Cauză – efect

masina busita

Începe să mi se înșurubeze în creieri o nouă superstiție. Scurtă recapitulare: Mai, 2013, revin din Rusia și în aceeași seară plec spre casă cu mașina. Buuuum. Mă lovește perpendicular un tip care nu-mi acordă prioritate și mă trimite să mă lupt vreo două luni cu dobitocii de la Carpatica. Vine vara, mă mai freacă unu-altul ba prin parcare, ba prin sensuri giratorii, dar se lasă doar cu zgârâieturi neesențiale, pe care niciun asigurator roman nu-și face probleme să ți le plătească. Dar dacă le ai când îți face casco, cică nu-ți mai plătește vopseaua pe piesa respectivă. Faină și treaba asta, n-am ce zice. Toamna, mergem iar la ruși. Mă întorc, îmi iau concediu să-mi rezolv tot felul de dandanale. Într-una din zile mi se pune pata să dau o fugă până în Timișoara. Stau liniștită, prima la semafor. În stânga mea e un microbuz de Bihor. Plecăm amândoi … Citește mai departe…

Tot omul cu claxonul

Nu suport claxoanele. Dacă cineva își închipuie că obține o victorie în trafic, buciumându-mă, se înșeală amarnic. Tot ce primește de la mine e o înjurătură din aia șoferească, pur-sânge. Pur și simplu, nu mă pot abține. Văd roșu în fața ochilor și deschid gura. Deși, n-ar fi normal, că doar am stat mai bine de un an in China și ăia preferă mașinile cu cutie automată tocmai pentru că altfel ar avea nevoie de o a treia mână. Cea necesară schimbătorului le stă înșurubată în behăitoare. Ca atare, pe al meu il folosesc atât de rar, că și uit de el, iar asta de multe ori mă face de toată pleazna. Îmi iau rucsacul de pe scaunul din dreapta, mi-l proptesc în volan și află toată lumea pe o rază de câteva sute de metri că eu (iar) nu-mi găsesc cine știe ce. Bun, așa. După accidentul din mai, … Citește mai departe…

Drumul judetean nu e autostrada!!!

Dragi contarani din Curtici si Sofronea, sa stiti ca nu ati primit decât un drum proaspat asfaltat, chiar daca a fost latit. Daca nu ma credeti, traversati Aradul si mergeti vreun kilometru spre Timisoara, ca sa observati care e diferenta.

Stiti de ce va spun lucrul asta? Pentru ca de dimineata am evitat pe nici cinci kilometri, doua accidente. Niste inconstienti care au crezut ca sensul opus e banda din stânga a autostrazii pur si simplu si-au bagat piciorul în acceleratie de parca ar fi vrut sa-l scoata prin podea. În ambele cazuri au fost depasiri multiple care au facut coloana lasata în urma si pe cei ce veneau din fata sa puna frâna sau cât pe ce sa sara de pe sosea ca sa se fereasca de viteazul cu Logan. Tipule care lucrezi la Romtelecom si conduci B 29 ZCK, sa-ti fie rusine! Stii tu destul de bine pentru ce.

Nu cred ca sunt doua luni de când a murit primul idiot pe soseaua proaspat reparata. Citeste mai departe… Citește mai departe…