După-amiază la vila lui Guo

IMG_5423

Vila lui Guo (Guo Zhuang) e un loc perfect unde să te retragi pentru o după-amiază liniştită, în momentul în care deja a ajuns să te exaspereze puhoiul de chinezi de pe străzi sau de pe aleile Lacului de Vest. În primul rând, eşti scutit de îngrămădeală pentru că vila e într-o zonă nu foarte frecventată, situată între două puncte de interes turistic, aşa-zisele “scenic view”, cum le găseşti în ghidul oraşului. Nici nu e foarte vizibilă de la exterior, chit că staţia de autobuz e chiar la poarta ei. Prima dată când am căutat-o, am trecut pe lângă ea. Şi nu în ultimul rând, mai e şi faza că trebuie să plăteşti la intrare. Nu mult, 10 RMB, cam 5-6 lei. Dar ideea că în jur e plin de verde gratis se pare că pune oprelişte celor care sunt ieşiţi doar la o plimbare de duminică. Nu ştiu cine … Citește mai departe…

Hai sa ne racorim putin

IMG_6560

La Polar Ocean Park din Hangzhou. Adica aici.

Fix peste drum de aici 😀

Am fugit într-o duminica sa ne adapostim de vipia de afara. Sa nu va lasati pacaliti de pozele cetoase. Nu e toamna, nu e frig. E prin august, cu vreo 40 de grade Celsius si umezeala de se condenseaza apa pe tine imediat cum iesi afara.

Cam scumpic, dupa parerea mea, dar distractia costa în China. La vreo 20 de euro la cursul de azi, vreo 16 la vremea aia. De banii astia am vazut un fel de gradina zoologica cu animale polare. Si pentru ca spatiu era din belsug, au mai avut un acvariu cu pesti exotici, rechinasi, sturioni si corali.

Îmi pare rau, dar pozele nu sunt de calitate prea buna.

Citeste mai departe… Citește mai departe…

Pe lânga Marele Canal Chinezesc

Ce vrea el sa fie, v-am povestit ieri, aici. Stiam despre subiect ca fapt divers, ca despre una dintre marile constructii ale lumii antice, dar nu mi-am batut prea tare capul. Nu stiam nici de unde pleaca, nici unde ajunge, habar n-aveam ca Hangzhou e pe malul lui. Primul impuls pe care îl ai când ajungi în China si care-ti bate pe creier ca un pitic cu ciocanul pe nicovala e “Zidul”. Cel putin asta a fost reactia mea.

Cum ziceam, treceam zilnic spre si de la fabrica peste un râu plin de barje, dar niciodata nu mi-am pus problema cum l-o fi chemând. La câta apa curge sau balteste în orasul ala, dupa ce am vazut în 2007 Qiantang-ul de pe Pagoda Celor Sase Armonii, de restul nu mi-am mai facut probleme sa le identific. Oricum, numele lor nu mi-ar fi spus nimic.

Dar am prins o sâmbata dupa-amiaza calduta, de început de aprilie, în 2010. Am ajuns mai repede de la lucru si am dat cu ochiul în sarsana sa vad daca mai am haine curate. Era misto de tot combinatia. Stateam la hotel de patru stele, eram servita pe tava, dar spalam de mâna de parca numai ce ar fi terminat Zola de scris despre mine. Dar n-ai ce te face cu cea care are fixuri de a nu-si lasa pe mâna altora anumite chestii de tras pe carcasa.

Într-un cuvânt, am hotarât ca nu merita pe ziua aia sa-mi pierd vremea cu spalatul, am aruncat rucsacul la spinare, am agatat aparatul de fotografiat în gât si m-am urcat în primul autobuz care a oprit în statia de la coltul hotelului. Am vazut ca e 76, mi-am zis ca nu l-am mai încercat pâna atunci, hai sa vedem unde m-o livra.

Am fost foarte bucuroasa când am vazut ca opreste fix în fata la Hangzhou Da Sha, locul unde era restaurantul meu preferat. Dar mi-am zis ca nu mi-e foame, asa ca mi-am continuat drumul.

Dupa vreo patru statii, înspre sudul orasului, am zarit pe o tabla maro, de indicator turistic, scris mare, cu alb “Grand Canal”. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Catwalk – colectia de toamna-iarna la chinezi.

Toamna târzie si începutul iernii lui 2009 m-au prins în China. Cum oameni, obiceiuri, locuri, mirosuri, mâncaruri, totul era nou în preajma mea si aveam motiv de mirare la fiecare pas, nu m-am mirat de cum i-am vazut îmbracati cu mult mai tare decât de restul lucrurilor ce ma înconjurau.

Ajungeam de la serviciu pe întuneric si daca nu ma astepta o alta noapte de lucru, aruncam laptopul de pe umar, luam sarsanaua la spinare si o taiam aiurea prin oras. Preferam întunericul si forfota noptii decât albul peretilor camerei de hotel.

Mi s-a parut cam hazliu la început sa-i vad în niste costume de schi înflorate. In special tipele se trageau la respectivul tzol sportiv, indiferent ca bateau spre treizeci sau saizeci de ani. Dar m-am gândit ca asta o fi trendul sezonului si m-am dus mai departe.

Mi-am imaginat ca fiind niste dealuri care încep din spatele Lacului de Vest si continua spre niste munti, în zona or fi niscaiva statiuni de sporturi de iarna si lumea o fi pasionata. Totusi, ceva esential lipsea din peisaj. Mai precis zapada.

În weekend mi s-a parut ca altceva nu e în regula, dar înca eram prea bulversata de schimbare ca sa-mi dau seama pe moment. Abia în cursul saptamânii, coborând într-o seara la supermarketul de lânga hotel am realizat care era problema. Costumele de schi… Nu le vazusem la lumina zilei decât pe umerase, în magazine. Citeste mai departe… Citește mai departe…

TCM

Adica Traditional Chinese Medicine. Azi nu o sa fie prea lung, pentru ca nu am experiente prea bogate în sensul asta. Totusi, mai pentru mine mai pentru altii, am atins în fuga calului subiectul. Probabil mâine, când o sa va povestesc despre farmacii, o sa am mai multe de zis. Nu de alta, dar românul e român si când tuseste mai urât sau îl doare spatele, merge la farmacist, nu la doctor. Chiar si daca trebuie sa joace mima cu el, ca sa-i povesteasca ce-l da de ceasu’ mortii.

Pe cai, deci!

În prima zi în Beijing am fost dusi si la un institut de medicina traditionala, unde s-au laudat si ne-au si aratat poze pe pereti în sensul asta, ca l-au tratat inclusiv pe tatuca Mao.

Ni s-a acordat fiecaruia o consultatie gratuita. Atunci am crezut ca au facut gestul asta în ideea ca pe urma am fost beliti când am cumparat medicamente. Vorbind cu cineva care a studiat mai la amanunt cultura chinezilor, am aflat ca de fapt medicul chinez, cel adevarat care în vechime mergea prin padure sa adune ciuperci si radacini si facea fierturi, nu era platit decât daca pacientul se însanatosea. Asta da sistem eficient de sanatate. Nu sunt chinezii prosti, doar fac uneori pe prostii, atunci când interesul le dicteaza. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Hotii din China

So… i-am vazut pe italieni cum stiu sa fure, pe români înca îi simt prin grija Vodafone, hai sa vedem cum procedeaza chinezii în domeniu. Te fura, dar nu-ti dau în cap. Sau, cel putin, asta a fost experienta mea.

Prima aventura a fost într-o seara, pe la sfârsitul lui 2009. Am dat pe la Metro si mi-am facut niste cumparaturi si dupa ce am ajuns în oras, n-am mai avut rabdare sa stau la toate semafoarele. Asa ca am coborât din masina si am luat-o pe jos. La vremea aia nu am avut rucsac la laptop, ci o geanta pe umar. Cum am mers eu la pas lejer, cu geanta balanganindu-se pe lânga mine în ritmul pasilor, dintr-o data am simtit ca parca nu ne mai miscam sincron. Citeste mai departe…
Citește mai departe…

Cartier la cheie. În China

Îmi era de ceva vreme în plan sa scriu despre asta, dar probabil îmi trebuia un motiv sa n-o mai lalai. Mi l-am gasit în seara asta, la Stirile ProTV. Adica m-am enervat. La Braila au cheltuit 2.000.000 de lei pe un parc hat departe de marginea orasului, loc prin care se plimba doar comunitarii: politistii care pazesc sa nu fie furati si dusi la fier vechi stâlpii de la iluminatul stradal si câinii ramasi în urma celor care cautau prin groapa de gunoi peste care s-a facut parcul. Daca nu ati vazut la TV, puteti arunca o privire pe articolul din Viata Brailei.

Înainte de asta, tot pe ProTV, am vazut cum au demolat o parte dintr-o scoala proaspat renovata doar pentru ca baietii destepti sa puna mâna pe niste fonduri europene ca pe urma sa uite sa plateasca firmele pe care le-au subcontractat.

Pe cuvântul meu ca îmi vine sa iau primul avion si sa plec în China. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Acum doi ani, în China

09.11.2009, ora 15 si un pic. În nici zece minute s-a întunecat de nu s-a mai vazut nimic peste drum si s-au aprins becurile pe strada.

Noaptea a durat vreo jumatate de ora, vreme în care din cer nu au cazut stropi de apa, ci pur si simplu au curs râuri. Înainte de ploaie au fost vreo 30 de grade. În a doua dimineata au fost în jur de 10 si de acolo a început iarna. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Wushan, piata de flori din Hangzhou – neamule, hai la bonsai!

În sfârsit, am ajuns si la plante. Sar peste etajul de flori taiate pentru ca în afara de buchetele de mutunachi de plus nu am vazut nimic din ce sa nu se gaseasca si pe la noi.

Hm… Bonsai… Nu stiu prea multe despre subiectul asta pentru ca sunt împotriva violentei de orice natura. Indiferent cum o iei, sa chinuiesti o planta, tot violenta se cheama.

E si ea o fiinta vie, iar faptul ca îi strângi radacinile într-un vas care i se potriveste cam ca un pantof cu doua marimi mai mic, nu o poate face sa-si duca viata pe culmile fericirii. Unde mai pui ca o si tunzi si o dirijezi în asa fel încât sa para o creatura gârbovita si diforma. Dar asta e. Estului Îndepartat îi e caracteristica o oarecare doza de cruzime.

Pâna sa ajung în China, pentru mine bonsaii erau niste chestii mici si firave. Abia aici am vazut exemplare viguroase, de chiar si un metru înaltime. Cred ca îti trebuie niste ani buni si nervi de otel sa astepti sa ajunga la asemenea dimensiuni. Rabdare de chinez batrân, nu alta. Citeste mai departe… Citește mai departe…