Ca-n Estul Sălbatic

De data asta m-am purtat ca orice străin despre care, în România, obișnuiesc să spun că-i dobitoc. Adică să fii în mijlocul unor oameni mult mai năstrușnici decât ai tăi și să-ți lași instinctul de conservare să tragă somnic de frumusețe, nu meriți alt calificativ.

Sâmbătă seara m-am trezit, ruptă de oboseală, la ieșirea din Arbat – o zonă pietonală foarte faină, locul unde s-a desfășurat boema pre-sovietică și ștabii roșii au făcut pe urmă tot posibilul să locuiască. Am început să trag picioarele după mine spre metrou când, la capătul străzii, am văzut două taxiuri. M-am dus la unul dintre ele și tipul mi-a făcut semn că la rând era colegul. Frumos din partea lui, mi-am zis.

Mi-am făcut și niște socoteli. În aprilie, am luat un taxi de la hotel până la aeroport și ne-a taxat cu 2000 de ruble, plătibile cu cardul (wow!). Dacă atunci a fost vorba de vreo 40 de kilometri și acum sunt vreo 10, nu poate depăși 1000 de ruble. Hai, că merit și eu atâta și să fiu depusă la ușa hotelului. Oricum nu făcusem mari ravagii prin portofel. Mă înfipsesem doar într-un tur al Moscovei cu autobuzul etajat și mâncasem pe toată ziua un corn și un pahar de afine care mi-a trezit inspirația în Arbat.

Așa că mă urc în mașină, pornește tipul, face vreo 200 de metri, se oprește, vorbește cu un alt șofer, pleacă mai departe în trombă și pornește taxatorul. Prima senzație de mai negru în fața ochilor decât noaptea de afară: startul – direct de la 1500 de ruble. Dar amețeala cea adevărată mă ia când văd cum se învârtesc cifrele. În scurt timp ajunge la 2500, moment în care încep să dau semne de nervozitate și îl întreb cât o să coste până la hotel. Răspunsul ”taxi tarif” și-mi întoarce o foaie în engleză, pe care văd că e 286 de ruble pe kilometru.

N-am timp să mă dezmeticesc până văd că e 3000. Îi spun să oprească la prima stație de metrou și mă rog la toți sfinții să nu depășească suta de dolari pe care o schimbasem de dimineață. Atunci o făcusem în ideea că o să-mi fac de cap, după ce toată săptămâna am ros seara din ce mi-am adus de acasă și ce am mai găsit la falimentara de lângă hotel. Că oricum, de vreo distracție nu a putut fi vorba peste săptămână, la cât am de lucru.

Oare să mă consider norocoasă? De ce? Pentru că scap doar cu 3400 de ruble, la vreo 330 de lei. Iau metroul pentru care plătesc de vreo 100 de ori mai puțin și merg unde trebuia să ajung.

La cât de nervoasă sunt, nu sunt atentă din care parte ajunge metroul în stație și că mă duc spre cealaltă ieșire. Așa că, în loc să ies spre strada care duce la hotel, ies în gara din apropiere. O mai pățisem și în aprilie. Știu că trebuie să ocolesc pe sub un pod, dar văd lume venind dinspre zona unde începe strada, perpendiculară pe piața din fața gării. O iau și eu încolo, bucuroasă că sunt zebre. În Moscova, mai rar așa ceva.

În Rusia supraviețuiește cine poate și pe stradă șoferii fac legea. Vorba aia, este gaz, avem mașină și ne doare la patină. Nu cred că rușii cunosc termenul de traversare prin loc nepermis. Pe străzi de 3-4-5 benzi pe sens se circula cu 80-100 km/oră. Nimeni nu-i chiar așa de inconștient să-și pună pielea-n băț decât dacă ține neapărat s-o comită.

Ăsta nu e oraș pentru oameni cu probleme de deplasare. Onor pietonul n-are decât să treacă pe sub șosea, fără rampe pentru oameni în cărucioare. Nici la metrou nu prea ai șanse sa ajungi dacă te afli într-o asemenea situație. Stațiile nu au lifturi, scările rulante au și suta de metri lungime, abrupte și la orele de trafic maxim prind viteză de parcă te-ar fi furat și fug cu tine. Unde sunt scări simple, doar în puține locuri găsești dispozitiv pentru roți. Nici urmă de așa ceva în locurile pe unde se face trecerea de la o magistrală la alta.

Deci, o apuc și eu, spre locul de unde văd oameni venind. Ajung la capătul pieței, acolo unde începe strada ”mea”, dar pe partea cealaltă de șosea. Sufletu’ zebră sau pasaj. Mă uit în lungul străzii și următoare intersecție nu se vede în noapte. Poate fi la mai bine de un kilometru, pentru că lumină e destulă ca să-mi dau seama de ce e în jurul meu. N-am decât să fac drumul mânzului, înapoi și s-o iau pe sub pod, ocolind o altă piață și o biserică.

A doua seară, în Oryol. La plecare m-a dus Oleg la gară și m-a tras de atenție să iau un taxi care are pe ușă număr de telefon. A vorbit cu unul dintre șoferii care erau în gară și au socotit că m-ar costa în jur de 300 de ruble să ajung la hotel.

Trenul se hotărăște să oprească pe la zece-jumătate. Trec prin deja obișnuitul filtru al poliției și prin detectorul de metale și-mi vine să sar într-un picior de bucurie. Toată parcarea din fața gării e plină de taxiuri cu telefoane scrise pe uși. Numai că nu mă primește niciunul. Toate sunt venite la comandă și șoferii mă întreabă dacă sunt ba Svetlana, ba Olga sau Ksenia. Noa, cum nu-s nici una, nici alealalte, n-am decât să apelez la rechinul pe care mi-l recomandă unul dintre taximetriștii de firmă.

Noroc că și în rusă, chitanța e tot chitanță, așa că reușesc să-l fac să priceapă unde vreau să ajung și ce îmi trebuie. Îmi face semn să aștept, merge la una dintre mașinile din parcare și vine cu una în alb. Naiba știe dacă nu e și falsă. Îmi face semn să urc, pornește și se bagă printre niște blocuri și alei înguste, de face să-mi crească tensiunea la gândul că până aici mi-a fost, că dacă nu-mi dă în cap, în ideea că-s străină și aș avea purcoiul de bani la mine, fără un viol mic tot nu scap. Ușile și ferestrele sunt blocate la taxiurile rusești. Așa că nici vorbă să sar din mers. Cea mai bună apărare îmi rămâne atacul. Stau în spatele lui, cu sufletu-n gât și cu ochii pe mâinile care deocamdată sunt pe volan. La cel mai mic gest care m-ar face să cred că ar scoate vreun cuțit sunt pregătită să-i trăznesc o muchie de palmă la baza gâtului, de să-l scot din circulație.

Până la urmă ieșim la liman, la drumul mare și-mi dau seama că totul fusese în imaginația mea prea încercată. Omul nu vrusese decât să iasă mai repede din aglomerația din gară și s-o taie în fața celorlalte taxiuri.

La hotel mă taxează cu dublul față de cât calculase Oleg, dar asta nu mai contează. Până acum nu mi-am decontat în firma asta decât transportul de la aeroport la hotel și retur. Fac și eu o excepție, la spartul târgului.

Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Protected with IP Blacklist CloudIP Blacklist Cloud