanele e mai dificil, ca deja s-au întins ca o eczema, pe jumatate din cladire.

Domnu’ Ardelean! Când îi mai dati cuiva bidineaua în mâna, asigurati-va ca e în stare sa faca deosebire între culori. Nu stiu cui i-a venit ideea mareata sa faca din castel un papagal. Jumatate pe gri, jumatate pe maro. Termopane maro, restul de geamuri verzi. Si dati, dom’le, blidele jos de pe turn. Stiu ca e cel mai înalt punct si face bine la conectivitate, dar puteti gasi si o alta solutie pentru parabolice.

A… sa nu uit. Daca nu v-au mai spus-o si altii, înaintea mea: castel = noblete. Asa ca bancutele alea rustice, acoperite cu stuf dau ca nuca-n perete între cladire si parcul superb. Daca vreti sa faceti un loc unde tineretul studios sa stea la un pahar de vorba dupa seminarul de botanica sau silvicultura, amenajati o zona de agrement în jurul fostelor grajduri. Si mutati la pachet cu bancile si piscina. Vreti sa aveti o chestie desteapta si de efect? Faceti o arteziana în locul gropii

Curtici: Am fost în stare sa pariez cu ochii închisi pe conacul Iancului ca e cladirea care sa arate lumii ca nu suntem un sat de tigani, cu toate ca intrarea dinspre drumul national si tot centrul sunt pline de palate cu turnulete.

Dar am trecut în primavara cu ochii deschisi pe lânga el si am crezut ca nu vad bine. Nu stiu când s-a întâmplat oroarea, pentru ca am fost o lunga vreme plecata din zona. Nici nu mai conteaza momentul. Daca la Macea se mai poate rezolva ceva, aici nu mai dau nicio sansa.

Domnule Musca, am tot respectul pentru calitatile dumneavoastra de agronom si de manager, dar nu am cuvinte pentru ceea ce ati facut dintr-o cladire de patrimoniu. E treaba dumneavoastra ca v-ati vopsit hambarul si garajul tractoarelor în galben turbat si maro rosiatic si le-ati mai trântit acoperis de tabla. Dar asta nu înseamna ca trebuia sa asortati cu ele conacul. Si sa îi puneti termopane albe. La banii dumneavoastra puteati folosi lemn stratificat.

Sa stiti ca niciodata taranul român nu si-a pus grajdul în fata casei. Dumneavoastra ati sacrificat jumatate de parc cu stejari seculari pentru padocurile unor animale pe care le considerati gradina zoologica. Probabil norocul a facut sa iasa tarcul cu vreo câtiva metri mai mic si asa ati evitat ca poneii dumneavoastra sa îsi scarpine fundul de unul dintre putinele exemplare de ginkgo biloba din judet.

Cealalta jumatate de parc e asediata de plasticuri colorate pentru locul de joaca al copiilor. Dar cred ca asta e isprava primariei. Asa ca, domnule primar, v-a venit rândul si dumneavoastra. Aveti în spatele bisericii catolice un parc lung de vreo 300 de metri. Acolo au fost leagane înca de pe vremea când chiuleam eu de la scoala. Normal ca s-au distrus. Ca doar suntem români, nu nemti ca sa pretuim ce au facut altii si sa lasam mostenire urmasilor. Ati fi putut sa-l transformati într-un parc al copiilor de-a dreptul de basm. Pâna una-alta, cresc buruieni.

Bookmark the permalink.

2 Comments

  1. :))) Foarte interesant, mai ales ca am vazut si Careiul prin ochii altcuiva. Poate doar egiptenii sa mai fi facut eforturi de genul restauratorilor din Romania. Ma refer la fonduri si durata lucrarilor, nu la volum.

    Ce sa mai zic de castelul de la Bontida – CJ si inca un loc (nu-mi amintesc numele localitatii insa era o casa de copii prin 2000 cind am fost sa-i vad. Copiii ma interesau, nu conacul/castelul)? Multumesc!

    • @SS (Oberoffizier 😉 )

      Din păcate nu ai văzut decât jumătate de castel prin ochii mei, că am scăpat partea cea mai interesantă, după părerea mea: cea cu turnul hexagonal. Dar aşa-i când te mână din spate.

      Pe data viitoare o să schimb tactica. Îl livrez pe taică-meu la Ghirolt şi mă întorc, pentru că vreau să văd şi orăşelul. Mi s-a părut interesantă strada ce porneşte din faţa intrării în castel. Până acum n-am ajuns mai departe de semaforul de lângă monument pentru că trebuia s-o iau în viteză la dreapta, spre Tăşnad. Şi pe drumul ăla nu sunt decât blocuri pătrăţoide.

      Ai dreptate, e un oraş liniştit, care are un alt ritm. După mine, aduce mai degrabă a Ungaria decât a România. Poate impresia mi-a fost dată şi de limba pe care am auzit-o vorbită în jurul meu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Protected with IP Blacklist CloudIP Blacklist Cloud