Indonezia, asa cum am simtit-o – partea a treia

Azi discutam despre cum ne deplasam prin Indonezia si sarim rapid peste capitolul “de la o insula, la alta”. Aici sunt clasicele barci cu motor, vapoare si, între insulele importante, avioane.

Partea interesanta e cea din interiorul orasului. Trotuarele încep sa apara în zonele nou construite, dar asta nu înseamna ca ar fi si folosite. V-am pomenit doar în primul capitol al seriei asteia ca indonezianul e cam domol din fire. Asta se observa si daca mergi pe strada. Toata lumea e motorizata, iar daca n-are caii-putere proprii, se gaseste cineva sa ti-i ofere pe ai sai pentru câtiva banuti. Cum se procedeaza, vorbim putin mai încolo.

Cumva îi înteleg. Sa traiesti în caldura si umezeala aia si sa mai faci si kilometri pe jos, parca nu prea te îndeamna. Asta e opinia unui european, dar ei se presupune ca sunt de-ai locului si ca ar fi adaptati la mediu. Ideea e ca si daca e o distanta de vreo 10 minute de mers pe jos, se prefera altfel.

Iar acest “altfel” presupune un motor. Foarte rar am vazut biciclete. În schimb e plin de scuteristi. Spre deosebire de chinezi, care aveau jucarii electrice, ale astora sunt pe benzina, asa ca tin-te neica poluare si zgomot.

Daca ar fi sa ne ducem traiul în Indonezia, pentru noi benzina ar fi destul de ieftina. Undeva pe la un dolar, un dolar-s-un-pic litrul. Citeste mai departe… Citește mai departe…

Prin lume cu transportul în comun

Primul contact cu Elada a fost unul interesant. Interesant zic? Hm… Un întelept chinez spunea odata ca nu doreste nimanui sa ajunga sa traiasca vremuri interesante. În asemenea perioade poti avea parte de tot felul de surprize, unele nu prea placute, mai ales daca esti o persoana comoda. Dar… interesante, în special pentru cineva caruia îi place aventura.

Cu toata gâlceava dintre Google si chinezi, dupa ce m-am prins de figura cu get directions de pe maps, nu am mai avut surprize în China. Din pacate asta a cam încheiat pentru mine perioada de romantism a descoperirilor, când m-am urcat într-un autobuz fara sa stiu unde ajung. Pur si simplu, am mers la deruta si asa am ajuns sa cunosc orasul. Pe urma doar a trebuit sa marchez pe harta de unde plec si unde vreau sa ajung si am primit toate combinatiile posibile de autobuze sau metrouri, unde a fost cazul.

Dar am revenit în batrâna Europa, mai exact în leaganul civilizatiei ei. si în prima seara, cu câteva minute de internet platite cam pretul lor în aur, am încercat sa-mi fac traseul de weekend.

Surprizaaaa! Dupa nenea gogule nu am avut decât doua variante. Ori merg cu masina si m-am uitat în parcarea hotelului: nici urma de mânzul meu. Ori o iau apostoleste, cam ca lupta lui Fat-Frumos, zi de vara, pâna-n seara. Pentru ca Atena e maaaareeee. O sa vedeti în poze, când o sa ajung sa scriu despre subiect. Pâna la urma am gasit o harta a metroului, dar cam depasita. Abia în ultima zi m-a ajutat sefu-meu sa dau de site-ul metroului si al companiei de tramvaie.

Ei, dragii mei, asta mi-a cam dat ideea sa scriu despre cum poti sa te deplasezi prin orasele pe unde am avut eu norocul sa ajung. Ca poate or mai fi si alti români care nu au bani de dat pe taxiuri, dar au dor de duca. Citeste mai departe…
Citește mai departe…