Cum poţi distruge un om cu o hârtie

Şi cu nepăsarea cu care îţi faci treaba pentru care eşti plătit.

E trecută săptămâna de când am trăit pe pielea mea o mostră de miserupism al salariatului bugetar. Dacă cel care mi-a răspuns la propunerile pe care le-am făcut pentru centura Curticiului ar fi pus doar mâna pe un telefon să fi întrebat, poate casa în care trăiesc de o viaţă cu părinţii ar fi fost salvată de la demolare. Dar i-a fost mult mai simplu să spună că nu e de datoria primăriei să închidă sau să deschidă bariere, în loc să se intereseze la CFR.

În urmă cu câteva seri am vorbit cu un om care mi-e ca un frate de mai bine de un sfert de secol. Ştiam că are probleme şi tocmai de aceea am înţeles când nu m-a sunat de Paşti şi nu l-am sunat nici eu, să nu-l pun într-o poziţie dificilă. Dar nu ştiam că e chiar aşa de grav.

În urmă cu vreun an şi ceva a făcut rescadenţare la creditul ce l-a luat pe firmă şi pentru care au garantat cu imobile şi el şi prietenul cu care împarte afacerea. Totul a părut s-o ia pe calea cea bună. Băieţii au semnat hârtiile la bancă şi au plecat acasă, să vândă şi să plătească ratele.

Numai că, după vreo câteva luni s-au trezit cu o înştiinţare că sunt trecuţi în insolvenţă de aceeaşi bancă. Fără nicio altă notificare prealabilă. S-au dus la bancă, s-au şi judecat cu ei, pentru că treburile astea, odată pornite, nu le mai rezolvi decât în tribunal.

Cum a fost normal, au câştigat procesul în pas de galop. Problema a fost că angajata băncii care le-a făcut rescadenţarea a uitat să ducă la juridic anexa la contract şi ăia, printre atâtea dosare ale datornicilor care chiar nu-şi plătesc creditele, n-au mai stat să întrebe.

Necazul a fost că procedura de insolvenţă presupune înştiinţarea tuturor creditorilor care apar în balanţă în momentul declanşării. Şi de cum au avut credit de la furnizori de treizeci sau şaizeci de zile, din momentul ăla nimeni n-a mai vrut să le dea marfă decât cu banii jos. În curând au ajuns să nu mai poată plăti rescadenţarea şi să intre pe bune în insolvenţă. Înainte de Crăciun au pus lacătul pe afacere şi au început să-şi caute de lucru: prietenu-meu şi nevastă-sa.

Dar e jumătatea anului de când amândoi tot caută, într-un orăşel în care industria a fost pusă la pământ. În oraşul mai mare din judeţ au tot încercat, dar lumea se fereşte să-i cheme la interviuri. Oamenii au dus-o bine din afacerea pe care au pornit-o după revoluţie, au venit copiii, au venit alte probleme şi nu şi-au mai găsit vreme să facă o facultate. Acum le-ar cam trebui.

Au pierdut afacerea şi apartamentul cu care au garantat creditul pe firmă. Acum nu au mai putut plăti nici ratele la celălalt apartament şi aşteaptă, cu doi copii, să fie scoşi în stradă. După un sfert de secol de muncă.

Iar de la bancă n-au primit nici măcar scuze.

Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Protected with IP Blacklist CloudIP Blacklist Cloud