De ce cred eu că mor românii de foame în Secuime.

Sunt sigură c-o ştiţi pe aia că în Harghita sau Covasna nu poţi să cumperi nici măcar o bucată de pâine dacă nu vorbeşti ungureşte. Nu pot să neg ca ungurii sau secuii ar avea în ei o vână de naţionalism mai mare ca a românilor, dar staţi liniştiţi. Încă nu i-aţi văzut pe slovaci la treabă :D.

Hai să vă povestesc o pildă care pe mine m-a făcut să cuget că, poate, lucrurile stau şi altfel decât bau-baul care ne face acum să ne încruntăm unii la alţii.

Eram în Italia şi în fiecare weekend plecam să vizitez un oraş sau să trec unul dintre pasurile din Alpii Dolomiţi şi aveam obiceiul să-i spun Rosaliei de fiecare dată pe unde aveam în gând s-o tai. Nu atât ca să mă asigur că dacă mi se întâmplă ceva, ştie lumea pe unde să mă caute. Departe de mine să fiu chiar aşa de prevăzătoare. Pur şi simplu, între adusul cafelei şi luat resturile de pe masă, Rosalia îşi găsea vreme să mă descoase.

Mai tot timpul reacţia ei era “măi, măi, voi, românii umblaţi atâta”. De multe ori mă întreba “dar locul ăla unde e?”. Într-o seară tocmai ce ajunsesem înapoi de la Fei şi i-am zis că am fost în Colmaggiore. Asta e a doua localitate cum ieşi din Vittorio Veneto, dar Rosalia mea n-o cunoştea. Şi atunci m-am aşezat cu ea la taclale. Pentru că ştiam că ea e femeia care le ştie pe toate şi mi se părea imposibil să nu cunoască nici satele din jurul locului unde şi-a trăit ultimii cincizeci de ani.

Aşa am aflat că, din toată Italia, ea ştie de satul în care s-a născut, de Udine, care e capitala regiunii ei de baştină, de Veneţia, care e capitala regiunii în care trăieşte, de Padova, unde e sfântul Anton, pentru care ne-a dat câţiva bănuţi, să-i punem şi ei lumânări când ne-am dus acolo, de Verona, unde stă sora ei şi de Roma, care… e Roma. A… şi de Torino, pentru că e tifosa Juve pe viaţă.

În rest, a trăit fericită în Vittorio Veneto, unde s-a stabilit cu toată familia plecată din Codroipo, şi-a iubit şi îngrijit bărbatul şi a avut grijă de hotel. Pe urmă i-a murit bărbatul şi a continuat să aibă grijă de mormântul lui şi de hotel. Tot universul ei se rezumă la vreo cinci străzi care fac traseul casă – hotel – cimitir. Restul lumii îl percepe prin poveştile celor care îi trec pragul. Probabil de aceea şi stă la taclale cu fiecare în parte şi ajunge să ştie povestea fiecăruia.

Ei bine, v-aţi pus vreodată întrebarea dacă femeia care nu ştie să vă răspundă româneşte a ieşit vreodată din satul ei, în care limba care se vorbeşte pe stradă şi la biserică e maghiara?

Bookmark the permalink.

One Comment

  1. Eu nu pot sa-mi imaginez o viata petrecuta in acelasi loc..Sunt anti monotonie, asta e clar!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Protected with IP Blacklist CloudIP Blacklist Cloud