Fratilor, noi înca n-am vazut criza la fata!

Citim în ziare ca grecii strâng cureaua, ca sunt suparati pe madame Lagarde pentru ca i-a invitat sa-si plateasca impozitele. Citim ca se pregatesc Spania si Italia sa aiba probleme. Citim ca nici euro nu se simte prea bine, iar englezii si elvetienii îsi iau masuri pentru momentul când s-o întâmpla prabusirea lui. De remarcat ca nu am folosit conjunctia “daca”.

Daca nu ne place sa citim, ascultam o manea, mai frigem un mic în padure, pentru ca legea n-are cine s-o aplice, ne holbam la tembelizor ca sa vedem cine s-a mai porcait cu cine si care pitipoanca a mai cazut cu picioarele-n “V”.

Din când în când mai si lucram, dar neesential. Oricum, nu asta e ocupatia de baza a românului. Doar luam exemplul de la cei care ne conduc, pe care unii i-au asteptat ca pe Mesia si care s-au apucat de treaba dând rateu dupa rateu, urmând sablonul “azi o facem lata sperând ca românii-s prosti si nu se prind sau doar pentru ca atât ne duce mintea, mâine sare presa-n aer, poimâine o dam înapoi de juram ca nici usturoi n-am mâncat si nici gura nu ne pute.

Dam din gura ca vine criza, dar ne si zicem ca asa cum vine o sa si treaca. Nu de alta dar numai ce am traversat una si nu am iesit prea sifonati din ea. Numai ca uitam ca ce ne-au atins pe noi în urma cu doi ani au fost replicile cutremurului din State. Ori acum gogomârla e la noi în ograda si când s-o duce naibii sandramaua, o s-o luam toti europenii la vale, odata cu ea.

Cum la noi cam toate se întâmpla colo, la vreun an dupa restul lumii normale, as vrea sa va povestesc azi despre cum am gasit Italia la începutul lunii. Nu de alta, dar sa va aduceti aminte când o veni vremea sa ne dispara si noua zâmbetul de pe buze.

Pe la mijlocul lui 2009 Italia a fost în plina criza. Au fost luni întregi când colegii mei au stat acasa câte 2-3 zile pe saptamâna, platiti de statul italian prin programul national “cassa integrazione”. In timpul asta unii patroni, desi nu aveau nevoie de asa ceva, au tinut oamenii acasa pe banii statului si s-au folosit de fondurile economisite din salariile neplatite indirect productivilor si au cumparat afacerile concurentei, relansându-se în afaceri de pe alte pozitii.

A crescut cu ceva procente somajul. Au crescut dobânzile la credite, iar unii si-au pierdut casele pentru ca nu au mai putut duce povara ratelor, dar în categoria asta au fost în special tinerii si imigrantii. Italienii au mai avut câte o rezerva, salariul a venit cumva, chiar daca nu întreg. Într-un fel sau altul au trecut prin criza, chiar daca nu ca si gâsca prin apa.

L-au mai înjurat pe Berlusconi, chiar daca nu au stiut toti exact pentru ce, a mai pus asta de câte-o bunga-bunga cu gagici minore, iar l-au înjurat, dar viata a mers înainte. Poate chiar mai linistita decât pâna sa vina criza. Si cum timp liber a fost din belsug, oamenii si-au vazut de treaba lor si astfel a mai crescut nitel natalitatea. Per total, nu au aparut prea multe riduri pe fruntile italienilor.

Am lipsit din Italia un an si un pic. Cred ca tineti minte postarea din noaptea în care am ajuns. Întunericul si bucuria revederii oamenilor dragi m-au facut sa le vad pe toate asa cum le-am lasat. Însa a doua zi, în lumina cruda a unei zile înnorate am vazut tristul adevar.

Locuintele de vânzare sau de închiriat s-au dublat. Magazine unde îmi faceam cumparaturile au disparut, ramânând în locul lor spatii goale sau magazine cu chestii chinezesti. Lumea e mai încruntata pe strada, iar cei cu care am ajuns sa vorbesc sunt îngroziti de ce o sa-i astepte.

Daca nu ati fost prin Italia, o sa va para curios, dar imaginati-va o tara unde la ora doua se închide totul si pâna seara nu gasesti deschise decât supermarketurile. Chiar si astea, la opt, opt-jumate, seara se închid si mai ramân deschise doar pizzeriile, restaurantele si barurile. Si peste toate, fiecare magazin are o dupa-amiaza pe saptamâna când e închis. Doar foarte rar, în preajma sarbatorilor mari unele supermarketuri tin deschis duminica. Lumea se odihneste si îsi vede de familie, calatoreste prin toata tara, se ocupa de hobby-uri si sport.

Asta a fost si a trecut. În duminica în care am plecat mai toate supermarketurile au fost deschise si mi-au spus cei din hotel ca nu mai e nimic neobisnuit. Chiar si unele magazine mai mici au avut în vitrine anunturi de genul “Domenica Aperto” si s-au tinut de cuvânt, în speranta sa mai scoata un ban, sa mai acopere o groapa din buget. Altele aveau însa anunturi de “saldi per chiudere”. Adica reduceri în vederea închiderii.

Viata italienilor s-a dat peste cap si viitorul nu li se mai pare prea roz. Dupa ce a plecat Berlusconi de la putere au înteles ca tot huzurul pe care l-au trait în dolcele lor far’niente a fost o chestie întretinuta artificial pe principiul ca dupa mine, potopul.

Si vântul a început deja sa bata.

Bookmark the permalink.

3 Comments

  1. mda, usor, usor va fi in europa asa…la noi este de mult…

    • N-ai prins ideea. Noi inca nu am dat de asa un greu in ultimii 10-15 ani, incat sa ni se schimbe comportamentul. Dar o sa vina.

  2. Tot am vrut eu să-mi trag cămeşă nouă la blog, dar acum o fac de nevoie. Am mai găsit urme de hăckuială din când în când, dar ca acum n-au făcut-o niciodată.

    Nu mai am acces la nimic din partea de administrare. Cu chiu şi vai a reuşit proprietarul lui zăcurtici să pună sus măcar blogul, ca să poată fi citit.

    Nu ştiu pe cine am călcat pe coadă sau poate că făptaşii sunt nişte adolescenţi idioţi, în care au început hormonii să fiarbă şi pentru că nu au cum să se răcorească s-au hotărât să se distreze cu blogul ăsta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Protected with IP Blacklist CloudIP Blacklist Cloud