Român în Indonezia

Saptamâna asta am dat, via forumul de pe Softpedia, de un român care e la munca în Indonezia. Va dati seama?! In-do-ne-zi-a. Hai, ca vad ca înca mai stiu sa despart în silabe. Oare o mai fi tara pe Pamântul asta unde sa nu fie un român plecat la lucru?

Daca eu m-am simtit singura în China si pe urma mi-am dat seama ca era plin de români, închipuiti-va cum se simte baiatul asta, ca singurul arian din zona e un neamt .

E un tip cu umor si care scrie plin de verva. Unde mai puneti ca are atât de mult bun-simt încât atunci când mi-a comentat pe blog nici nu si-a pus link spre al lui. Cica nu poate fi numit blog, ca n-are decât vreo cinci cititori.

Parerea mea e ca o sa aiba mai multi. chiar dintre voi. Dati un click aici!!!! si n-o sa va para rau. Citește mai departe…

Indonezia, asa cum am simtit-o – crâmpeie, la final.

Luati la bucata, indonezienii mi s-au parut oameni faini. Cu foarte mult mai prietenosi si sinceri decât chinezii, vedeai ca sunt dispusi sa te ajute nu doar pentru ca asa scrie la fisa postului. Chinezii o fac impecabil când sunt la lucru, pentru ca asta le e meseria. Indonezienii o fac mai în reluare, în ritmul lor din care nu-i poti scoate, dar din inima. Si contactul dintre oameni e cu totul altul. Cu chinezii abia dadeam mâna. Prima data când m-am reîntâlnit cu Zhang Min în Shanghai am pupat-o si a ramas foarte surprinsa, ba pe undeva chiar jenata. Probabil si asta o fi unul dintre gesturile rezervate doar prietenilor foarte-foarte-foarte buni sau familiei. Când ne-am despartit de Royce, ne-a strâns pe toti în brate de parca am fi fost frati de când lumea.

Cel putin în domeniul hotelier mai au mult de pedalat. Afara e gardul, ba continua si înauntru.

Pâna dai ochii cu leopardul. Primul lucru care m-a izbit în camera de hotel de cinci stele au fost asternuturile nu foarte curate. Când am intrat în baie, am dat peste prosoape de un alb-maroniu, care m-au facut sa regret ca nu mi-am adus macar unul de acasa. Nici robinetul la baie nu dadea semne de prea mare bucurie când am facut cunostinta. Drept urmare, nu a mai vrut sa se închida si, pe tot parcursul sederii mele acolo, a plâns siroi de lacrimi.

Faza cea mai penibila a fost în prima dimineata. Dupa ce m-a trezit la cinci-jumate muezinul ce-si chema musterii la rugaciune, pe la sapte m-au dat jos din pat niste batai hotarâte în usa. Degeaba am racnit din pat ca nu vreau room-service, a trebuit sa ies în pijama sa ma si vada la fata. Nu mica mi-a fost mirarea când în locul tipelor cu care eram obisnuita peste tot la hoteluri, m-am trezit în fata cu doi baieti. Si nu vroiau sa-mi aduca oarece de-ale gurii, ci sa-mi ia hainele. Noroc ca nu alea de pe mine, ci cele murdare, sa le duca la spalat. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Indonezia, asa cum am simtit-o – partea a treia

Azi discutam despre cum ne deplasam prin Indonezia si sarim rapid peste capitolul “de la o insula, la alta”. Aici sunt clasicele barci cu motor, vapoare si, între insulele importante, avioane.

Partea interesanta e cea din interiorul orasului. Trotuarele încep sa apara în zonele nou construite, dar asta nu înseamna ca ar fi si folosite. V-am pomenit doar în primul capitol al seriei asteia ca indonezianul e cam domol din fire. Asta se observa si daca mergi pe strada. Toata lumea e motorizata, iar daca n-are caii-putere proprii, se gaseste cineva sa ti-i ofere pe ai sai pentru câtiva banuti. Cum se procedeaza, vorbim putin mai încolo.

Cumva îi înteleg. Sa traiesti în caldura si umezeala aia si sa mai faci si kilometri pe jos, parca nu prea te îndeamna. Asta e opinia unui european, dar ei se presupune ca sunt de-ai locului si ca ar fi adaptati la mediu. Ideea e ca si daca e o distanta de vreo 10 minute de mers pe jos, se prefera altfel.

Iar acest “altfel” presupune un motor. Foarte rar am vazut biciclete. În schimb e plin de scuteristi. Spre deosebire de chinezi, care aveau jucarii electrice, ale astora sunt pe benzina, asa ca tin-te neica poluare si zgomot.

Daca ar fi sa ne ducem traiul în Indonezia, pentru noi benzina ar fi destul de ieftina. Undeva pe la un dolar, un dolar-s-un-pic litrul. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Indonezia, asa cum am simtit-o – partea a doua

Royce mi-a zis într-o zi ca muncesti un an în Europa si pe urma traiesti zece în Indonezia. Poate ca nu o fi chiar asa, dar si daca e numai pe jumatate si tot merita. Problema e ca dupa cei cinci petrecuti sub cocotier, trebuie sa te întorci si s-o iei de la capat. Ori dupa atâta întrerupere, cine te mai baga în seama? Cel putin în meseria mea mi-as putea permite ghidusia asta doar în pragul pensiei. Ca altfel as ramâne pururea somera.

Daca nu esti foarte pretentios, poti sa manânci la un atelier de frigarui cu 2 dolari o masa si sa traiesti mai la periferie, într-o garsoniera de 30 de metri patrati cu vreo 30 de dolari chirie pe luna.

Înca locuintele sunt ieftine în Indonezia. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Indonezia, asa cum am simtit-o – prima parte

Ce v-am povestit pâna acum au fost doar partile frumoase, cu zorzoane si sclipici exotic, iar astea fac bine la impresia artistica. Probabil vi s-a parut ca Indonezia e tara perfecta. Asa o fi pentru turisti. Probabil asa o fi si pentru cei care si-au gasit o indonezianca oachesa si au hotarât sa-si stabileasca acolo cartierul general.

Cum e pentru indonezieni? Greu de spus. E o societate în dezvoltare, cam pe unde eram noi în anii ’90, din care am mai scadea vreo cincisprezece. Nu pot sa spun mijlocul anilor ’70, pentru ca la vremea aia eram în plin comunism si nu ar fi corecta comparatia. Cam asa arata 80% din peisajul urban.

Citeste mai departe… Citește mai departe…

Muzeul Satului… Indonezian

Taman Mini Indonesia Indah e mai mult de atât. E Indonezia strânsa într-un parc, cu tot ce are ea mai bun si mai frumos. Centrul lui e ocupat de case traditionale din cele 26 de provincii, dar în jur gasesti gradini botanice si zoologice, biserici, muzee – de la cel al varanului de Komodo, pâna la cel al telecomunicatiilor sau filmului. E un loc unde traditia si prezentul îsi dau mâna peste lacul artificial cu insule care imita Arhipelagul Indonezian.

E foarte mare. Atât de mare – cam pe la 145 de hectare – încât deplasarea în interiorul lui se face cu trenuletul, telegondola si trenul suspendat. Plus masinile care circula bara la bara si fac de nerespirat aerul ce e fierbinte si umed. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Kotok Island

Poate v-am deschis apetitul cu postarea de dinainte, asa ca va mai povestesc una-alta despre locul asta. De fapt, i-am si promis tipului care se ocupa de insula ca o sa-l recomand.

Dezavantajul e ca e departe si biletul de avion pâna la Jakarta nu e tocmai ieftin. Avantaje… cât cuprinde. Liniste – si Doamne, cum e nevoie de ea uneori, mare, soare, palmieri.

Nu esti chiar rupt de lume, pentru ca în acelasi timp cu tine mai sunt pe acolo înca vreo suta de oameni, dar nimeni nu calca pe nimeni pe picioare. La o adica, insula are vreo doi kilometri patrati, asa ca sansele sa fiti toti într-un loc cresc doar când se apropie ora mesei. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Casuta din padure

Cu vedere la mare.

As fi vrut sa vad Borobudur (cel mai mare templu budist din lume) care e pe Java, unde am fost si eu. Dar sunt cu doi ani în urma cu fizioterapia care-mi mentine coloana pe linia de plutire si de câteva luni am probleme cu mersul mai lung. Ori complexul de temple (Borobudur, Mendut si Pawon) se întinde pe 50 de hectare. Pe de alta parte, l-am întrebat pe Royce cât e de safe pentru o femeie sa-si ia lumea în cap si sa mearga de una singura prin Indonezia. Raspunsul lui a început cu “aaaaa…” si nu a mai continuat cu nimic. Dar am înteles ce a vrut sa spuna. Subiectul o sa-l dezvolt în zilele urmatoare, când o sa ajung sa scriu despre tara asta, la modul general si atotcuprinzator.

As fi vrut sa merg în Bali, dar ca sa treci doar pe acolo în ideea ca ai bifat-o, nu se merita efortul. Insula are 200 km în diametru si ai nevoie de cel putin o saptamâna ca sa-i vezi toate minunatiile.

Asa ca m-am alaturat trupei care a mers pe o insula cu nisip alb, la vreo 2 ore cu vaporul de Jakarta. Citeste mai departe… Citește mai departe…