O caut pe Daniela Potîrniche

prieteneNu, nu suntem noi în poză, dar cam aşa arătam, fericite, în vremea copilăriei noastre.

Daniela a fost prima mea prietenă adevărată şi la vârsta aia credeam că o să fim nedespărţite pentru toată viaţa. Veneam de la grădiniţă, ne opream la ea, după care ne luam jucăriile şi ne mutam cu lucrul la mine. Pentru că de vreo două ori şi-a luat-o de la mami ei pe motiv că nu a ajuns la cină, am hotărât să nu ne mai riscăm. Când se făcea seară, mă duceam s-o conduc acasă dar uneori ne luam cu treaba şi uitam că se face întuneric. Poate de atunci am ajuns să nu-mi fie teamă să umblu teleleică, noaptea, pe străzi.

Cam când să începem şcoala, familia mea s-a mutat pentru vreo câteva luni din Curtici. Am revenit repede, însă. Chestii de neînţelegere între neamuri, n-are rost să dezvolt subiectul pentru că, vorba-aia, despre morţi, numai de bine.

Ideea e că la întoarcere nu am mai dat de Daniela. Ani buni am şi uitat de marea prietenie. Uneori mai îmi trecea razant prin amintiri numele ei. Am încercat să aflu încotro a plecat, dar nimeni nu a mai ştiut în Curtici de ea.

Mi-ar face plăcere să ne întâlnim din nou şi s-o luăm de la capăt, cu tot cu distanţa celor mai bine de treizeci de ani care ne-au despărţit. De undeva, dintr-un colţ de suflet, dorul de Daniela irupe ca un fir firav de iarbă din pământul secătuit de arşiţă. O picătură a dorinţei de reîntoarcere la o copilărie pe veci apusă îl face să-şi găsească drumul prin duritatea solului bătătorit de viaţă.

Nu ştiu dacă ce am scris aici mă v-a ajuta s-o regăsesc pe Daniela. Poate cineva care o cunoaşte va citi şi îi va spune. Nu vă pot da prea multe detalii ca să vă daţi seama că e vorba de ACEA Daniela Potîrniche. Ştiţi şi voi, primii ani ai copilăriei nu fac parte din anotimpul detaliilor. Atunci astea sunt fără importanţă. Ce contează e doar să te bucuri de fiecare lucru pe care îl vezi sau îl atingi.

Nici nu ştiu din care parte a ţării se trage Daniela mea. După nume şi după cum îmi amintesc accentul cu care vorbea mama ei, înclin să cred că ar fi de undeva, de la sud de Severin. În Curtici au ajuns pentru că tatăl ei a fost ofiţer la compania de grăniceri. Unde au plecat în timpul cât am fost şi eu plecată, habar nu mai am.

Bookmark the permalink.

6 Comments

  1. Si nu ai reusit sa dai din ea prin intermediul rudelor, a prietenilor sau chiar a retelelor sociale? Trebuie sa reusesti cumva:D

    • Nu, in schimb am gasit pe altcineva, de la care imi luasem difinitiv gandul. E mica lumea asta mare. O sa revin cu detalii intr-un post viitor.

  2. Am fost coleg cu tatal Danielei Potirniche !Un oltean bun la suflet si cu un temperament vulcanic, ca toti oltenii !Un om de de calitate! Ma leaga amintiri placute de Potirniche Dan ca asa-l chema .Pot afla pe unde mai este daca te mai intereseaza !

    • Sigur ca ma intereseaza. As vrea nespus sa dau de Daniela. Am vazut ca se poate, dand peste fatuca din Indonezia cu care am corespondat inainte de revolutie.

  3. Am sa intreb un alt coleg sa vedem daca stie precis localitatea de obirsie a lui Dan Potirniche si am sa te contactez.Am prostul obicei ca ma tin de promisiune ! Pe curind !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Protected with IP Blacklist CloudIP Blacklist Cloud