Găluşte tăuţeşti

Nu ştiu dacă e un desert slovăcesc sau e invenţia slovacilor din Nădlac, judeţul Arad. Ce pot să vă spun, e că în jurul Nădlacului se mănâncă al naibii de bine: bucătărie slovaco-ungurească, pe pită de Pecica. Pentru cunoscători, nu trebuie să amintesc decât de salamul de Nădlac. O să urmeze şi reţeta lui într-un post viitor, pentru că tocmai ieri am tras cu taica-meu o porţie. Dacă tot am amintit de el, taică-meu s-a născut lângă Carei, sătmărean pur-sânge, dar de pe la zece ani a fost adus la Nădlac şi crescut de sora bunicului. Pe motiv că bunicul a ajuns în puşcărie şi a murit la scurt timp după ce a fost eliberat. Vina lui? Tovarăşii au considerat că a fost chiabur pentru că a avut o sculă de semănat porumb. Aşa că să nu vă miraţi că devin isterică atunci când vine vorba de comunism şi imbecilii … Citește mai departe…

Nesimtirea soferului român

Sofronea e localitatea dintre Arad si Curtici. O spun asta pentru cei care nu sunt din zona.

Oamenii au pus restrictie de viteza de 40 la ora pe drumul judetean tocmai pentru a te convinge sa mai reduci nitica. Nu de alta, dar în mod normal se circula cu de la 70 în sus. Soseaua e la marginea localitatii, o singura trecere de pietoni o intersecteaza, asa ca toata lumea baga acceleratia pâna în podea.

Tocmai despre trecerea asta fac scriere astazi. Odata cu modernizarea drumului i-au tras si ei tot felul de gadgeturi alimentate cu panouri solare, de m-a palit râsul când le-am vazut prima oara si mi-am zis ca iar n-au avut pe ce sa strice banii.

Însa i-am înteles rostul într-o dimineata. Am stat mai mult de o gramada la bariera la Curtici. A iesit personalul de Arad, a mai intrat o locomotiva izolata si ne-am pornit si noi, toata coloana.

Mai depasiri, mai accelerari, cam odata cu trenul, am ajuns în grup compact lânga gara din Sofronea. Venind din acelasi sens, e clar ca tot boul de la volan a vazut trenul. Dar nimeni nu a dat importanta pietonului care era disperat sa traverseze ca sa-l prinda pe ultima suta.

Cu toata trecerea cea desteapta care emite semnale galbene când se apropie un pieton si rosii-isterice când asta sta în dreptul stâlpului si vrea sa treaca. Citește mai departe…

Copchila are jucarie noua. Din China

V-am mai povestit eu acum un an ca am luat o planta din China, de n-am putut s-o bag în bagaj si am plantat-o la fabrica. Pentru reîmprospatarea memoriei, dati un click aici, ca nu musca. Cu alte cuvinte, e Michelia Figo, pe numele stiintific. La fel de bine e si Magnolia Fuscata, cunoscuta ca Banana Shrub printre gradinari, datorita parfumului florilor.

Poza e de saptamâna trecuta, pentru ca nu au fetele pace cu mine pâna nu îmi trimit în fiecare an proba vizuala ca a mai crescut. Cât or mai fi români pe acolo sau dintre cele cu care am lucrat. Pe urma o sa-l pun pe Dinevio la treaba, ca el a dat cu hârletul când am pus-o în parc.

Anul trecut am gasit-o în Franta, dar în bunul obicei occidental, tipii nu faceau livrari în Europa de Est. Nu-i asta o problema pentru mine. Înca lucram la italieni, asa ca am comandat-o sa vina la Fei, ba i-am luat si ei una, sa fie amintire de la mine, floare de la ea, de-acasa. Peste vara mi-a facut o floare. Roz si nu prea parfumata. În schimb, soru-sa din China a fost plina de flori crem si cu aroma de banana.

Am scos-o destul de sifonata din iarna, dar saracuta e o luptatoare si se chinuie sa supravietuiasca. Lucru care nu e valabil si pentru cea a lui Fei, pentru ca si-a dat obstescul sfârsit.

N-am gasit variante pe crem decât în State sau Noua Zeelanda si nimeni nu face livrari transoceanice. Dar am dat de seminte pe un site chinezesc.

Site-ul e în engleza, ceva gen Amazon sau Taobao. Daca va intereseaza… http://www.newfreeshipping.com Am comandat, am platit prin Paypal si mi-am luat gândul de la faza, zicându-mi ca oricum, vreo 10 dolari nu sunt o avere, chiar daca îmi trage chinezul tapa sau mi le confisca la vama pe motive fitosanitare. Citeste mai departe… Citește mai departe…

O fi, n-o fi??? Despre gazul de sist

Am primit azi pe email chestia de mai jos. Nu sunt adepta teoriilor apocaliptice sau conspirationiste, dar când faza se întâmpla atât de aproape de locul unde traiesc, parca ceva mi se aprinde sub scaun.

Va promit ca studiez la detaliu problema si va spun si voua la ce concluzie am ajuns.

“ATENTIE!VIATA NOASTRA E IN PERICOL! ACEASTA NU ESTE O GLUMA PROASTA!

Aceasta este o atentionare foarte serioasa si va rog sa o trimiteti tuturorcunoscutilor, prietenilor si apropiatilor pentru a ne opune prin mitinguri legalesau chiar referendum local inainte de a se incepe forarea primelor sonde prinMetoda Fractionarii Hidraulice pentru ca s-au aprobat deja forarile deextragere a gazelor de sist in judetul Arad (Curtici si Adea in prima faza) iar apa noastra va fi otravita in cadrulacestei tehnologii criminale cu un amestec de peste 590 de substante chimicefoarte otravitoare, multe dintre ele cauzatoare de moarte. Sunt numai 7kilometri intre Curtici si linia de fantani care alimenteaza tot Aradul cu apa.Credeti ca va pune cineva bariera sub pamant pentru a nu se amesteca apeleotavite cu cele din care se alimenteaza Aradul? Si apa otravita se evapora cand e cald afara asa ca s-ar putea sa avem ploi acide cum nu am mai avut daca nu ne opunem acestor tipuri de sonde. Ati auzit cu totii de circuitul apei innatura, de circulatia apelor freatice sub pamant. Nu stiu cati cunoasteti catot Municipiul Arad este alimentat cu apaprintr-o cascada de fantani de la Socodor pana la Zimandul Nou care extrag apadin panza freatica si o livreaza catre Arad .Apa noastra de la robinet de acolo este. Este bine sa ne opunem inainte sacurga otrava prin robinetele noastre. Mai jos aveti un film documentardespre efectele reale intamplate oamenilor ca si noi care nu au stiut sa se opunala timp acestei tehnologii.

Video:”GASLAND” – OTRAVIREA VOITA A APEI

Undocumentar despre METODA FRACTIONARII HIDRAULICE

http://gandeste.org/usa/gasland-otravirea-voita-a-apei-metoda-fractionarii-hidraulice/20943

SUA este impanzita de sonde de gaz prin fractionare hidraulica.

Localitati parasite, sonde si instalatii peste tot, pepamanturile oamenilor, in spatele curtilor, cimitirelor, oraselor.

Se imprastie gaze otravitoare peste tot. Oameni bolnavi cuprobleme neurologice de la chimicalele volatile folosite in procesul deextragere.

Apa otravita si toxica. Panzele freatice contaminate, rauricontaminate, pamanturi otravite.

Oamenii au incercat sa filtreze totusi aceasta apa care nu ebuna nici de spalat. N-au reusit nici cu cele mai performante instalatii.Chimicalele au topit membranele de la filtre.

Oameni bolnavi, animale care-si pierd parul, orase si localitati parasite,oameni tratati cu dispret si ironie … Americaanului 2012.
Astazi este si mai rau si este pe cale sa seintample si la noi in Romania in 3 zone la inceput: Barlad-Vaslui, Dobrogea,Bihor-Arad-Timis, adica zonele cu cele mai mari panze de ape freatice deadancime.

Zonele din România programate pentru exploatare prin fisurarehidraulica:

BARLAD (VASLUI)

Voivozi (Bihor)

Tria (Bihor)

Baile Felix (Bihor)

Tulca (Bihor)

Adea (Arad)

Curtici (Arad)

Periam (Timis)

Biled (Timis)

Paulis (Timis)

Parta (Timis)

Buzias (Timis)

Crai (Timis)

Macin (Tulcea)

Babadag (Tulcea)

Capidava (Constanta)

Eforie (Constanta)

Costinesti (Constanta)

Vama Veche (Constanta)

Adamclisi (Constanta)

Primaria din Barlad a cerut consultarea populatiei inainte de inceperea forarilor.Poate ar fi bine sa solicitam public Consiliului Judetean Aradconsultarea tuturor locuitorilor judetului Arad inainte de forari deoarece viata nostrasi apa pe care o bem este chiar o problema care ne intereseaza pe toti.

Va rog foarte mult sa trimiteti tuturor cunoscutilor aceasta solicitarede organizare a unui referendum local (pe judet) in aceasta problema.

Va multumesc!

Citește mai departe…

O institutie care isi face treaba

Deci, se poate! Chiar si în România. În dimineasa asta am primit raspuns de la Protectia Consumatorului. Vad treaba ca daca au intervenit ei, domnii de la Vodafone au fost în stare sa-si gaseasca tot istoricul problemei si sa identifice eroarea. Cât le-am trimis mailuri si i-am sunat, am fost purtata de la unul la altul, ca vita-n târg si mi-a fost încarcata factura.

De învatatura de minte, nu asteptati sa vi se rezolve la Bucuresti problemele. Acolo acestea doar se creeaza. Reclamatia mea a fost rezolvata pe plan local: Protectia Consumatorului din Arad vs Vodafone Arad.

astept sa vad factura din 2 ianuarie ca sa ma conving ca nu au uitat iar sa-si faca datoria. Acum chiar nu mai au niciun motiv de lalaiala. Am tidula lor scrisa si parafata, cu numar de înregistrare la Protectia Consumatorului si o fac publica, pentru a va avea de martori. Pentru conformitate, puteti citi dând click aici.

Domnilor de la Protectia Consumatorului, va multumesc. Mi-ati facut cel mai frumos cadou de Craciun: mi-ati demonstrat faptul ca în România mai exista totusi cineva care sa apere interesele omului de rând. si cum dar din dar se face raiul, la primul salariu dupa ce voi vedea factura ajustata, banii care ar fi trebuit sa îi dau pentru tâmpenia celor de la Vodafone, îi voi da unui orfelinat. Citește mai departe…

Arad – Timisoara, pe autostrada

Am avut nevoie de mai putin de 20 de minute ca sa ocolesc Aradul. Folosesc aproximatia pentru ca ma orientez dupa momentul în care am facut pozele si am început chestia asta abia de la semaforul din zona industriala de la iesirea din Gai. Asa ca as putea sa adaug vreo 5 minute de la intersectia drumului Curtici – Arad cu centura, pâna la semafor. De acolo pâna sub pasajul drumului national Arad – Timisoara, am facut fix 13 minute si 29 de secunde. În conditiile în care am avut mai multa grija sa fac poze decât sa conduc. Multumesc ca apreciati riscul la care m-am expus ca sa aveti reportajul de fata, dar va rog sa nu ma imitati.

De când e podul Traian în reparatii, niciodata nu mi-a iesit sa traversez Aradul în mai putin de 35 de minute. Deci în conditii de condus responsabil, pot sa economisesc chiar si 20 de minute.

De sub pasaj pâna la iesirea de pe autostrada … citeste mai departe… Citește mai departe…

Drumul judetean nu e autostrada!!!

Dragi contarani din Curtici si Sofronea, sa stiti ca nu ati primit decât un drum proaspat asfaltat, chiar daca a fost latit. Daca nu ma credeti, traversati Aradul si mergeti vreun kilometru spre Timisoara, ca sa observati care e diferenta.

Stiti de ce va spun lucrul asta? Pentru ca de dimineata am evitat pe nici cinci kilometri, doua accidente. Niste inconstienti care au crezut ca sensul opus e banda din stânga a autostrazii pur si simplu si-au bagat piciorul în acceleratie de parca ar fi vrut sa-l scoata prin podea. În ambele cazuri au fost depasiri multiple care au facut coloana lasata în urma si pe cei ce veneau din fata sa puna frâna sau cât pe ce sa sara de pe sosea ca sa se fereasca de viteazul cu Logan. Tipule care lucrezi la Romtelecom si conduci B 29 ZCK, sa-ti fie rusine! Stii tu destul de bine pentru ce.

Nu cred ca sunt doua luni de când a murit primul idiot pe soseaua proaspat reparata. Citeste mai departe… Citește mai departe…