Tâmpenia care ne desparte

Aveam vreo zece ani și mă uitam cu taică-meu la un meci de fotbal dintre Spania și Franța. Habar n-am ce, dar ceva întâmplat în teren sau în tribune, l-a făcut să exclame că și spaniolii cu franțujii se iubesc cam cum o facem noi cu ungurii. Și eu l-am întrebat cum, iar el mi-a explicat. Cam tot în aceeași perioadă, nu mai țin minte contextul, am aflat că eu, ca drept-creștină ortodoxă aș fi mai cu moț decât pocăiții. Și atunci, o parte din mine a aderat la spiritul turmelor cărora le aparțin, dar o altă parte nu s-a putut împăca nicicum cu ideea de cum mama naibii, până la momentele zero ale deșteptării conștiințelor naționale și confesionale, nu observasem nicio diferență între mine și Erika, unguroaica, sau între mine și Liuș, baptista. A! Și să nu-i uit pe Iuliș și Ionuc, frații maramureșeni care între ei vorbeau “rusește” … Citește mai departe…

Taxa pe Bubico. În China

no tax

Cu câteva minute în urmă, poza asta mi-a atras atenţia pe facebook. Se pare că nenea Ponta mai pune de o acţiune de mare angajament social. Ori ţi-l castrezi pe Azorel şi plăteşti o singură dată la veterinar, ori în fiecare an dai statului echivalentul castrării. Dar nu îţi lipseşti prietenul tău patruped de bucuriile unei vieţi sexuale. În China fiind, după ce am luat notă de toate diferenţele culturalo-gastronomico-existenţiale care mi-au biciuit simţurile, am început să remarc ce-mi lipseşte din ceea ce mi-e familiar. Şi prima chestie care mi-a ridicat semne de întrebare a fost lipsa maidanezilor. Cea mai la îndemână explicaţie care mi-a fulgerat prin mintea de român speriat de poveşti de groază de la Soare-Răsare a fost “Băi, ăştia-i mănâncă!”. Urmată de nedumerirea “Băi, ăştia-i mănâncă???” Pe urmă, venind serile de la lucru, am văzut în fiecare parc câte-un nene sau o tanti plimbând de zgardă, cu … Citește mai departe…

ROMÂNIA – O inima pentru ASIA

inima

Cea mai lunga expeditie in forma de inima

EUROPA-ASIA 2012

  • 4 oameni, 2 autoturisme SUV, 60 zile, 25.000 km, 9 tari.
  • Cel mai lung traseu al unui echipaj aradean/romanesc
  • Masini de serie, soferi amatori
  • Cea mai lunga expeditie motorizata intergral aradeana
  • Cateva din cele mai spectaculoase drumuri din lume
  • Comportamentul masinilor la altitudini ridicate
  • Conditii extreme: stepa Rusiei, taigaua siberiana, desertul Gobi, muntii Altai, deserturile Asiei Centrale, muntii Elburz si Zagros
  • Contact cu populatii de diferite grupuri etnice. Traditii.
  • Contact cu o biodiversitate naturala extraordinara
  • Mediatizare permanenta pe parcursul expeditiei
  • Realizarea de filme documentare si a unei carti

Citeste mai departe… Citește mai departe…

Manifest propriu si personal

Nu sunt pro-Basescu, ci sunt anti-Pontonescu. Mârlani pot fi numiti toti, dar între a scoate “tiganca împutita” pe gura sloboda a marinarului si a scoate o tara de pe traiectoria pe care s-a chinuit ani de zile sa se înscrie, diferenta e enorma.

Voi merge la referendum si voi pune stampila atât de apasat pe “NU DEMITERII PRESEDINTELUI”, încât amprenta ei va ramâne imprimata în scândura pe care voi sprijini, în cabina, buletinul de vot.

Tocmai pentru ca fac diferenta între omul care, sub mandatul lui, a dat aripi justitiei pentru ca aceasta sa devina independenta si sleahta care s-a ridicat deasupra ei si i se gainateaza în cap, ca cioara nesimtita care trece peste statuia tipei legate la ochi.

Sa nu uitam ca în vremea lui Nastase a fost sinucis un procuror care ajunsese sa atinga itele raului si daduse dovada ca ar fi în stare sa le si descurce.

Sa ne aducem aminte ca sub Basescu au fost arestate si chiar condamnate nume grele, inclusiv din PDL. Sau poate ca mai multi din PDL decât ne-am fi asteptat.

Nu mai e necesar sa amintesc de toata suita de minciuni si calcari în picioare ale Constitutiei care au ridicat împotriva noastra o întreaga Europa. Si ca niste barbati adevarati ce s-au trezit în fruntea tarii, îsi pun slugile sa gaseasca vinovate doua femei. Dintre care una e cea care a pornit reforma în justitie. Ghinionul ei, pentru ca astfel a zgândarit cuibul de napârci. Iar cealalta e corespondentul de presa de pe frontul democratiei europene. Dar si jurnalistii se împusca, nu-i asa? Pentru ca pe front mai apar si victime colaterale.

Doar pentru astea si gestul meu din 29 iulie va fi complet justificat. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Fratilor, noi înca n-am vazut criza la fata!

Citim în ziare ca grecii strâng cureaua, ca sunt suparati pe madame Lagarde pentru ca i-a invitat sa-si plateasca impozitele. Citim ca se pregatesc Spania si Italia sa aiba probleme. Citim ca nici euro nu se simte prea bine, iar englezii si elvetienii îsi iau masuri pentru momentul când s-o întâmpla prabusirea lui. De remarcat ca nu am folosit conjunctia “daca”.

Daca nu ne place sa citim, ascultam o manea, mai frigem un mic în padure, pentru ca legea n-are cine s-o aplice, ne holbam la tembelizor ca sa vedem cine s-a mai porcait cu cine si care pitipoanca a mai cazut cu picioarele-n “V”.

Din când în când mai si lucram, dar neesential. Oricum, nu asta e ocupatia de baza a românului. Doar luam exemplul de la cei care ne conduc, pe care unii i-au asteptat ca pe Mesia si care s-au apucat de treaba dând rateu dupa rateu, urmând sablonul “azi o facem lata sperând ca românii-s prosti si nu se prind sau doar pentru ca atât ne duce mintea, mâine sare presa-n aer, poimâine o dam înapoi de juram ca nici usturoi n-am mâncat si nici gura nu ne pute.

Dam din gura ca vine criza, dar ne si zicem ca asa cum vine o sa si treaca. Nu de alta dar numai ce am traversat una si nu am iesit prea sifonati din ea. Numai ca uitam ca ce ne-au atins pe noi în urma cu doi ani au fost replicile cutremurului din State. Ori acum gogomârla e la noi în ograda si când s-o duce naibii sandramaua, o s-o luam toti europenii la vale, odata cu ea.

Cum la noi cam toate se întâmpla colo, la vreun an dupa restul lumii normale, as vrea sa va povestesc azi despre cum am gasit Italia la începutul lunii. Nu de alta, dar sa va aduceti aminte când o veni vremea sa ne dispara si noua zâmbetul de pe buze. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Teleshopping

Trafaletul vostru nu acopera perfect! V-ati saturat sa patati totul în jur? Ati agatat cu cotul rezervorul de vopsea si totul s-a întins pe jos? Sunteti stropit de sus pâna jos dupa zugraveala? Paint Runner nu numai ca zugraveste. Spala, calca si gateste :D.

Sunati si comandati Paint Runner pentru doar 139 de lei (plus taxe de expediere, dar asta scrie cu litere mai mici). Veti primi nu numai acest sistem revolutionar de zugravit: La acelasi pret veti avea si mânerul format din trei segmente si recipientul pentru turnatul vopselei.

Daca sunati ACUM veti primi ca bonus dispozitivul pentru vopsirea marginilor si niciodata bla… bla… bla… nu va fi mai usoara!!!

Pe naaaaibaaaa! Mergeti la Auchan, în Timisoara si luati chinezaria la 20 de lei, mai putin scula de dat pe la colturi. Pret de supermarket, ca pe site la cei care o importa e 45 de lei. Deh, expedierea prin Posta Româna e “gratis”.

Am gasit pe net si varianta cu smecheria ce vopseste marginile si costa 55 de lei. Nu e vorba de niciun fel de bonus, e produsul standard. Dar, fraierilor, sunati ACUM si comandati fara sa gânditi. Pentru ca tembelizorul va face minte neteda. Citește mai departe…

Schwabenhaus – lucru nemtesc în tara româneasca

V-am mai povestit eu ca prietenii adevarati îmi încap sa fie numarati pe degetele de la o mâna.

Ilie e unul dintre ei. Desi am lucrat la aceeasi firma, eu am fost în Timisoara, el în Sânnicolau, asa ca am ajuns sa ne cunoastem în Italia si acolo mi-a devenit frate întru hoinareli. Cumva e normal sa ne asemanam. E mai tânar doar cu patru zile. Ceilalti zece ani nu se mai pun, pentru ca de multe ori mi-a demonstrat ca e mai matur ca mine, reusind sa-mi puna frâna când m-a luat valul.

Se pare ca în România ne e mai greu sa ne vedem. Ultima oara a fost în urma cu vreun an. Si atunci, în Ungaria, pentru ca am hotarât sa ne întâlnim la Mako, la un gulyas la ceaun, la pensiunea de lânga podul Muresului. De atunci tot ne amenintam când unul, când celalalt, ca urmeaza sa ne întâlnim, dar nu prea ne mai iese.

Ieri m-a sunat, de parca ar fi simtit ceva:

– Hei, fratica, sa nu-mi spui ca esti în Timisoara!

Culmea, am fost. În 99,99% dintre cazuri, îmi pregatesc toate sarsanalele de joi seara si vinerea plec la Curtici direct de la serviciu.

Am stabilit sa ne întâlnim la jumatatea distantei între Timisoara si Sânnicolau si i-am cerut o ora ca sa am vreme sa-mi termin curatenia în bârlog si sa trag un dus, sa scot praful de pe mine.

Undeva, la vreo treizeci de kilometri de Timisoara, pe drumul ce duce la Cenad, e Sandra. O localitate care în trecut a fost locuita de nemti, la fel ca multe altele din Banat. În paranteza fie spus, Sandra rezoneaza oarecum în mine. Fratele mamei si unchiul meu preferat a fost aici vreo câtiva ani preot.

Daca o iei la stânga, pe aleea din fata bisericii, ajungi la Schwabenhaus: o pensiune rustica, dar ridicata la rang de patru margarete si care îsi tine sus stacheta de mai bine de zece ani. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Din nou despre analize economice

Doua chestii care, la noi, sunt pe toate gardurile, în oricare dintre sensurile pe care vi le puteti imagina. Dar de ce n-as zdrangani si eu din tastatura pe lânga ele?

BBC, citat de radio, citat de ziare, citat de oricine va place domniilor voastre, ca doar e sa ne plângem de mila, a publicat azi un studiu facut de Organizatia Internationala a Muncii, în care se compara salariile medii din tarile de la cele ceva mai rasarite pâna la cele super-beton. Alea din echipa naspa-rau sunt lasate pe tusa, ca sa nu strice decorul.

Când am auzit în seara asta stirea, primul gând m-a dus la Japonia si m-am asteptat sa fie în vârful gramezii, pe principiul ca la preturi mari, salarii pe masura. Numai ca englezii sunt baieti sireti si nu au dat datele din vârful pixului, ci le-au ajustat cu costul vietii. Asta, pentru a-i da posibilitatea celui ce vrea sa mai si rumege niste cifre date pe tava. Cu alte cuvinte, nu e atât de important cu cât banet te alegi pe statul de plata, fie el si într-o moneda-etalon, ca sa fie loc de comparatie. E mult mai interesant de vazut cât de misto e sa traiesti într-o tara sau alta. Citeste mai departe…
Citește mai departe…

De trista amintire

Am de ceva vreme în mailbox linkul spre filmuletul la care vreau sa va invit. E vorba de vizita pe care Ceausescu a facut-o în Coreea de Nord, în 1971.

În adolescenta auzisem la “Europa Libera” ca l-ar fi apucat grandomania dupa o vizita la fratele Kim Ir Sen si se pare ca despre asta e vorba. O sa vedeti în câteva imagini cât de surprins e de ce vede pe stadion si îi puteti citi pe fata fericirea de a se trezi ridicat în slavi. Pai daca tovarasii coreeni i-au putut servi una ca asta, de ce sa n-aiba parte si acasa, si-o fi spus si a cerut aparatnicilor sai sa adune hoardele care sa-i cânte ode. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Da’ io cu cine votez?

Nu despre asta îmi era în plan pe ziua de azi, dar m-am apucat sa citesc “presa locala” si mi-au cazut ochii pe chipul unui baiat pe care îl cunosc din povestile mamei sale care, la un moment dat, mi-a fost colega.

Stiu ca tipul si-a urmat visul de a ajunge în Anglia pe vremea când era greu sa obtii chiar si viza de turist pentru tara respectiva. A ajuns acolo, a îndurat viata de câine si a muncit la negru în constructii pâna a strâns bani ca sa angajeze un avocat care sa-i rezolve actele de rezidenta si pe urma de cetatenie.

Cu cetatenia britanica în buzunar s-a întors în România, iar din banii pe care i-a strâns în vreo zece ani de munca de salahor i-a acoperit partial tatalui sau costurile unei operatii foarte dificile si a reusit sa-si ia o garsoniera nu tocmai scumpa în Arad.

Deci un om care merita tot respectul, indiferent din ce unghi ai privi problema. Si tocmai de aceea mi-a atras atentia articolul în care i-am vazut poza.

Asa am aflat de existenta unei formatiuni politice, citeste mai departe… Citește mai departe…

Rovigneta cu numar gresit

Sau cum s-o modifici fara sa cumperi alta.

Vad ca pe zi ce trece îmi sare tandara tot mai des. Sa nu credeti ca mi se întâmpla fara de motiv. Am descoperit ca am alergie la prostie si, din pacate, ma lovesc de ea în fiecare zi, oriunde m-as întoarce sau mi-as arunca privirea. Nu-mi trebuie mai mult decât sa pornesc tembelizorul. La stiri, ca la restul nici nu mai gasesc ceva la care sa ma uit. Daca n-ar fi Discovery si viatat Explorer, cred ca as si uita unde am pus telecomanda.

Am o vaga impresie ca baietilor de la ProTV iar le-a iesit de-o mica isterie nationala. Sâmbata sau duminica au avut o stire despre rovignete. Mai bine-zis despre amenzile care se trântesc daca ai avut ghinionul sa-l prinzi pe cel de la benzinarie la sfârsit de tura plus satul de lucru si ala sa-ti greseasca numarul de la masina. Iar tu ai fost îndeajuns de ametit sa semnezi fara sa verifici.

Înteleg, e în firea presei sa stoarca si ultima picatura de audienta dintr-o stire. Dar prezentati fratilor realitatea. Macar atunci când nu e cazul, mai lasati la o parte stilul „sânge pe toti peretii si reporter ce musca din microfon cu furie”.

De dimineata, stând la semafor, am prins din zbor la radio (RRA de data asta) tot ceva despre amenzi si rovignete. Deci subiectul e înca în top si microbul s-a transmis si la altii în ograda. Asa ca mi s-a pus si mie pata sa ma leg de el. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Logica de inginer

Gata cu pozele pe ziua de azi. Asta o sa fie una seaca. Sper ca si scurta.

Suntem obisnuiti sa transformam totul în euro când ne raportam câstigurile la cei de afara sau facem tot felul de calcule care depasesc dimensiunile nationale.

Zilele trecute, discutând cu un coleg care tocmai s-a întors dintr-o delegatie în Austria, am prins de la el o idee foarte interesanta. Tipul zice asa. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Multumesc cititorilor fideli

hz3

Din când în când, ce-i drept, nu foarte des, ma trezesc cu câte un cititor care pur si simplu îmi devoreaza blogul si atunci nu îmi mai încap în piele de bucurie. Pur si simplu mi se încarca bateriile pentru câteva luni si mi se sufla vânt din pupa. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Let’s shit it, Romania

Nu m-ar fi dus imaginatia ca se pot strânge atâtea mizerii de pe lânga drumul ce duce spre Arad. Noroc cu balariile ca le-au ascuns cu harnicie. Cam asta era peisajul în dimineata asta, când am plecat de acasa.

Nu am luat parte la Let’s Do It, Romania pentru ca dupa o saptamâna de lucru si departe de casa, prefer sa stau cu ai mei, nu sa strâng gunoaiele unor nesimtiti.

Am însa tot respectul pentru cei care au participat la actiunea asta. Pe de alta parte, la noi pe strada o cam facem de mult mai multe ori decât hei-rup-ul asta national. Animalele din vecini nu pierd niciun prilej sa-si goleasca în burdihan tot felul de pufuleti si alte rahaturi cu E-uri si sa arunce în dispret pungile pe lânga garduri. Daca le zici ceva, râd si merg mai departe. De-ti vine sa dai cu pietre dupa ei. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Piti si coca, neam de traista.

As fi vrut sa scriu despre Acropole, unde am fost sâmbata, dar faza de ieri prea m-a zgârîiat pe retina si timpane, asa ca nu pot trece mai departe pâna nu v-o povestesc.

Nu stiu ce sa zic. Poate deja apartin unei generatii expirate sau poate ca numai sunt rupta de realitate, fiind de felul meu mai mult omu’ padurii, varianta feminina, decât orasanca. Totusi, parca asa ceva nu se face. Si asta am observat-o si prin restul lumii, pe unde am mai umblat.

În orice aeroport e un oarecare zumzet dat de sutele de oameni ce-si asteapta rândul fie la check-in, fie la control. Ieri m-a întâmpinat acelasi zgomot de fond în Atena. Numai ca pe masura ce ma apropiam de zona unde îsi are Carpatair ghiseele, parca zarva crestea. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Neuropa: nici capra lor nu e mai brează

Ne pierdem atâta vreme din viaţă dându-ne de ceasul morţii că nu ne vrea Europa în Schengen. Într-adevăr, eu, care am prins în plin toate fazele, de la a nu avea voie să ţii în casă paşaportul pe vremea lui Ceauşescu, trecând prin nevoia vizelor de tot felul pentru ţările din Vest, trăiesc un sentiment de libertate deplină când trec din Ungaria în Austria şi singura oprire o fac la semaforul de la intersecţia de dinainte de graniţă. Dar din punctul meu de vedere alt avantaj nu aş avea. […] Citește mai departe…

Tudor. Din Turda. De lânga Cluuuj.

Din lipsa de ocupatie, ca, vorba-aia, pregatirea pentru faculta e just for fun pentru cineva cu capul în nori, printr-a unsprezecea, model pre-decembrist, îmi vine mie ideea sa ma fac ghid la BTT. Pentru cei mai tineri, BTT ere o agentie de turism a UTC-ului. Dau o bere daca stiti ce e asta din urma. Buuun… reusesc sa îmi conving parintii ca procesul de învatare nu o sa aiba de suferit (vorba vine), ma apuc de cursuri, plec prin excursii tematice. Îmi exasperez diriginta cu adeverintele ce trebuie sa le semneze ca e ok sa lipsesc de la scoala. Ce mai încoace si încolo: învat meserie. Si vine si momentul în care se termina toata distractia si trebuie sa îmi dau un fel de atestat care consta dintr-o excursie organizata de moa. Stau eu, ma cuget si trag concluzia ca daca vreau sa fac o impresie majora, ar fi cazul … Citește mai departe…

I “inimă” ROMÂNIA

Aproape toţi chinezii cu care lucrez în firma asta iubesc România. Nu chiar toţi, pentru că nu s-a ajuns la toată lumea. Poate data viitoare. Când am venit data trecută, pe la mijlocul lui noiembrie, am crezut că sunt pe terminate cu proiectul şi am vrut să îmi iau adio într-un mod plăcut de la chinezi. Bine, am mai avut ca super-ofertă şi oarece tentative de demisie pe motiv de nu-mai-ţin-minte-ce, dar asta e ceva normal la mine. Cam tot la câteva luni mă apucă. Pe vremea când lucram în contabilitate îmi ţineam demisia salvată în calculator şi din când în când o mai tipăream. Mă mai calma faza asta. E ca şi ideea aia că te poţi sinucide când vrei şi tocmai de aia nu o faci. Între timp s-a dat mail fiecărui angajat şi dacă aş mai ţine-o salvată, probabil m-aş folosi de el şi aş trimite-o. Las’ … Citește mai departe…