Fratele meu indian

Pe Raj ori îl iubeşti, ori îl iubeşti. Chiar şi când îţi vine să-l strângi de gât, starea respectivă nu te poate ţine mai mult de jumătate de minut.

Prima dată când l-am văzut, m-a făcut să-mi dea lacrimile. Am fost nou angajată în firma în care am lucrat până anul trecut. Am fost toţi strânşi la întrunirea echipei, care în anul acela s-a ţinut în Indonezia. Am ajuns ceva mai târziu la masă, în food-court-ul din mallul de lângă hotel. Multe personaje necunoscute în jurul meu, multe nume străine pe care nu reuşeam să le reţin şi să le ataşez unei persoane.

La un moment dat mi s-a adus blidul de tăiţei. Văzând că mai toţi deja înfulecau cam aceeaşi treabă, am întrebat gaşca dacă sunt picanţi. Unul mic şi mai negru, din capătul celălalt de masă, a spus liniştit că nu. Aşa că am băgat în gură un floştomoc destul de sănătos şi l-am strâns între limbă şi cerul gurii, lăsând parte din sos să mi se scurgă înspre stomac. După care timpul s-a dilatat în jurul meu. Mi s-a tăiat respiraţia şi din ochi au început să-mi curgă şuvoaie pe care nu le-am mai putut controla. Şi eram la doar câteva luni după ce un an mâncasem tot felul de usturături prin China.

Mi s-a explicat că niciodată să nu întreb un indian dacă mâncarea e iute. La ceva vreme după asta am aflat că Raj chiar nu mănâncă picant. Dar atunci, din lumea lui, tot timpul paralelă cu a noastră, s-o fi gândit că dacă ai lui nu sunt, la fel ar trebui să fie şi ai mei.

– Raj, tu ce mănânci? Că ştiu că voi sunteţi din ăia cu “holy cow”, l-am întrebat odată, când a trebuit să am grijă de el şi de încă unul.

Mi-a zis că în general indienii mănâncă cel mult pui. Vaca, într-adevăr e animal sacru, porcul e considerat ca neigienic dar… Dar el vrea să încerce de toate. Pentru că dacă nu încearcă, nu ştie dacă îi place sau nu. Ăsta e unul dintre pilonii pe care îşi construieşte el filosofia lui de a trăi. Celălalt e că în viaţa asta trebuie să ajungă bogat. Încă nu ştie cum, dar analiza şi varianta să se mute în România şi să se apuce de agricultură.

Şi încercând ba una, ba alta, a descoperit mititeii. I-am dus condimente când ne-am întâlnit cu proiectele prin Rusia, şi-a refăcut stocul în septembrie, când a fost în România. Ba a descoperit că ăia pe care-i frig cei de la Kaufland sunt cei mai buni. Şi a făcut-o aşa de lată, că seară de seară am oprit acolo, în drum spre hotelul lui. Cu excepţia serii când am fost la Curtea Berarilor şi am mâncat tot mititei. Nici măcar în duminica în care l-am dus în excursie la Hunedoara, nu am scăpat nekauflandizată. Seara, a trebuit să opresc în Deva, când a văzut pe traseu magazinul respectiv.

Raj e un dandy. Când are de-a face cu restul lumii, iese la înaintare în costumul lui maro ciocolatiu, din stofă englezească. Şi îşi mai asortează cu cravata şi batista din buzunarul de la piept.

Din fericire pentru el, nu totdeauna umblă în costum. Pentru că nu se poate abţine de la tot felul de încercări.

Într-o seară, în altă tură în România, a ieşit lumea la o bere. Unul dintre colegi a venit cu bicicleta. Văzându-l, Raj s-a repezit extaziat:

– Oaaa, bicicletă!!! Pot să încerc şi eu? Şi n-a mai stat să aştepte răspunsul. A încălecat-o şi a luat-o printre maşinile de pe stradă, bălăngănindu-se în toate direcţiile. După vreo cinci minute s-a întors victorios.
– Nici nu e aşa de greu, prima dată!

Sau, şi mai tare, în weekend-ul din Indonezia, când am fost la un aquapark. Ai noştri s-au despuiat la costum de baie. Mai puţin Raj, care a rămas cu blugii şi tricoul pe el şi cu ochelarii pe nas. Dar s-a dus ca şi căţelul, după ei, urcând scările de la waterslide.

– Raj, tu vii să te uiţi la noi?
– Da.

Şi sare Paul, sare Dia, sare Mike. Nu-i mai ţine nimeni lui Raj socoteala. Ups! … sare Raj. Aici ar trebui emoticonul ăla care-şi învârteşte ochii, pentru că nu-i vine să creadă. Dar văd că wordpress nu ştie de el. Bun aşa. Am rămas la faza că sare Raj: cu hainele pe el şi ochelarii agăţaţi de urechi.

Sare Vlad, sare Kosmas, sare Royce şi pe la jumătatea traseului îl aud toţi pe Raj, zbierând.

– Oare e adâncă apa?
– De ce, Raj?
– Pentru că nu ştiu să înot.

După ce au ajuns jos, l-a luat pe Royce cu el şi până seara, când am plecat, al nostru deja ştia să înoate.

Noa, şi de parcă nu e destul că omul e cum e. Mai trebuie şi soarta să-i joace feste. Adică au şi indonezienii unul pe care-l caută pentru terorism şi pe ăla trebuie să-l cheme cu nume şi prenume fix ca pe Raj al nostru. Prima dată n-a ştiut de ce l-a săltat poliţia cu pază înarmată, imediat cum a ajuns la imigrări, în aeroportul din Jakarta. Acum deja e de-al casei. Vin băieţii, dau cu ochii de el şi-l întâmpină cu “iar eşti tu?”. Îl duc să-i facă poză, ca să fie la dosar că au avut de-a face cu ăla bun, pe urmă îşi iau la revedere, până data viitoare.

Cum? N-am pus fotografii cu Raj? Nu vreau să vi-l arăt. Sunt sigură că deja aveţi în minte propria variantă de Raj. Şi cum cartea bate filmul, las postul ăsta să bată poza. Raj să ne trăiască!

Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Protected with IP Blacklist CloudIP Blacklist Cloud