Comunismul actual în China

National_Emblem_of_the_People's_Republic_of_China_svg

M-a întrebat Cecilia, într-un comentariu la postul ăsta dacă şi noi, sub comunism, am fi ajuns unde e China azi. Trebuie să recunosc faptul că ţin de la bun început în buzunar ideea să scriu despre cum se mişcă treburile prin China, dar tot timpul m-am fofilat pe lângă ea, pentru că subiectul nu e deloc uşor. Dar întrebarea m-a făcut să mă apuc de treabă pentru că îmi dau seama că nu s-a scurs nici măcar un sfert de veac şi lumea nu mai pricepe prin ce am trecut în România. Generaţiilor tinere nu li s-a explicat, dar cel mai grav e că cei mai mulţi dintre cei care au trăit în plin ultima perioadă a comunismului şi-l amintesc cu nostalgia tinereţii pierdute. Iar dintre cei care au fost adevăraţii martiri ai comunismului sunt din ce în ce mai puţini şi mai puţin luaţi în seamă. În primul rând, … Citește mai departe…

Time Lapse

Nu stiu cum îi spune exact tehnicii, în româneste. Ideea e ca se comprima în câteva secunde de filmare evenimente care dureaza minute, ore sau chiar zile. E opusul lui slow motion, high rate photography. Va mai amintiti de expresia “filmat cu încetinitorul”. Când eram copil si ma uitam la câte-un meci de fotbal, îmi închipuiam tot timpul ca reluarile cu încetinitorul sunt facute de un nene care pune frâna peliculei.

Principiul de baza al ambelor e diferenta de viteza de înregistrare a cadrelor, fata de cea de redare. Pentru ca o succesiune de imagini sa para ochiului uman o miscare continua, e nevoie de o rata 24 de cadre pe secunda. Slow motion reprezinta ceea ce depaseste valoarea asta în momentul în care se înregistreaza. Chiar cu mult, daca îmi permiteti sa-mi exprim parerea. Un fulger filmat la adevarata lui valoare ar trebui sa beneficieze de o rata pe la 500.

Time lapse, însa, e munca de chinez a fotografilor. Uneori stai ziua întreaga sa obtii un minut de filmare. Asta, pentru ca repetarea pozelor se face la intervale foarte mari de timp.

Sunt foarte multe chestii din natura care devin spectaculoase daca sunt filmate cu tehnica asta. Un time lapse clasic e filmul în care vezi cum se deschide o floare.

Citeste mai departe… Citește mai departe…

Tian’anmen – The Wind Of Changes Knocked On The Heaven’s Door

Tian’anmen e intrarea din partea sudica a Orasului Interzis. Într-o traducere aproximativa ar însemna Poarta Pacii Paradisiace.

Piata care îi poarta numele este cea mai mare din lume si e chiar inima Beijingului. Pe celelalte laturi e marginita de mausoleul lui Mao,

Muzeul de Istorie al Chinei si Muzeul Revolutiei

Si cladirea Congresului Poporului, parlamentul Chinei.

Numai ca exact acum 23 de ani, locul asta cu nume divin a fost scena masacrului facut de Armata Eliberarii Poporului, care a intrat cu tancurile si a tras cu gloante de razboi în demonstrantii care timp de 7 saptamâni au cerut cam ce am ajuns si noi sa cerem dupa jumatate de an, în decembrie 1989. Citeste mai departe… Citește mai departe…

China asimileaza Hong Kong-ul

Încet dar sigur. Mai cu câte-o cale de acces rapid dinspre Mainland, mai cu câte-o demonstratie a studentilor careia i se pune stavila, bocancul totalitarist îsi face simtita prezenta pe gâtul cosmopolitului arhipelag.

M-a fascinat Hong Kong-ul înca din anii ’90, când am citit Nobila Casa si Tai Pan, a fost un vis împlinit sa petrec trei zile acolo si mi-as mai dori macar vreo doua saptamâni, ca sa reusesc sa prind spiritul locului. Sunt si curioasa cum decurge drumul de la democratia de sub englezi la mâna forte a chinezilor. De la bun început n-am crezut-o pe aia, propagandistica, “o tara, doua sisteme”. Dupa mine e doar o chestiune de timp. Poate ceva mai lung, ca sa nu iasa scandalul prea mare, dar se stie ca daca nu duc lipsa chinezii de ceva, aia e rabdarea. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Cu trenul de la Hong Kong la Beijing

Urmeaza sa se construiasca o linie de mare viteza între Hong Kong si Guangzhou si distanta dintre cele doua orase va fi parcursa în 48 de minute. E de la sine înteles ca între capitala Chinei si Guangzhou calea ferata deja e functionala.

Beijingul nu iroseste nicio ocazie de a se lega cat mai puternic de Hong Kongul care e o cu totul alta lume fata de China Mainland.

Nu as fi scris despre asta daca nu mi-ar fi atras atentia macheta viitoarei gari. Va fi construita în partea de vest a Kowloon-ului, din câte am citit, în zona portului. Citeste mai departe… Citește mai departe…

No More Free Hugs!!!

Mai mult ca sigur ca stiti clipul în care un nene isi dedica ore din viata îmbratisând lumea pe strada. Mai mângâie orgoliul ranit al unor domnite parasite de iubirea vietii lor, mai smulge zâmbetul trecatorilor. Una peste alta, binedispune.

Dar ce te faci cu cei carora le vine sa-si elibereze frustrarile în cu totul alt mod? De exemplu eu. Când sunt atât de nervoasa încât mi se întuneca “ferestrele”, adica vad negru în fata ochilor, daca mi-ar iesi în fata unul care sa ma ia în brate, cred ca l-as strânge de gât.

Ei, uite ca s-a gasit leac în plina strada si pentru alde noi. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Va e dor de o înghetata???

Începe sa se încalzeasca afara si se apropie momentul când n-o sa ne mai zbârlim la ideea ei. Ba chiar o s-o consideram o ispita rece si o sa cadem adeseori în pacat.

În Hong Kong s-a inventat înghetata-banana. Nimic nou sub soare, veti zice. si totusi… e o banana a carei coaja e comestibila si are cu 75 de calorii mai putin decât fructul în cauza.

Citește mai departe…

Ursuletul panda

Gramezile astea de blana în care-ti vine sa-ti vâri mâinile si sa le smotocesti fac parte din patrimoniul Chinei si sunt atât de hotarâti sa tina si cu dintii de ele încât au hotarât ca oriunde în lume s-ar naste un pui de panda, el e proprietatea statului chinez.

Am plecat prima data în China cu ideea fixa ca vreau sa vad unul. La Zid am renuntat repede, pentru ca mi-am dat seama ca nu am nicio sansa sa ajung la Beijing, dar animalutul asta în alb si negru mi-a ramas pe lista de prioritati si nu am încetat s-o bat la cap pe Zhang Min ca panda si panda.

Degeaba mi-a explicat fata ca e simbolul lor national si putin probabil sa gasim vreunul la zoo. Pâna la urma, în ultima sâmbata, înainte sa ne terminam lucrul, mi-a zis ca pot sa plec multumita de la ei. A aflat ca e unul în Hangzhou si o sa ma duca sa-l vedem. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Mai apar vesti bune si pentru calculatoristi

Am citit în dimineata asta în The Economist un articol care de fapt vroia sa sugereze ca se cam termina cu ieftinaciunile chinezesti.

Hehehe, ce va spuneam eu ca pe acolo cresc veniturile si nu mai sunt la fel de rentabili ca în trecut? Nu-mi mai încap în piele când vad ca un titan ca Economist îmi confirma teoroaia. Spun si ei despre textilistii care au început sa se strânga în sudul Chinei prin anii ’70 si care acum migreaza spre zari mai calde, recte Vietnam, Bangladesh, Malaezia, India sau Indonezia.

Dar nu asta era ideea. Tineti minte cum la începutul anilor ’90 România era plina de buticuri si gogoserii. S-a terminat epoca lor, au urmat magazinele de electrocasnice, transformate pe urma în sedii de banca. Ceva asemanator se întâmpla si cu industria din China. Chilotarii sunt înlocuiti de electronisti. S-a întâmplat în sud (Hong Kong, Shenzhen, Guangzhou), fenomenul continua în est, Suzhou devenind peste noapte un centru important. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Prin lume cu transportul în comun

Primul contact cu Elada a fost unul interesant. Interesant zic? Hm… Un întelept chinez spunea odata ca nu doreste nimanui sa ajunga sa traiasca vremuri interesante. În asemenea perioade poti avea parte de tot felul de surprize, unele nu prea placute, mai ales daca esti o persoana comoda. Dar… interesante, în special pentru cineva caruia îi place aventura.

Cu toata gâlceava dintre Google si chinezi, dupa ce m-am prins de figura cu get directions de pe maps, nu am mai avut surprize în China. Din pacate asta a cam încheiat pentru mine perioada de romantism a descoperirilor, când m-am urcat într-un autobuz fara sa stiu unde ajung. Pur si simplu, am mers la deruta si asa am ajuns sa cunosc orasul. Pe urma doar a trebuit sa marchez pe harta de unde plec si unde vreau sa ajung si am primit toate combinatiile posibile de autobuze sau metrouri, unde a fost cazul.

Dar am revenit în batrâna Europa, mai exact în leaganul civilizatiei ei. si în prima seara, cu câteva minute de internet platite cam pretul lor în aur, am încercat sa-mi fac traseul de weekend.

Surprizaaaa! Dupa nenea gogule nu am avut decât doua variante. Ori merg cu masina si m-am uitat în parcarea hotelului: nici urma de mânzul meu. Ori o iau apostoleste, cam ca lupta lui Fat-Frumos, zi de vara, pâna-n seara. Pentru ca Atena e maaaareeee. O sa vedeti în poze, când o sa ajung sa scriu despre subiect. Pâna la urma am gasit o harta a metroului, dar cam depasita. Abia în ultima zi m-a ajutat sefu-meu sa dau de site-ul metroului si al companiei de tramvaie.

Ei, dragii mei, asta mi-a cam dat ideea sa scriu despre cum poti sa te deplasezi prin orasele pe unde am avut eu norocul sa ajung. Ca poate or mai fi si alti români care nu au bani de dat pe taxiuri, dar au dor de duca. Citeste mai departe…
Citește mai departe…