După-amiază la vila lui Guo

IMG_5423

Vila lui Guo (Guo Zhuang) e un loc perfect unde să te retragi pentru o după-amiază liniştită, în momentul în care deja a ajuns să te exaspereze puhoiul de chinezi de pe străzi sau de pe aleile Lacului de Vest. În primul rând, eşti scutit de îngrămădeală pentru că vila e într-o zonă nu foarte frecventată, situată între două puncte de interes turistic, aşa-zisele “scenic view”, cum le găseşti în ghidul oraşului. Nici nu e foarte vizibilă de la exterior, chit că staţia de autobuz e chiar la poarta ei. Prima dată când am căutat-o, am trecut pe lângă ea. Şi nu în ultimul rând, mai e şi faza că trebuie să plăteşti la intrare. Nu mult, 10 RMB, cam 5-6 lei. Dar ideea că în jur e plin de verde gratis se pare că pune oprelişte celor care sunt ieşiţi doar la o plimbare de duminică. Nu ştiu cine … Citește mai departe…

Hangzhou, cel mai frumos clip de prezentare

Caut filmulete pe youtube pentru ceva ce a început sa-mi tacaneasca pe creier. Aveti putintica rabdare si o sa vedeti despre ce e vorba. Nu mai mult de vreo câteva ore.

Si tot trecând din una-ntr-alta, am dat peste filmuletul asta.

E extraordinar sa poti sa spui “Am fost si eu aici”! Citește mai departe…

Pe lânga Marele Canal Chinezesc

Ce vrea el sa fie, v-am povestit ieri, aici. Stiam despre subiect ca fapt divers, ca despre una dintre marile constructii ale lumii antice, dar nu mi-am batut prea tare capul. Nu stiam nici de unde pleaca, nici unde ajunge, habar n-aveam ca Hangzhou e pe malul lui. Primul impuls pe care îl ai când ajungi în China si care-ti bate pe creier ca un pitic cu ciocanul pe nicovala e “Zidul”. Cel putin asta a fost reactia mea.

Cum ziceam, treceam zilnic spre si de la fabrica peste un râu plin de barje, dar niciodata nu mi-am pus problema cum l-o fi chemând. La câta apa curge sau balteste în orasul ala, dupa ce am vazut în 2007 Qiantang-ul de pe Pagoda Celor Sase Armonii, de restul nu mi-am mai facut probleme sa le identific. Oricum, numele lor nu mi-ar fi spus nimic.

Dar am prins o sâmbata dupa-amiaza calduta, de început de aprilie, în 2010. Am ajuns mai repede de la lucru si am dat cu ochiul în sarsana sa vad daca mai am haine curate. Era misto de tot combinatia. Stateam la hotel de patru stele, eram servita pe tava, dar spalam de mâna de parca numai ce ar fi terminat Zola de scris despre mine. Dar n-ai ce te face cu cea care are fixuri de a nu-si lasa pe mâna altora anumite chestii de tras pe carcasa.

Într-un cuvânt, am hotarât ca nu merita pe ziua aia sa-mi pierd vremea cu spalatul, am aruncat rucsacul la spinare, am agatat aparatul de fotografiat în gât si m-am urcat în primul autobuz care a oprit în statia de la coltul hotelului. Am vazut ca e 76, mi-am zis ca nu l-am mai încercat pâna atunci, hai sa vedem unde m-o livra.

Am fost foarte bucuroasa când am vazut ca opreste fix în fata la Hangzhou Da Sha, locul unde era restaurantul meu preferat. Dar mi-am zis ca nu mi-e foame, asa ca mi-am continuat drumul.

Dupa vreo patru statii, înspre sudul orasului, am zarit pe o tabla maro, de indicator turistic, scris mare, cu alb “Grand Canal”. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Hangzhou, ultimul port

Cu rabdare si tenacitate de care doar chinezii sunt în stare, au sapat vreme de aproape doua mii de ani ca sa faca cel mai lung râu artificial din lume. Dar si cel mai vechi.

Au început sa sape la Marele Canal Chinezesc cu cinci sute de ani înainte ca Hristos sa se nasca si, în decursul timpului, i-au croit mai multe variante, unele sectoare chiar perpendiculare cu cursul lui de astazi.

Efortul a fost titanic, iar jertfele pe masura. În perioada de maxima extindere, 605-610 AD, în timpul Dinastiei Qi, au lucrat la el sase milioane de oameni, jumatate dintre ei gasindu-si sfârsitul din cauza foametei si a conditiilor precare de trai.

Cei 1794 de kilometri unesc Beijingul de Hangzhou si strabat sase provincii, iar în perioadele când înca nu existau caile ferate, drumul fara pulbere a facut ca distanta dintre cele doua orase sa fie cu vreo 900 de kilometri mai mica.

Interconecteaza cinci râuri importante, dintre care doua sunt cele mai mari din China: Yangtze, în sud si Fluviul Galben, Huang He, în nord. Nu le-am vazut pe astea doua, dar am vazut Qiantang-ul, cel mai la sud dintre cele cinci. Asa ca pot face o comparatie si, prin ochii mei, puteti face si voi. E întrecut de cele doua, dar, pe lânga el, Dunarea noastra e un fel de adolescent care mai are de crescut. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Catwalk – colectia de toamna-iarna la chinezi.

Toamna târzie si începutul iernii lui 2009 m-au prins în China. Cum oameni, obiceiuri, locuri, mirosuri, mâncaruri, totul era nou în preajma mea si aveam motiv de mirare la fiecare pas, nu m-am mirat de cum i-am vazut îmbracati cu mult mai tare decât de restul lucrurilor ce ma înconjurau.

Ajungeam de la serviciu pe întuneric si daca nu ma astepta o alta noapte de lucru, aruncam laptopul de pe umar, luam sarsanaua la spinare si o taiam aiurea prin oras. Preferam întunericul si forfota noptii decât albul peretilor camerei de hotel.

Mi s-a parut cam hazliu la început sa-i vad în niste costume de schi înflorate. In special tipele se trageau la respectivul tzol sportiv, indiferent ca bateau spre treizeci sau saizeci de ani. Dar m-am gândit ca asta o fi trendul sezonului si m-am dus mai departe.

Mi-am imaginat ca fiind niste dealuri care încep din spatele Lacului de Vest si continua spre niste munti, în zona or fi niscaiva statiuni de sporturi de iarna si lumea o fi pasionata. Totusi, ceva esential lipsea din peisaj. Mai precis zapada.

În weekend mi s-a parut ca altceva nu e în regula, dar înca eram prea bulversata de schimbare ca sa-mi dau seama pe moment. Abia în cursul saptamânii, coborând într-o seara la supermarketul de lânga hotel am realizat care era problema. Costumele de schi… Nu le vazusem la lumina zilei decât pe umerase, în magazine. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Scoleaza-l pe chinezul care nu vorbeste engleza

Nu stiu daca vi s-a întâmplat vreodata sa va vina sa luati o mitraliera si sa radeti tot ce întâlniti în cale.

Poate ma supraevaluez, dar pretind ca as fi o persoana calma. Numai ca tot calmul asta dureaza saptamâni, luni, uneori ani. Vreme în care adun în mine si îndes nervi si frustrari care, când izbucnesc, devasteaza tot ce prind în cale. La primul job mi-am trecut în palmares o usa de dulap scoasa de la locul ei cu tot cu balamalele din perete si o imprimanta trântita de masa de au sarit din ea toate cele.

În China am fost foarte aproape de câteva ori sa iau pe câte unul la bataie, dar am preferat sa ies afara si sa ma plimb prin curtea fabricii pâna îi apuca pe piticii de pe creier durerea de picioare.

Una dintre chestiile pentru care am aterizat acolo a fost faptul ca au folosit cinci ani aplicatia fara sa le pese de rezultate. Într-un cuvânt, si-au bagat picioarele în ea. Cineva le-a spus ca trebuie sa introduca ceva acolo, ei au luat-o ca pe o corvoada în plus si au facut cum i-a dus capul. Numai ca la un moment dat a aparut un controller care a avut pretentia sa poata calcula cât îl costa productia. Care productie nici nu era înregistrata în ditamai programul ce avea fix scopul asta.

Undeva, pe la mijlocul lui martie, 2010, deci la vreo cinci luni de la începerea proiectului, am reusit sa fac atâta curatenie în sistem încât sa încep sa ma gândesc si la modulul de productie si la cum sa îi fac sa declare timpii reali, nu aburelile standard trecute din vârful pixului în fisele tehnologice. Ca nici de alea nu erau siguri.

Dupa vreo luna de încercari, esecuri si chinuri, am ajuns la concluzia ca-i putem da drumul. Moment în care tipul cu care lucrasem pâna atunci si în care îmi pusesem toate sperantele, mi-a spus ca el trebuie sa aiba grija de încarcarea masinilor si nu mai are vreme de mine. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Grupa mica da navala

Astept sa se întoarca Shao Yan la serviciu dupa vacanta de Anul Nou Chinezesc si dupa cele patru luni de concediu de maternitate. Mi-a spus ca nu are decât în telefon poze cu a’ mica si din China nu se pot trimite MMS-uri spre România. Cred ca operatorii nostri nu au protocol cu chinezii.

Pâna atunci, mai scot din lada cu amintiri una cu copii chinezi. Nu copii chinezesti 😉

Mesterul din poza e puiul uneia dintre fetele de la Financiar. L-am ginit prima data în ziua despre care urmeaza sa va povestesc si, din gramada de mutrisoare rotunde cu ochi oblici cu care am facut cunostinta atunci, el mi-a ramas în memorie pentru ca a fost un fel de comandant de gasca. Pe urma ne-am mai intersectat de câteva ori. La prima reîntâlnire l-am chemat sa îi dau ciocolata si, de cât de expansiv a fost înainte, atunci a fost cât pe ce sa intre sub masa maica-si, de rusine. Pe urma si-a revenit, de am ajuns la ultima întâlnire sa ceara chiar celebra “poza cu maimuta”.

Cu vreo câteva zile înainte de o întoarcere în China m-am mailuit cu fata care e la controlling si i-am zis sa fie linistita, ca vineri o sa ajung la ea si o sa avem timp berechet sa rezolvam toate problemele. Si începe tipa pe un ton jalnic, ca stie ca vin, ca deja sefu-sau i-a zis sa se pregateasca sa vina sâmbata la lucru pentru mine, ea toata saptamâna e plecata si nu mai ajunge sa se ocupe de fie-sa si blablabla. Nu stiu cum si de ce, m-a mâncat pe mine undeva sa fac glume proaste si i-am zis, citeste mai departe… Citește mai departe…

Comanzi ce tie îti place…

…primesti ce chelnerului îi e voia.

Trebuie sa te obisnuiesti si cu asta cât esti prin China. Mi-am amintit faza dând peste niste poze. Bineînteles, cautam altele pentru povestile ce mi-au ramas restante de anul trecut.

La prima venire în China am fost întâmpinata cu fructe pe masa. Din pacate în poza apare mai mult plicul cu felicitarea de bun venit. Trecem rapid peste faptul ca am fost facuta “Domnul Ratiu”. Asa macar s-a împlinit visul din tinerete al lui taica-meu, care m-a dorit baiat.

Am observat ca în China, la hotelurile mai înstelate, e obiceiul ca musterii mai de cursa lunga, colo de pe la trei saptamâni în sus, sa primeasca în fiecare weekend câte un cadou. Am fost lasata sa aleg între fructe, biscuiti, tort si vin, dar cam au adus ce au avut mai mult în vinerea respectiva. Tin minte ca odata am primit chiar si bomboane de ciocolata. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Turist în China – Cum sa nu iei tepe

Sar putin de la serialul cu ce patesti la doctor în China. Pentru ca am avut azi niste musterii curiosi într-ale cumparaturilor din China si ale tepelor ce le poti încasa pe-acolo. Mi-am dat seama ca despre cumparaturi am un articol, chiar daca nu vorbesc exact de adus marfa ieftina sau haine si încaltaminte. Cam asta vrea românul, ca tot veni vorba.

Despre tepe am scris mult, dar rasfirat. Cei care ma cititi de la început, ati vazut ca am învatat pe propria piele cum sa ma feresc de ele, pentru ca mi le-am luat din toate pozitiile. Pentru cei care trec pe-aici mânati de nenea Google, va pun o compilatie a articolelor în care am povestit cât de usor e sa pici de fraier în China. Citeste mai departe
Citește mai departe…

Meduze

Am fost la faza de cautare a unor poze din Hong Kong pentru postarea urmatoare si mi-au sarit în fata meduzele.

Nu sunt un fan al acvariilor, dar curiozitatea m-a dus la cel din Shanghai si greseala la cel din Hong Kong. Au fost destule lucruri interesante, dar de departe mie mi-au placut chestiile astea translucide.

Daca ar fi sa-mi iau un animal de companie acvatic, probabil ca ar fi un bidon cu meduze. Din fericire pentru ele sunt prea lenesa si nici nu am rabdare sa le tin concentratia de saruri din apa la valori propice, sa le fac rost de plancton sau mai stiu eu ce le-o fi trebuind.

Citeste mai departe… Citește mai departe…

TCM

Adica Traditional Chinese Medicine. Azi nu o sa fie prea lung, pentru ca nu am experiente prea bogate în sensul asta. Totusi, mai pentru mine mai pentru altii, am atins în fuga calului subiectul. Probabil mâine, când o sa va povestesc despre farmacii, o sa am mai multe de zis. Nu de alta, dar românul e român si când tuseste mai urât sau îl doare spatele, merge la farmacist, nu la doctor. Chiar si daca trebuie sa joace mima cu el, ca sa-i povesteasca ce-l da de ceasu’ mortii.

Pe cai, deci!

În prima zi în Beijing am fost dusi si la un institut de medicina traditionala, unde s-au laudat si ne-au si aratat poze pe pereti în sensul asta, ca l-au tratat inclusiv pe tatuca Mao.

Ni s-a acordat fiecaruia o consultatie gratuita. Atunci am crezut ca au facut gestul asta în ideea ca pe urma am fost beliti când am cumparat medicamente. Vorbind cu cineva care a studiat mai la amanunt cultura chinezilor, am aflat ca de fapt medicul chinez, cel adevarat care în vechime mergea prin padure sa adune ciuperci si radacini si facea fierturi, nu era platit decât daca pacientul se însanatosea. Asta da sistem eficient de sanatate. Nu sunt chinezii prosti, doar fac uneori pe prostii, atunci când interesul le dicteaza. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Daca nu-i la bal, e la spital!

Cu alte cuvinte, urmeaza sa va povestesc cum e sa ajungi la urgente, în China. Nu am avut timp – s-ar putea spune ca nu am avut ghinionul – sa aflu prea multe despre doctori si alte cele la chinezi. Doar din ce am mai patit din când în când si nu a mers tratat cu indiferenta sau un ceai.

Azi o sa va bat câmpii despre Western Medicine, cum numesc ei ceea ce a ajuns la noi pe linie paterna de la Hipocrate. Dupa mii de ani în care s-au tratat cu de-ale lor si, la cât de multi au ajuns, se pare ca nu a fost tocmai rau, baietii preiau din mers metodele noastre si nu se încurca. Poate nu e tocmai curat într-un spital chinezesc, poate ca modul în care esti procesat ca pacient si se pare cel putin haotic, dar pâna la urma iesi pe picioarele tale din întâmplarea respectiva.

Primul contact cu realitatea asta aproape extraterestra a fost în ultima vineri din septembrie, 2007. În seara respectiva ar fi trebuit sa merg la hotel, la o petrecere pentru clientii cu vechime, data cu ocazia apropierii zilei nationale a Chinei. În schimb m-am ales cu un început de weekend la spitalul de cartier din Xiasha, suburbia unde a fost fabrica.â

Ceea ce vedeti în poza e noul spital. Eu am avut parte doar de cel vechi. Pe asta l-am vazut doar de la stadiu de fundatie, pâna la pusul geamurilor. Am trecut zilnic pe lânga el si l-am vazut cum creste ca o ciuperca dupa ploaie. Într-un an de zile l-au dat finisat si hardughia are 170.000 de metri patrati, suprafasa construita. Unde mai puneti ca tot în acelasi timp au mai ridicat si un minicartier în jurul lui.

Dar sa revin. La vremea primei pasanii, în fabrica înca mai era plin de personaje chinezesti, delegati si tot felul de boss-i care mâncau la cantina italienilor. si pentru astia Silvano, chinezul pe care l-am învatat sa faca salata de vinete, trântea niste potoale chinezesti, de-ti venea sa rozi si betele. De când cu criza, toti chinezii manânca la cantina chinezeasca.

La momentul actiunii, fiind chiar înainte de 1 Octombrie, toti au fost plecati acasa, iar la masa am fost doar eu si un tehnician. Îmi vine sa pariez ca daca am fi fost mai multi, Silvano s-ar fi controlat de doua ori înainte sa arunce în oala oarece carne stricata. Citeste mai departe… Citește mai departe…

În preajma Craciunului, în China

Parca ar fi fost ieri sau acum o suta de ani: Craciunul lui 2009, pe care l-am petrecut în Beijing. Daca nu va mai amintiti sau sunteti mai noi pe aici, puteti citi aici despre Ajun, despre prima si a doua sau chiar a treia zi de Craciun.

Michael, ghidul pe care l-am avut la turul Beijingului, ne-a povestit ca în seara de Merry Christmas lumea se strânge prin barurile din Beijing si petrece. Dupa aceea tot l-am mai auzit folosind expresia “sarbatoarea de Merry Christmas”.

Cam asta e ceea ce au prins chinezii din filmele americane. Lumea care se strânge în jurul unui brad, schimba cadouri cu cei dragi si petrece acasa sau într-un bar. Au auzit oameni urându-si “Merry Christmas” si Merry Christmas a ramas. Cam cum a fost dialogul dintre europeni si aborigeni când ai nostri au vazut prima data cangurul. Cangur a ramas, desi aborigenii le spuneau ca nu înteleg ce sunt întrebati.

Doar putinii crestini, picaturi în marea de chinezi, citeste mai departe… Citește mai departe…

Hotii din China

So… i-am vazut pe italieni cum stiu sa fure, pe români înca îi simt prin grija Vodafone, hai sa vedem cum procedeaza chinezii în domeniu. Te fura, dar nu-ti dau în cap. Sau, cel putin, asta a fost experienta mea.

Prima aventura a fost într-o seara, pe la sfârsitul lui 2009. Am dat pe la Metro si mi-am facut niste cumparaturi si dupa ce am ajuns în oras, n-am mai avut rabdare sa stau la toate semafoarele. Asa ca am coborât din masina si am luat-o pe jos. La vremea aia nu am avut rucsac la laptop, ci o geanta pe umar. Cum am mers eu la pas lejer, cu geanta balanganindu-se pe lânga mine în ritmul pasilor, dintr-o data am simtit ca parca nu ne mai miscam sincron. Citeste mai departe…
Citește mai departe…

It’s hard to say “I’m sorry”

Cânta cu niste ani în urma o oarecare formatie. Chicago, pe numele ei.

Mi-am amintit de faza asta într-o seara de duminica din septembrie, anul trecut, în China. În momentul în care soferul autobuzului în care am fost a pus o frâna sanatoasa ce m-a proiectat în bara de lânga usa.

Ghinionul a facut ca între mine si bara sa se interpuna o fatuca, genul “jumatate de buletin”, careia am vazut la propriu ca îi ies ochii din orbite si casca o gura ca si pestele pe uscat, în încercarea disperata de a trage aer în piept. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Hai la poze cu maimuta

Revin la povestiri de pe Lacul de Vest pentru ca, citind azi articolul asta (click pe rosu, ca nu musca!) mi-am amintit iar cum e sa fii stranger in a strange land.

Cum amândoi am trait în acelasi timp, relativ în acelasi spatiu, plus/minus câteva sute de kilometri, e normal sa fi avut experiente asemanatoare. La drept vorbind si privind în urma, se pare ca eu am reusit sa trec la un alt nivel si sa ajung un fel de perfect stranger printre omuletii de acolo.

Dupa ce am depasit momentele de stânjeneala, am hotarât sa nu ma mai enervez si din punctul ala am început sa ma simt speciala. Cu jena, trebuie sa recunosc: si situatiile de genul asta îmi lipsesc la fazele când înjur guvernul si-mi doresc sa iau primul avion spre Shanghai. Celebritatea îti suceste mintile, iar eu am ajuns anul trecut sa mi se para ca lipseste ceva din peisaj daca într-o zi ajungeam pe malul lacului sau pe Hefang Jie si nimeni nu-mi cerea sa faca poze cu mine.

Ce va povestesc azi e a doua întâmplare de genul asta. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Sase armonii

Una dintre principalele învataturi ale budismului este regula celor sase armonii.

Unitatea in convietuire Munciti împreuna, traiti în unitate ca fratii si surorile.

Unitatea in comunicare Nu spuneti lucruri care pot sa raneasca si nici nu va certati pentru ca acestea pot duce la ura si de la ura la lupta.

Unitatea în gând Luati în considerare parerea fiecaruia si gasiti o solutie comuna care sa îi satisfaca pe toti.

Unitatea respectarii preceptelor Încurajati-va si ajutati-va unii pe altii în practicarea budismului.

Unitatea daruirii Câstigul, indiferent de natura acestuia, trebuie împartit în mod egal cu ceilalti.

Unitatea cunoasterii Împartasiti cunostintele voastre cu ceilalti pentru a va creste reciproc nivelul cunoasterii, astfel încât toti sa ajungeti la acelasi nivel al întelegerii.

Plecând din India împreuna cu negutatorii de pe Drumul Matasii, ideile budismului au ajuns în China si, încetul cu încetul, stupa s-a transformat în pagoda. S-a pastrat însa credinta ca aceasta cladire, datorita ramasitelor calugarilor îngropati aici si a altor lucruri sfinte aflate în ea, e în stare sa potoleasca spiritele rele.

Pagoda Celor Sase Armonii din Hangzhou – Liu He Ta, pe numele ei original – e poate singurul obiectiv istoric „adevarat” din oras, fiind si una dintre cele mai mari din partea de sud a Chinei.

Înalta de saizeci de metri, a fost construita pentru prima data în 970 AD, în timpul dinastiei Song de Nord. Dar a fost si distrusa de câteva ori.

Constructia pe care o putem vedea în zilele noastre a fost ridicata în secolul al XIX-lea, pe structura celei vechi. Astfel, se întâlneste strania situatie ca partea de caramida din interior are sapte nivele, iar la exterior se observa treisprezece. Cum chinezilor le place sa se joace cu numerele, diferenta dintre etajele vazute de afara si urcate pe dinauntru da exact numarul armoniilor budiste. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Cartier la cheie. În China

Îmi era de ceva vreme în plan sa scriu despre asta, dar probabil îmi trebuia un motiv sa n-o mai lalai. Mi l-am gasit în seara asta, la Stirile ProTV. Adica m-am enervat. La Braila au cheltuit 2.000.000 de lei pe un parc hat departe de marginea orasului, loc prin care se plimba doar comunitarii: politistii care pazesc sa nu fie furati si dusi la fier vechi stâlpii de la iluminatul stradal si câinii ramasi în urma celor care cautau prin groapa de gunoi peste care s-a facut parcul. Daca nu ati vazut la TV, puteti arunca o privire pe articolul din Viata Brailei.

Înainte de asta, tot pe ProTV, am vazut cum au demolat o parte dintr-o scoala proaspat renovata doar pentru ca baietii destepti sa puna mâna pe niste fonduri europene ca pe urma sa uite sa plateasca firmele pe care le-au subcontractat.

Pe cuvântul meu ca îmi vine sa iau primul avion si sa plec în China. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Acum doi ani, în China

09.11.2009, ora 15 si un pic. În nici zece minute s-a întunecat de nu s-a mai vazut nimic peste drum si s-au aprins becurile pe strada.

Noaptea a durat vreo jumatate de ora, vreme în care din cer nu au cazut stropi de apa, ci pur si simplu au curs râuri. Înainte de ploaie au fost vreo 30 de grade. În a doua dimineata au fost în jur de 10 si de acolo a început iarna. Citeste mai departe… Citește mai departe…