Erna din Indonezia

SAMSUNG

Să vedeţi, domniile voastre, întâmplare-ntâmplătoare! Undeva, pe la şaptesprezece ani, am ajuns să corespondez cu o fătucă din Indonezia. În vremurile alea era destul de greu să ai vreun cunoscut chiar şi dincolo de graniţă, în Ungaria. Nu era de ici, de colo şi fiecare scrisoare primită dintr-un loc aflat în Centura de Foc a Pacificului îmi sufla vânt sub aripile imaginaţiei. Am avut aşa-zişi “pen-pals” din mai multe ţări şi cumva lucrul ăsta m-a ajutat să nu mă înec în rahatul pe care comuniştii ni-l serveau în fiecare zi. Pe undeva, şi contactul cu ceva ce exista dincolo de fâşia de pământ care mă ţinea prizonieră într-o ţară-puşcărie şi crezul că acel ceva e posibil să ni se întâmple şi nouă m-a făcut să n-o iau razna. Dar Erna avea stilul ei special. Fiecare plic pe care îl primeam de la ea era o bucurie. Fiecare scrisoare era atât … Citește mai departe…

O caut pe Daniela Potîrniche

prietene

Nu, nu suntem noi în poză, dar cam aşa arătam, fericite, în vremea copilăriei noastre. Daniela a fost prima mea prietenă adevărată şi la vârsta aia credeam că o să fim nedespărţite pentru toată viaţa. Veneam de la grădiniţă, ne opream la ea, după care ne luam jucăriile şi ne mutam cu lucrul la mine. Pentru că de vreo două ori şi-a luat-o de la mami ei pe motiv că nu a ajuns la cină, am hotărât să nu ne mai riscăm. Când se făcea seară, mă duceam s-o conduc acasă dar uneori ne luam cu treaba şi uitam că se face întuneric. Poate de atunci am ajuns să nu-mi fie teamă să umblu teleleică, noaptea, pe străzi. Cam când să începem şcoala, familia mea s-a mutat pentru vreo câteva luni din Curtici. Am revenit repede, însă. Chestii de neînţelegere între neamuri, n-are rost să dezvolt subiectul pentru că, vorba-aia, … Citește mai departe…