Wushan, piata de flori din Hangzhou – neamule, hai la bonsai!

În sfârsit, am ajuns si la plante. Sar peste etajul de flori taiate pentru ca în afara de buchetele de mutunachi de plus nu am vazut nimic din ce sa nu se gaseasca si pe la noi.

Hm… Bonsai… Nu stiu prea multe despre subiectul asta pentru ca sunt împotriva violentei de orice natura. Indiferent cum o iei, sa chinuiesti o planta, tot violenta se cheama.

E si ea o fiinta vie, iar faptul ca îi strângi radacinile într-un vas care i se potriveste cam ca un pantof cu doua marimi mai mic, nu o poate face sa-si duca viata pe culmile fericirii. Unde mai pui ca o si tunzi si o dirijezi în asa fel încât sa para o creatura gârbovita si diforma. Dar asta e. Estului Îndepartat îi e caracteristica o oarecare doza de cruzime.

Pâna sa ajung în China, pentru mine bonsaii erau niste chestii mici si firave. Abia aici am vazut exemplare viguroase, de chiar si un metru înaltime. Cred ca îti trebuie niste ani buni si nervi de otel sa astepti sa ajunga la asemenea dimensiuni. Rabdare de chinez batrân, nu alta. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Roz

Hm… se pare că deschid un nou serial despre culori şi nu am ajuns să-l termin pe cel cu relaţiile culinare româno-chineze. O veni şi vremea aia.

De dimineaţă am ieşit în grădină pentru că aveam în cap o idee de nişte poze cu o magnolie şi un piersic: totul roz, pe fond albastru, cu nori. Numai că onor magnolia mi-a tras clapa şi nu s-a hotărât să îşi deschidă florile, stând toată ziua cu bobocii închişi. Până în weekendul următor, când o să fiu pe acasă pe lumină de pozat, piersicul o să se scuture şi uite-aşa se ratează o capodoperă. Citeste mai departe… Citește mai departe…