E clar că trăim în alte vremuri

Mi-am dat seama de asta acum, când am aflat că a murit cineva, pe care nu cred că l-am întâlnit în viaţa reală. Şi până acum nu mi-aş fi putut închipui că dispariţia unui prieten virtual poate să doară aşa, în realitate.

Facebook a intrat în vieţile noastre parşiv, ca un drog gazos care se strecoară pe sub uşă. La început nu îţi dai seama de el, pe urmă devine parte din tine.

Victor a ajuns la mine pe blog, când eram pe zăCurtici, citindu-mi comentariile de pe alt blog. După ce m-am mutat nu am mai putut să îi trimit automat feed-uri şi am pierdut legătura.

Ne-am regăsit, întâmplător, pe facebook. La început am fost aproape să-l blochez pentru că îmi despica în patru orice postare. Ba îmi băga de vină chiar şi pentru greşelile pe care le făceau cei care postau chestiile pe care eu le dădeam mai departe. Mi-am dat, însă, seama că omul e de şcoală veche şi încă nu s-a prins cu toate chichiţele share-uitului. Dar m-a şi făcut să-mi controlez de mai multe orice postez, tocmai ca să nu cad în gura lui.

Ne-am mai ciondănit şi pe diverse teme, până am ajuns la un punct de echilibru, un fel de linie imaginară dincolo de care am înţeles că lovim în respectul pentru celălalt. După care totul a mers lin. Ba parcă mai potrivit e să spun că distractiv. Pentru că omul avea un simţ al umorului ingineresc şi posta tot felul de chestii care să-ţi facă ziua faină.

A fost o viaţă întreagă inginer, iar după pensie s-a apucat de taxi în Timişoara. Cred că i-am fost clientă într-o noapte, după ce am plecat cu băieţii de la o cină. Ne-am urcat mai mulţi într-o maşină şi ne-am dus în circuit, care pe unde avea de parcat. Mi s-a părut că şoferul seamănă cu poza de facebook a lui Victor. Dar nu a adus niciodată vorba, deşi în seara aia mi s-a spus pe nume, s-a pomenit şi numele firmei la care lucram şi m-a dus acasă. Lucruri pe care le ştia din discuţiile noastre de pe fb. Acum îmi pare rău că nu am întrebat.

În primăvara trecută stabilisem să ne întâlnim, să-i duc nişte caise din pomii de la Curtici. Numai că în perioada când au fost coapte, nu l-am văzut online. Sunt sigură că fructele astea or să-mi aducă tot timpul aminte de el.

Chiar nu mai pot să scriu mai mult!

Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Protected with IP Blacklist CloudIP Blacklist Cloud