Caorle

Ieri am gatit ton pe gratar si cartofi cu rozmarin. Bucatarind eu alene, pe lânga oale, cam când a început pestele sa se prajeasca si cartofii sa se rumeneasca în cuptor, m-a lovit peste nas un miros ce m-a teleportat în urma cu cinci ani, pe o straduta din Caorle.

2007 a fost un an interesant pentru mine. Primul drum cu masina în Italia, vâjâind în fiecare sfârsit de saptamâna pâna unde reuseau rotile sa ne care. Am fost o trupa interesanta, toti tineri, asa cum n-o sa ne mai strângem niciodata.

Pe urma a venit toamna, prima plecare în China, cinci saptamâni dupa care am povestit tuturor ca daca as mai fi stat una, mi-as fi pierdut mintile. Dar a prins bine încalzirea pentru ce a urmat în 2009 – 2010.

Dupa care a venit noiembrie, al doilea drum cu masina în Italia, moment când a intrat si Ilie în scena si dupa câteva luni si gramezi de patanii împreuna s-a înfipt printre putinii prieteni de cursa lunga. A venit si accidentul, de am ajuns sa trimit masina cu tirul, iar eu sa ma întorc cu avionul când s-a terminat delegatia.

Weekend-ul la Caorle a fost primul din vara de pomina. Numai ce-mi luasem mândrete de Canon IS2, chestie destul de misto la vremea aia. Ca sa împac capra de mine, pe care o mâncau copitutele sa-si probeze jucaria, cu verzele colegilor, care trageau sa fie udate cu apa de mare, am ales statiunea asta pentru ca e o asezare traditionala si nu foarte aglomerata. Citeste mai departe… Citește mai departe…