Îmi vine sa nu ma mai joc

Mi-am rupt nopti întregi din somn ca sa scriu despre China si Indonezia si a fost destul sa pun pe blog ameteala aia cu bomboanele de liquirizia, ca sa explodeze cautarile. Oare o fi placând lumii gustul respectiv? Sau poate tocmai pentru ca nu place, oamenii încearca sa afle de ce sa se fereasca. Se vede ca grosul capsunarilor e mai repede în Italia. O singura cautare e dupa liquorice. Nimic în germana sau spaniola sau cine stie ce alta limba în care ne mai blagoslovesc concetatenii UE.

A, mai am un subiect cu care am rupt gura târgului: postarea despre gnocchi. Îmi vine sa plâng de ciuda. Sunt poate mii de bloguri culinare si doar câteva despre China. Si pe mine ma nimeresc oamenii cautând chestii de potoale. Nici macar de din alea chinezesti, ca si despre ele am mai scris pe ici, pe colo. Or fi exotice si nu stie lumea de ele? O fi si varianta asta, ce sa zic. Destul si bine, în nici jumatate de luna gnocchi a ajuns pe locul 20 din peste 700 de expresii unice.

Probabil ca se pregateste lansarea unui nou sezon de Dr House. Iar foarte multa lume îl cauta si da la mine pe blog de o alta tâmpenie.

Cam în fiecare zi am câtiva care cauta cele trei chestii. Plus cumparaturi din China, cu toate variantele.

Si totusi, mai cauta lumea si dupa numele meu. Asta înseamna ca îsi aduc aminte de mine, dupa ce au trecut pe aici mai cu atentie, mai în fuga calului, fiecare dupa vreme si preferinte. La început au fost mai dese cautarile, acum din ce în ce mai rare. Oare sa-mi fi fidelizat „fanii” si sa fiu într-o perioada de pauza? Greu de spus.

Cam asa arata all time top30 al cautarilor, în valori absolute, conform lui Google Analytics. Citeste mai departe, ca e de râs… Citește mai departe…

Bomboane de liquirizia

Daca tot am amintit mai înainte de ele, hai sa nu va mai tin curiosi. E si asta o adaptare a ceea ce am scris dincolo, cu vreo patru ani în urma.

Înainte de Craciunul din 2007, Silvia, tipa cu care am lucrat o vreme în Italia si cu care la început m-am înteles foarte fain, a fost în concediu medical si nu am reusit sa ne vedem înainte sa ma întorc acasa. Într-una din zile m-am trezit ca vine la mine unul dintre colegi si îmi spune ca l-a sunat de la receptie ca am la ei un cadou adus de sotul Silviei si ca pot sa îl iau când plec acasa. Normal ca nu am mai avut rabdare sa astept. Mi-am cautat de lucru în afara biroului si am taiat-o scurt pâna acolo. Nu stiam cum s-o interpretez, dar oricum, nu aveam decat doua variante. Pe tip nu îl vazusem decât o singura data în viata mea dar îi dadusem Silviei sa îi duca niste mp3-uri cu Goran Bregovici pentru ca îl pasionau diferite chestii, printre care si cultura balcanica. Deci una dintre ipoteze ar fi fost ca vroia sa se revanseze. Alta, cea mai plauzibila era ca l-a trimis Silvia cu solie pentru ca ea era prea bolnava sa dea pe la fabrica.

M-am întors în birou, am asteptat cu nerabdare un moment în care nu au fost prea multi in jur si am rupt la repezeala plicul în care era sigilata problema. Citeste mai departe… Citește mai departe…