Vântul galben

vantgalben2

Zis şi vântul chinezesc, deşi de pornit, porneşte din deşertul împărţit cu Mongolia, aşa că nu se poate spune cu certitudine cui aparţin drepturile de autor. Se întâmplă o dată pe an, cam pe vremea asta, plus/minus vreo săptămână, două. Imaginea e din 2010, de la o bază militară din apropiere de Beijing. Eram în Hangzhou, la 2000 de kilometri de capitală şi tot mi s-a umplut camera de praf rosiatic, fără să ţin geamul deschis. Bine, nu de fiecare dată îşi face de cap la modul de mai sus, dar e destul că nisipul din deşertul Gobi se combină cu smogul din marile oraşe chinezeşti, iar vântul le ia la pachet şi le livrează până hăt-departe, în Japonia, coreenii fiind clienţi obişnuiţi. E destul să vezi fotografia din satelit ca să-ţi dai seama că nu e deloc o glumă. Acu’ să nu credeţi că doar chinezilor li se întâmplă. … Citește mai departe…

Taxa pe Bubico. În China

no tax

Cu câteva minute în urmă, poza asta mi-a atras atenţia pe facebook. Se pare că nenea Ponta mai pune de o acţiune de mare angajament social. Ori ţi-l castrezi pe Azorel şi plăteşti o singură dată la veterinar, ori în fiecare an dai statului echivalentul castrării. Dar nu îţi lipseşti prietenul tău patruped de bucuriile unei vieţi sexuale. În China fiind, după ce am luat notă de toate diferenţele culturalo-gastronomico-existenţiale care mi-au biciuit simţurile, am început să remarc ce-mi lipseşte din ceea ce mi-e familiar. Şi prima chestie care mi-a ridicat semne de întrebare a fost lipsa maidanezilor. Cea mai la îndemână explicaţie care mi-a fulgerat prin mintea de român speriat de poveşti de groază de la Soare-Răsare a fost “Băi, ăştia-i mănâncă!”. Urmată de nedumerirea “Băi, ăştia-i mănâncă???” Pe urmă, venind serile de la lucru, am văzut în fiecare parc câte-un nene sau o tanti plimbând de zgardă, cu … Citește mai departe…

Cât te costă să mergi în China

img_2033

M-a întrebat mai deunăzi Alina. Drept să vă spun, până acum nu mi-am pus problema. Eu am fost plecată să lucrez şi când mi-am găsit o fărâmă de timp, am tăiat-o scurt, să văd câte ceva. Aşa că niciodată nu mi-am luat în calcul anumite costuri, ca de exemplu cât îţi trebuie ca să ajungi acolo. Dar întrebarea mi-a trezit curiozitatea şi, după o zi de căutări şi socoteli, iaca ce-a ieşit. Dacă mergeţi pe varianta comodă, puteţi găsi aici tot felul de oferte de excursii organizate, pentru toate preţurile şi preferinţele. Vi le recomand dacă vreţi să vedeţi şi Tibetul, care e o regiune la care autorităţile chineze sunt mai sensibile şi se intră cu permise speciale pentru care nu mi-am bătut capul cum s-ar putea obţine. Altfel, după calculul meu, ieşiti mult mai bine, mai lung şi mai ieftin dacă mergeţi pe cont propriu. Faţă de preţul agenţiilor, … Citește mai departe…

După-amiază la vila lui Guo

IMG_5423

Vila lui Guo (Guo Zhuang) e un loc perfect unde să te retragi pentru o după-amiază liniştită, în momentul în care deja a ajuns să te exaspereze puhoiul de chinezi de pe străzi sau de pe aleile Lacului de Vest. În primul rând, eşti scutit de îngrămădeală pentru că vila e într-o zonă nu foarte frecventată, situată între două puncte de interes turistic, aşa-zisele “scenic view”, cum le găseşti în ghidul oraşului. Nici nu e foarte vizibilă de la exterior, chit că staţia de autobuz e chiar la poarta ei. Prima dată când am căutat-o, am trecut pe lângă ea. Şi nu în ultimul rând, mai e şi faza că trebuie să plăteşti la intrare. Nu mult, 10 RMB, cam 5-6 lei. Dar ideea că în jur e plin de verde gratis se pare că pune oprelişte celor care sunt ieşiţi doar la o plimbare de duminică. Nu ştiu cine … Citește mai departe…

Apa româneasca în China?

nongfu

De ce nu?

Un pahar cu apa a fost, în 2007, primul meu contact concret cu lumea diferita a Chinei. Iar în momentul respectiv China chiar a fost diferita. Între timp globalizarea a umplut mult din prapastia pe care o ai de trecut tu, european, coborât din avion în estul Asiei.

Dupa primul zbor intercontinental si prima schimbare majora de fus orar din viata mea, drumul cu masina dintre Shanghai si Hangzhou a fost o lunga însiruire de reprize scurte de somn si imagini razlete cu case cu un stil ciudat sau cartiere cu blocuri de câte douazeci de etaje, stâlpi de înalta-tensiune ce sustin, îngreunati ca brazii sub omatul mare, zeci de cabluri, sosele suspendate si noduri de interconectare haotice si mult, mult, chiar foarte mult verde pe marginea autostrazii si în spatiul dintre cele doua sensuri.

Dar totul a fost ca un vis, într-o succcesiune de cadre luate la o viteza înnebunitoare. Asta mi s-a parut din cauza oboselii. În fapt, soferul nu cred ca a depasit vreodata suta. Pentru ca acelasi personaj a ajuns sa ma exaspereze alta data, mergând, pe aceeasi autostrada, fara vreun motiv anume, cu optzeci.

Am ajuns la fabrica si, dupa ce i-am zis secretarei “buna, io-s aia”, fatuca m-a îmbiat cu echivalentul local al pâinii si sarii. Mi-a întins un pahar de carton cu apa de la dozatorul din spatele ei. Mi l-a dat în asa fel încât sa apuc de margine. Într-adevar, mi s-a parut ca e cam calda, dar mintea mea încetinita de oboseala mi-a zis ca e din cauza temperaturii înabusitoare de care m-am izbit chiar de la iesirea din aeroport. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Hai sa ne racorim putin

IMG_6560

La Polar Ocean Park din Hangzhou. Adica aici.

Fix peste drum de aici 😀

Am fugit într-o duminica sa ne adapostim de vipia de afara. Sa nu va lasati pacaliti de pozele cetoase. Nu e toamna, nu e frig. E prin august, cu vreo 40 de grade Celsius si umezeala de se condenseaza apa pe tine imediat cum iesi afara.

Cam scumpic, dupa parerea mea, dar distractia costa în China. La vreo 20 de euro la cursul de azi, vreo 16 la vremea aia. De banii astia am vazut un fel de gradina zoologica cu animale polare. Si pentru ca spatiu era din belsug, au mai avut un acvariu cu pesti exotici, rechinasi, sturioni si corali.

Îmi pare rau, dar pozele nu sunt de calitate prea buna.

Citeste mai departe… Citește mai departe…

Statui din plante

vas cu panze

Multumesc, Marinela!

Chinezii sunt mesteri dibaci într-ale aranjatului de parcuri. Desi, nu s-ar spune daca nimeresti în cartierele vechi. Mi-a venit sa spun “insule de blocuri”. Nu, sunt mari de blocuri cenusii, toate la fel, toate aranjate în strazi drepte si perpendiculare.

Dar dupa ce parasesti zona si nimeresti într-un bulevard nou, totul devine verde. Tot timpul vezi câte un chinez cu palarie tuguiata, din paie de orez, care trebaluieste ceva. Smulge o buruiana, aranjeaza o ramura, schimba ghivecele în ronduri.

Imaginati-va un oras de opt milioane de locuitori, cu zeci de mii de palmieri cicas, care în preajma iernii sunt protejati, fiecare în parte, sa nu înghete mugurele din care, în primavara, or sa creasca frunzele noi. Nu e munca putina. Si mai au o specie de iarba care creste în tufite. Probabil sunt câteva mii de hectare plantate bucata cu bucata în Hangzhou. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Hangzhou, cel mai frumos clip de prezentare

Caut filmulete pe youtube pentru ceva ce a început sa-mi tacaneasca pe creier. Aveti putintica rabdare si o sa vedeti despre ce e vorba. Nu mai mult de vreo câteva ore.

Si tot trecând din una-ntr-alta, am dat peste filmuletul asta.

E extraordinar sa poti sa spui “Am fost si eu aici”! Citește mai departe…

Cu vaporul spre zona traditionala a Marelui Canal Chinezesc

Ramasesem ca, terminându-mi plimbarea, am ajuns înapoi la Hangzhou Da Sha si acolo am gasit statia vaporaselor pe care le-am tot vazut strabatând canalul în sus si-n jos. Cum pentru a doua zi s-a anuntat o zi ploioasa si nu am avut nimic în plan, mi-am zis ca o tura ar fi exact ce-mi trebuie.

I-am facut propunerea asta si unui coleg de la service care s-a nimerit sa fie în Hangzhou, dar omul a fost prea obosit dupa o saptamâna de haituiala prin toata provincia lui Zhejiang si nu s-a bagat în nebunia mea. Asa ca, duminica, pe la vreo zece am descalecat la casa de bilete si am încercat sa ma înteleg cu tanti de acolo, mai cu mâinile, mai cu picioarele, ca eu vreau un bilet doar dus, nu si întors. Pâna la urma l-am primit dupa voia mea, basca am avut norocul prostului sa se nimereasca sa îl cumpar de la cei care erau cu vaporasele traditionale.

Daca bine îmi aduc aminte, pretul e la vreo treizeci de yuani, deci undeva de vreo douazeci de ori pretul autobuzului cu care m-am dus alta data pâna la capatul de linie al vaporului. Dar o data în viata, merita luxul de a sta la masa cu chinezii. Citeste mai departe… Citește mai departe…

China mi-a purtat din nou noroc

As putea zice ca sunt saptamâni, ba chiar luni de când trag barca pe uscat si toate-mi ies anapoda, dar ca si ziua pe care vreau acum s-o închei, de mult n-a mai fost alta la fel de idioata.

Totusi, cineva, undeva, ma iubeste si chiar daca e cacanie situatia, îmi mai arata din când în când soarele.

Numai ce am primit un mail de la administratorul unui site de arta vizuala, în care ma anunta ca poza de mai sus a fost selectata printre cele 30 ale saptamânii, care merita revazute.

Nu e un site unde îti pui poze si pe urma îti trimiti prietenii sa te voteze. Aici se încarca saptamânal mii de fisiere, fotografii si lucrari de grafica pe calculator, pe tehnici de realizare si tematici, iar, din astea multe, sunt alese top 30 pentru fiecare tehnica.

E pentru prima data când mi se întâmpla una ca asta si nu ma pot opri sa nu ma laud. O iau si ca pe un îndemn ca ar trebui sa ma reapuc de treaba, la modul ceva mai serios. Poate întoarcerea la traiul de pozar m-ar mai extrage din groapa de potential în care simt ca ma afund.

Citește mai departe…

Pe lânga Marele Canal Chinezesc

Ce vrea el sa fie, v-am povestit ieri, aici. Stiam despre subiect ca fapt divers, ca despre una dintre marile constructii ale lumii antice, dar nu mi-am batut prea tare capul. Nu stiam nici de unde pleaca, nici unde ajunge, habar n-aveam ca Hangzhou e pe malul lui. Primul impuls pe care îl ai când ajungi în China si care-ti bate pe creier ca un pitic cu ciocanul pe nicovala e “Zidul”. Cel putin asta a fost reactia mea.

Cum ziceam, treceam zilnic spre si de la fabrica peste un râu plin de barje, dar niciodata nu mi-am pus problema cum l-o fi chemând. La câta apa curge sau balteste în orasul ala, dupa ce am vazut în 2007 Qiantang-ul de pe Pagoda Celor Sase Armonii, de restul nu mi-am mai facut probleme sa le identific. Oricum, numele lor nu mi-ar fi spus nimic.

Dar am prins o sâmbata dupa-amiaza calduta, de început de aprilie, în 2010. Am ajuns mai repede de la lucru si am dat cu ochiul în sarsana sa vad daca mai am haine curate. Era misto de tot combinatia. Stateam la hotel de patru stele, eram servita pe tava, dar spalam de mâna de parca numai ce ar fi terminat Zola de scris despre mine. Dar n-ai ce te face cu cea care are fixuri de a nu-si lasa pe mâna altora anumite chestii de tras pe carcasa.

Într-un cuvânt, am hotarât ca nu merita pe ziua aia sa-mi pierd vremea cu spalatul, am aruncat rucsacul la spinare, am agatat aparatul de fotografiat în gât si m-am urcat în primul autobuz care a oprit în statia de la coltul hotelului. Am vazut ca e 76, mi-am zis ca nu l-am mai încercat pâna atunci, hai sa vedem unde m-o livra.

Am fost foarte bucuroasa când am vazut ca opreste fix în fata la Hangzhou Da Sha, locul unde era restaurantul meu preferat. Dar mi-am zis ca nu mi-e foame, asa ca mi-am continuat drumul.

Dupa vreo patru statii, înspre sudul orasului, am zarit pe o tabla maro, de indicator turistic, scris mare, cu alb “Grand Canal”. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Hangzhou, ultimul port

Cu rabdare si tenacitate de care doar chinezii sunt în stare, au sapat vreme de aproape doua mii de ani ca sa faca cel mai lung râu artificial din lume. Dar si cel mai vechi.

Au început sa sape la Marele Canal Chinezesc cu cinci sute de ani înainte ca Hristos sa se nasca si, în decursul timpului, i-au croit mai multe variante, unele sectoare chiar perpendiculare cu cursul lui de astazi.

Efortul a fost titanic, iar jertfele pe masura. În perioada de maxima extindere, 605-610 AD, în timpul Dinastiei Qi, au lucrat la el sase milioane de oameni, jumatate dintre ei gasindu-si sfârsitul din cauza foametei si a conditiilor precare de trai.

Cei 1794 de kilometri unesc Beijingul de Hangzhou si strabat sase provincii, iar în perioadele când înca nu existau caile ferate, drumul fara pulbere a facut ca distanta dintre cele doua orase sa fie cu vreo 900 de kilometri mai mica.

Interconecteaza cinci râuri importante, dintre care doua sunt cele mai mari din China: Yangtze, în sud si Fluviul Galben, Huang He, în nord. Nu le-am vazut pe astea doua, dar am vazut Qiantang-ul, cel mai la sud dintre cele cinci. Asa ca pot face o comparatie si, prin ochii mei, puteti face si voi. E întrecut de cele doua, dar, pe lânga el, Dunarea noastra e un fel de adolescent care mai are de crescut. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Catwalk – colectia de toamna-iarna la chinezi.

Toamna târzie si începutul iernii lui 2009 m-au prins în China. Cum oameni, obiceiuri, locuri, mirosuri, mâncaruri, totul era nou în preajma mea si aveam motiv de mirare la fiecare pas, nu m-am mirat de cum i-am vazut îmbracati cu mult mai tare decât de restul lucrurilor ce ma înconjurau.

Ajungeam de la serviciu pe întuneric si daca nu ma astepta o alta noapte de lucru, aruncam laptopul de pe umar, luam sarsanaua la spinare si o taiam aiurea prin oras. Preferam întunericul si forfota noptii decât albul peretilor camerei de hotel.

Mi s-a parut cam hazliu la început sa-i vad în niste costume de schi înflorate. In special tipele se trageau la respectivul tzol sportiv, indiferent ca bateau spre treizeci sau saizeci de ani. Dar m-am gândit ca asta o fi trendul sezonului si m-am dus mai departe.

Mi-am imaginat ca fiind niste dealuri care încep din spatele Lacului de Vest si continua spre niste munti, în zona or fi niscaiva statiuni de sporturi de iarna si lumea o fi pasionata. Totusi, ceva esential lipsea din peisaj. Mai precis zapada.

În weekend mi s-a parut ca altceva nu e în regula, dar înca eram prea bulversata de schimbare ca sa-mi dau seama pe moment. Abia în cursul saptamânii, coborând într-o seara la supermarketul de lânga hotel am realizat care era problema. Costumele de schi… Nu le vazusem la lumina zilei decât pe umerase, în magazine. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Cordyceps sinensis

Hai sa zicem ca ar fi o continuare a foiletonului cu dusul la doctor prin China. Pai, dupa ce a pus mai mult sau mai putin stetoscopul pe tine, ti-a luat sânge pentru analize sau pur si simplu ti-a masurat cu trei degete cele trei tipuri de puls recunoscute în medicina traditionala, urmeaza sa-ti iei hapul.

Asa ca, postarea de azi e si începutul capitolului despre farmacia la chinezi. De mâine încolo, o sa vedeti ca o sa povestesc nu foarte mult, dar vor fi multe poze.

Dupa un stagiu de vreo treizeci si ceva de ani de fumat, o salba întreaga de raceli netratate si sanatate distrusa într-un serviciu cu ture de noapte, taica-meu s-a ales cu un emfizem pulmonar de toata frumusetea. Credeti-ma, e o boala foarte tâmpita. Alveolele pulmonare se distrug si în locul lor ramân bule de aer. Cu cât boala avanseaza, cu atât tesutul dispare, bolnavul putând sa ajunga în ultimul stadiu sa respire numai cu aparatul care sa-i pompeze oxigen.

Nu exista tratament care sa vindece. Doar ceva sa încetineasca evolutia.

Daca tot am fost în China, mi-am zis sa caut ceva care sa-l ajute. Probabil ca sunt milioane de pagini de medicina traditionala chinezeasca pe internet, dar din cele care sa merite atentia, nu abureli gen reviste de paranormal, 99,98% sunt în chineza.

Am avut norocul sa citesc despre ciuperca-vierme. Dongchóngxiàcao (????) pe chinezeste, cordyceps sinensis pentru restul lumii. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Grupa mica da navala

Astept sa se întoarca Shao Yan la serviciu dupa vacanta de Anul Nou Chinezesc si dupa cele patru luni de concediu de maternitate. Mi-a spus ca nu are decât în telefon poze cu a’ mica si din China nu se pot trimite MMS-uri spre România. Cred ca operatorii nostri nu au protocol cu chinezii.

Pâna atunci, mai scot din lada cu amintiri una cu copii chinezi. Nu copii chinezesti 😉

Mesterul din poza e puiul uneia dintre fetele de la Financiar. L-am ginit prima data în ziua despre care urmeaza sa va povestesc si, din gramada de mutrisoare rotunde cu ochi oblici cu care am facut cunostinta atunci, el mi-a ramas în memorie pentru ca a fost un fel de comandant de gasca. Pe urma ne-am mai intersectat de câteva ori. La prima reîntâlnire l-am chemat sa îi dau ciocolata si, de cât de expansiv a fost înainte, atunci a fost cât pe ce sa intre sub masa maica-si, de rusine. Pe urma si-a revenit, de am ajuns la ultima întâlnire sa ceara chiar celebra “poza cu maimuta”.

Cu vreo câteva zile înainte de o întoarcere în China m-am mailuit cu fata care e la controlling si i-am zis sa fie linistita, ca vineri o sa ajung la ea si o sa avem timp berechet sa rezolvam toate problemele. Si începe tipa pe un ton jalnic, ca stie ca vin, ca deja sefu-sau i-a zis sa se pregateasca sa vina sâmbata la lucru pentru mine, ea toata saptamâna e plecata si nu mai ajunge sa se ocupe de fie-sa si blablabla. Nu stiu cum si de ce, m-a mâncat pe mine undeva sa fac glume proaste si i-am zis, citeste mai departe… Citește mai departe…

Daca nu-i la bal, e la spital!

Cu alte cuvinte, urmeaza sa va povestesc cum e sa ajungi la urgente, în China. Nu am avut timp – s-ar putea spune ca nu am avut ghinionul – sa aflu prea multe despre doctori si alte cele la chinezi. Doar din ce am mai patit din când în când si nu a mers tratat cu indiferenta sau un ceai.

Azi o sa va bat câmpii despre Western Medicine, cum numesc ei ceea ce a ajuns la noi pe linie paterna de la Hipocrate. Dupa mii de ani în care s-au tratat cu de-ale lor si, la cât de multi au ajuns, se pare ca nu a fost tocmai rau, baietii preiau din mers metodele noastre si nu se încurca. Poate nu e tocmai curat într-un spital chinezesc, poate ca modul în care esti procesat ca pacient si se pare cel putin haotic, dar pâna la urma iesi pe picioarele tale din întâmplarea respectiva.

Primul contact cu realitatea asta aproape extraterestra a fost în ultima vineri din septembrie, 2007. În seara respectiva ar fi trebuit sa merg la hotel, la o petrecere pentru clientii cu vechime, data cu ocazia apropierii zilei nationale a Chinei. În schimb m-am ales cu un început de weekend la spitalul de cartier din Xiasha, suburbia unde a fost fabrica.â

Ceea ce vedeti în poza e noul spital. Eu am avut parte doar de cel vechi. Pe asta l-am vazut doar de la stadiu de fundatie, pâna la pusul geamurilor. Am trecut zilnic pe lânga el si l-am vazut cum creste ca o ciuperca dupa ploaie. Într-un an de zile l-au dat finisat si hardughia are 170.000 de metri patrati, suprafasa construita. Unde mai puneti ca tot în acelasi timp au mai ridicat si un minicartier în jurul lui.

Dar sa revin. La vremea primei pasanii, în fabrica înca mai era plin de personaje chinezesti, delegati si tot felul de boss-i care mâncau la cantina italienilor. si pentru astia Silvano, chinezul pe care l-am învatat sa faca salata de vinete, trântea niste potoale chinezesti, de-ti venea sa rozi si betele. De când cu criza, toti chinezii manânca la cantina chinezeasca.

La momentul actiunii, fiind chiar înainte de 1 Octombrie, toti au fost plecati acasa, iar la masa am fost doar eu si un tehnician. Îmi vine sa pariez ca daca am fi fost mai multi, Silvano s-ar fi controlat de doua ori înainte sa arunce în oala oarece carne stricata. Citeste mai departe… Citește mai departe…

It’s hard to say “I’m sorry”

Cânta cu niste ani în urma o oarecare formatie. Chicago, pe numele ei.

Mi-am amintit de faza asta într-o seara de duminica din septembrie, anul trecut, în China. În momentul în care soferul autobuzului în care am fost a pus o frâna sanatoasa ce m-a proiectat în bara de lânga usa.

Ghinionul a facut ca între mine si bara sa se interpuna o fatuca, genul “jumatate de buletin”, careia am vazut la propriu ca îi ies ochii din orbite si casca o gura ca si pestele pe uscat, în încercarea disperata de a trage aer în piept. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Hai la poze cu maimuta

Revin la povestiri de pe Lacul de Vest pentru ca, citind azi articolul asta (click pe rosu, ca nu musca!) mi-am amintit iar cum e sa fii stranger in a strange land.

Cum amândoi am trait în acelasi timp, relativ în acelasi spatiu, plus/minus câteva sute de kilometri, e normal sa fi avut experiente asemanatoare. La drept vorbind si privind în urma, se pare ca eu am reusit sa trec la un alt nivel si sa ajung un fel de perfect stranger printre omuletii de acolo.

Dupa ce am depasit momentele de stânjeneala, am hotarât sa nu ma mai enervez si din punctul ala am început sa ma simt speciala. Cu jena, trebuie sa recunosc: si situatiile de genul asta îmi lipsesc la fazele când înjur guvernul si-mi doresc sa iau primul avion spre Shanghai. Celebritatea îti suceste mintile, iar eu am ajuns anul trecut sa mi se para ca lipseste ceva din peisaj daca într-o zi ajungeam pe malul lacului sau pe Hefang Jie si nimeni nu-mi cerea sa faca poze cu mine.

Ce va povestesc azi e a doua întâmplare de genul asta. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Sase armonii

Una dintre principalele învataturi ale budismului este regula celor sase armonii.

Unitatea in convietuire Munciti împreuna, traiti în unitate ca fratii si surorile.

Unitatea in comunicare Nu spuneti lucruri care pot sa raneasca si nici nu va certati pentru ca acestea pot duce la ura si de la ura la lupta.

Unitatea în gând Luati în considerare parerea fiecaruia si gasiti o solutie comuna care sa îi satisfaca pe toti.

Unitatea respectarii preceptelor Încurajati-va si ajutati-va unii pe altii în practicarea budismului.

Unitatea daruirii Câstigul, indiferent de natura acestuia, trebuie împartit în mod egal cu ceilalti.

Unitatea cunoasterii Împartasiti cunostintele voastre cu ceilalti pentru a va creste reciproc nivelul cunoasterii, astfel încât toti sa ajungeti la acelasi nivel al întelegerii.

Plecând din India împreuna cu negutatorii de pe Drumul Matasii, ideile budismului au ajuns în China si, încetul cu încetul, stupa s-a transformat în pagoda. S-a pastrat însa credinta ca aceasta cladire, datorita ramasitelor calugarilor îngropati aici si a altor lucruri sfinte aflate în ea, e în stare sa potoleasca spiritele rele.

Pagoda Celor Sase Armonii din Hangzhou – Liu He Ta, pe numele ei original – e poate singurul obiectiv istoric „adevarat” din oras, fiind si una dintre cele mai mari din partea de sud a Chinei.

Înalta de saizeci de metri, a fost construita pentru prima data în 970 AD, în timpul dinastiei Song de Nord. Dar a fost si distrusa de câteva ori.

Constructia pe care o putem vedea în zilele noastre a fost ridicata în secolul al XIX-lea, pe structura celei vechi. Astfel, se întâlneste strania situatie ca partea de caramida din interior are sapte nivele, iar la exterior se observa treisprezece. Cum chinezilor le place sa se joace cu numerele, diferenta dintre etajele vazute de afara si urcate pe dinauntru da exact numarul armoniilor budiste. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Cartier la cheie. În China

Îmi era de ceva vreme în plan sa scriu despre asta, dar probabil îmi trebuia un motiv sa n-o mai lalai. Mi l-am gasit în seara asta, la Stirile ProTV. Adica m-am enervat. La Braila au cheltuit 2.000.000 de lei pe un parc hat departe de marginea orasului, loc prin care se plimba doar comunitarii: politistii care pazesc sa nu fie furati si dusi la fier vechi stâlpii de la iluminatul stradal si câinii ramasi în urma celor care cautau prin groapa de gunoi peste care s-a facut parcul. Daca nu ati vazut la TV, puteti arunca o privire pe articolul din Viata Brailei.

Înainte de asta, tot pe ProTV, am vazut cum au demolat o parte dintr-o scoala proaspat renovata doar pentru ca baietii destepti sa puna mâna pe niste fonduri europene ca pe urma sa uite sa plateasca firmele pe care le-au subcontractat.

Pe cuvântul meu ca îmi vine sa iau primul avion si sa plec în China. Citeste mai departe… Citește mai departe…