Vântul galben

vantgalben2

Zis şi vântul chinezesc, deşi de pornit, porneşte din deşertul împărţit cu Mongolia, aşa că nu se poate spune cu certitudine cui aparţin drepturile de autor. Se întâmplă o dată pe an, cam pe vremea asta, plus/minus vreo săptămână, două. Imaginea e din 2010, de la o bază militară din apropiere de Beijing. Eram în Hangzhou, la 2000 de kilometri de capitală şi tot mi s-a umplut camera de praf rosiatic, fără să ţin geamul deschis. Bine, nu de fiecare dată îşi face de cap la modul de mai sus, dar e destul că nisipul din deşertul Gobi se combină cu smogul din marile oraşe chinezeşti, iar vântul le ia la pachet şi le livrează până hăt-departe, în Japonia, coreenii fiind clienţi obişnuiţi. E destul să vezi fotografia din satelit ca să-ţi dai seama că nu e deloc o glumă. Acu’ să nu credeţi că doar chinezilor li se întâmplă. … Citește mai departe…

Cât te costă să mergi în China

img_2033

M-a întrebat mai deunăzi Alina. Drept să vă spun, până acum nu mi-am pus problema. Eu am fost plecată să lucrez şi când mi-am găsit o fărâmă de timp, am tăiat-o scurt, să văd câte ceva. Aşa că niciodată nu mi-am luat în calcul anumite costuri, ca de exemplu cât îţi trebuie ca să ajungi acolo. Dar întrebarea mi-a trezit curiozitatea şi, după o zi de căutări şi socoteli, iaca ce-a ieşit. Dacă mergeţi pe varianta comodă, puteţi găsi aici tot felul de oferte de excursii organizate, pentru toate preţurile şi preferinţele. Vi le recomand dacă vreţi să vedeţi şi Tibetul, care e o regiune la care autorităţile chineze sunt mai sensibile şi se intră cu permise speciale pentru care nu mi-am bătut capul cum s-ar putea obţine. Altfel, după calculul meu, ieşiti mult mai bine, mai lung şi mai ieftin dacă mergeţi pe cont propriu. Faţă de preţul agenţiilor, … Citește mai departe…

Tian’anmen – The Wind Of Changes Knocked On The Heaven’s Door

Tian’anmen e intrarea din partea sudica a Orasului Interzis. Într-o traducere aproximativa ar însemna Poarta Pacii Paradisiace.

Piata care îi poarta numele este cea mai mare din lume si e chiar inima Beijingului. Pe celelalte laturi e marginita de mausoleul lui Mao,

Muzeul de Istorie al Chinei si Muzeul Revolutiei

Si cladirea Congresului Poporului, parlamentul Chinei.

Numai ca exact acum 23 de ani, locul asta cu nume divin a fost scena masacrului facut de Armata Eliberarii Poporului, care a intrat cu tancurile si a tras cu gloante de razboi în demonstrantii care timp de 7 saptamâni au cerut cam ce am ajuns si noi sa cerem dupa jumatate de an, în decembrie 1989. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Cu trenul de la Hong Kong la Beijing

Urmeaza sa se construiasca o linie de mare viteza între Hong Kong si Guangzhou si distanta dintre cele doua orase va fi parcursa în 48 de minute. E de la sine înteles ca între capitala Chinei si Guangzhou calea ferata deja e functionala.

Beijingul nu iroseste nicio ocazie de a se lega cat mai puternic de Hong Kongul care e o cu totul alta lume fata de China Mainland.

Nu as fi scris despre asta daca nu mi-ar fi atras atentia macheta viitoarei gari. Va fi construita în partea de vest a Kowloon-ului, din câte am citit, în zona portului. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Hangzhou, ultimul port

Cu rabdare si tenacitate de care doar chinezii sunt în stare, au sapat vreme de aproape doua mii de ani ca sa faca cel mai lung râu artificial din lume. Dar si cel mai vechi.

Au început sa sape la Marele Canal Chinezesc cu cinci sute de ani înainte ca Hristos sa se nasca si, în decursul timpului, i-au croit mai multe variante, unele sectoare chiar perpendiculare cu cursul lui de astazi.

Efortul a fost titanic, iar jertfele pe masura. În perioada de maxima extindere, 605-610 AD, în timpul Dinastiei Qi, au lucrat la el sase milioane de oameni, jumatate dintre ei gasindu-si sfârsitul din cauza foametei si a conditiilor precare de trai.

Cei 1794 de kilometri unesc Beijingul de Hangzhou si strabat sase provincii, iar în perioadele când înca nu existau caile ferate, drumul fara pulbere a facut ca distanta dintre cele doua orase sa fie cu vreo 900 de kilometri mai mica.

Interconecteaza cinci râuri importante, dintre care doua sunt cele mai mari din China: Yangtze, în sud si Fluviul Galben, Huang He, în nord. Nu le-am vazut pe astea doua, dar am vazut Qiantang-ul, cel mai la sud dintre cele cinci. Asa ca pot face o comparatie si, prin ochii mei, puteti face si voi. E întrecut de cele doua, dar, pe lânga el, Dunarea noastra e un fel de adolescent care mai are de crescut. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Catwalk – colectia de toamna-iarna la chinezi.

Toamna târzie si începutul iernii lui 2009 m-au prins în China. Cum oameni, obiceiuri, locuri, mirosuri, mâncaruri, totul era nou în preajma mea si aveam motiv de mirare la fiecare pas, nu m-am mirat de cum i-am vazut îmbracati cu mult mai tare decât de restul lucrurilor ce ma înconjurau.

Ajungeam de la serviciu pe întuneric si daca nu ma astepta o alta noapte de lucru, aruncam laptopul de pe umar, luam sarsanaua la spinare si o taiam aiurea prin oras. Preferam întunericul si forfota noptii decât albul peretilor camerei de hotel.

Mi s-a parut cam hazliu la început sa-i vad în niste costume de schi înflorate. In special tipele se trageau la respectivul tzol sportiv, indiferent ca bateau spre treizeci sau saizeci de ani. Dar m-am gândit ca asta o fi trendul sezonului si m-am dus mai departe.

Mi-am imaginat ca fiind niste dealuri care încep din spatele Lacului de Vest si continua spre niste munti, în zona or fi niscaiva statiuni de sporturi de iarna si lumea o fi pasionata. Totusi, ceva esential lipsea din peisaj. Mai precis zapada.

În weekend mi s-a parut ca altceva nu e în regula, dar înca eram prea bulversata de schimbare ca sa-mi dau seama pe moment. Abia în cursul saptamânii, coborând într-o seara la supermarketul de lânga hotel am realizat care era problema. Costumele de schi… Nu le vazusem la lumina zilei decât pe umerase, în magazine. Citeste mai departe… Citește mai departe…

TCM

Adica Traditional Chinese Medicine. Azi nu o sa fie prea lung, pentru ca nu am experiente prea bogate în sensul asta. Totusi, mai pentru mine mai pentru altii, am atins în fuga calului subiectul. Probabil mâine, când o sa va povestesc despre farmacii, o sa am mai multe de zis. Nu de alta, dar românul e român si când tuseste mai urât sau îl doare spatele, merge la farmacist, nu la doctor. Chiar si daca trebuie sa joace mima cu el, ca sa-i povesteasca ce-l da de ceasu’ mortii.

Pe cai, deci!

În prima zi în Beijing am fost dusi si la un institut de medicina traditionala, unde s-au laudat si ne-au si aratat poze pe pereti în sensul asta, ca l-au tratat inclusiv pe tatuca Mao.

Ni s-a acordat fiecaruia o consultatie gratuita. Atunci am crezut ca au facut gestul asta în ideea ca pe urma am fost beliti când am cumparat medicamente. Vorbind cu cineva care a studiat mai la amanunt cultura chinezilor, am aflat ca de fapt medicul chinez, cel adevarat care în vechime mergea prin padure sa adune ciuperci si radacini si facea fierturi, nu era platit decât daca pacientul se însanatosea. Asta da sistem eficient de sanatate. Nu sunt chinezii prosti, doar fac uneori pe prostii, atunci când interesul le dicteaza. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Ce-i prea mult, strica!

China n-a fost doar “vazut” Shanghai, Beijing, Hongkong si alte cele, experiente noi într-o lume necunoscuta. A fost, la început, o singuratate crunta, din care am iesit refugiindu-ma în munca. Au fost si nopti de nesomn, destule la numar, presiuni din ambele sensuri, inerente când te trezesti tampon între italieni si chinezi, stres ca nu poti termina ceea ce ai de facut. A fost si disperarea de a pierde pe cineva foarte drag, cumulata cu neputinta de a ma alatura familiei.

Va pot descrie cu lux de amanunte cum se manifesta un atac de panica. Pâna la momentul respectiv m-am tinut tot timpul ca am nervi de otel si sunt capabila de tras ca tancu’. Dar au fost de ajuns trei zile în care am dormit vreo patru ore, pe total. Nu mi-a trebuit mai mult decât sa schimb de vreo doua ori logica dupa care calculam niste costuri pentru ca, pe când ziceam ca termin, ma trezeam ca scot din baza de date alte aberatii care ma trimiteau în loop infinit sau blocau serverul. În ultima zi din cele trei am clacat. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Wushan – corali în piata de flori

Na, ieri n-am mai vrut sa ma lungesc pentru ca mi-am dat seama ca or fi pe acelasi etaj cu pestii, dar e vorba despre altceva.

Ei, dragii mei, cu coralii am eu o adevarata aventura. Nu stiu de unde a aparut unul la noi în casa, ca n-am avut rude marinari sau ceva de genul. Cert e ca bucata aia de ramasita calcaroasa a fost una dintre chestiile care mi-au fascinat mie copilaria. Nu chiar în masura în care au fost avioanele, dar mi-am tesut câteva scenarii pe marginile ei si vreo câtiva ani, din când în când, mi-am gasit motiv de joaca. Am avut noroc sa am parinti care sa încerce sa-mi raspunda cu rabdare la “de ce-urile” copilariei, asa ca mi-au explicat ce sunt coralii si ce vor ei si au facut legatura între ce aveam în casa si câte un episod de Teleenciclopedie.

Si m-am trezit în piata de flori din Hangzhou lânga un stand plin de schelete de corali, scoicarii si alte cele de care credeam ca le arunca valurile pe tarm. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Peonia Suffruticosa

Sau bujorii lemnoşi, mai pe înţelesul nostru.

Sunt originari din China şi sunt printre plantele lor de patrimoniu. Pentru ei simbolizează bunăstarea şi de aceea o să-i vedeţi peste tot, în acuarele, broderii sau basoreliefuri.

Când se mişcă mai cu talent, pot să crească şi până pe la doi metri. Dar trebuie să ai răbdare cu ei, pentru că o fac destul de încet. Cumva îşi permit excentricitatea asta. Fără intervenţia securii, ajung în medie pe la o sută de ani, aşa că timp au berechet. Dacă te pozezi printre tufe ar trebui să te gândeşti nu că o faci ca să ai tu amintire cu ei, ci ei cu tine.

Deşi le place să se împopoţoneze la sfărşit de aprilie ca nişte chinezoaice puse pe cucerit, asta e doar chestia de faţadă. Ei de fapt sunt nişte modeşti. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Restaurante chinezeşti, la ele acasă

Cele chinezeşti sunt de toate felurile şi poţi să te saturi şi cu doi euro, dar şi cu câteva zeci. Ba chiar destul de multe, acele câteva. Oricum, să mănânci într-un loc unde ţi-ai mai dori să te întorci înseamnă să scoţi din buzunar cam între opt şi cincisprezece euro. Chiar şi acolo poţi ieşi mai ieftin dacă eşti cumpătat, dar de obicei comanzi dublu decât mănânci. Şi obiceiul ăsta prost l-am luat de la chinezi. Hai, să zici că nu eşti unul de-al lor şi comanzi mai multe feluri, cu gândul că până-ţi reglezi papilele pe gustul locului, rişti să prinzi ceva ce nu-ţi place şi nu vrei să pleci nemâncat. Dar la ei nu ştiu care e logica. Aşa te trezeşti la o masă de cinci persoane cu vreo cinciprezece feluri.

Partea nasoală e că în majoritatea nu găseşti urmă de furculiţă, iar în celelalte trebuie să ceri. Dacă nu vă duce imaginaţia la o mimă, spuneţi un “cha” scurt, cam cum aţi spune “ceai”. Dar fără “i” în coadă şi încercaţi pe cât posibil să nu prelungiţi a-ul final, că altfel îi spuneţi urechii fine a chinezului că vreţi chiar ceai. Dacă nu vă iese, e nevoie de niţel antrenament cu beţele. Citeste mai departe Citește mai departe…

D’ale şoferitului. Dedicaţie pentru Cecilia.

La un moment dat mi-am pus întrebarea de ce în China au foarte mare trecere maşinile cu cutie de viteze automată. Pe urmă tot eu mi-am găsit explicaţia. Păi, dacă îi iei chinezului claxonul din maşină, nu mai ştie să conducă. Pentru că ţine o mână pe el şi una pe volan. Or fi ei un popor special, dar nu foarte mulţi o mai au şi pe a treia, pentru schimbătorul de viteze. Unde mai pui că între timp poate să-i sune celularul. Nu vă închipuiţi că cel sacrificat va fi claxonul.

Bun, exagerez şi eu, dar în China se conduce chinezeşte şi una dintre legile nescrise e că prioritatea de dreapta e cam facultativă. Citește mai departe…

Crăciun în Beijing – ziua a II-a

Dimineaţa nu a mai venit nimeni cu tava la cameră, dar nici eu nu am mai cerut. M-am multumit cu o sticlă de Nutriexpress, luată din holul hotelului. Asta e un amestec pasteurizat de lapte, zahăr, minerale şi arome de fructe. Cu o jumătate de litru rezişti jumătate de zi, fără altă mâncare. M-au săltat de la hotel pe acelaşi principiu ca şi cu o zi înainte. Deja îmi luasem gândul de la ghidul personal, acceptasem ideea că mi-am luat ţeapă, aşa că m-am integrat în gaşca respectivă şi am pornit la drum. Culmea, din nu ştiu câte microbuze a avut firma de turism – multe presupun, pentru că tot timpul am oprit în parcări dedicate -am avut aceeaşi maşină şi de data asta. Cum încă era prea de dimineaţă ca să intrăm în Oraşul Interzis, Michel, ghidul din ziua aceea, ne-a dus pe străduţele de mahala care erau în … Citește mai departe…

Crăciun în Beijing – ziua I-a

De dimineaţă, nemaifiind sub zero în cameră, am avut şi eu curaj să fac duşul peste care sărisem de cu seară. Până la ora şapte, când trebuia să fie prinţesa servită la cameră, deja totul era lună şi bec, iar eu pregătită să dau piept cu istoria milenară a Beijingului. La şapte şi zece nu era nici urmă de mic dejun. Aşişderea la şapte şi douăzeci, iar la opt urma să vină ghida. Am sunat la recepţie şi, după ce am mai fost redirectată de vreo două ori până la cineva care la ora aia înţelegea engleză, în zece minute mi-a bătut altcineva la uşă. Am primit o tavă cu următoarele chestii: – un pahar de plastic cu cafea, care cred că avea culoare pentru că îşi spălaseră în ea cârpele de şters vase, – două felii de cozonac, – două ouă-ochiuri, arse în untură şi trântite peste feliile de … Citește mai departe…

Crăciun în Beijing – Ajunul

Exact acum un an, mai pe seară. Mi-am adus Moş Crăciun o excursie la Beijing. Daca tot urma sa fiu singură prin zonă, cu italienii plecaţi la ei, în Cizmă, ar fi fost culmea să nu profit de zilele de sărbătoare şi să nu văd ceva deosebit. Mi-aş fi dorit să fie Hong Kong, despre care auzisem tot felul de poveşti, rămăsesem cu nostalgia vremurilor când am citit Tai Pan şi Nobila Casă, dar nu aveam viza decât cu o intrare în China, aşa că a trebuit să mă mulţumesc cu Mainland, cum se zice pe zonă. Văzusem pe net că sunt firme care fac excursii prin fiecare oraş turistic, unele cu ghid personal, maşină pentru toată ziua, etc. Am dat în aeroport de una de genul ăsta. De stat, ca să fim bine înţeleşi. Aşa că tipa de acolo, în mod normal, nu ar fi avut niciun avantaj să … Citește mai departe…

复制 /粘贴, Copy/Paste, pe înţelesul nostru

Mi se plângea Răzvan, într-un comentariu pe zăcurtici, de faptul că ai mei chinezi copiază tot ce prind: electronice, telefoane, haine, chiar şi Rolls Roice-uri. Iar eu pot plusa miza, mergând chiar şi până la utilajele industriale. Firma la care lucrez face maşini şi matriţe pentru recipiente de plastic, celebrele PET-uri. Prin aprilie a fost la Shanghai un târg al producătorilor de plasticuri şi al colateralilor. Au avut şi ai noştri stand şi au luat cunoştinţă de existenţa concurenţei chinezeşti. Povestea la un moment dat şeful de la service că din depărtare i s-a părut că vede undeva una dintre maşinile noastre. Când s-a apropiat de ea şi a vâzut-o din alt unghi, era leit a unei alte firme de renume în domeniu. Iar cabina era copie a unei alteia. Producătorul no-name a avut tupeul să se prezinte cu ea la un târg cel puţin naţional, dacă nu inter. Nu … Citește mai departe…