Domino Factor

Sau cum să extragi din pizza nu numai calorii, ci şi material de ştiri.

Mi-am amintit de chestia asta de dimineaţă şi mi se pare un subiect mai uşor, de weekend.

Primul şef american pe care l-am avut la Vagoane a fost un personaj foarte interesant. Maior în rezervă al US Army, absolvent de Drept şi Ştiinţe Economice, panamez la a doua generaţie în State, deci, pe undeva latin, ca şi noi. Pe unde trecea tipul, radia o undă de siguranţă. Ne-a asigurat că atât timp cât va fi el în firmă, nu va fi dat nimeni afară pe motiv de reduceri de personal. Dar ne-a şi pus în temă că nu-l ţine starea să stea prea mult într-un loc. Şi aşa a fost. După ce a plecat, cei veniţi în urma lui au lansat tăvălugul capitalismului sălbatic. Şi atât au eficientizat fabrica, de au ajuns la concluzia că nu mai au nimic a-i face. După care au vândut-o unui român care a desăvârşit opera, reuşind să se aleagă praful.

Dar nu despre asta e vorba aici. Tipul respectiv a lucrat o perioadă şi la Pentagon şi ne-a povestit că, în vremea trecerii lui pe acolo, circula printre jurnaliştii din Washington, mai mult în serios decât în glumă, o anecdotă. Citeşte mai departe… Citește mai departe…