Românie, plai de dor

Mi-am comandat nişte pantofi de pe un site care se pare că expediază din Hong Kong. Data trecută, cu “flat post,” au ajuns după mai bine de două luni.

Când am pus comanda, pentru că au fost trei perechi, tot scăzând din transportul pe bucată, am ajuns ca “expedite post” să fie mai ieftin ca flat, cu vreo câţiva cenţi. N-am ştiut ce e, dar mi-am zis să încerc. Oricum, mai mult ca celălalt n-are cum să dureze.

Duminică am făcut comanda, aseară am primit un SMS si un email de la DHL că pachetul e pe cale să ajungă în România şi să mă pregătesc de formalităţile vamale. Aha, deci asta înţeleg chinezii prin expedite.

Şi de aici începe distracţia. Pot să facă ei totul şi să plătească în locul meu, iar eu să restitui banii la livrare. Contra unui comision simbolic de 100,8 lei ar plăti pentru mine 52,7 lei.

Sau să îmi comunice ei cât am de plată şi să fac eu viramentul la vamă. Dar ca să fac asta am nevoie de numărul eori, un mod de identificare în UE pentru cei ce fac tranzacţii cu vama.

Pentru a obţine numărul respectiv e necesar să depui o cerere pe care o completezi pe site-ul celor de la vamă. Iţi alegi biroul vamal cu care o să-ţi rezolvi în continuare obţinerea numărului, îţi tipăreşti foaia şi mergi cu ea în vârf de băţ la ei.

Numai că nu e tocmai aşa. Am ales Biroul Vamal Aeroport Arad, pentru că e cel mai apropiat. Am fost de dimineaţă acolo. Am dat peste o lume complet ruptă de vânzoleala oraşului. Nişte maşini în parcarea angajaţilor au dat de înţeles că nu e tocmai loc părăsit, deşi asta ar fi “cel mai modern aeroport din România”, inaugurat cu puţin timp în urmă şi fără nicio companie aeriană.

Cu iarba netunsă între cele două bucăţi de şosea care duc şi aduc de la aeroport, cu nişte oameni stând la taclale pe laviţe, în faţa cuştii paznicului, n-am putut să nu-mi imaginez că am picat într-o seară de duminică, la sfatul satului.

La poartă, oameni faini şi săritori m-au îndrumat spre vamă şi mi-au deschis bariera să intru cu maşina înăuntru. Oricum, probabil am fost un eveniment, că altceva nu văd să le fi tulburat rutina statului pe bancă, pe ziua de azi.

Am pătruns în clădirea aeroportului pe o uşă lăturalnică, pe lângă sala de aşteptare pustie. M-a lovit un aer de construcţie aproape terminată, care mai are nevoie şi de un şmotru serios să scape de praful de var şi ciment pe de podea şi scări şi de praful care deja s-a aşezat pe albul pereţilor negletuiţi cum trebuie. Plus un damf de fum de ţigară, probabil rămas neaerisit de pe vremea când se mai fuma înăuntru.

Oameni faini şi la vamă, numai că nu s-au putut pune de-a curmezişul sistemului. Că mi-am ales eu biroul lor pe site-ul oficial, e foaie verde. Numărul respectiv nu se poate emite decât de Direcţia Vamală care e la Timişoara şi nici DHL nu mai avem în Arad. Tot ce au putut să facă a fost să-mi dea numărul de telefon al şefei de la DHL din Timişoara şi să încerc să discut cu ea, dacă pot să-mi rezolv cumva.

Dar îmi bag picioarele. E prea scurtă să aştept să mi se emită eori online şi pe urmă să merg la Timişoara să-l iau, să fac plata la vamă, etc. Taxa de magazie la DHL ar ajunge mai mare ca şi comisionul. O să-mi scot eori, când o fi să fie şi-l ţin bine, că nu se ştie când trebuie.

Bookmark the permalink.

One Comment

  1. Daca imi aduc aminte, EOR-ul este cnp-ul cu R in fata … sau confund??

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Protected with IP Blacklist CloudIP Blacklist Cloud