O caut pe Daniela Potîrniche

prietene

Nu, nu suntem noi în poză, dar cam aşa arătam, fericite, în vremea copilăriei noastre. Daniela a fost prima mea prietenă adevărată şi la vârsta aia credeam că o să fim nedespărţite pentru toată viaţa. Veneam de la grădiniţă, ne opream la ea, după care ne luam jucăriile şi ne mutam cu lucrul la mine. Pentru că de vreo două ori şi-a luat-o de la mami ei pe motiv că nu a ajuns la cină, am hotărât să nu ne mai riscăm. Când se făcea seară, mă duceam s-o conduc acasă dar uneori ne luam cu treaba şi uitam că se face întuneric. Poate de atunci am ajuns să nu-mi fie teamă să umblu teleleică, noaptea, pe străzi. Cam când să începem şcoala, familia mea s-a mutat pentru vreo câteva luni din Curtici. Am revenit repede, însă. Chestii de neînţelegere între neamuri, n-are rost să dezvolt subiectul pentru că, vorba-aia, … Citește mai departe…

Amintiri din copilărie

Adultul e ceea ce modelează în el adulţii din vremea copilăriei lui. Într-un copil poţi să zideşti sau să distrugi. E din carne şi oase, dar e mai firav decât un fir de iarbă. Mintea lui e un burete care absoarbe inconştient şi peste ani ecouri din pruncie îi reverberează în acţiuni.

Vă mai aduceţi aminte că prima mea tentativă de a-mi face un rost în viaţă a fost să devin pădurar? De curând am găsit şi explicaţia gestului. Citeste mai departe… Citește mai departe…