După-amiază la vila lui Guo

IMG_5423

Vila lui Guo (Guo Zhuang) e un loc perfect unde să te retragi pentru o după-amiază liniştită, în momentul în care deja a ajuns să te exaspereze puhoiul de chinezi de pe străzi sau de pe aleile Lacului de Vest. În primul rând, eşti scutit de îngrămădeală pentru că vila e într-o zonă nu foarte frecventată, situată între două puncte de interes turistic, aşa-zisele “scenic view”, cum le găseşti în ghidul oraşului. Nici nu e foarte vizibilă de la exterior, chit că staţia de autobuz e chiar la poarta ei. Prima dată când am căutat-o, am trecut pe lângă ea. Şi nu în ultimul rând, mai e şi faza că trebuie să plăteşti la intrare. Nu mult, 10 RMB, cam 5-6 lei. Dar ideea că în jur e plin de verde gratis se pare că pune oprelişte celor care sunt ieşiţi doar la o plimbare de duminică. Nu ştiu cine … Citește mai departe…

Hai sa ne racorim putin

IMG_6560

La Polar Ocean Park din Hangzhou. Adica aici.

Fix peste drum de aici 😀

Am fugit într-o duminica sa ne adapostim de vipia de afara. Sa nu va lasati pacaliti de pozele cetoase. Nu e toamna, nu e frig. E prin august, cu vreo 40 de grade Celsius si umezeala de se condenseaza apa pe tine imediat cum iesi afara.

Cam scumpic, dupa parerea mea, dar distractia costa în China. La vreo 20 de euro la cursul de azi, vreo 16 la vremea aia. De banii astia am vazut un fel de gradina zoologica cu animale polare. Si pentru ca spatiu era din belsug, au mai avut un acvariu cu pesti exotici, rechinasi, sturioni si corali.

Îmi pare rau, dar pozele nu sunt de calitate prea buna.

Citeste mai departe… Citește mai departe…

QQ, messengerul chinezesc

V-am mai povestit pe ici-colo ca, pentru tot ce avem noi ceva, chinezii au si ei ceva. Altceva! Si pâna te prinzi de faza asta si aplici în China principiul “When in Rome…” ai impresia ca esti pe alta planeta si nu-ti gasesti locul. Pe urma începi sa fii asimilat si, mai repede sau mai târziu, doar ochii mai rotunzi si, eventual, de alta culoare, or sa faca diferenta.

Din când în când îmi reamintesc faza asta. Mi-ar placea sa fie mai des, dar viata mi-o ia înainte si-mi da alte treburi. Ultima data a fost în urma cu vreo doua saptamâni, când mi-am instalat varianta chinezeasca a lui Yahoo Messenger.

Am optat pentru varianta “internationala”, pentru ca n-am nervi sa ma apuc acum sa învat oarece ideograme. Am avut tentative, dar între timp mi s-a topit elanul.

În câteva cuvinte, are cam tot ce are al nostru. Chiar si fereastra de stiri e prezenta. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Pe lânga Marele Canal Chinezesc

Ce vrea el sa fie, v-am povestit ieri, aici. Stiam despre subiect ca fapt divers, ca despre una dintre marile constructii ale lumii antice, dar nu mi-am batut prea tare capul. Nu stiam nici de unde pleaca, nici unde ajunge, habar n-aveam ca Hangzhou e pe malul lui. Primul impuls pe care îl ai când ajungi în China si care-ti bate pe creier ca un pitic cu ciocanul pe nicovala e “Zidul”. Cel putin asta a fost reactia mea.

Cum ziceam, treceam zilnic spre si de la fabrica peste un râu plin de barje, dar niciodata nu mi-am pus problema cum l-o fi chemând. La câta apa curge sau balteste în orasul ala, dupa ce am vazut în 2007 Qiantang-ul de pe Pagoda Celor Sase Armonii, de restul nu mi-am mai facut probleme sa le identific. Oricum, numele lor nu mi-ar fi spus nimic.

Dar am prins o sâmbata dupa-amiaza calduta, de început de aprilie, în 2010. Am ajuns mai repede de la lucru si am dat cu ochiul în sarsana sa vad daca mai am haine curate. Era misto de tot combinatia. Stateam la hotel de patru stele, eram servita pe tava, dar spalam de mâna de parca numai ce ar fi terminat Zola de scris despre mine. Dar n-ai ce te face cu cea care are fixuri de a nu-si lasa pe mâna altora anumite chestii de tras pe carcasa.

Într-un cuvânt, am hotarât ca nu merita pe ziua aia sa-mi pierd vremea cu spalatul, am aruncat rucsacul la spinare, am agatat aparatul de fotografiat în gât si m-am urcat în primul autobuz care a oprit în statia de la coltul hotelului. Am vazut ca e 76, mi-am zis ca nu l-am mai încercat pâna atunci, hai sa vedem unde m-o livra.

Am fost foarte bucuroasa când am vazut ca opreste fix în fata la Hangzhou Da Sha, locul unde era restaurantul meu preferat. Dar mi-am zis ca nu mi-e foame, asa ca mi-am continuat drumul.

Dupa vreo patru statii, înspre sudul orasului, am zarit pe o tabla maro, de indicator turistic, scris mare, cu alb “Grand Canal”. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Hangzhou, ultimul port

Cu rabdare si tenacitate de care doar chinezii sunt în stare, au sapat vreme de aproape doua mii de ani ca sa faca cel mai lung râu artificial din lume. Dar si cel mai vechi.

Au început sa sape la Marele Canal Chinezesc cu cinci sute de ani înainte ca Hristos sa se nasca si, în decursul timpului, i-au croit mai multe variante, unele sectoare chiar perpendiculare cu cursul lui de astazi.

Efortul a fost titanic, iar jertfele pe masura. În perioada de maxima extindere, 605-610 AD, în timpul Dinastiei Qi, au lucrat la el sase milioane de oameni, jumatate dintre ei gasindu-si sfârsitul din cauza foametei si a conditiilor precare de trai.

Cei 1794 de kilometri unesc Beijingul de Hangzhou si strabat sase provincii, iar în perioadele când înca nu existau caile ferate, drumul fara pulbere a facut ca distanta dintre cele doua orase sa fie cu vreo 900 de kilometri mai mica.

Interconecteaza cinci râuri importante, dintre care doua sunt cele mai mari din China: Yangtze, în sud si Fluviul Galben, Huang He, în nord. Nu le-am vazut pe astea doua, dar am vazut Qiantang-ul, cel mai la sud dintre cele cinci. Asa ca pot face o comparatie si, prin ochii mei, puteti face si voi. E întrecut de cele doua, dar, pe lânga el, Dunarea noastra e un fel de adolescent care mai are de crescut. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Catwalk – colectia de toamna-iarna la chinezi.

Toamna târzie si începutul iernii lui 2009 m-au prins în China. Cum oameni, obiceiuri, locuri, mirosuri, mâncaruri, totul era nou în preajma mea si aveam motiv de mirare la fiecare pas, nu m-am mirat de cum i-am vazut îmbracati cu mult mai tare decât de restul lucrurilor ce ma înconjurau.

Ajungeam de la serviciu pe întuneric si daca nu ma astepta o alta noapte de lucru, aruncam laptopul de pe umar, luam sarsanaua la spinare si o taiam aiurea prin oras. Preferam întunericul si forfota noptii decât albul peretilor camerei de hotel.

Mi s-a parut cam hazliu la început sa-i vad în niste costume de schi înflorate. In special tipele se trageau la respectivul tzol sportiv, indiferent ca bateau spre treizeci sau saizeci de ani. Dar m-am gândit ca asta o fi trendul sezonului si m-am dus mai departe.

Mi-am imaginat ca fiind niste dealuri care încep din spatele Lacului de Vest si continua spre niste munti, în zona or fi niscaiva statiuni de sporturi de iarna si lumea o fi pasionata. Totusi, ceva esential lipsea din peisaj. Mai precis zapada.

În weekend mi s-a parut ca altceva nu e în regula, dar înca eram prea bulversata de schimbare ca sa-mi dau seama pe moment. Abia în cursul saptamânii, coborând într-o seara la supermarketul de lânga hotel am realizat care era problema. Costumele de schi… Nu le vazusem la lumina zilei decât pe umerase, în magazine. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Scoleaza-l pe chinezul care nu vorbeste engleza

Nu stiu daca vi s-a întâmplat vreodata sa va vina sa luati o mitraliera si sa radeti tot ce întâlniti în cale.

Poate ma supraevaluez, dar pretind ca as fi o persoana calma. Numai ca tot calmul asta dureaza saptamâni, luni, uneori ani. Vreme în care adun în mine si îndes nervi si frustrari care, când izbucnesc, devasteaza tot ce prind în cale. La primul job mi-am trecut în palmares o usa de dulap scoasa de la locul ei cu tot cu balamalele din perete si o imprimanta trântita de masa de au sarit din ea toate cele.

În China am fost foarte aproape de câteva ori sa iau pe câte unul la bataie, dar am preferat sa ies afara si sa ma plimb prin curtea fabricii pâna îi apuca pe piticii de pe creier durerea de picioare.

Una dintre chestiile pentru care am aterizat acolo a fost faptul ca au folosit cinci ani aplicatia fara sa le pese de rezultate. Într-un cuvânt, si-au bagat picioarele în ea. Cineva le-a spus ca trebuie sa introduca ceva acolo, ei au luat-o ca pe o corvoada în plus si au facut cum i-a dus capul. Numai ca la un moment dat a aparut un controller care a avut pretentia sa poata calcula cât îl costa productia. Care productie nici nu era înregistrata în ditamai programul ce avea fix scopul asta.

Undeva, pe la mijlocul lui martie, 2010, deci la vreo cinci luni de la începerea proiectului, am reusit sa fac atâta curatenie în sistem încât sa încep sa ma gândesc si la modulul de productie si la cum sa îi fac sa declare timpii reali, nu aburelile standard trecute din vârful pixului în fisele tehnologice. Ca nici de alea nu erau siguri.

Dupa vreo luna de încercari, esecuri si chinuri, am ajuns la concluzia ca-i putem da drumul. Moment în care tipul cu care lucrasem pâna atunci si în care îmi pusesem toate sperantele, mi-a spus ca el trebuie sa aiba grija de încarcarea masinilor si nu mai are vreme de mine. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Grupa mica da navala

Astept sa se întoarca Shao Yan la serviciu dupa vacanta de Anul Nou Chinezesc si dupa cele patru luni de concediu de maternitate. Mi-a spus ca nu are decât în telefon poze cu a’ mica si din China nu se pot trimite MMS-uri spre România. Cred ca operatorii nostri nu au protocol cu chinezii.

Pâna atunci, mai scot din lada cu amintiri una cu copii chinezi. Nu copii chinezesti 😉

Mesterul din poza e puiul uneia dintre fetele de la Financiar. L-am ginit prima data în ziua despre care urmeaza sa va povestesc si, din gramada de mutrisoare rotunde cu ochi oblici cu care am facut cunostinta atunci, el mi-a ramas în memorie pentru ca a fost un fel de comandant de gasca. Pe urma ne-am mai intersectat de câteva ori. La prima reîntâlnire l-am chemat sa îi dau ciocolata si, de cât de expansiv a fost înainte, atunci a fost cât pe ce sa intre sub masa maica-si, de rusine. Pe urma si-a revenit, de am ajuns la ultima întâlnire sa ceara chiar celebra “poza cu maimuta”.

Cu vreo câteva zile înainte de o întoarcere în China m-am mailuit cu fata care e la controlling si i-am zis sa fie linistita, ca vineri o sa ajung la ea si o sa avem timp berechet sa rezolvam toate problemele. Si începe tipa pe un ton jalnic, ca stie ca vin, ca deja sefu-sau i-a zis sa se pregateasca sa vina sâmbata la lucru pentru mine, ea toata saptamâna e plecata si nu mai ajunge sa se ocupe de fie-sa si blablabla. Nu stiu cum si de ce, m-a mâncat pe mine undeva sa fac glume proaste si i-am zis, citeste mai departe… Citește mai departe…

TCM

Adica Traditional Chinese Medicine. Azi nu o sa fie prea lung, pentru ca nu am experiente prea bogate în sensul asta. Totusi, mai pentru mine mai pentru altii, am atins în fuga calului subiectul. Probabil mâine, când o sa va povestesc despre farmacii, o sa am mai multe de zis. Nu de alta, dar românul e român si când tuseste mai urât sau îl doare spatele, merge la farmacist, nu la doctor. Chiar si daca trebuie sa joace mima cu el, ca sa-i povesteasca ce-l da de ceasu’ mortii.

Pe cai, deci!

În prima zi în Beijing am fost dusi si la un institut de medicina traditionala, unde s-au laudat si ne-au si aratat poze pe pereti în sensul asta, ca l-au tratat inclusiv pe tatuca Mao.

Ni s-a acordat fiecaruia o consultatie gratuita. Atunci am crezut ca au facut gestul asta în ideea ca pe urma am fost beliti când am cumparat medicamente. Vorbind cu cineva care a studiat mai la amanunt cultura chinezilor, am aflat ca de fapt medicul chinez, cel adevarat care în vechime mergea prin padure sa adune ciuperci si radacini si facea fierturi, nu era platit decât daca pacientul se însanatosea. Asta da sistem eficient de sanatate. Nu sunt chinezii prosti, doar fac uneori pe prostii, atunci când interesul le dicteaza. Citeste mai departe… Citește mai departe…

În preajma Craciunului, în China

Parca ar fi fost ieri sau acum o suta de ani: Craciunul lui 2009, pe care l-am petrecut în Beijing. Daca nu va mai amintiti sau sunteti mai noi pe aici, puteti citi aici despre Ajun, despre prima si a doua sau chiar a treia zi de Craciun.

Michael, ghidul pe care l-am avut la turul Beijingului, ne-a povestit ca în seara de Merry Christmas lumea se strânge prin barurile din Beijing si petrece. Dupa aceea tot l-am mai auzit folosind expresia “sarbatoarea de Merry Christmas”.

Cam asta e ceea ce au prins chinezii din filmele americane. Lumea care se strânge în jurul unui brad, schimba cadouri cu cei dragi si petrece acasa sau într-un bar. Au auzit oameni urându-si “Merry Christmas” si Merry Christmas a ramas. Cam cum a fost dialogul dintre europeni si aborigeni când ai nostri au vazut prima data cangurul. Cangur a ramas, desi aborigenii le spuneau ca nu înteleg ce sunt întrebati.

Doar putinii crestini, picaturi în marea de chinezi, citeste mai departe… Citește mai departe…

Hotii din China

So… i-am vazut pe italieni cum stiu sa fure, pe români înca îi simt prin grija Vodafone, hai sa vedem cum procedeaza chinezii în domeniu. Te fura, dar nu-ti dau în cap. Sau, cel putin, asta a fost experienta mea.

Prima aventura a fost într-o seara, pe la sfârsitul lui 2009. Am dat pe la Metro si mi-am facut niste cumparaturi si dupa ce am ajuns în oras, n-am mai avut rabdare sa stau la toate semafoarele. Asa ca am coborât din masina si am luat-o pe jos. La vremea aia nu am avut rucsac la laptop, ci o geanta pe umar. Cum am mers eu la pas lejer, cu geanta balanganindu-se pe lânga mine în ritmul pasilor, dintr-o data am simtit ca parca nu ne mai miscam sincron. Citeste mai departe…
Citește mai departe…

It’s hard to say “I’m sorry”

Cânta cu niste ani în urma o oarecare formatie. Chicago, pe numele ei.

Mi-am amintit de faza asta într-o seara de duminica din septembrie, anul trecut, în China. În momentul în care soferul autobuzului în care am fost a pus o frâna sanatoasa ce m-a proiectat în bara de lânga usa.

Ghinionul a facut ca între mine si bara sa se interpuna o fatuca, genul “jumatate de buletin”, careia am vazut la propriu ca îi ies ochii din orbite si casca o gura ca si pestele pe uscat, în încercarea disperata de a trage aer în piept. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Hai la poze cu maimuta

Revin la povestiri de pe Lacul de Vest pentru ca, citind azi articolul asta (click pe rosu, ca nu musca!) mi-am amintit iar cum e sa fii stranger in a strange land.

Cum amândoi am trait în acelasi timp, relativ în acelasi spatiu, plus/minus câteva sute de kilometri, e normal sa fi avut experiente asemanatoare. La drept vorbind si privind în urma, se pare ca eu am reusit sa trec la un alt nivel si sa ajung un fel de perfect stranger printre omuletii de acolo.

Dupa ce am depasit momentele de stânjeneala, am hotarât sa nu ma mai enervez si din punctul ala am început sa ma simt speciala. Cu jena, trebuie sa recunosc: si situatiile de genul asta îmi lipsesc la fazele când înjur guvernul si-mi doresc sa iau primul avion spre Shanghai. Celebritatea îti suceste mintile, iar eu am ajuns anul trecut sa mi se para ca lipseste ceva din peisaj daca într-o zi ajungeam pe malul lacului sau pe Hefang Jie si nimeni nu-mi cerea sa faca poze cu mine.

Ce va povestesc azi e a doua întâmplare de genul asta. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Sase armonii

Una dintre principalele învataturi ale budismului este regula celor sase armonii.

Unitatea in convietuire Munciti împreuna, traiti în unitate ca fratii si surorile.

Unitatea in comunicare Nu spuneti lucruri care pot sa raneasca si nici nu va certati pentru ca acestea pot duce la ura si de la ura la lupta.

Unitatea în gând Luati în considerare parerea fiecaruia si gasiti o solutie comuna care sa îi satisfaca pe toti.

Unitatea respectarii preceptelor Încurajati-va si ajutati-va unii pe altii în practicarea budismului.

Unitatea daruirii Câstigul, indiferent de natura acestuia, trebuie împartit în mod egal cu ceilalti.

Unitatea cunoasterii Împartasiti cunostintele voastre cu ceilalti pentru a va creste reciproc nivelul cunoasterii, astfel încât toti sa ajungeti la acelasi nivel al întelegerii.

Plecând din India împreuna cu negutatorii de pe Drumul Matasii, ideile budismului au ajuns în China si, încetul cu încetul, stupa s-a transformat în pagoda. S-a pastrat însa credinta ca aceasta cladire, datorita ramasitelor calugarilor îngropati aici si a altor lucruri sfinte aflate în ea, e în stare sa potoleasca spiritele rele.

Pagoda Celor Sase Armonii din Hangzhou – Liu He Ta, pe numele ei original – e poate singurul obiectiv istoric „adevarat” din oras, fiind si una dintre cele mai mari din partea de sud a Chinei.

Înalta de saizeci de metri, a fost construita pentru prima data în 970 AD, în timpul dinastiei Song de Nord. Dar a fost si distrusa de câteva ori.

Constructia pe care o putem vedea în zilele noastre a fost ridicata în secolul al XIX-lea, pe structura celei vechi. Astfel, se întâlneste strania situatie ca partea de caramida din interior are sapte nivele, iar la exterior se observa treisprezece. Cum chinezilor le place sa se joace cu numerele, diferenta dintre etajele vazute de afara si urcate pe dinauntru da exact numarul armoniilor budiste. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Cartier la cheie. În China

Îmi era de ceva vreme în plan sa scriu despre asta, dar probabil îmi trebuia un motiv sa n-o mai lalai. Mi l-am gasit în seara asta, la Stirile ProTV. Adica m-am enervat. La Braila au cheltuit 2.000.000 de lei pe un parc hat departe de marginea orasului, loc prin care se plimba doar comunitarii: politistii care pazesc sa nu fie furati si dusi la fier vechi stâlpii de la iluminatul stradal si câinii ramasi în urma celor care cautau prin groapa de gunoi peste care s-a facut parcul. Daca nu ati vazut la TV, puteti arunca o privire pe articolul din Viata Brailei.

Înainte de asta, tot pe ProTV, am vazut cum au demolat o parte dintr-o scoala proaspat renovata doar pentru ca baietii destepti sa puna mâna pe niste fonduri europene ca pe urma sa uite sa plateasca firmele pe care le-au subcontractat.

Pe cuvântul meu ca îmi vine sa iau primul avion si sa plec în China. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Acum doi ani, în China

09.11.2009, ora 15 si un pic. În nici zece minute s-a întunecat de nu s-a mai vazut nimic peste drum si s-au aprins becurile pe strada.

Noaptea a durat vreo jumatate de ora, vreme în care din cer nu au cazut stropi de apa, ci pur si simplu au curs râuri. Înainte de ploaie au fost vreo 30 de grade. În a doua dimineata au fost în jur de 10 si de acolo a început iarna. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Wushan – se mai termina o poveste.

La chestionarul de saptamâna trecuta, China conduce detasat între preferintele voastre. O sa vorbim si despre rezultate, dar în zilele urmatoare.

Ca sa va fac pe plac, ma reîntorc acolo si mai dau o tura prin piata de flori si tot restul.

Înca nu v-am povestit nimic despre cei care vând cadouri si artizanat. Privind în urma, îmi dau seama ca nu am cumparat niciodata nimic de la ei, ci de pe Hefang Jie. Poate pentru ca m-au atras mai mult chestiile din lemn si bambus care dau mai mult spre artizanat decât spre bibelouri. Nu e de ignorat nici faptul ca obiectele din piatra sau jad erau prea scumpe pentru bugetul meu, broderiile nu prea am unde le atârna prin casa, iar la spart ceramica sunt o adevarata specialista. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Wushan, piata de flori din Hangzhou – neamule, hai la bonsai!

În sfârsit, am ajuns si la plante. Sar peste etajul de flori taiate pentru ca în afara de buchetele de mutunachi de plus nu am vazut nimic din ce sa nu se gaseasca si pe la noi.

Hm… Bonsai… Nu stiu prea multe despre subiectul asta pentru ca sunt împotriva violentei de orice natura. Indiferent cum o iei, sa chinuiesti o planta, tot violenta se cheama.

E si ea o fiinta vie, iar faptul ca îi strângi radacinile într-un vas care i se potriveste cam ca un pantof cu doua marimi mai mic, nu o poate face sa-si duca viata pe culmile fericirii. Unde mai pui ca o si tunzi si o dirijezi în asa fel încât sa para o creatura gârbovita si diforma. Dar asta e. Estului Îndepartat îi e caracteristica o oarecare doza de cruzime.

Pâna sa ajung în China, pentru mine bonsaii erau niste chestii mici si firave. Abia aici am vazut exemplare viguroase, de chiar si un metru înaltime. Cred ca îti trebuie niste ani buni si nervi de otel sa astepti sa ajunga la asemenea dimensiuni. Rabdare de chinez batrân, nu alta. Citeste mai departe… Citește mai departe…