Cavaler de China

Proaspăt povestită de un coleg care e acum în China. Pe când a ajuns aseară în cameră a găsit pe masă o invitaţie la directorul general al hotelului. În cazuri din astea, dacă nu te ştii vinovat că ai făcut cine ştie ce acte de bravură, recte ţinut fetiţa în cameră peste ora 23, când legea obligă vizitatorii neînregistraţi să părăsească hotelul, făcut beţie cu demolări şi exemplele pot continua, te cam aştepţi să primeşti un bonus, o invitaţie la o întrunire simandicoasă pentru clienţi de cursă lungă… Na, ceva care să te stimuleze într-un fel sau altul. Şi a plecat al meu plin de speranţe, iar când a ajuns acolo a găsit un chinez care mai-mai să se aplece până la pământ în faţa lui, cerându-şi mii de scuze pentru incidentul de dimineaţă. “Care incident?” a venit întrebarea colegului, însoţită de figura ce exprimă mirarea maximă şi sentimentul de … Citește mai departe…

Încă una cu mirese…

Ia uitaţi-vă domniile voastre ce am găsit eu în Prato Della Vale din Padova în 17 martie. Trecând peste faptul că e Postul Mare şi nu se fac nunţi, dacă mergeţi mai în detaliul din poza următoare, o să vedeţi ce n-aţi mai văzut de la postarea cu miresele vesele din Hangzhou. Ca o confirmare că invazia chineză nu e o glumă[…] Citește mai departe…

“cum se trece strada în china”

Asta e iar una dintre căutările de pe google cu care se ajunge pe blog. Se trece cum trec chinezii. Adică, după ce nu a mai fost Zhang Min să mă ghideze, m-am băgat în grămadă şi am făcut ca şi ei. Când treceau, treceam, când stăteau, aşişderea şi eu. Am făcut asta până mi-am reglat tirul. Acum jonglez printre maşini, cu mâinile în buzunar. Te adaptezi. În timp ajungi să te comporţi ca un chinez, să gândeşti ca şi el. Am văzut că în ultima săptămână mi-a reuşit să mă şi târguiesc ca să ajung la un preţ de chinez în piaţa de noapte. Cu răbdare de chinez, China te schimbă. Ajungi să simţi care maşină o să te lase să traversezi pe zebră şi de care să te fereşti. Taxiurile şi autobuzele au primit comandă de la împărăţie să oprească la trecerea de pietoni şi dacă e ordin, … Citește mai departe…

Miresele vesele din Hangzhou

Mda, am fost cam prea acidă de “velăntains”, aşa că încerc să mai dreg niţel busuiocul cu postul de faţă.

Ceea ce vedeţi în poză este semnul dublei fericiri. Nu există un cuvânt specific în chineză pentru 囍. Dacă o să-i povestiţi vreodată unui chinez despre chestia asta, trebuie să folosiţi 雙喜 (shuāngxǐ). Este mai mult o “icoană” prezentă în locul unde se serbează o nuntă şi e rezultatul alăturării a două semne 喜 xǐ, care înseamnă bucurie, fericire. Citește mai departe…

Relaţiile culinare… ronţăiala de la birou

E greu să fii duşmanul de clasă, mai ales când nu prea ai asta în intenţie. Mi-a trebuit ceva timp să-i conving pe chinezi că nu sunt din acea categorie, iar în ultimul timp au ajuns unele fete să îmi facă şi confidenţe.

A contat foarte mult că m-am dus la cantina lor şi am stat cot la cot cu ei la masă. Nu vă pot spune cât am crescut în ochii lor negri când am încercat din bolul uneia dintre fete o bucată fiartă de tofu împuţit şi, în loc s-o scuip, cum aşteptau toţi reacţia de om alb, am înghiţit-o. Probabil dacă aş fi făcut aşa, m-aş fi ales cu o un hohot de râsete asemănător cu al nostru, când dăm câte unui fraier de străin să tragă cu suflet dintr-o sticlă de pălincă de Ardeal. Dar aşa mi-am salvat „faţa”. Am strâns din dinţi, m-am gândit că există şi alte lucruri mai rele în lumea asta şi am înghiţit-o. Citește mai departe…

Clubul vorbitorilor de limba engleză

Azi, la lucru, aşteptând să se ruleze o procedură sau alta, m-am apucat de scris la un nou post despre mâncarea chinezească. Mi-am şi luat fişierele la pachet, să termin acasă, dar în loc să mă ţin de treabă am intrat pe blogul lui Sergiu şi m-am băgat ca musca în zer în discuţia de la postul despre Anul Nou Chinezesc, unde am aflat de la doamna Maria Balasa că a studiat în China comunistă şi că românii erau priviţi cu foarte mult respect în vremea aceea. Aştept cu nerăbdare noi povestiri de la dânsa, dar asta mi-a adus aminte de o întâmplare de la începutul lui decembrie, 2009. Era o dimineaţă superbă de duminică, vreo douăzeci de grade, cu soare şi fără ceaţă. Asta cu “fără ceaţă” e un eveniment iarna în Hangzhou, aşa că am profitat de moment şi am dat o fugă până la Lacul de Vest, … Citește mai departe…

Contraste

Îmi place sa ramân cu partea frumoasa a lucrurilor si de aceea, pe oriunde am trecut, am fotografiat doar ce mi-a placut. De când m-am apucat de blogul asta, mi-am dat seama ca trebuie sa fiu obiectiva în ce scriu pe aici si, de atunci, am început sa pozez totul. Eventual sa revin în unele locuri, acolo unde mi-a fost cu putinta si sa prind în cadru si perspectiva cealalta. […] Citește mai departe…

Relatiile culinare româno-chineze: la placinte, înainte.

placinta cu buruieni la mijloc

Mi-a venit ideea cu seria asta despre mâncarea chinezeasca, în toate ipostazele ei, când am cumparat ultima data scoverzi. Ajunsesem, din nou, chiar înainte sa-si strânga tipa jucariile si, ca o presimtire ca nu voi mai avea alta ocazie, i-am zis (aratat, de fapt) sa îmi dea câte un exemplar din tot ce îi ramasese. Pe urma am urcat în camera si le-am tras în poze, a doua zi am fotografiat ce aveam prin birou, ce am mâncat la cantina, iar în ultimul weekend am iesit prin oras sa pozez „ritmul strazii”. […] Citește mai departe…

Shao Yan

E un zvâc de fată, una dintre puţinele de care am reuşit să mă apropii în China.

A fost singura care m-a invitat la ea în casă şi a împărţit cu mine, cu tot dragul, din puţinul pe care îl avea. Şi credeţi-mă, m-am simţit onorată şi bolul de orez ce l-am mâncat pe masa cea mică de la ea din bucătărie, cot la cot cu ea şi cu soţul ei mi s-a părut de mii de ori mai gustos decât în vreun restaurant de fiţe unde am nimerit de vreo două-trei ori în Hangzhou.[…] Citește mai departe…

Relaţiile culinare româno-chineze I

Când cu aventura mea cu salata de vinete, de a copiat-o bucătarul chinez, m-am lăudat cu ce am de gând să fac şi celor din biroul unde eram în momentul respectiv. Nu mai ştiu care, că sunt pasăre călătoare şi-mi mut cuibul la cei cu care am de lucru. Măi, şi am văzut o oarecare lucire în ochii de cărbune ai chinezilor, aşa că nu m-a lăsat sufletul să fac numai pentru italieni. Am peste drum de hotel o piaţă unde toate sunt proaspete şi mult mai ieftine decât în supermarket, aşa că am luat o plasă de vinete şi vreo două kilograme de roşii şi am hrănit tot ce era prin birouri. Citește mai departe…

I “inimă” ROMÂNIA

Aproape toţi chinezii cu care lucrez în firma asta iubesc România. Nu chiar toţi, pentru că nu s-a ajuns la toată lumea. Poate data viitoare. Când am venit data trecută, pe la mijlocul lui noiembrie, am crezut că sunt pe terminate cu proiectul şi am vrut să îmi iau adio într-un mod plăcut de la chinezi. Bine, am mai avut ca super-ofertă şi oarece tentative de demisie pe motiv de nu-mai-ţin-minte-ce, dar asta e ceva normal la mine. Cam tot la câteva luni mă apucă. Pe vremea când lucram în contabilitate îmi ţineam demisia salvată în calculator şi din când în când o mai tipăream. Mă mai calma faza asta. E ca şi ideea aia că te poţi sinucide când vrei şi tocmai de aia nu o faci. Între timp s-a dat mail fiecărui angajat şi dacă aş mai ţine-o salvată, probabil m-aş folosi de el şi aş trimite-o. Las’ … Citește mai departe…