Piti si coca, neam de traista.

As fi vrut sa scriu despre Acropole, unde am fost sâmbata, dar faza de ieri prea m-a zgârîiat pe retina si timpane, asa ca nu pot trece mai departe pâna nu v-o povestesc.

Nu stiu ce sa zic. Poate deja apartin unei generatii expirate sau poate ca numai sunt rupta de realitate, fiind de felul meu mai mult omu’ padurii, varianta feminina, decât orasanca. Totusi, parca asa ceva nu se face. Si asta am observat-o si prin restul lumii, pe unde am mai umblat.

În orice aeroport e un oarecare zumzet dat de sutele de oameni ce-si asteapta rândul fie la check-in, fie la control. Ieri m-a întâmpinat acelasi zgomot de fond în Atena. Numai ca pe masura ce ma apropiam de zona unde îsi are Carpatair ghiseele, parca zarva crestea. Acolo am dat peste un grup vesel, de vreo cinci personaje, care se pare ca înca nu terminase cheful de peste noapte. Asta a fost prima impresie. La o mai atenta ciulire a urechilor am dat de niste glume de autobaza pe care si el aruncau unii altora, plus tot felul de remarci pline de impertinenta fata de tipele care emiteau taloanele de îmbarcare. OK, aveau si ele partea lor de vina. Sunt deja trecuta printr-o gramada de aeroporturi, dar atâta rasfoit printre hârtii ca si aici nu mi-a fost dat niciodata sa întâlnesc. Plus ritmul de melc anchilozat care e caracteristic zonei. Am stat doar patru zile printre greci, dar cam peste tot am observat în câteva situatii ca au timp. Asa ca, pe lânga ca se misca încet, parca ar face-o si în reluare. Dar ai nostri, neam de viteji, în loc sa le grabeasca pe tipe, ca în definitiv asta le era problema, comentau cât îi tinea gura într-o limba care nu putea fi înteleasa decât de cei de-un neam cu ei.

Dupa vreo câteva minute grupul s-a largit, moment în care a intrat în functiune o cucoana foarte cosmeticita si, pâna atunci, cu aere de mare doamna. Dar a fost destul sa deschida o singura data gura ca sa iasa din ea mirosul de tata atoatestiutoare. S-a spulberat pe una dintre tipele nou venite, care, din discutiile ulterioare, am dedus ca i-ar fi nora. Drept si cu mâna pe inima va spun, pentru mine o astfel de soacra ar fi motiv sigur de divort. Nu stiu cât o sa reziste fatuca respectiva, dar nu îi dau prea multi ani de-acu înainte alaturi de progenitura individei. De fapt, în autobuzul ce ne-a dus la avion, a si avut un moment de revolta. Dupa ce vreo doua minute soacra i-a tocat una-ntr-una, ca o melita stricata, asta i-a taiat-o scurt si cu glas tremurat, mai-mai sa plânga:

– Nu va mai suport si nu mai vreau sa am de-a face cu dumneavoastra.

Dupa care s-a mutat în capatul celalalt al masinii, lasând-o pe babeta sa bodogane în urma ei.

Dar pâna la autobuz am mai trecut printr-un moment de mare angajament. Am stat la rând la controlul pasapoartelor. Au fost vreo trei ghisee pentru “All passports” si unul singur pentru EU. De la asta din urma numai ce plecase cineva, iar cel din fata mea nu a avut sprintul pregatit sa îi ocupe imediat locul. Au venit din spate doua din japitele din grupul vesel, au trecut în tromba pe lânga noi si s-au înfipt acolo.

– Hai, fata, da-i în p…la mea de basinosi, ca astia nu-s din uie. Asta-i pentru noi.

De parca ne-ar fi scris fiecaruia pe ceafa de unde suntem de bastina… Destul si bine ca cel pe de dinaintea mea, care tocmai se pregatea sa plece, a ramas vreo doua secunde cu piciorul în aer, pâna s-a dezmeticit ce i s-a întâmplat, eu m-am uitat dupa ele, nedumerita unde i-a putut creste nesimtitei organul spre care ne-a trimis, iar doua englezoaice ce erau în spatele meu nu au putut întelege situatia.

– Dar noi stam la coada, i-a spus una celeilalte cu tonul unui om disperat, trezit dintr-odata în mijlocul unei hoarde si care nu se poate dumiri de ce barbarii îl împung cu sulita.

Astea ca astea. Dar cred ca scopul cu care gasca s-a trezit în dimineata respectiva a fost sa le faca stewardess-elor viata de nesuportat. Orice trebuia facut conform regulamentului de zbor, ei au facut invers si în ciuda. Basca toata harmalaia din avion. Basca toate comentariile la care fetele au strâns din dinti si au trecut mai departe cu profesionalism si nervi batuciti de cine stie câti idioti înaintea astora. Poate ca nu sunt buna de meseria asta, dar, in locul lor, i-as fi dat jos cu politia în Timisoara. La o adica sunt destule paragrafe de lege referitoare la securitatea zborurilor la care puteau face referire ca sa îi îmbie cu niste catuse la coborâre. Daca ar fi fost în State, sigur s-ar fi racorit acum în arest.

La pasapoarte toata lumea buluc, ca la balamuc, pe cele doua ghisee. Si nu va povestesc numai de cei cu harababura din avion. Dintre astia, câtiva care s-au crezut mai smecheri, s-au înfipt pe o banda unde nu era niciun politist. Când au înteles ce teapa si-au luat, s-au întors pe ultimele pozitii si au început sa comenteze ca vezi-doamne, niste … (si nu vreau sa reproduc expresiile ce mi-au fost date sa le aud) îi fac sa-si iroseasca timpul cel pretios. Oare ce mai aveau de facut duminica seara? Si-ar fi luat clubul sau mallul picioarele la spinare si ar fi fugit din calea lor? Acu, pe bune, din momentul când am ajuns la ghiseu si pâna am primit buletinul înapoi nu au trecut mai mult de douazeci de secunde, dar douazeci ori câti am fost la coada probabil ca a fost mai mult decât altetele lor de Cacasbury au putut sa rabde.

Pâna am ajuns la bagaje, orice centimetru patrat din jurul conveiorului a fost ocupat. Nu a contat ca alte genti deja dadeau ture si stapânii lor nu puteau ajunge la ele.

– Stai, fata, ca trebuie sa-mi vina.

Na, mi se mai întâmpla si mie sa-mi sara mustarul.

– Pai, daca tre’ sa-ti vina, înseamna ca nu esti gravida, sa nu poti sta la coada, am zis, dând-o pe respectiva la o parte si luându-mi bagajul.

Am iesit din aeroport în timp util ca sa-i vad pe cocalari scurgându-se spre parcare si plecând de acolo în niste BMW-uri de neam prost, late-n fund ca un cal muran in sale. Mai putin unul dintre ei. Asta si-a tras masina în fata si a început sa zbiere ca merge sa le sparga politailor ghiseele cu bolovani. Nu stiu pentru care motiv, ca sigur a fost vreunul, i s-a retinut pasaportul. Dar curajul nu i-a dat voie sa si treaca de la vorbe la fapte. Într-un târziu, dupa ce s-a saturat sa raga fara sa fie luat în seama, s-a urcat în bolid si a plecat.

Ei, dragii mei, probabil ca ati râs de ce ati citit pâna acum. Din pacate asta e hazul de necaz care de multe ori m-a tinut pe linia de plutire. Daca vreodata o sa faceti ca mine, adica sa fiti plecati prin strainataturi, sa va faceti treaba constiincios, sa respectati tot ce e în jurul vostru si sa plecati cu fruntea sus, pregatiti-va sa si patiti ca si mine. Sa mergeti printre oamenii acelor locuri, sa intrati în vorba cu ei si când discutia pare sa se lege mai bine si sunteti întrebati de unde sunteti, când spuneti cuvântul magic “România”, sa se faca o gaura în jurul vostru, de parca ati avea pureci.

Pentru rezultatul asta, multumiti-le unor specimene, ca cele despre care v-am povestit azi.

Bookmark the permalink.

4 Comments

  1. Un mic sfat: daca mai face vreun strain o fata scarbita de cuvantul Romania sau se tireaza toti pot sa le zici urmatorul lucru (iti zic eu ca nu mai spun nici car): Imi pare rau ca v-am dezamagit asteptarile da nu toti romanii sunt tigani/hoti/mitoconai, etc. dar daca insistati pot sa imi vopsesc fata sa va fiu pe plac. Acum depinde de situatie, fraza mai poate fi schimbata . Ironiile se inteleg in orice limba

    • Hm… am avut şi eu la început porniri din astea, dar mi-a trecut. În Italia, îndeosebi. După puţine zile în Grecia, mi-am dat seama că ăştia sunt mult mai toleranţi.

      În Italia am renuntat la a-mi face cunoştinţe la prima vedere. Contrar părerilor clădite pe actele de bravură ale italienilor scăpaţi prin ţări străine, sunt un popor căruia îi place liniştea şi respectul. Ori tocmai prin lipsa ăstora ne-am făcut noi reclamă proastă prin Cizmă, iar acum cei de-ai locului suflă şi în iaurt.

      Ca atare mi-am schimbat şi eu strategia. Prima dată mi-am apropiat oamenii prin ceea ce le-am demonstrat că sunt în stare şi pe urmă le-am spus că sunt româncă.

      Ştii ce m-a potolit? Faptul că la un moment dat am intrat în toaleta unei pizzerii din buricul Padovei şi nu am dat prea multă atenţie faptului că se vorbeşte cam prea mult româneşte în locul ală. Şi când am tras, fată (na, că am rămas cu sechele de la faza de alaltăieri). Deci, când am tras un şut unui rahat ce se odihnea pe pardoseală, mi l-am întins până dincolo de bombeu. Atunci mi-am zis “fătucă dragă, ciocu’ mic, că-i faptă de vitejie de-a lor tăi.”

  2. Eu ma refer strict la tine, nu esti tu vinovata pentru ce fac restul romanilor. Singura lor problema e ca ii baga pe toti in aceiasi oala, oricum o sa mai dureze mult si bine pana o sa ne schimbam. Imbatranesc eu si tot nu se schimba lumea chiar daca am ramas surprinsa placut in anumite situatii legate de al nostru popor.

    • Ca ziceai de situatii care te-au surprins placut… Mi-am amintit si eu de una de genul asta. In Pordenone, la vreo cincizeci de kilometri de Venetia e o comunitate foarte mare de romani care traiesc in buna comuniune cu italienii. Cand se face inainte de Paste curatenia generala in oras, au si ei o zona de care se ocupa.

      Impart cu italienii o biserica, duminica si de sarbatorile noastre fiind slujba ortodoxa in ea, in restul saptamanii fiind slujbe catolice. O sa scriu un post despre asta, ca am chiar si poze de acolo. Ba am si prins o faza cand episcopul catolic a fost in vizita la slujba ortodoxa.

      Ca peste tot, omul sfinteste locul, dar tot el poate sa-l transforme in lada de gunoi, fie asta chiar moral.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Protected with IP Blacklist CloudIP Blacklist Cloud